r9d2dd
Intaia poezie a lui Vasile Carlova (1809—1831) este o pastorala in gustul lui Gessner, cunoscut mai degraba prin mijlocirea lui Florian.
In ea gasim locurile comune ale idilei rustice: pastorul cu fluierul stand la umbra marelui arbor, turmele de oi, cainele, Eco ascultand in loc ascuns. Ceva din melancolia pagana din Aminta lui Torquato Tasso trece prin aceste versuri stricate de muntenisme:
Un pastor tanar, frumos la fata,
Plin de mahnire, cu glas duios,
Canta din fluier jos pe verdeata,
Subt umbra deasa de pom stufos.
Cat colo turme de oi frumoase
Se raspandise pe livejui
Si ascultandu-l iarba uitase,
Patrunse toate de mila lui.
De multe versuri spuse cu jale
Uimite toate sta imprejur:
Raul oprise apa din cale,
Vantul tacuse din lin murmur.
Cainele numai mai cu durere
Stand langa dansul, cata in jos
Si ca s-aduca lui mangaiere,
Glas cateodata scotea milos.
Dupa acest cant de Orfeu, poetul face pastorului melancolic teoria fericirii starii naive, iar pastorul, cu o mare abundenta de lacrimi (tic al secolului XVIII), marturiseste ca pricina jalei e o pastorita. Inserarea e romantica si lamartiniana, dar privelistile poetului francez sunt transcrise diminutiv si sarac. Sonoritatea corala, tunetul naturii, arhitectura grandioasa a solului, stejarii seculari, lacurile nemiscate cu ape somnoroase, amestecul de gotic si serafic, toate acestea nu sunt la Carlova. La el dam de “jale” si “dor”, de zefirul care suspina

“pan frunze” “cevasi mai tarisor”, de vantul sufland “cu dulceata”.
Prin Ruinurile Targovistii, Carlova inaugura in lirica noastra poezia vestigiilor istorice. Punctul de plecare e in insasi poezia franceza si, mai mult decat in Volney, in poeti ca Chênedollé, Delille, care canta

ruina, parcul englezesc, pretuind vechile monumente franceze pentru valoarea lor educativa. E chiar punctul de vedere al lui Carlova. Insa tehnica descriptiva, redusa la naive exclamatii, lipseste. Totusi pe alocuri apare cate o adevarata imagine:
Si-ntocmai cum pastorul ce umbla pe campii
La adapost alearga, cand vede vijelii,
Asa si eu acuma, in viscol de dureri,
La voi spre usurinta cu triste vin pareri.