h1c13cu
In articolul de saptamina trecuta spuneam ca hotarirea Academiei Romane cu privire la revenirea la i si sint, a introdus mai multa dezordine decit ordine in cultura noastra. Faptul era intrucitva previzibil. Daca aceasta dispozitie nu e cel mai periculos act postrevolutionar, e totusi cel mai arbitrar si mai inutil. Consecinta imediata : astazi, aproape cinci ani mai tirziu, confuzia e totala, spre disperarea indreptatita a multora.
La televiziunea romana oficiala, filmele sint subti-trate dupa noile dispozitii academice, dar pe alte canale, mult mai frecventate de ochiul romanului, intilnim, destul de des, vechea ortografie. Manualele scolare se supun reglementarilor in vigoare, in timp ce ziarele se ghideaza dupa principiul „pohtei ce pohtesc” fiecare : unele da, altele ba, cele mai multe si da, si ba.
Majoritatea scriitorilor si a intelectualilor, fie din spirit contestatar, fie din convingere, fie din conserva-torism pur si simplu refuza obedienta. Editurile nu­si impun decit rareori punctul de vedere, lasind totul in voia autorilor, asa incit, la aceeasi editura, ortografia este fluctuanta si aproximativa. In aceste conditii, ingri-jitori scrupulosi ai unor volume colective se vad adesea nevoiti sa dea penibile explicatii precum : am respectat optiunea ortografica a autorilor sau altele la fel de insipide. Pentru ca brambureala sa fie generala, unii zic sint, desi scriu sint, altii pronunta sint, chiar daca scriu sint (am vazut si sint !), cei mai multi rostesc insa dupa cum scriu…
Si astfel, incet, dar sigur, urcam din nou pe prima treapta in topul european al originalitatii, realizind, fara glorie, eventul pluripartidism / pluriortografism.
Voi da un singur exemplu, dar de notorietate. Una din cele mai prestigioase si mai citite reviste de cultura, Romania literara, este departe de a fi consecventa in aceasta privinta : editorialul lui Nicolae Manolescu, Contrafort-ul lui Mircea Mihaies, Cronica literara a lui Gheorghe Grigurcu, Micul dictionar al lui Mihai Zamfir, Cronica editiilor de Z. Ornea, Simulacrele normalitatii ale lui Eugen Negrici ramin fidele vechilor norme, in timp ce Posta redactiei a Constantei Buzea, articolele lui Alex. Stefanescu, recenziile cartilor straine ale Gretei Tartler le adopta pe cele noi. Apar si cazuri speciale : Monica Lovinescu, de pilda, scrie cu i (din a), dar cind ii pomeneste pe Eltin, Soljenitin sau Ribakov, refuza sa­i… romanizeze (romanizeze ?), conservindu­l pe i (din i). Alte oscilatii ortografice nici macar nu apartin colaboratorilor, banuiesc, din moment ce, in unul si acelasi articol, gasim cind i, cind i, cind sint, cind sint etc.

Articolul saptaminal din revista intitulat — parca premonitoriu — Pacatele limbii nu se supune noilor hotariri. Faptul ca titulara rubricii, reputata lingvista Rodica Zafiu, ignora recentele norme ne pune inca o data pe ginduri in ceea ce priveste insasi oportunitatea lor stiintifica, fiindca optiunea unui lingvist presupune o deliberare anterioara, care se face in cunostinta de cauza. Dar atitudinea ei ne mai aminteste un lucru despre care am aflat pe cale… folclorica, din moment ce, oficial, nu ni s­a comunicat nimic. La data votarii ultimei reforme ortografice, in cel mai inalt for de stiinta si cultura al tarii aveam doar doi academicieni lingvisti : Ion Coteanu si Emanuel Vasiliu. Ion Coteanu a votat impotriva, iar Emanuel Vasiliu s­a abtinut. Ceilalti academicieni : artisti, medici, juristi, ingineri si de alte… nationalitati s­au pronuntat la unison pentru, intr­un vot democratic, nu ma indoiesc. Rezultatul votului demo-cratic insa, ca si in alte imprejurari, mai putin lingvistice, nu este — intotdeauna si obligatoriu — cel adevarat si cel drept. Caci adevarul sta in taria argumentelor, iar nu in intensitatea si numarul vocilor care, pasamite, il clameaza.
Chiar atunci cind numai Galileo a stiut, pamintul se invirtea cu noi cu tot…