“Numele proprii in opera comica a lui Caragiale”

Gherea Constantin Dobrogeanu spune umdeva ca lui Caragiale ii era imposbil sa conceapa o opera pana ce nu stia exact numele tuturor personagiilor. Aceasta, o considera criticul, pe cat ne aducem aminte, ca o particularitate exceptionala. Noi credeam insa ca nici un creator adevarat nu poate gandi opera pana nu stie numele tuturor fiintelor pe care le creeaza. s5u1uq
Caragiale procedeaza artistic. El se multumeste sa sugereze. “Zaharia Trahanache”, si prin nume si mai ales prin prenume si in definitiv prin combinarea numelui cu a prenumelui, sugereaza batranetea si chiar decrepitudinea si tot ce are greoi si ticait venerabilul presedinte. “Farfuride” si “Branzovenescu”, prin aluzia culinara a numelui lor sugereaza, cred,inferioritate, vulgaritate si lichelism.
Lucrarea d-lui Caragiale este originala; comediile sale pun pe scena cateva tipuri din viata noastra sociala de astazi si le dezvolta cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul infatisarii lor in situatiile anume alese de autor.
In opera lui Caragiale problema numelor proprii e mai importanta decat in opera altor scriitori pentru ca opera lui e comica, si intr-o astfel de opera numele e o insusire mai esentiala a personagiului decat in alte genuri literare. Dar problema aceasta la Caragiale a fost mult mai complicata. Numele nu aveau sa caracterizeze tipurile numai din puncte de vedere al caracterului .Ele trebuiau sa caracterizeze si clasa sociala veche sau noua a personagiilor originea lor etnica, provenienta lor munteneasca ori moldoveneasca si rolul lor social, pentru ca opera lui are ca obiect moravurile dintr-o vreme de tranzitie , adica de amestec de vechi si nou, indigen si strain etc...
Din tot ce se precede ar rezulta ca opera lui Caragiale este de domeniul istoricului, cel putin in privinta problemei tratate in acest articol cu ajutorul numelor. Dar adevarul este altul. Este drept ca din acest punct de vedere opera comica a lui Caragiale se invechise putin inainte de razboi. Aceasta si atata, rezulta din cele spuse in acest articol. Dar de la razboi incoace, s-a produs un alt val, mai mare si mai tumultuos, al “ridicarii noroadelor”, insotit fireste de o alta “cadere a neamurilor”(unele din aceste “neamuri”,acum cazute, erau ele insele ridicate “din noroade”). Asadar, de la razboi incoace Caragiale a devenit din nou de actualitate. Si va trebui sa treaca iarasi multa vreme pentru ca “noroadele” ridicate acuma sa devina neamuri si sa curete de “caragialism”. “Noroadele”care se ridica acuma sunt aproape intregul popor. E opera razboiului si a urmarilor lui sociale si politice. Vechea cultura rurala, aceea care a produs pe Creanga si care era o cultura adevarata, atacata de formele noua inca inainte de razboi e pe cale de a disparea. Dar de la acea cultura veche si pana la cultura europeana este spatiul tuturor “caragialismelor”. Saltul tarii intregi peste spatiul acesta la cultura europeana (varianta romaneasca), indiferent de ce grad dar europeana, este evolutia viitoare a societatii romanesti, daca evolutia va fi normala.
Atunci toate “noroadele” dupa ce-si vor fi facut stagiul in fatalul ”caragialism” al fazelor de tranzitie, vor deveni “neamuri”. Pana atunci Caragiale nu va fi niciodata inactual sau cu totul inactual.
Stratul social pe care il infatiseaza mai cu deosebire aceste comedii este luat de jos si ne arata aspectul unor simtiminte omenesti, de altminteri aceleasi la toata lumea, manifestate insa aici cu o nota specifica, adeca sub formele unei spoieli de civilizatie occidentala, strecurata in mod precipitat pana in acel strat si transformata aici intr-o adevarata caricatura a culturei moderne