ION BARBU

Apartinand volumului “Joc secund” si subintitulata “balada”, “Riga Crypto si lapona Enigel” pare o poveste delicata si stranie de dragoste. Titlul insusi are rezonante ciudate, amintind de istoriile celebre ale cuplurilor nefericite, de Tristan si Isolda sau de Romeo si Julieta. Repetat de cateva ori, capata o sonoritate solemna, ceremonioasa, sugerand ceva din strigatul trubadurilor medievali, care chemau oamenii sa asculte istorii nemaipomenite. o8v18vd
Acest poem apartine etapei baladica si orientala. Aici se intalnescu teme ca increatul, arta, nuntirea (care pentru poet inseamna cunoasterea universului).
Poetul da impresia ca se joaca inca de la inceput, mergand pe firul unei povesti eterne. Dar jocul are o seriozitate care depaseste anecdoticul. Treptat “balada” se transfigureaza, poveste incepe sa fie simtita ca altceva, ca exprimare simbolica a unei aspiratii umane, iubirea fiind la Ion Barbu o cale de acces spre intelegerea sensului mai adanc al lumii.
“Riga Crypto si lapona Enigel” este de fapt o poezie de cunoastere, pe deplin caracteristica lui Ion Barbu, care vede, dincolo de lucruri, Ideea.
Formula compozitionala este extrem de subtila si lucrata cu mare rafinament. Tehnica este a povestii in rama si a povestii in poveste.
Rama, sugerata in dialogul din prima parte a poemului, e mai degraba o atmosfera, decat un cadru fizic. Grija poetului merge spre reliefarea unei stari de spirit:
“ -; Menestrel trist, mai aburit
Ca vinul vechi cicnit la nunta,
De cuscrul mare daruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funta,

Mult-indaratnic menestrel
Un cantec larg tot mai incearca,
Zi-mi de lapona Enigel
Si Crypto, regele ciupearca!

Nuntas, nuntas!
Ospatul tau limba mi-a fript-o,
Dar catecul, tot zice-l-as,
Cu Enigel si riga Crypto.

- Zi-l menestrel!
Cu foc l-ai zis acum o vara;
Azi zi-mi-l stins, incetinel,
La spartul nuntii, in camara.”
Atmosfera e lumeasca, de “chef”, de aplecare spre cantecul de lume, care “zice” de tainele lumii. Nuntasul cere menestrelului o poveste pe care acesta a mai spus-o si alta data, in ocazii similare. Repetarea schimba, eventual, doar modul punerii, nu continutul. Zisa “cu foc” acum o vara, povestea va fi zisa din nou “stins, incetinel”. E vorba de poveste cu riga Crypto si prea-cumintea Enigel.
Asadar, la o nunta se spune o poveste despre o alta nunta, imaginara; si, in plus, la spartul nuntii dintai, in camara unde s-au retras petrecaretii, acestia au placerea de a asculta un cantec trist despre o nunta care nu s-a putut implini, intre Crypto si Enigel.
Cantecul menestrelului e construit dupa canoanele baladei fantastice. Formula de inceput are rezonanta de basm:
“Des cercetat de padureti
In pat de rau si-n huma unsa,
Imparatea peste bureti
Crai Crypto, inima ascunsa,

La vecinic tron de roua parca!”
Verbul “imparatea” sugereaza lungile inceputuri ale povestii populare, iar forma lui de imperfect aseaza totul intr-un timp nedeterminat, etern.
Eroii apar in doua scurte tablouri. Riga Crypto este stapanul unei lumi vegetale, dar conditia lui e tragica, aspiratiile lui nu sunt intelese, e “inima ascunsa”. Nu e iubit si sufera de singuratate. Se spune ca el a fost blestemat de o vrajitoare sa ramana singur. Era blamat, ocarat de toate elementele mediului in care traieste pentru ca era “sterp” si “naravas” si “nu vroia sa infloreasca”. Este o natura singulara, are ciudateniile lui, are o existenta inconstienta care sta sub semnul somnului si al visului. El nu poate sa-si depaseasca conditia si pentru ca nu vrea sa infloreasca este un simbol al increatului.
Enigel, nume cu sonoritati catifelate si exotice, este o fiinta umana: mica, linistita, intruchipand o lume superioara, echilibrata. Mediul ei de viata este cel al tinuturilor inghetate, gheata la Ion Barbu simbolizand lumea ideilor.
Pendularea ei in spatiul geografic este un proces de transhumanta:
“De la iernat, la pasunat,
In noul an, sa-si duca renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muschiul crud
La Crypto, regele poienii.”
Intalnirea cu Crypto are loc intr-un punct al mersului spre sud al laponei, miscare cu sens simbolic, traducand aspiratia spre soare a eroinei ce este inversa aspiratiei regelui, care aspira spre tinuturile de gheata ale laponei.
Povestea propriu-zisa e fantastica si se desfasoara in visul fetei, ca si-n “Luceafarul” eminescian. Doar rolurile sunt inversate: fiinta superioara e feminina, cea inferioara -; masculina. Dialogul, cu chemarile lui halucinante, de ceremonial magic, repetat de trei ori, deschide spectacolul dramatic al unei nunti esuate. Mai intai, craiul Crypto o imbie pe fata, oferindu-i lumea peste care domneste (sunt si aici asemnari cu “Luceafarul”):
“- Enigel, Enigel,
Ti-am adus dulceata, iaca.
Uita fragi, tie dragi
Ia-i si toarna-i in puiaca.”
Refuzul laponei il pune intr-o situatie dilematica, dar optiunea lui e ferma, mergand pana la sacrificiul suprem:
“- Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Daca pleci sa culegi,
Incepi, rogu-te, cu mine.”
Refuzat si a doua oara, mai face o tentativa disperata de a o convinge pe Enigel, vorbindu-I de valorile supreme ale lumii lui: somul fraged si uitarea, care lecuiesc fiinta de zbuciumul cautarii, de eternul drum al regasirii:
“Sa ma coc, Enigel,
Mult as vrea, dar, vezi, de soare
Visuri sute, de macel
Ma despart. E rosu, mare,
Pete are fel de fel;
Lasa-l, uita-l, Enigel,
In somn fraged si racoare.”
Tentativa este intr-adevar coplesitoare si Enigel si-o reprima cu greutate, fiind pusa si ea intr-o situatie dilematica:
“- Riga Crypto, riga Crypto,
Ca o lama de blestem
Vorba-in inima-ai infipt-o!
Eu de umbra mult ma tem.”
Explicatia pe care o da e mai degraba pentru sine, decat pentru Crypto; prin ea isi desluseste mai bine natura si responsabilitatea fata de propriul ei destin.
Riga Crypto si lapona Enigel nu se pot cunoaste, nu se pot “nunti”, aspiratiile lor nu coincid. Regele-ciupearca tinde sa patrunda in lumea laponei, smulgandu-se dintr-un orizont limitat, fata aspira spre soare, spre spatiul luminii, nelimitat. In lunga calatorie spre soare, intalnirea cu Crypto e doar o capcana pe care o ocoleste cu luciditate.
Pentru Crypto iesirea din lumea stramta insemna mutatie dintr-un regn in altul, deci moarte. Pentru Enigel, aspiratia spre soare, spre spiritualitate este o fireasca evolutie spre un tel mai inalt al fiintei umane, pentru ca ea are “fantana-n piept”, adica posibilitatea de reflectare, deci numai ea are constiinta prin care omul isi poate depasi conditia sa. Pentru fiintele inferioare, “pahar e gandul, cu otrava!”, “ca la nebunul riga Crypto”, care, aspirand sa-si depaseasca, prin iubire, conditia, a intrat in spatiul ucigator al soarelui:
“Dar soarele, aprins inel,
Se oglindi adanc in el;
De zece ori, fara sfiala,
Se oglindi, in pielea-i chiala;

Si sucul dulce inacreste!
Ascunsa-i inima plesneste,
Cu zece mii peceti de semn,
Venin si rosu untdelemn
Mustesc din funduri de blestem;

Ca-i greu mult soare sa indure
Ciupearca cruda de padure,
Ca sufletul nu e fantana
Decat la om, fiara batrana,
Iar la faptura mai firava
Pahar e gandul, cu otrava.”
Riga Crypto devine o ciuperca otravitoare, insotindu-se cu semenele ei:
“Cu Laurul-Balaurul
Sa toarne-in lume aurul,
Sa-l toace, gol la drum sa iasa,
Cu masalarita-mireasa,
Sa-i tie de imparateasa.”
Finalul e o subtila asezare in legenda a destinului plantelor otravitoare care ar fi fiinte nebune, doborate de o aspiratie mult prea mare fata de marginita lor putere.
Tablourile poetice ale baladei construiesc astfel o alegorie simbolica in care este implicata fiinta umana ca fiinta a cunoasterii. Drama este a lui Enigel, nu a lui Crypto. Crypto apare in visul fiintei superioare, este deci problema ei, reprezinta tentatia sau tot ceea ce stinghereste omul in aspiratia lui spre absolut.
Enigel e inteleapta, e “prea-cuminte”, a ajuns la o intelegere superioara si-si reprima tentatia, il “ucide” pe Crypto. In ucide si-l deplange (“Plangi, prea-cuminte Enigel!”), deplangand de fapt natura duala a fiintei umane, aflata intr-o vesnica oscilatie intre ideal si material, intre rational si instinctual, intre cunoastere si traire, intre viata si moarte.
Balada lui Ion Barbu este -; ceea ce si-a dorit poetul in toata opera lui -; “un cantec larg”, cuprinzand in sine povestea eterna a omului, este o poezie de cunoastere intr-o figuratie metaforica originala si un timbru pur, de neconfundat.