Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Literatura „europeana” si „universala” : o noua perspectiva comparatista
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Literatura comparata care n-a avut niciodata, in treacat fie spus, un statut foarte precis -; cunoaste in ultimul timp noi reformulari si definitii. Se vorbeste de un „nou spirit comparatist”1, vechea, traditionala acceptie a literaturii comparate, conceputa ca „simpla disciplina academica”, nu mai da satisfactie. Sunt formulate noi obiective si imaginate noi metode. o7s8sl
Se desprind, in mare, doua categorii de noi orientari si directii. Ambele preocupari au un caracter ideologic manifest. Ar fi fost si cu neputinta ca, intr-o perioada de mari tensiuni si confruntari ideologice,
„literatura comparata” sa ramana in continuare neutra, o disciplina academica oarecare, oscilanta si neim- plicata. Simplul studiu istoric al relatiilor literare internationale, al influentelor si „izvoarelor”, al cir- culatiei temelor si tipurilor literare, al imagologiei si alte cercetari de aceeasi factura, predominant facto- logice, pozitiviste, nu mai corespunde noilor exigente in acest domeniu de investigatie.
Pentru unii comparatisti din tarile de Est (printre care ne numaram), comparatismul este animat si orientat cu atat mai mult de o dinamica ideologica specifica. Nu trebuie uitat indeosebi faptul ca timp de decenii, cultura academica si neacademica -; a tarilor din Est, a suferit crunt de izolare, dogmatism, dirigism si constrangere. In perioada stalinista, comparatismul

era declarat pur si simplu disciplina „cosmopolita” si interzis cu desavarsire. Politica de izolare condamna si reprima orice legaturi literare internationale nedi- rijate si necontrolate. Din care cauza, sub acest regim de dictatura, orice preocupare comparatista -; inter- nationala prin esenta -; insemna a intretine legaturi cu lumea libera, prin incercari de iesire din izolare, de solidarizare cu preocuparile critice, istorice si teoretice ale intregii lumi necomuniste. A nu tine seama de acest context ideologic specific -; de unde si o noua conceptie comparatista -; reprezinta o mare eroare. Si, in definitiv, la ce serveste „comparatismul” daca el nu ne ajuta sa intelegem si sa ne transpunem si in alte contexte, si in alte situatii si in alte realitati culturale, decat cele dominante in doua-trei centre occidentale de mare prestigiu ?
In aceste conditii specifice am propus conceptul de „comparatism militant”. Am folosit ca pretext, intr-o carte cu cheie, publicata doar in limba franceza, in 1982, printr-o dezvoltare personala, sistematizata, opera si ideile comparatismului francez Etiemble, luate doar ca punct de plecare2. Pentru ce
„militeaza” comparatismul militant ? Tabla de materii a acestui eseu o spune cu claritate : relatii Est-Vest, antinationalism, antieurocentrism, antiimperialism si anticolonialism, internationalism, cosmopolitism, universalism, relatii, schimburi, cooperare, comuni- catii libere, pentru un nou umanism, pentru un nou comparatism. Deci, tot atatea teme care contestau, direct sau indirect, ideologia culturala oficiala comu- nista. Amintim acest episod doar ca simplu document ilustrativ al noului spirit comparatist care s-a format in rasarit, in Romania in speta, in conditiile totalitare.
In Occident, sub presiunea noilor configuratii geopolitice, comparatismul a simtit nevoia unei des- chideri analoage, dar cu obiective diferite. Problema
„comunicatiilor libere” era, bineinteles, rezolvata. Nu




insa si a eurocentrismului, imperialismului, colo- nialismului, cu toate consecintele lor teoretice si de metoda. Aparitia noilor state in fostele imperii coloniale, cu literaturile lor „emergente”, pentru a nu mai sublinia intrarea pe scena mondiala a Chinei si Japoniei, toate aceste realitati ale lumii contemporane modificau nu numai raporturile existente de forta, dar obligau si la o revizuire radicala a conceptelor si canoanelor traditionale cu care a operat, timp de decenii, comparatismul academic. Se mai putea el limita doar la sistemul de preconcepte si referinte format si cultivat numai in doua-trei centre culturale occidentale intr-o epoca anterioara ? Raspunsul vine de la sine : nu, in nici un caz !
Formarea Comunitatii Europene, dupa al doilea razboi mondial, repune in mod inevitabil in discutie si conceptul de „literatura europeana”. El are un mare si stralucit precursor in persoana lui G. Mazzini : D’una letteratura europea (1829). El o concepea -; detaliu esential ! -; „de la Neva la Ebru”, formula care o anticipeaza pe a lui De Gaulle „de la Atlantic la Urali”. Este chiar nodul chestiunii, deoa- rece el fixeaza in acelasi timp si granitele efective ale „literaturii europene”, problema mai mult decat iritanta. Pentru multi, „literatura europeana” se re- duce inca la literatura vestica. Un sondaj al ziarului Die Zeit, din 1984, in colaborare cu alte patru organe occidentale (Lire, El Pais, La Stampa si The Times), pleaca doar de la recunoasterea traditiei vest-europene comune, in baza careia pot fi selectati cei 10 scriitori mai importanti din toate timpurile. Europa orientala (central-europeana, de sud-est si rusa) este exclusa. Poate fi insa acceptata o „lite- ratura europeana” fara Dostoievski si Tolstoi, pentru a nu mai aminti de scriitorii polonezi, unguri, greci, romani etc. etc., de prim ordin ? Reactiile n-au intarziat sa se produca3. Problema este de altfel mai

veche si un cercetator cubanez, Desiderio Navarro, a facut chiar un inventar destul de complet al polemicii antieurocentriste in tarile din Est4. Marele precursor modern ramane, bineinteles, Etiemble. Urmeaza a trage toate consecintele, din punct de vedere comparatist, al recunoasterii -; pe deplin legitime -; a existentei „literaturii europene”. Fara granite si bariere ideologice. Ele pot fi rezumate foarte concis astfel :
1. Renuntarea la sistemele de referinta exclusiv vest-europene ; literaturile est-europene sunt nu mai putin „europene” si demne de o egala atentie selectiva ;
2. Renuntarea la preconceptele si categoriile ex- clusiv vest-europene. Definitia „literaturii comparate” care circula si, mai ales, spiritul sau istoricizant si de extrema specializare, de negare a posibilitatii sintezei, de refuz al categoriilor generale aplicabile tuturor literaturilor (vezi problema „constantelor”, a „inva- riantelor” literaturii), este un produs tipic al men- talitatii neopozitiviste occidentale. Ea inceteaza totusi sa mai fie canonica pentru ansamblul studiilor com- paratiste de pretutindeni ;
3. Existenta unui „proces literar european” poate fi nu numai postulata, dar si studiata cu conditia definirii cat mai precis posibil a notiunii de „euro- pean” si de „Europa”. In literatura si in toate celelalte domenii de cercetare ;
4. Daca „cea mai bune definitie” a „literaturii comparate” este „studiul literaturii dincolo de grani tele unei singure tari”5, frontiera comparatismului depaseste atunci, in mod necesar, nu numai limitele vestice, dar si ale continentului european ; literaturile africane, sud-americane si asiatice formeaza nu mai putin, in mod legitim, obiectul „studiului literaturii”. Definitia nu este insa „cea mai buna” si nici macar
„buna”. Ea nu precizeaza ce fel de „studii” se are in vedere : teoretic, istoric, calitativ, cantitativ etc. Fiecare din aceste domenii presupune un obiect si o metoda specifica, net deosebite unele de altele. De unde diferite comparatisme inevitabile ;
5. De aici si necesitatea de a intreprinde „studiul literaturii” prin concepte, categorii, pretutindeni apli- cabile si deci, la limita, „universale”. Ele urmeaza a fi elaborate, prin inductie si deductie, in functie de existenta si experienta „tuturor” literaturilor. Nu dis- cutam acum problema competentei universale si nici a cercetarii in echipe pe domenii specializate, ci doar operativitatea, din punct de vedere comparatist, a criteriilor „universale”. Ceea ce duce in mod direct la reformularea si la redefinirea conceptului traditional nu numai de „literatura europeana”6, dar si de

„literatura universala”.
Dupa cel de al doilea razboi mondial este, in principiu, unanim admis ca in conceptul de „literatura universala” intra toate literaturile lumii, inclusiv lite- raturile africane si asiatice, estice in general. Geografic vorbind este, mai curand, un paradox : daca „estul” constituie intreg domeniul literar situat la est de Europa, deci Asia, aceasta este de fapt situata la vest de Lumea Noua. Imprejurare simbolica pentru circularitatea ideii de literatura universala. Ea a cunoscut toate etapele largirii constiintei literare, incepand din secolul 18 : Europa de vest, apoi de est, apoi literaturile hispanofone, apoi literaturile africane si asiatice etc. Dificultatea nu este insa, din perspectiva comparatista, de a trage o astfel de concluzie, ci de a o articula unei conceptii si teorii comparatiste bine intemeiate si general admise. Examinand situatia actuala a comparatismului se pot trage unele concluzii :
1. Recunoasterea existentei „literaturii universale”
(alte formule : „mondiala”, „planetara”) schimba sta- tutul insusi al disciplinei literaturii comparate. Modi

ficarea statutului lui A.I.L.C din 1985 propune urma- toarea definitie : „A.I.L.C. tinde sa dezvolte studiul literaturii dintr-un punct de vedere international.” Precis si vag in acelasi timp daca „punctul de vedere international” nu este definit cu claritate. Se poate presupune totusi ca preconceptul de baza al compa- ratismului -; tot ce depaseste frontiera literara nationala, deci referinta la „altul”, la „alteritatea” literara -; extinde raza vizuala a comparatismului in timp si spatiu fara nici o restrictie.
2. In mod practic, o astfel de conceptie duce la includerea studiilor tuturor literaturilor neeuropene in domeniul literaturii comparate. Astfel, literaturile africane au intrat in preocuparile congresului A.I.L.C. de la Innsbruck (1980). S-au organizat colocvii si culegeri de studii (dam doar foarte scurte indicatii) pe tema : Chinese -; Western Comparative Theory and Strategy. Edited by John I. Deeney (Hong Kong, 1980) sau : Comparative Literature East and West. Traditions and Trends. Edited by Cornelia N.Moore, Raymond A.Moodi (University of Harvard and The East-West Center, 1981), Marian Galik, Milestones in Sino-West- ern Literary Confrontation, 1898-1979 (Wiesbaden,
1986). In aceeasi logica se inscrie si volumul-manifest recent, Ouverture(s) sur un comparatisme planétaire
(Paris, 1989) de Etiemble. Este exclus nu numai orice eurocentrism, dar si orice etnocentrism.
3. Capitala ramane mai ales orientarea acestor studii. Ele au doua directii esentiale : a) Cea dintai, traditionala, in prelungirea compa- ratismului european asa-zicand „clasic”, studiaza rela tiile si contactele istorice, raporturile factuale dintre literaturile europene si asiatice, extra-europene in general. Circulatia operelor literare si influentele lor reciproce, studiul „izvoarelor”, traducerilor si imita tiilor literare, formeaza obiectul de predilectie al acestor cercetari. b) A doua, mult mai ambitioasa, urmareste ele- mentele comune detectabile, deci universale, ale tuturor literaturilor accesibile. Este vorba, in acelasi timp, de diferentiere si unitate, de alteritate si generalitate literara. Pentru a da doar cateva exemple curente : cultura africana se proclama, cu indreptatire, ca o parte a universalitatii7, in timp ce literaturile indiene multilingue se definesc si ca o totalitate literara, printr-o serie, bineinteles, de elemente comune8. Un text lamuritor in aceasta privinta apartine comparatistului american A.Owen Aldridge, care este si un animator al studiilor comparatiste est-vest : The Universal in Literature (Neohelicon, X,
1/1983). Iar acesta demonstreaza deopotriva existenta
„varietatii in mijlocul uniformitatii”, dar si a „uni- formitatii sau unitatii in mijlocul varietatii” (p.172).
4. De unde ultima concluzie -; foarte indepartata, este adevarat, de preocuparile comparatismului facto- logic si istorizant traditional -; privitoare la posi- bilitatea unei „poetici” sau „teorii literare” comune, elaborata pe baza experientei „tuturor” literaturilor. Problema complicata si controversata, care duce -; intr-o forma sau alta -; la recunoasterea existentei

„invariantelor” sau „constantelor” literare. A „con- ceptelor” si „universalelor” literare. Este evident ca ideea literaturii universale ca totalitate presupune, foarte expeditiv spus, existenta unor elemente comu- ne, comparabile, deci omologabile, intre „toate” literaturile lumii. Chiar si vechile „paralele” plecau, de fapt, de la aceeasi constatare. Intreaga dificultate, pur tehnica si documentara, consta doar dintr-o metoda bine pusa la punct, capabila sa detecteze si sa ilustreze aceste „invariante”. Etiemble este un mare pionier si in acest domeniu. Noi insine am propus o serie de solutii in acelasi sens intr-o carte : Compa- ratisme et théorie de la littérature (Paris,1988). In ultima analiza, literatura universala astfel definita se


confunda cu insasi definitia literaturii, cu Literatura pur si simplu, scrisa cu L mare. Astfel conceput, noul comparatism poate aduce o contributie esentiala la elaborarea unei estetici literare generale. Doar ca perspectiva se schimba in mod radical : din specu- lativa si deductiva, aceasta noua estetica se vrea inductiva si experimentala, von unten si nu von oben, in terminologie germana.
In acelasi timp -; in consonanta cu intreg climatul si contextul ideologic actual de care aminteam la inceput -; noul comparatism se vrea si militant. S-a observat, de altfel, ca pentru noile literaturi „emer- gente”, africane si altele, literatura constituie si o
„arma de lupta”9, in mod esential impotriva colo- nialismului. Se pot observa patru directii ale acestei implicari ideologice directe, din nou foarte inde- partate de comparatismul strict academic.El este total
„apolitic” si radical „dezideologizat”, cultivat de pro- fesori fara nici un „angajament”. Se cere, dimpotriva:
1. Iesirea din izolare a culturii si literaturii natio- nale inchise, fara legaturi si contacte internationale, fara „influente” straine, autarhica si ingust-specifica. Literaturile nationale nu se pot rupe de marile curente literare internationale ale lumii actuale.
2. Depasirea oricaror forme de provincialism si complexe de inferioritate. Teza Petits pays, grandes littératures. Une enquête internationale... (Budapest,
1979) devine mai actuala ca oricand. „Provincia este peste tot, in timp ce centrul lumii nu mai poate fi gasit... capitala literara a lumii se poate numi la fel, de bine Dublin sau Alexandria” (H.M. Enzesberger)10. Voci chineze libere se pronunta, la fel impotriva provincialismului literar, asiatic de aceasta data11.
3. Contestarea oricaror tendinte de nationalism si sovinism literar. Ele exista in forme latente sau declarate, trebuie recunoscut pe fata si in mai toate marile literaturi ale lumii. In Franta, de pilda, au fost denuntate -; nu o data -; de Etiemble, de Pierre-Henri Levy, in L’Idéologie française (Paris, 1984), de altii. Nici o literatura nu poate pretinde drepturi la prioritati, privilegii, exclusivism, ierarhizari eterne si definitive. Se intelege de la sine ca aceeasi exigenta priveste si noile literaturi, in plina criza de crestere si afirmare, cum ar fi literaturile arabe, indiene sau altele recent iesite din aceeasi zona „coloniala”.
4. Combaterea oricaror tendinte de imperialism si neocolonialism literar. Literatura universala nu mai poate fi supusa canoanelor de drept sau de fapt, doar de trei centre „mari” ale lumii si aliniata lor. Relatia fundamentala si obligatorie „maestru”/„elev” literar dispare. Nu trebuie sa existe literaturi dominatoare si literaturi dominate, „literaturi de stapani” si „literaturi de sclavi” (Etiemble). Cultura dominanta produce peste tot resentimente legitime. Lumea zisa a treia nu mai poate fi supusa nici unei tendinte culturale unifi- catoare, anglofile, francofile sau altfel. Orice hegemo- nism estetic si ideologic este de neconceput si deci respins. „Eurocentrismul”, „rusocentrismul” sau orice alte „centre” si „centrisme” sunt in principiu excluse. Aceste principii pot constitui argumente pentru o noua politica a culturii si a relatiilor literare inter- nationale12, de inspiratie comparatista. Ele pot con- duce la o serie de tendinte si solutii practice bine articulate, in spiritul ideologic al noului „comparatism militant” al epocii. Exista, de altfel, o intreaga traditie, indeosebi europeana, in acest sens, incepand chiar cu Goethe si cu conceptia sa despre Weltliteratur. Ea s-ar putea rezuma, foarte pe scurt, astfel :

1. Comunicatie si circulatie literara libera, fara obstacole, fara restrictii de nici un fel. Comparatistii care au trait si supravietuit, de bine de rau, sub regimuri inchise, totalitare, dogmatice, timp de de- cenii (dar nu numai ei), sunt deosebit de sensibili mai ales la acest aspect. Relatiile literare inter

nationale si „liberul schimb” literar, in continua largire si diversificare, constituie o conditie esentiala a noului spirit literar modern. Acesta se concepe si se vrea cu adevarat „universal”.Pentru ei, acest spirit
„iluminist” pastreaza actualitatea sa. Polemica anti-tiranie din secolul 18 este perfect echivalenta (si invers) cu rezistenta anti-totalitara (fascista si co- munista) din secolul 20.
2. Cooperare si stimulare. Recunoasterea plu- ralismului cultural si literar este conceputa ca un mijloc (intre altele) al elasticizarii perceptiei „altuia” si al experientei literare de pretutindeni, influentei reciproce, imbogatirii mutuale, prin grefe, impru- muturi si adaptari. Totalitatea acestor relatii dezvolta, pe de o parte, constiinta participarii la o activitate comuna in cadrul unei culturi globale, pe de alta stimuleaza depasirea specificului izolationist si restrictiv. Exemplul japonez este, intre toate, deosebit de elocvent pentru aceasta tendinta de acumulare si modernizare fecunda13. „Strainul” devine nu „adver- sar”, ci partener, coleg si confrate literar. Adversitatea, neincrederea sau necunoasterea reciproca fac loc colaborarii pe scara tot mai intinsa. Intr-o astfel de perspectiva, rolul traducerilor creste enorm. El devine chiar esential si hotarator.
3. Competitie si emulatie creatoare. Bineinteles, literaturile si culturile nationale nu sunt chemate sa dispara, ci doar sa se cunoasca si sa se stimeze reciproc, in cadrul unei competitii libere, tot mai diversificate, de valori autentice. Respectul pentru orice fel de sensibilitate literara duce nu numai la forme variate de receptivitate deschisa, dar si la stimularea virtualitatilor creatoare ale tuturor literaturilor. Alinierea docila la un canon oarecare,
„eurocentric”, de pilda, -; si in cadrul sau la un canon
„parizian” sau altul -; nu mai poate fi posibila. Egalitatea de fapt, recunoscuta in principiu intre literaturile nationale, se continua in mod firesc prin recunoasterea si stimularea unei egalitati de „sanse”. Competitia se reduce, la limita, intre valorile literare individuale de pretutindeni, dincolo de orice discriminare ideologica, estetica, etnica sau lingvistica.
4. Un nou umanism literar. Cultivarea „ideii de literatura universala” -; peste frontiere, bariere, restrictii -; echivaleaza cu recunoasterea existentei umanitatii universale si a literaturii sale ca bun al intregii omeniri. Ea ofera o imagine si o idee mai larga asupra naturii si societatii umane, pune in valoare cat mai multe elemente comune ale umanitatii de pretutindeni. In acest mod, literatura universala poate sa inspire o adevarata solidarizare universala. Ea se constituie in primul rand la nivel literar, imaginar, emotional si ideatic, dar se prelungeste in mod firesc si in sfera relatiilor interumane. Literatura universala, astfel inteleasa, are in centrul sau „omul universal” exprimat in orice limba, in orice literatura. Marele sau erou literar este homo archetypus.
Pe scurt, noua perspectiva comparatista propune un nou umanism fara frontiere, in perspectiva unitatii de atitudini, preocupari si idei, care va fi cu cer- titudine specifica secolului 21. Noua mentalitate umanista se intemeiaza pe recunoasterea prioritatii si superioritatii tuturor valorilor si intereselor umane universale. Lumea de maine nu va fi „cosmopolita”, ci universala in acest sens plin al cuvantului.


Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta