c8k19kr

Balada “Miorita” este capodopera folclorului literar romanesc, George Calinescu considerand-o, alaturi de “Traian si Dochia”, “Zburatorul” si “Mesterul Manole” unul dintre miturile fundamentale ale romanilor. “Miorita” face parte din ciclul celor mai vechi productii populare romanesti, numite de specialisti “repertoriul pastoresc”.
Balada a fost culeasa de Alecu Russo de la niste pastori din muntii Vrancei, pe cand se afla in exil la Soveja si publicata in prima culegere de “Poezii poporale. Balade. (Cantece batranesti) adunate si indreptate de Vasile Alecsandri”, antologie aparuta in 1852.
“Miorita” este o balada populara si apartine genului epic, in care, insa, se imbina armonios elemente lirice, epice si dramatice. In structura baladei se disting doua mari planuri, unul epic in cadrul caruia autorul anonim nareaza faptele si construieste personajele reale sau fabuloase si celalalt lirico-dramatic, ce se defineste prin exprimarea gandurilor, sentimentelor si prin atitudinea ciobanasului in fata mortii, intr-un dramatism impresionant. Balada ilustreaza mitul popular mioritic, poetul anonim exprimand aici ideea ca omul accepta moartea ca pe un final firesc al vietii, o conceptie filosofica straveche, ceea ce face ca balada populara “Miorita” sa fie totodata un poem filosofic. De-a lungul timpului balada “Miorita” a cunoscut o larga raspandire in toate teritoriile locuite de romani circuland in peste o mie de variante. Geneza ei se pierde in negura timpului si ea este rezultatul procesului de transmitere pe cale orala al impletirii diferitelor teme si motive florclorice.
Execeza lui Adrian Fochi, una dintre cele mai complete dintre analizele acordate “Mioritei” distinge in structura epica optsprezece teme. Aceste optsprezece teme se pot grupa in patru episoade distincte:
I. Cadrul epic initial (versurile 1 -; 21)
II. Episodul mioarei nazdravane (versurile 22 -; 46)
III. Testamentul ciobanasului (versurile 47 -; 87)
IV. Episodul maicutei batrane (versurile 88 -; 123)

Testamentul ciobanasului reprezinta in structura epica a baladei insertia unei ample confesiuni lirice. Este cea mai importanta secventa, deoarece cuprinde ideea poetica a operei si are un puternic rol caracterologic in prezentarea personajului principal.
Dispozitiile testamentare ale baciului pun in lumina atitudinea lui in fata mortii si reliefeaza trasaturile sale caracteristice. Sentimentul de profunda dragoste fata de viata este oglindit de atasamentul fata de indeletnicirea sa. Ciobanul nu isi poate imagina despartirea. El vrea ca dupa moarte sa ramana alaturi de oile si cainii lui in mediul in care si-a dus pana acum existenta deoarece despartirea de ceea ce i-a fost drag ar echivala cu ruperea definitiva de ceea ce i-a marcat trecerea prin lume. Dorinta sa fie inmormantat de presupusii asasini pune in evidenta atat increderea lui in semeni cat si superioritatea sa morala fata de acestia. La fel de profund se desprind din aceasta rugaminte dragostea de meserie, atasamentul fata de cainii credinciosi si fata de miora. Baciul moldovean doreste ca la cap sa aiba cele trei fluierase, aceasta fiind singura posibilitate de a comunica postum cu turma. Prin cantecul fluieraselor autorul reliefeaza o gradare ascendenta a zbuciumului sufletesc al eroului.. Se observa ca prin epitetele “cu drag”, “duios” se realizeaza o crestere a dramatismului pe fondul unei seninatati a confruntarii omului cu moartea, sentiment izvorat din intelegerea profunda a alcatuirii universului, din experienta mitica, retraita, a baciului moldovean, atingan culmile tragismului in metafora totala, absoluta "cu lacrimi de sange". Folosirea paralelismului, evidenta in pasajul fluierelor, este un procedeu caracteristic intregii poezii folclorice. Stihurile sunt acum un fel de refrene, laitmotive ce apar la intervale egale, puse in evidenta anaforica (repetarea unor cuvinte la inceputul versurilor) a diminutivului "fluieras" si a adverbului "mult".

Stilistic vorbind, nucleul central al secventei este o alegorie a carei principala caracteristica este contiua pendulare intre cosmic si teluric, momentul de varf in transfigurarea artistica pe care o realizeaza balada. Din punct de vedere al alcatuirii operei acest nucleu central este partea cea mai concentrata ca substanta poetica si reprezinta rugamintea ciobanului de a ascunde oilor moartea sa infatisand-o ca pe o nunta. Dorinta ciobanului este ca lumea sa afle ca petrecera sa din viata a fost o nunta, la care insa "a cazut o stea". Moartea este prezentata alegoric, ca o nunta a tuturor elementelor naturale si astrilor. Ciobanul prezinta moartea ca pe o contopire cu elementele naturii vesnice. Moartea este sugerata de caderea stelei care semnifica moartea fara de intoarcere. Aici se realizeaza o incarcatura poetica maxima, constand in incifrarea alegorica a unei realitati etnografice: mortilor tineri, necasatoriti ("nelumiti") li se organizeaza inmormantarea ca o nunta.
Apar acum si simbolorile nelipsite din ceremonialul nuptial (mireasa, nasii, preotii, lautarii si nuntasii), ca si obiectele rituale traditionale (cununa, lumanarile) ce sunt figurate prin elemente al cadrului natural (brazi, paltinasi, munti, pasari) si cosmic (soarele, luna, stelele). Ciobanul isi exprima in mod indirect iubirea fata de natura dar si dragostea de viata pe care doreste s-o traiasca dincolo de efemer in eternitate. Balada atinge punctul culminant nu ca actiune ci ca intensitate a sentimentelor.

Balada populara miorita are drept titlu diminutivul animalului nazdravan, cu rol determinant in declansarea ideii filosofice ce a eternizat opera in literatura nationala: atitudinea inteleapta pe care o are ciobanul in fata mortii. Oita este un element miraculos in balada si argumenteaza esenta mitologica a creatiei populare, constituind “elementul oracular” (Mircea Eliade), adica prevestitor al mortii, ca pe un final, de neevitat, al vietii. Conceptia mitica a ales miorita inzestrata cu puteri fabuloase pentru a ilustra -; in acelasi timp -; tema folclorica a comuniunii ancestrale dintre om si natura, simbolizata aici de animal. Mioara nazdravana devine si executor testamentar, iar tacerea ei pare sa confirme respectarea dorintelor stapanului sau, in perspectiva posibilei morti. Asadar, titlu ilustreaza un simbol al mitologiei romanesti si o tema populara ce vine din timpuri primordiale, comuniunea om-animal.
Pe de alta parte, titlul poate fi interpretat altfel, tinand cont de faptul ca foloseste ca procedeu potentarea prin substituire, se accentueaza personajul central -; ciobanasul -; prin inlocuirea titlului cu mioara, considerand ca personajul este vazut prin ochii personajului atat de atasat de ciobanas, Miorita.
Limbajul artistic ilustreaza profunda sensibilitate si talentul literar al “romanului nascut poet”, prin varietatea figurilor de stil: metafore -; “picior de plai”, “gura de rai”, “lacrimi de sange” -; , epitete -; oi “mandre si cornute”, “negru zavoi”, “miorita laie, bucalaie” -; , personificari -; “soarele si luna/ mi-au tinut cununa”, “preoti, muntii mari”, “paseri lautari” -; , diminutive populare -; “ciobanel”, “miorita”, “bolnavioara”, “fluieras”, “maicuta”, “fetisoara”, “mustacioara”, “perisorul” -; , cuvinte populare cu iz arhaic -; “ortoman”, “plavita”, “barsana”, “strunga” -; , precum si formele populare ale viitorului verbelor -; “de-a fi”, “s-or strange”, “daca-i intalni”.

Prozodia este reprezentata de ritmul trohaic, rima imperechiata de 5-6 silabe, care confera versului o tonalitate melancolica, muzicalitate grava si sensibilitate emotionala.

“Nici genul, nici specia <<Mioritei>> nu pot fi identificate. Opera este considerata o balada, dar s-a afirmat ca mai normal ar fi sa numim <<Miorita>> un <<cantec narativ>>, termenul de balada fiind, in legatura cu ea, absolut impropriu.”(Adrian Fochi). “Miorita” este considerata o opera epica, iar ca specie o balada, intrucat putem argumenta astfel:
“Miorita” este o opera epica pentru ca se foloseste ca modalitate de expunere si organizare compozitionala dominanta naratiunea; se inregistreaza prezenta unui narator, al unui sir de intamplari configurand o actiune, organizata intr-un subiect si al unor personaje care iau parte la actiune.
Desi opera epica, ea evidentiaza insa tendinte de fuziune a genului: insertii lirice (monologul baciului moldovean) si dramatice (dialogul).
“Miorita” este o balada populara, una din creatiile cele mai semnificative ale folclorului romanesc si prezinta principalele caracteristici ale folclorului (oralitatea, anonimatul, sincretismul, etc.). Este o balada pastorala pentru ca intamplarile relatate se leaga de aceasta straveche indeletnicire romaneasca. Fiind un cantec batranesc, ea se si canta. Ca balada, “Miorita” foloseste cateva procedee tipice folclorului: repetarea unor pasaje (alegoria), apelarea la procedee de vizualizare a actiunii (interjectia “iata”, verbele la timpul prezent), implicarea naratorului in actiune (dativul etic, folosit pentru marirea notei de afectivitate in text).

Camarea majoritate a creatiilor populare romanesti, “Miorita” evidentiaza un puternic sentiment al naturii. Ea cuprinde ambele ipostaze pe care le dobandeste natura in operele folclorice: natura-cadru (imagine a mediului ambiant in care omul se inscrie totdeauna armonios) si natura-personaj (cand umanizata prin personificare participa activ la desfasurarea evenimentelor, implicandu-se in destinele umane). Ambele forme de manifestare genereaza in “Miorita” versuri de o tulburatoare frumusete si profunzime.
Natura apare de la inceputul operei fixand cadrul epic. Primele doua versuri ale baladei reprezinta o concentrata structura metaforica cu omare forta de iradiere, creand impresia unui taram de o frumusete mirifica, un eden terestru: “Pe-un picior de plai / Pe-o gura de rai”. Sintagma “de rai” are in context o valoare superlativa, contribuind la sugestia unui cadru epic evocator de liniste si de impacare, dar si respirand o puternica impresie de specific romanesc.
Elemente ale cadrului apar si in portretul baciului moldovean, unde ampla structura comparativa realizata prin termeni care apartin mediului familiar personajului stabileste o corespondenta secreta, ecou al aceleiasi legaturi dintre om si natura.
Momentul de varf al participarii naturii este figurat insa in “Miorita” prin secventa nuntii cosmice. Legatura puternica dintre om si natura reprezinta in aceasta parte a monologului baciului moldovean un moment de implinire, o adevarata apoteoza. Intreaga fire, de la elementele apropiate personajului(brazii, paltinii, pasarile, muntii) la marile elemente ale cosmosului (soarele, luna, stelele) participa la desfasurarea actiunii, intr-o ceremonie de o tulburatoare armonie, creatoare de adanci semnificatii.
Legatura omului cu natura apare si in finalul monologului baciului. Testamentul ciobanasului pune in prim-plan dorinta de a fi ingropat in mijlocul naturii, “In strunga de oi / Sa fiu tot cu voi / In dosul stanii / Sa-mi aud canii”.

Se poate concluziona deci ca prezenta naturii este in “Miorita” o realitate constanta. Prin dezvoltarea ideii sale poetice balada se defineste ca o meditatie folclorica in care natura -; cadru si personaj -; ocupa un loc esential.

Ciobanasul moldovean este personajul principal din balada si in acelasi timp un personaj mitic, deoarece simbolizeaza, prin atitudinea lui, intelepciunea populara a acceptarii mortii ca pe un dat firesc.
Portetul fizic de realizeaza prin elementele descrierii, intrucat trasaturil ciobanasului sunt vizualizate prin ochii mamei indurerate, amplificand astfel emotia cititorului. Trasaturile ciobanasului sunt exprimate fie prin epitete sugestive privind atitudinea barbateasca si curajoasa, “mandru”, fie prin metafore expresive pentru tinuta zvelta -; “Tras printr-un inel”. Comuniunea lui cu natura este ilustrata prin alegerea de catre autorul anonim a unor elemente din natura pentru a contura trasaturile fetei: pielea este alba precum “spuma laptelui”, mustacioara blonda ca “spicul graului”, parul si ochii negri ca “pana corbului” si, respectiv, ca “mura campului”. Astfel, portretul ciobanasului capata valente picturale, in care cromatica se vizualizeaza expresiv si delicat prin intermediul metaforelor.
Trasaturile fizice ale tanarului sugereaza totodata trasaturile lui morale, atat in zona sensibilitatii, cat si in cea a priceperii si pasiunii sale pentru meserie. Astfel, la inceputul baladei se mentioneaza, prin caracterizare directa, harnicia, vrednicia ciobanasului, care este “mai ortoman”, are “oi mai multe”, “cai invatati” si “caini mai barbati”.
Mihai Eminescu il vizualizeaza pe ciobanul mioritic ca pe “un pastor ratacit pe Carpati, petrecand lungile nopti instelate in mijlocul turmelor sale, neavand alta petrecere decat, din timp in timp, latratul cainilor sai sau strigatul plangator al oilor sale”.
Poetul anunim o plaseaza pe maicuta batrana intr-o secventa liricade un dramatism sfasietor, menit sa sensibilizeze si mai mult pe cititor, portretul ei avand o pronuntata functie estetica, fiind constituita ca un personaj secundar imaginar, deoarece apare numai intr-o secventa a baladei.
Portretul fizic este succint, fiind alcatuit prin mijloacele caracterizarii directe dintr-un singur element sugestiv, epitetul “batrana” si un detaliu tipic pentru portul popular, “cu braul de lana”.
Portretul moral este dominat de suferinta cutremuratoare a mamei care-si cauta cu disperare fiul disparut. Mijloacele de caracterizare indirecta sugereaza durerea sfasietoare a maicutei batrane -; “Din ochi lacrimand” -;, care incearca sa-si gaseasca baiatul: “Pe toti intreband / Si la toti zicand”. Indurerata si deznadajduita, ea compune un portret induiosator fiului sau, care este, poate, cel mai frumos chip barbatesc din intreaga literatura nationala. Portretul ciobanului sugereaza zbuciumul launtric al batranei, evidentiind afectivitatea materna ce atinge sublimul estetic si emotional.

Fundamentala pentru intelegerea spiritualitatii romanesti, balada “Miorita” este si un exemplu de expresivitate populara. Avea dreptate Mihail Sadoveanu cand spunea: “In toata structura ei, aceasta balada unica este asa de artistica, plina de simtire asa de inalta pentru natura eterna, incat eu o socotesc drept cea mai nobila manifestare poetica a neamului nostru …”.