Viata:
- numele sau adevarat era Dan Barbilian; v6y18yr
- n. 19 martie 1895, Campulung -; m. 11 august 1961, Bucuresti;
- fiul unic al lui Constantin Barbilian, magistrat, si al Smarandei (n. Soiculescu);
- studii elementare si gimnaziale la Campulung, Daminesti, Stalpeni,
Pitesti si din nou Campulung (1902-1910), datorita deselor mutari ale
tatalui sau, judecator de pace;
- urmeaza liceul la Bucuresti („Gh. Lazar”, „Mihai Viteazul”,
1910-1914)
- demonstreaza de pe acum deosebite aptitudini de matematician, fiind remarcat
de Gh. Titeica, cu ocaziaunui concurs al Gazetei matematice (1912)
- din 1914, student la Facultatea de Stiinte din Bucuresti, dar in perioada
participarii Romaniei la razboi (1916-1918) abandoneaza temporar studiile,
pentru a-si satisface stadiul militar;
- dupa ce-si ia licenta (1921) obtine o bursa pentru doctorat in Germania;
- tanarul care debutase deja in poezie, duce in „tara
svaba” o existenta boema, plina de aventuri si experiente diverse (a carei
amintire este pastrata intr-un exceptional schimb de scrisori cu bunul
sau prieten Tudor Vianu) si nu izbuteste sa-si ia doctoratul (revine in
tara in 1924);
- dupa un stagiu de un an petrecut ca prof. Suplinitor la Giurgiu (1925), ajunge
asistentul lui Gh. Titeica (1926) sub conducerea caruia isi ia doctoratul
(1929) cu o teza despre Reprezentarea canonica a adunarii functiilor ipereliptice;
- dupa 1930, activitatea stiintifica ocupa un loc central in preocuparile
sale, materializandu-se intr-un mare numar de lucrari, apreciate
de specialisti ca avand o deosebita originalitate;
- din 1932 este conf. univ., acest an fiind considerat de Barbu ca marcand
o mai completa „aclimatizare matematica”;
- participa la Congresul International de Matematica de la Praga (1934), conferentiaza
la Universitatatile din Hamburg si Göttingen (1936), Münster si Viena
(1938), iar in 1942 ajunge profesor titular la catedra de algebra a Univ.
din Bucuresti;
- algebra si geometria sunt disciplinele in care continua sa publice si
sa-si demonstreze stralucita vocatie de om de stiinta (cu numele sau sunt indicate
asa-zisele „spatii Barbilian” in geometrie)
- in 1950 i se decerneaza Premiul „Gh. Lazar” al Academiei
(pentru matematica);
- ramane profesor universitar pana in anul mortii (1961)
- pleaca in lumea de dincolo, rapus fiind de o criza hepatica. A doua
zi, salcia din fata casei (strada C. Davilla 8), cantata de poet ca un
copac sfant, se prabuseste la o furtuna.
Opera:
- poetul debuteaza devreme, in 1918, cu poezia Fiinta, in Literatorul
lui Al. Macedonski, dar inceputul unei intense activitati de creatie este
marcat de contactul cu cenaclul si revista Sburatorul;
- Eugen Lovinescu, care il si semnaleaza (1919) cititorilor ca pe un „poet
nou”, ii publica in revista mai multe poeme de factura parnasiana,
de care Barbu se va dezice ulterior, neincluzandu-le in vol. Joc
secund (1930), singurul publicat de poet in timpul vietii (daca nu se
considera volum nefericit ilustrata placheta Dupa melci, 1921);
- pana la data aparitiei volumului, Ion Barbu este cunoscut prin poeziile
si articolele aparute in Sburatorul, in Contimporanul lui Vinea,
in Viata Romaneasca, Umanitatea, Hiena, Revista romana, Cugetul
romanesc, etc. si prin prezenta in Antologia poetilor de azi (1925),
alcatuita de I. Pillat si Perpessicius;
- dupa aparitia volumului care il consacra drept unul dintre cei mai insemnati
poeti moderni, incheie practic o activitate de creatie si publicistica
relativ intensa, ce a marcat epoca prin caracterul ei adesea polemic (sunt celebre
iesirile poetului impotriva lui E. Lovinescu si T. Arghezi, dar si atacurile
la adresa lui Vl. Streinu, Serban Cioculescu sau Eugen Jebeleanu, care nici
ei nu l-au crutat in replicile lor);
- in ultimii ani ai vietii, lucreaza la o traducere a tragediei shakespeariene,
Richard a lII-lea, ramasa neterminata;
- volume aparute post-mortem sunt Ochean (1966), Pagini de proza (1968);
- caracterizat adesea drept obscur in poezie, Ion Barbu este de fapt un
poet solar, iar ermetismul versurilor sale reprezinta o incercare neegalata
pana azi, de esentializare extrema a liricii. „Dificila libertate”
a poeziei sale este astfel lectia poetica exemplara a unuia dintre cei mai mari
scriitori romani.
Bibliografie: Dictionarul Scriitorilor Romani (DSR), Editura Fundatiei Culturale
Romane
Ion Barbu - https://www.autorii.com/scriitori/ion-barbu/
