e5l20lr

ION PILLAT
Ion Pillat (1891 1945) a inceput cu poeme de un parnasianism exuberant, tipator, sub directia lui Al. Macedonski, insa cu reminiscente din mai toti poetii romani (Bolintineanu,
Alecsandri, Eminescu, Cosbuc). Impulsiunile salbatice imprumutate de la poetul Noptilor sunt de un delir factice, totusi de o arta deplina pentru un incepator atat de tanar:
E-n mine-o herghelie de armasari. Sunt unii
Mai albi ca spuma alba zvarlita-n vant de mare,
Mai albi decat e coama Licornii legendare,
Iar altii, fara pata, sunt negri ca carbunii.
Sub regimil simbolismului se observa apoi primele creionari ale asa-zisului traditionalism, care nu este la inceput decat o foarte originala adaptare a acelei poezii franceze care evoca in linia lui Verlaine secolul lui Watteau, parcurile, menuetele si carnavalurile. In loc de masques et bergamasques avem epoca bonjuristilor si a crinolinelor, printr-o reluare de altfel a unei idei din C. Stamati:
Caleasca, drum de noapte, paduri adanci de fag,
Si prin frunzise luna cernita-n ceata fina,
Poiene necosite de mult, si miros vag
De flori de fan in floare, de fragi si de sulfina...
In pace sufleteasca topindu-se se-alina
Realitatea vremii pe al naturii prag.
Prin ce metepsichoza revad obrazul drag
Al fetei de-altadata in alba crinolina.
Aceiasi ochi salbatici, acelasi zambet trist,
Din care faurisem a dorului povara,
Si cu acelasi tanar si palid bonjurist...
Cand ea, infasurata in valul de percal
Imbalsamat de fuga zefirului de vara,
Visa la iarna baluri la consulul muscal.
Tot acum se schiteaza si o poezie intimista a odaii, a relicvelor, cu elemente autohtone:
In casa amintirii nu-i astazi si nu-i ieri,
Caci orologiul vremii a incetat sa bata
Si clipa netraita a inghetat pe el.
Dar prin iatac adesea te-apuca si te fura
Miresmele cosite a florilor de fan,
Pastrate sub racoarea panzetului de in.
Inlocuindu-se havuzurile cu balta si pasunile franceze cu
Baraganul, capatam o pictura superioara de-un impresionism fumuriu si dezolat ca al panzelor lui Andreescu. Seara la
Miorcani aduce aminte, prin vastitatea orizontului, de
Zburatorul:
Ritmic lanuri nesfarsite miscand valul lor de spice,
Il pornesc din capul zarii ca sa-l franga-n cap de sat;
Il izbesc de-un dig de crida, indarjit si indesat;
Il resfira printre case, ce se-ncearca sa-l despice
Si-n ograzi imbalarite, strabatand, l-au revarsat.
Ca un far de piatra, turnul, darz biserica-si ridica.
Clopotul de seara-i paznic vesnic trist si vesnic treaz...
O cireada razletita la pasune pe izlaz
Pare-un stol de paseri albe ce se lasa fara frica
In furtuni, pe pieptul verde al inaltului talaz.
Volumul care a consacrat pe Ion Pillat ca poet original si traditionalist este Pe Arges in sus, nu mult deosebit de celelalte dar mai condensat. In locul umbrelor secolului al XVIII-lea francez apar aici boierii autohtoni, Bratienii, romanticii nostri, bunicul iuncher sub Ghica-voda, bunica oferind dulceata de chitra. Evocand mai ales locurile natale, propria-i familie, poetul pune vibratie sufleteasca. El are tactul de a indeparta orice impresie de imitatie, alegand versul invechit al lui Alecsandri, caruia ii respecta chiar stangaciile. Totdeodata devine un cantaret al roadelor pamantului, pe care le expune cu voluptate.
Privelistea autohtona este zugravita cu imagini locale, pridvor, livezi de pruni, suman alb de zapada, bunicul este evocat cu tabieturile lui valahe, prin putina in care facea bai de nuc, casa batrana prin mirosuri de serbeturi:
Prin ochelari de geamuri privea cu ochi de lampa
Ca o bunica buna la nepotelul mic.
Pe-atunci stiam ca-i vie; azi nu mai stiu nimic:
Apas cu nepasare de om pe-a usii clampa.
Sub coperisul care ii sta ca un bonet,
Glicina ce pe tample cadea ca o suvita.
Si, mirosind a floare de tei, a lamaita,
A cantalup, a lissa de chitra, a serbet,
In fiece odaie dezvaluiam cu frica
Alt gand din al ei suflet curat si romanesc...
Ce nu-mi cuprinde mintea, desi imbatranesc,
Pe-atunci traia in voie in inima mea mica.
Pendulele batrane mai bat acelasi ceas,
Prelung, ca o dojana, in linistea sonora,
Dar timpul intra-n casa trantindu-i alta ora,
Si inima i-o sparge, tic-tac, sub al meu pas!
Sunt cautate indeosebi fructele savuroase, intr-o lirica a bucatariei si a camarei cu ceva lacom de pictura flamanda, modelui fiind Verlaine si Samain. Peisajul intreg e o camara ce trebuie savurata cu nasul, trecutul, copilaria se condenseaza in fructe:
Prin iarna din camara zavorita
Se furiseaza cald miros de mere,
Readucand in vremea viscolita
A toamnelor trecuta mangaiere.
*
Copilaria-mi toata da buzna la uluci,
Cand sta la poarta cosul cu struguri si cu nuci.
Capodopera lui Ion Pillat este Aci sosi pe vremuri, paralela gratioasa intre doua veacuri, simbolizare spectaculoasa a uniformitatii in devenire:
In drumul lor spre zare imbatranira plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.
Nerabdator bunicul pandise de la scara
Berlina leganata prin lanuri de secara.
Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, si din berlina
Sari subtire-o fata in larga crinolina.
Privind cu ea sub luna campia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat Le Lac .
Iar cand deasupra casei ca umbre berze cad,
Ii spuse Zburatorul de-un tanar Eliad...
Ca ieri sosi bunica... si vii acuma tu:
Pe urmele berlinei trasura ta statu.
Acelasi drum te-aduce prin lanul de secara,
Ca dansa tragi in dreptul pridvorului, la scara.
Subtire, calci nisipul pe care ea sari.
Cu berzele intr-insul amurgul se opri...
Si m-ai gasit, zambindu-mi, aproape pueril,
Cand ti-am soptit poeme subtile de Merill.
Iar cand in noapte campul fu lac intins sub luna
Si-am spus Balada Lunei de Horia Furtuna,
M-ai ascultat pe ganduri, cu ochi de ametist,
Si ti-am parut romantic si poate simbolist.
De aci incolo Ion Pillat isi sistematizeaza descoperirea, prefacand-o in traditionalism . El cauta a se reinnoi mereu si e oricand un poet interesant, mai mult de afectare artistica decat de sentiment.

B. FUNDOIANU
Traditionalismul lui B. Fundoianu e un panteism olfactiv si tactil, o imbatare de exalatiile vitale. Poetul are o capacitate extraordinara de a se bucura de prezenta materiei. Totul il imbata: targul care miroase-a ploaie , cresterea de sfecla, de mararii, de ceapa , narile boilor cu miros de lapte si de rapi , fanul plin de mireasma uda , balacirea porcilor in noroi, racoarea carnii cartofului, izul vinului din crama, parfumul gutuii, aburul jimblei, chiar mirosul de doctorii. Evreu, B.
Fundoianu e invadat de o nostalgie de bucolic, caracteristica rasei sale biblice si potrivita vietii evreilor din nordul Moldovei.
In Herta trec cirezile in sunetele talangei in vreme ce evreul batran intre flacarile lumanarilor canta caderea Ierusalimului:
Cine-aducea deodata cirezile din camp?
Aveau si-atunci ochiul de sticla, gatul stramb, dar aduceau in uliti baliga din pasune si in suras o scama din soarele-apune...
Deodata dupa geamuri se aprindeau faclii; o umbra linistita intra in pravalii prin usile-ncuiate si s-aseza la masa.
Tacerea de salina incremenea in casa si-n sloiul noptii jgheabul ograzii adapa.
Bunicul intre flacari de sfesnic se ruga:
Sa-mi cada dreapta, limba sa se usuce-n mine de te-oi lua vreodata-n desert, Ierusalime!
Poetul a refacut chiar, cu mare talent, pe Horatiu, in Lui
Taliarh, cu o receptie sensoriala inexistenta in model:
Vino; sa stam de vorba cat ne mai tine vremea; ca maine, peste inimi, va izbuti tacerea, si n-om vedea prin geamuri, tineri si zgomotosi, amurgul care-alearga dupa cireada, ros,
!"&

Istoria literaturii romane
Ca maine, toamna iara se va mari prin grane si vinul toamnei poate nu-l vom mai bea. Ca maine. poate s-or duce doi cu ochi de rau in stiri, sa traga cu urechea la noile-ncoltiri.
Si-atuncea, la brat, umbre, nu vom mai sti de toate; poate-am sa uit nevasta si vinul acru, poate...
Ei, poate la ospete nu vei mai fi monarh
E toamna. Bea cotnarul din cupa, Taliarh.

ILARIE VORONCA
Considerat imagist, Ilarie Voronca nu e si el decat un extatic al voluptatii si un evocator de materii excitante pentru simturi: paduri, saltele de paie, rufarie, gutui, blanuri, portocale, ceai, paine, lapte, fructe putrede, alune, fasole verde, mazare, cartofi, ringlote, banane, coacaze. Ulise este un poem descriptiv al vietii diurne fara alt continut decat prezentarea cu gest voluptuos a lucrurilor si elogierea lor:
Te opresti la vanzatoarea de legume iti surad ca soparlele fasolele verzi constelatia mazarei naufragiaza vorbele boabele stau in pastaie ca scolarii cuminti in banci ca lotci dovleceii isi vara botul inainteaza amurgesc sfeclele ca tapiterii patrunjelul mararul.
Chiar bulionul produce incantatii :
Iata, e curtea uda cu o aroma-n lemne,
Octombrie, in clocot cazane de tomate
Si umbra in depozit de cherestea te-ndemne
Sa recunosti in cantec aceste flacari mate
Sa recunosti cum fierbe in bulion un suflet,
Atat de dulce chipul Mamei intre tenebre
Cu vocile scazute in anotimp, in suflet,
Si in magiun fantoma trecutului rasfierbe.
Sintaxa singulara si dificila, fara inceput si fine, ingrama direa aproape monstruoasa de imagini-cifru pe un text sarac in idei au motivat clasarea poetului printre dadaisti si integralisti
(1903 1946).

RADU GYR
Tot vitaliste sunt si poeziile lui Radu Gyr, insa pletorice, vociferante. Toamna olteneasca e o replica mai haiduceasca la
Aci sosi pe vremuri a lui Ion Pillat:
O, de-ati fi in Dolj cu mine si-ati uita cu toti de targ!...
...E-nceputul lui octombrie, cand da aurul in parg, cand in cel dintai ciorchine trup si suflet iti cuminici...
...Cum v-ar mai latra in gara, Floarea,-ntr-una din duminici!...
Mai intai, din timp m-as duce sa pandesc de la canton, si s-adast, zvacnind, semnalul cantonierului Anton!...
Si cand trenu-ar trece buzna si ati fi la geam, din piept mi-as invarteji un chiot: Ura, fratilor, v-astept .
...Si, despriponind pe Roibu, inchingandu-i zdravan saua, as sari pe el si-n goana as scurta, prin campi, soseaua!...
D. CIUREZU
Originalitatea poeziilor lui D. Ciurezu sta in interpretarea haiducismului printr-un simt de sine viguros si optimist:
De cate ori trec sara prin colnic
Spre Golul-Drincii-n sus, la ragalii,
Se vanzolesc in mine patimi vii
Si pe prasea strang pumnul meu voinic.
Chiotele si gesturile vitejesti din poezia populara, conventionale acolo, sunt dezvoltate plastic, in sensul unei pure risipe a energiei:
Dinspre Parang un vanat rang cu trap prelung se pierde-n crang, si-un chiot lung lovit de vant razbate-adanc.
Din urma luna pe oblanc, pe brau, pe frau, si pe otelele de-argint, isi pleaca salba licarind.

ZAHARIA STANCU
Specializat in poeme scurte de cate o strofa, Zaharia Stancu nu e totusi un poet de nuanta minora. Simtind foc in sangele sau amar ca si coaja nucilor crude , in suflet cu ursi hibernanti, el isi canta ereditatea apriga:
Strabunii mei vanjosi, cu tulnice si ghioage,
Pe aici si-or fi pascut cirezile blajine,
Cioporul de mioare balane, herghelia,
Pe-aici, pe unde azi gem grelele tractoare.
Mai cu seama el este un poet al ierburilor tari de baragan pe care le evoca in toate tonurile si al vietii aspre campenesti:
Da: am crescut cu macii si strugurii pe camp.
Da: mai pastrez, ca iarba, si-acum, sub pleoape roua.
Da: m-am scaldat in raul cu canepi la topit.
Da: mi-am julit genunchii in visini si-n ciresi.