i4r22rg


Octavian Goga se naste la 1 aprilie 1881 in satul Rasinari,de langa Sibiu. Si-a facut studiile la liceul unguresc din Sibiu, la liceul romanesc din Brasov si la facultatea de litere si filosofie a Universitatii din Budapesta.
Debutul literar al lui Goga a fost gazduit de "Tribuna", "Tribuna literara" si de revista "Familia" din Oradea, a lui Iosif Vulcan. Versurile, "incercari tineresti", dupa cum le apreciaza poetul, sufera de epigonism eminescian, de unele ecouri din poezia lui Uhland, Schiller si Sleine, ale caror versuri au circulat, prin multe traduceri, in ardeleana din acea vreme. Importanta este si influenta poezia lui G.Cosbuc, care a orientat scrisul lui Octavian Goga, inca de la debut, spre realitatile social-istorice ale statului transilvanean.
In anul 1902 Goga scoate revista "Luceafarul", publicatie care si la Sibiu (incepand din anul 1906), continua in parte programul "Tribunei" lui Ioan Slavici, traditiile presei transilvanene si ale orientarilor samanatoriste. In revista "Luceafarul", Octavian Goga a publicat multe din poeziile din care i-au adus renume, in primele trei volume de versuri; "Poezii"(1905), "Ne cheama pamantul"(1909), "Din umbra zidurilor"(1913). In calitate de secretar al Astrei, Octavian Goga a desfasurat o rodnica activitate. In revista asociatiei "Tara noastra", poetul publica, in afara de poezii originale, si fragmente din Tragedia omului, a poetului maghiar Madach. Piesa de teatru Domnul notar(1914) a fost scrisa in aceasta perioada si reflecta atitudine politica a scriitorului in lupta pentru dreptate sociala, unitate si independenta nationala a tuturor romanilor.
In anii premergatori intrarii Romaniei in primul razboi mondial, a scris poeziile publicate in volumul Cantece fara tara(1916).

Membru al Academiei Romane din 1920, in locul ramas vacant prin moartea lui Cosbuc, se face cunoscut in viata literara interbelica cu putine lucrari: piesa Mesterul Manole(1928), volumul de evocari Precursori(1930) si traducerea integrala a Tragediei omului(1934) de Madach.

"Poeziile lui Octavian Goga au avut darul sa destepte o deosebita luare-aminte a publicului roman".
(Titu Maiorescu)
Poet al Ardealului-cum apreciaza G.Cosbuc-printr-o parte a realitatilor concrete ce-l inspira, el e, in fond, poetul intregii tari, prin idealurile de unitate nationala si de izbavire sociala ce-l anima. In poezia lui O.Goga, cea de tinerete, cea adevarata, arde o flacara mare, dar cu arderea foarte scurta. Poemul "Rugaciune" este unic in literatura noastra, prin caracterul sau religios-profetic, prin fermitatea-i invaluitoare: din flacara lui puternica au mai tasnit scantei - dar aproape numai pe intinsul primei culegeri de poezii(1905) a lui Goga.
Mesianica, asumandu-si istoria, poezia lui O.Goga are un ton profetic, violent, incendiar, el fiind solul dragostei si al urii care si-a impletit bici din al veacurilor caier, iar din Nestinsul vremurilor vaier …si-a scris blestemul in cerul gurii.
Satul lui Octavian Goga este atemporal, fabulos, social. Poetul marturiseste: Deci, eu, din frageda copilarie, am urmarit satul cu toate figurile lui. Am avut contact cu toate framantarile anonime, cu toate bucuriile, incepind de la botez si pana la coborarea in pamant. Participand insa la aceasta viata a satului continuu, am ramas oarecum deasupra multimii, un observator al ei, inregistrator al tuturor evenimentelor dimprejurul meu.
Opera sa, in ceea ce are mai bun, este o monografie lirica a satului, a “patimirii noastre”, a istoriei vitrege si indurerate a neamului sau de plugari din Transilvania, inrobita de asuprirea nationala si sociala. Solidar cu razvratirea surda a maselor, poezia lui Goga e cantecul mandriei nationale jignite, dar si al nadejdilor izbavitoare ale poporului nostru de la sfarsitul sec. al XIX-lea si inceputul sec. al XX-lea.
Sufletul zbuciumat al plugarilor da substanta specifica poeziei lui Goga. Lor li se adreseaza poetul in versuri ce se convertesc in imn si elegie:
“La voi alearga totdeauna
Truditu-mi sufletul sa se-nchine;
Voi singuri strajuiti altarul
Nadajduirii noastre de mai bine.
Al vostru-i plansul strunei mele
Crestini ce n-aveti sarbatoare,
Voi, cei mai buni copii ai firii,
Urziti din lacrimi si sudoare ”.
(Plugarii)
Poezia lui O.Goga este mesianica. Termenul trebuie inteles in sensul de incredere in eliberarea sociala si nationala.
Glasul “patimirii” din poezia lui Goga izvoraste din durerea inrobirii sociale si nationale a dezmostenitilor neamului sau, iar “mantuirea”, din fierbintea incredintare in dezrobirea sociala si unitatea politica a natiunii. Poetul e in postura unui “apostol” care, cu sentimentul unei revelatii, are sa veseleasca “ziua cea mare” a eliberarii, a bucuriei izbavirii neamului din amar si suferinta. Tara pe care o infatiseaza poetul plange durerea intregului nostru popor.
In poezia sa, in glasul ei de bocet, de rugaciune sau de razvratire, de chemare la redesteptare si demnitate sociala si nationala, pulseaza sufletul neamului romanesc.
Format la scoala lui G.Cosbuc si a lui St.O.Iosif, preluand de la Eminescu ceea ce se potrivea acestora ca si celorlalti contemporani ai sai din perioada “Samanatorului”, Goga putea fi primit cu entuziasm de samanatoristi, intre care el era unul dintre cei mai reprezentativi.