t6s15sy
V. Pogor (1833—1906) a fost mefistofelul “Junimii”, spiritul vo ltairian, razand pana ce-i crapa “camesa” si-i sareau “dintii cei noi din gura”. “Citea tot ce-i cadea in mana, ziua, noaptea, sanatos, bolnav.” Intr-adevar, el era mai informat decat Maiorescu in literatura moderna si traducea din Baudelaire in 1870, din Sully Prudhomme in 1873, din Leconte de Lisle, Th. Gautier, J. Richepin. Versurile originale, putine (Sfinx egiptean, Melancolia lui Dürer ), au factura franceza. Daca poezia Un bal, semnata cu initiala P., e de el, ea zugraveste bine indolenta poetului:

Simt o mare fericire de-a sta singur in tacere,
Desi stricta conveninta ma sileste-a fi la bal,
Caci sunt lenes de natura si ma legan cu placere
Intr-o dulce somnolenta pe al visurilor val.
Miron Pompiliu (1848—1897), seful “caracudei”, adica al grupului de tineri sfiosi, citind putin si asteptand cu nerabdare ceaiul si cozona cul, a redactat revista in lipsa lui I. Negruzzi, a scris poezii sterse si basme interesante, prelucrate in tonul nostalgic al lui Tieck.