Poezia “Doina” poarta ca titlu numele speciei folclorice per care o reprezinta si in care autorul anonym isi exprima exprima dragostea , pretuirea si admiratia nemarginita pentru cantecul ei , intrucat cu el isi insufleteste intreaga existenta , si prin el isi exprima toate sentimentele, fie dorul , fie jalea , fie bucuria si necazul , fie revolta si dorinta de dreptate. x7i14ih
Prin lirismul lui , prin profunzimea sentimentelor exprimate , acest cantec despre can-tec este tot o doina care nu se incadreaza in nici una dintre felurile ei , dar care le aminteste pe toate dintre elementele lor caracterisitice.
Doina apare personificata , si de aceea inca de la inceputul ei poetul popular i se adre-seaza ca unei fiinte dragi, apreciate , prin intermediul subst. “doina” , repetat in cazul vo-cativ si isi marturiseste deschis impresia pe care aceasta o lasa asupra sa .
El este fermecat de dulceata (armonia versului ei) pentru ca astfel ea ii alina suferin-tele: “Doina ,doina ,cantic dulce / cand te aud nu m-as mai duce “ dar si de tonul melo-diei caci ea exprima in aceeasi masura o durere profunda : “Doina , doina vers cu foc / Cand rasuni eu stau pe loc ! . Capacitatea doinei de a exprima deopotriva alinarea sufer-intei , dorul ,dar si durerea patrunzatoare, bucurile , dar si necazul este sugerata prin epitetele “dulce” , “cu foc” distribuite in constructii versative “cantic dulce” si “vers cu foc” contribuind astfel la accentuarea sentimentelor.
Doina este raportata la trecutul anotimpurilor , la elementel din natura, pt ea il in-soteste pe om.Venirea primaverii aminteste in sufletul poporului speranta,dorul de viata, dorinta de evadare intr-un spatiu nelimitat al libertatii , in mijlocul naturii si de aceea isi exprima bucuria , satisfactia si entuziasmul : “bate vant de primavara / eu cant doina pe afara / De ma-ngan cu floriile / si privighetoriile “ Versul “a ingandurat sugereaza armo-nia verului soptit , murmurat , expresivitatea ei , dar exprima si ideea de insotire cu cele-lalte elemente ale naturii -; floriile si privighetoriile , care arata si ele simboluri ale fru-musetii naturii.
Dinpotriva “iarna viscoloasa” il obliga per om la o viata de izolare, si tot doina este cea care ii alina singuratatea : “Vine iarna viscoloasa / Eu cant doina inchis in casa / de imi mai mangai zilele/ zilele si noptiile . prezenta doinei ca antidot , al singuratatii si al tristetei este reflectat prin repetitia “zilele Zilele si noptiile “ si prin versul a “mangaia” folosit aici in sensul de a alina de a consola .
Imaginea naturii care capata putere “frunza-n codru iar invie” este reperata la doina de voinicie ,haiduceasca doina cant de voinicie , pentru ca haiducul isi va pregati refugiul in codru frate care-l va apara de dusmani si de nedreptate
Caderea frunzei vestejite arata venirea toamnei , si acum sufletul omului se umple de tristete si de aceea tovaras maret ii este “doina cea de jale “ caci de acum el nu isi va mai gasi adapost in aleea codrului.
Permanenta doinei in viata omuluui din popor, legatura lor stransa.Sunt sintezizate in ultimele 4 versuri ale textului : “Doina zic , doina suspin ? tot cu doina ma mai tin? Doina cant doina soptesc/Tot cu doina vietuiesc.”Aceasta idee poetica este realizata stilistic prin folosirea verbelor din acelasi camp semantic al zicerii : “zic” “suspin” cant “soptesc” cu referire la doina si repetitia adverbelui tot cu sensul de mereu. Alte doua verb “ a se tine “ si “ avietui” ambele cu sensul de a trai , a-si duce traiul, a-si duce existenta , vin si ele cu ideea permanentei doinei in viata poporului.
Poetul anoninm rezlizeaza aceste 4 versuri si prin anumita simetrie prin repetarea subst. "doina" de doua ori, in primul si al treilea vers si prin repetarea lui in versurile imediat urmatoare. Astfel se intareste concluzia ca intradevar doina este cea care il insoteste pe om permanent facand parte din insasi existenta lui
Defapt subst. “doina” apare in text de 14 ori , in care de patru ori este folosit in cazul vocativ, la inceputul poeziei si de sase ori in ultimele 4 versuri astfer realizandu-se o ex-primare libera , sugestiva , a intensitatii sentimentelor lor pe care autorul anonim le are fata de doina.
Aceluiasi scop stilistic serveste si repetitia vb “cant (repetat de 5 ori) care se alatura ce-lorlalte 2 repetitii ale substzilele si a advb “tot” , si ambele se refera la permanenta doinei si o aluzie la vechimea ei.
Tot repetat este si pronumele personal de pers I sg. , la aceeasi persoana fiind folosite si verbele. In felul acesta isi face simtita prezenta eului liric , vocea autorului anonim , si se accentueaza lirismul textului , dar si legatura individuala intre doina si viata omului..
Prezenta doinei este raportata nu numai la viata omului ci si la elementele naturii , la anotimpuri , unele numite direct : primavara, iarna) iar altele sugerate (toamna , vara).In stransa legatura cu natura sunt si stari sufletesti exprimate prin doina : primavara si vara exprima bucuri ,satisfactie si entuziasam per cand toamna si iarna sun generate de singu-ratate si de tristete.
Folosirea repetitiilor si a simetriilor , ca procedee de sintaxa poetica releva simplitatea si naturaletea stilului. Asa se explica si prezenta deloc numeroasa a unor figuri de stil . sunt folosite 2 epitete “ cantic dulce” si unul cu referire la anotimpul rece “vine iarna cea geroasa” iar personificariile se refera doar la doina si la frunza codrului si la florile si privighetorile care asculta si ele doina.
Aceste personificari sugereaza legatura stransa a omului cu doina dar si cu natura.
La fel de simpla este si versificatia simpla specifica intregii creatii populare romanesti: masura este de 7_8 silabe , ritmul trohaic si rima inperecheata cu menirea de a spori muzi-calitatea versurilor.
Valoarea deosebita a acesteii creatii populare este data der ritmul ei rascolitor de intensi-tatea sentimentelor exprimate si de si de maestria cu care autorul isi arata intreaga bogatie sufleteasca.
Prezenta motivului legaturii omului cu natura si simplitatea stilului sunt alte doua as-pecte ale acestei poezii, ea fiind atribuita doinei , creeatiei folclorice specifice poporului roman.