Creator al romanului istoric romanesc - experientele lui B. P. Hasdeu sau I. Slavici ramanand in sfera bunelor intentii - Mihail Sadoveanu evoca momente din trecut, transformand, dupa opinia lui T. Vianu, in mit si colorand liric realitatea. Inspirandu-se din cronici (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce), din literatura populara, din documente, scriitorul realizeaza o opera in care exista o permanenta alternare de real si fabulos, observatia realista imbinandu-se cu avantul romantic, documentul cu legenda. n5m5ms
De la timpurile indepartate ale existentei noastre pe aceste meleaguri(Creanga de aur, Vremuri de bejenie), pana in perioada secolului al XVII-lea, evocata mai ales prin povestiri, trecutul traieste sub o aura legendara, aflandu-se la granita dintre real si fabulos, incarcat de lirism. Prozatorul se dovedeste preocupat, in mod deosebit, de trei momente ale istoriei Moldovei: perioada de glorie, de independenta si de inflorire sub Stefan-Voievod (Fratii Jderi), perioada luptei pentru recastigarea prestigiului tarii dupa moartea lui Ion-Voda cel Cumplit si perioada decaderii din timpul domniei lui Duca-Voda (Nunta domnitei Ruxanda si Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda).
Trilogia Fratii Jderi are proportii ea singura de epopee, intrucat reprezinta o gigantica, impunatoare constructie epica, in care lirismul sadovenian se topeste intr-o naratiune enorma, homerica. Al. Piru arata cum tehnica din epopeea clasica se uneste in Fratii Jderi cu tehnica romanului de aventuri de tipul Cei trei muschetari de Alexandre Dumas - tatal. Lupte, expeditii, victoria de la Podul Inalt, evocarea unei epoci stralucite din istoria statului moldovenesc cand, intre 1469 si 1475, domnia lui Stefan cel Mare asigurase libertatea tarii sale, toate dau densitate epica unei epopei cu ampla desfasurare.
Romanul este fictiune poetica in care se topeste documentul istoric: accentul se pune intr-o masura mai mare pe eroismul fratilor Jderi, al oamenilor Mariei-Sale, decat pe figura autentica a lui Stefan Voda. Fratii Jderi sunt rodul fanteziei autorului. Lucrarea surprinde esenta spiritului epocii, atmosfera ei particulara, problematica ei sociala si etica al carei element fundamental e lupta istorica a poporului pentru independenta patriei.
Astfel structura acestei opere devine, in mod necesar, epica.
Marele poet al naturii si amintirii, impregnandu-si proza cu un lirism caracteristic, a creat in Fratii Jderi o bogatie de peripetii epice, dupa modele homerice, un adevarat epos coplesitor. Trilogia are o complexa desfasurare. Ucenicia lui Ionut incepe cu evocarea unui hram al ctitoriei Neamtu in primavara anului 1469, la care participa si Stefan Voda. Nechifor Caliman istoriseste multe intamplari printre care, mai insemnate sunt asasinarea lui Bogdan, tatal voievodului, de catre Petre Aron, fratele sau. In ceea ce priveste "ucenicia lui Ionut" ea se realizeaza prin probe de foc, prin batalii vitejesti, care alimenteaza substanta epica a romanului. El se lupta cu mercenarii din slujba dusmanilor lui Stefan Voda, il scapa de la primejdie pe Alexandrel, fiul domnului, iar dupa ce tatarii prada tara si o rapesc pe jupanita Nasta, iubita lui Ionut, el se duce s-o scape, intreprinde o actiune eroica, plina de peripetii, dar zadarnica, intrucat fata preferase sa se arunce in Dunare, ca si Chira Chiralina din balada, decat sa ajunga roaba intr-un serai.
Titlurile capitolelor sunt, ca-n atatea opere sadoveniene, foarte sugestive si cu semnificatii complexe. Capitolul XV poarta titlul: Pe neasteptate, Ionut pune la cale cea mai mare nebunie. Sadoveanu intelege zburdalniciile tineretii, de aceea zugraveste cu simpatie pe Ionut Jder, eroul principal al trilogiei, dar considera o mare nebunie actiunea lui asa de imprudenta sub stapanirea impulsurilor, cand porneste pe urmele Nastei, fara sa mediteze prea mult asupra riscurilor. Jderii cei mari il urmeaza pe mezin cu gandul de a-l salva. Ionut, in toiul actiunii lui, incepe a capata mai muta judecata si masura. Presimtind ca fratii mai mari il vor ajuta, desi plecase fara voia si stirea lor, el ii asteapta in stufurile de pe langa cetatea ienicereasca, unde era seraiul. E o adevarata expeditie a fratilor Jderi, incununata de succes pentru ca se termina cu pedepsirea exemplara a lui Suliman beg, plesuvul, unsurosul si coptul de grasime, stapan al seraiului, caruia ii era destinata si jupanita Nasta.
Materia epica este densa si in volumul al II-lea, Izvorul Alb. Sporesc ispravile vitejesti ale fratilor Jderi. Jitnicerul Neculaes Albu o rapeste pe jupanita Marusca, dragostea lui Simion Jder, fiica nelegitima a lui Stefan Voda, apriga ca si ilustrul ei parinte. Lupta lui Simion Jder pentru eliberarea fetei, in Polonia, are semnificatie politica, intrucat Neculaes Albu era nepot al logofatului Mihu, unul din marii boieri tradatori, dusmani ai lui Stefan Voda. Actiunea de pedepsire a lui Neculaes Albu, care-si pierde capul "dintr-o prostie a tineretii", dupa vorba asa de inteleapta a lui Amfilohie Sendrea, sfetnicul de taina al voievodului, are implicatii etice profunde in contextul intregii opere a lui Mihail Sadoveanu. Neculaes Albu nu e departe de Alecu Ruset, eroul din Zodia Cancerului, care cade infrant in actiunea lui nechibzuita de rapire a domnitei Catrina, zdrobit de buzduganul lui Duca Voda. Scriitorul sanctioneaza inca o data dezechilibrul pasional, lipsa de ratiune, spiritul anarhic. Neculaes Albu se face vinovat nu numai prin rapirea unei fecioare, rapire silnica, ci si prin faptul ca facea jocul dusmanilor lui Stefan Voda, prin urmare ai tarii, in contrast cu lupta dreapta a fratilor Jderi.
Ultimul volum al trilogiei, Oamenii Mariei-Sale, e insufletit de un elan epic si mai puternic, incununand toata opera cu evocarea unei eveniment epocal, pentru domnia lui Stefan cel Mare si a tarii, batalia moldovenilor cu turcii la Vaslui, batalie in care isi afla sfarsitul Manole Par-Negru si Simion Jder. Acesta e un deznodamant-apoteoza al epopeii, pregatind, insa, prin alte ispravi eroice.
Titlurile dau o indicatie asupra constructiei epice. E vorba de capitolul X Intamplarile de mirare ale comisului Jder, pe drumurile Imparatiei si de capitolul XI Alte intamplari si mai de mirare. Intr-adevar sunt de mirare, apartin baladei si legendei, actiunile temerare ale lui Ionut ca iscoada pana la muntele Athos, urmarind miscarile armatei turcesti a lui Solomon Hadambul, conform indicatiilor date de marele voievod al Moldovei, demonstrandu-si vitejia, dibacia in manuirea armelor chiar in capitala monstruoasei imparatii inrobitoare. Suflu epic au si evocarile unor lupte preliminare cu urdiile turcesti date de fratii Jderi, comandanti ai razesimii armate, precum si capturarea lui Mitru, mare boier, dusman al stapanirii celei drepte.
Alaturi de partea epica pe alocuri apare in epopee si imaginatia lirica a scriitorului, forta de a plasmui simboluri poetice. Cel mai sugestiv simbol poetic din Fratii Jderi il gasim in capitolul Vanatoare domneasca si bourul cel tare de la Izvorul alb. De altfel, titlul celui de al doilea boul e o indicatie catre esente: Izvorul Alb. Stefan cel Mare apare in primul plan. El pleaca in fruntea oamenilor lui de incredere in cautarea unui pustnic legendar, de la care asteapta indrumare pentru actiunea lui istorica de aparare a tarii, pentru biruinta dreptatii poporului sau. Izvorul alb este simbolul legaturii dintre Stefan cel Mare si traditiile stravechi, neprihanite ale pamantului. Pustnicul n-a mai fost gasit, dar voievodul a inteles ca adancurile s-au miscat si ca lupta cu balaurul se apropie. Pustnicul era ucenic al unui sihastru care a fost proroc lui Alexandru cel Bun, profetind ca dupa acesta va urma o perioada grea pentru Moldova, "cu miselia razvratirii si a uitarii de Dumnezeu", pana ce "va iesi din nouri un bour tanar care va sufla pe nari foc ingemanat". Acesti monahi erau din semintie domneasca, aveau o intelepciune si o stiinta mai veche decat crestinismul si au povatuit pe primii voievozi, Dragos si Bogdan. Cercetand urmele schivnicului, Stefan cel Mare facea legatura cu intelepciunea magilor din stravechea Dacie.
Pentru conturarea personajelor Sadoveanu nu foloseste analiza minutioasa a starilor sufletesti pentru conturarea personajelor care se dezvaluie treptat din evocarea faptelor, printr-o selectie subtila a momentelor semnificative. Aceasta miscare epica fuzioneaza permanent cu lirismul intr-o sinteza artistica unica.
Ionut Jder se contureaza ca personaj literar in mod treptat in functie de viziunea artistica a lui Sadoveanu care e creator de ample povestiri baladesti, opere epico-lirice, nu de tipuri balzaciene.
Ucenicia lui Ionut, adica formarea lui, este fecunda intrucat prin cucerirea treptata a intelepciunii el se maturizeaza in focul experientei si devine Comisul Onu, unul din oamenii de incredere si de nadejde ai Mariei Sale.
La inceput, zburdalnicia fireasca a varstei lui e prinsa in formulari sugestive, lirice, metaforice: "Era fluture, flacara, schimbator ca un pui de demon."
Proiectia folclorica da un contur tot mai sugestiv si pregnant virtutilor lui Ionut. El este mezinul din basme, superior pana la urma fratilor, desi la inceput se dovedeste atat de nechibzuit in dragoste.
Ca Nica a lui Stefan a Petrei din Amintirile lui Creanga, Ionut Jder confunda realitatea cu basmul, e copilul universal care crede in propriile lui fantasme. La 12 ani, i-a dat harmasarului alb, nazdravan ca in povesti, lui Vizir al lui Stefan Voda, sa manance jaratec, dar calul domnesc l-a lovit cu copita; era sa dea foc grajdului. Tot din cadrul fanteziei zburdalnice fac parte fratii Onoferi si Samoila care devin Sfarma Piatra si respectiv Stramba Lemne.
Scrisorile solilor venetieni in Moldova pe langa curtea lui Stefan Voda ajuta la conturarea personalitatii lui Ionut. Parintele Geronimo della Rovere primise de la postelnicul Stefan Mester confirmarea vitejiei si iscusintei in lupta a lui Ionut: "te incredintez, cuvioase parinte, ca acest tanar are minte cat si vitejie". Nepot al Papei Sixt, Geronimo ii scrie stapanului sau despre Signor Onu, comandantul cavaleriei razesesti care a prezentat voievodului pe solii italieni. Scrisoarea venetianului Guido Solari ne arata pe un strain foarte curio sa cunoasca pe razesi ca ostasi care participa la lupta de la Voineasa, condusa cu deplin succes de Comisul Onu.
Opera este plina de virtutile fratilor Jderi care sunt pe primul plan. Titlul ales trilogiei subliniaza ideea de baza, ca si titlul celui de-al treilea volum care accentueaza comuniunea dintre "Oamenii Mariei-Sale" si personalitatea marelui domn. Fratii Jderi sunt boieri mici, ridicati din razesime.
Toti sunt devotati lui Stefan Voda, dar fiecare are calitati particulare. Simion e deosebit de viteaz si curajos, in toate actiunile lui, un om inchis, un caracter nestramutat. El cade eroic in lupta de la Podul Inalt, ca si tatal sau, cu care semana foarte mult. Cristea are graiul dulce si impodobit. Damian are siretenia negutatorului. Badita Nicoara, calugar la Manastirea Neamtului, in urma unei deceptii sentimentale, reprezinta intelepciunea. Devotat marelui domn, el devine la nevoie iscusit in manuirea armelor si viteaz ca si fratii sai.
Ionut, mezinul, intruneste toate calitatile fratilor, de la vitejie pana la diplomatie si vorbire inflorita, depasindu-si ca-n basme, pe fratii mai mari.
Figura lui Stefan cel Mare e realizat in lumina cronicii marelui domn, adica Letopiset de cand s-a facut Tara Moldovei, precum si a cronicii lui Grigore Ureche. Voievodul e o expresie a epocii feudale, un domn autoritar, cu drept de viata si moarte asupra supusilor. Intransigenta lui in pedepsirea dusmanilor si a tradatorilor de tara, ca boierul Mihu, e caracteristica eroilor sadovenieni, tari si neinduplecati in sanctionarea miseliei. E la fel de necrutator cu tatarii care pradasera tara, punand in teapa pe soli si desfacand in doua pe feciorul hanului, pedepsind cotropirea Moldovei.
E un strateg iscusit, foloseste cu maiestrie terenul in castigarea razboaielor. Diplomat abil, se inconjoara de sfetnici cu simt politic deosebit, ca Arhimandritul Amfilohie Sendrea, care-l sfatuieste sa-si aleaga oameni devotati, oameni tineri impotriva puterii marilor boieri feudali. Fratii Jderi reprezinta noua boierime ridicata pana la divan prin increderea domnului si virtutile ei.
Stefan cel Mare are preocupari carturaresti si artistice. A invatat la scolile Bizantului, asculta cu infiorare psalmii, calauzeste pe mesterii care-i lucreaza bisericile, vorbeste cu italienii in limba lor. In viziunea lui Sadoveanu, se pune accentul pe intelepciunea si iscusinta sa politica si militara, pe comuniunea cu norodul, pe calitatile oamenilor sai, fie sfetnici apropiati, fie oameni simpli, care duc la apoteoza finala, la cucerirea independentei patriei. Nu se ocolesc slabiciunile omenesti ale voievodului. Postelnicul Stefan Mester, om cult format la scolile Venetiei, il califica astfel: "dupa cum vinul ii e dat sa-l bea numai voinicii, asemenea si dragostea nu priesc oricui. Insa lui Stefan Voda ii priesc fiind Maria-sa blastamat asa."
Eroismul popular isi gaseste omagiul patetic in scena cand, dupa victorie, domnul ingenuncheaza, cu inima innegurata de mahnire, in cinstea ostenilor cazuti (printre care si Manole si Simion Jder, ca si batranul Caliman), vorbind celor din preajma din inima.
Inca o data puterea de evocare sadoveniana se sprijina pe auditie. Se stie ca s-au scris pagini despre simfonia vantului in proza lui Sadoveanu. Universul sau e in proportie coplesitoare sonor si ne face sa vibram mai ales prin muzicalitatea frazei. George Calinescu compara sugestiv opera lui Sadoveanu cu o harfa eoliana, in care toate gandurile, privelistile, figurile sunt puse pe portativ, inca pana si virgulele canta. Paul Georgescu o numeste un urias coral, asemenea muzicii lui Johan Sebastian Bach. Pana si titlul ultimului capitol al epopeii, cap. XV, e impregnat de lirismul textelor vechi: Genune pe genune o cheama.
Pregnanta artistica are si evocarea personajelor feminine, de la Comisoaia Ilisafta Jderoaia, inteleapta si vorbareata stapana de la Timis, pentru care autorul are o simpatie usor inundata de umor, pana la jupanita Nasta, cu visurile si spaimele ei, eroina unei tragice povesti de dragoste; de la frumoasa si bogata Candachia, originara din Barlad, sotia devotata a lui Cristea Jder, la apriga Marusca, fiica tainuita a lui Stefan Voda, care bate din picior si lui Voda; de la Moasa Irina Vorniceasa pana la doamna Maria de Mangop.
Cu simpatie, c-un bland umor, Sadoveanu infatiseaza pe Comisoaia Ilisafta, mama buna a Jderilor, ocrotitoarea lui Ionut pentru care are o slabiciune aparte, desi nu era fiul ei, ci numai al sotului.
Exuberanta ei temperamentala, locvacitatea ei fara sfarsit, artistul le evoca printr-un procedeu invariabil si de efect: o pune sa vorbeasca mereu. Abia o vedem miscandu-se cu gesturile ei domoale de mama grijulie, de amfitrioana, revarsandu-si generozitatea unui suflet bogat. O blajina ironie a povestitorului insoteste pana si-n titlul capitolelor cum ar fi al saselea: Unde se arata si vorbeste iar cunostinta noastra veche, Comisoaia Ilisafta.
Vorbaria ei are totusi substanta. Are rezerve fata de politica lui Stefan cel Mare, necrutatoare cu marii latifundiari necredinciosi, mai ales ca e gata de razboaie pentru a apara independenta Moldovei. Ea lacrimeaza usor din cauza primejdiilor eventuale ce ameninta pe feciorii ei, totusi ii indeamna la supunere, intuind misiunea istorica a marelui voievod. Cand afla ca sotul ei Manole si fiul ei Simion au cazut in lupta de la Vaslui, e cutremurata, dar se pregateste sa plece pentru a implini ritualurile stramosesti.
Capodopera a evocarii istorice sadoveniene, prin fuziunea desavarsita dintre epos si lirism, Fratii Jderi e o epopee ce preamareste acele virtuti morale care constituie zestrea esentiala a poporului roman, definindu-l intr-o imagine unica.

Geneza:
La baza romanului sta o vasta documentatie. Romancierul a consultat cronicile moldovene - Neculce, Ureche. Din cronica lui Neculce a retinut mai ales legendele, in care era evocata figura domnitorului, legende grupate in O sama de cuvinte; de asemenea a mai consultat Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir. Romancierul a mai avut in vedere si lucrarile inaintasilor sai, care evocau figura lui Stefan cel Mare: Alecsandri, Eminescu, Delavrancea, Bolintineanu.
In tesatura romanului Sadoveanu a introdus si motive din balade populare romanesti: Corbea, Gruia lui Novac, Chira chiralina. De asemenea a mai folosit elemente reale, controlabile documentar. Aceste fapte, evenimente reale le-a tratat insa cu libertatea fictiunii artistice: a imaginat scene, dialoguri, a creat personaje, a reconstituit tabloul de epoca, toate dand senzatia de viata reala, autentica. Faptele, personajele sunt credibile pentru ca Sadoveanu a dovedit o intuitie si o capacitate rara de a insufla viata trecutului istoric.
Nu intamplator Sadoveanu se opreste asupra Moldovei secolului al XV.-lea si asupra domniei lui Stefan cel Mare. El vede in acest timp o epoca de echilibru, de stabilitate si de armonie, iar in figura lui Stefan cel Mare, un conducator ideal.
Criticul literar Nicolae Manolescu considera, ca din acest punct de vedere, romanele istorice sunt niste proiectii utopice: dezamagit de societatea in care traia, romancierul isi cauta refugiul in trecut, intr-o perioada arhaica, caracterizata prin stabilitate si armonie sociala.
Astfel in Fratii Jderi ne ofera modelul unei democratii taranesti, condusa de Stefan cel Mare, care reuneste calitatile inteleptului cu cele ale viteazului.

Structura:
Este o trilogie, alcatuita din: Ucenicia lui Ionut (1935), Izvorul Alb (1936), Oamenii Mariei sale (1942).
In atentia romancierului sta figura domnitorului Stefan cel Mare, dar si familia Jderilor, slujbasi credinciosi ai domnitorului. Jderii reprezinta razesimea ridicata la rangul boieresc de Stefan cel Mare, care stabileste o noua ierarhie bazata pe merit personal.
Fratii Jderi este o constructie ampla, epopeica, figura domnitorului si spiritul de sacrificiu al Jderilor fiind urmarite pe fundalul unei soceietati medievale romanesti.
Sadoveanu realizeaza o constructie epica monumentala, o adevarata cronica a vietii sociale, economice, politice si culturale a acestei epoci.
Fratii Jderi poate fi considerat un roman al romanelor. Astfel intalnim: romanul formarii unui caracter, roman istoric, roman de aventuri, roman al eroismului.
Trilogia lui Sadoveanu este o epopee eroica, care urmareste destinul individului (Jderii) in stransa legatura cu destinul colectiv. Romanul are o structura complexa pe doua nivele:
" nivelul social: in cadrul caruia distingem:
" planul istoric (actiunile politice si militare ale lui Stefan cel Mare)
" planul civil (viata moldovenilor)
" nivelul existential: in care distingem:
" planul real (concret al vietii)
" planul miraculos (legendar)

Mijloacele limbii folosite de Sadoveanu
Remarcam in special arhaicitatea textului care rezulta din constructii sintactice cronicaresti si din muzica domoala a cuvantului ales cu grija, pentru functia lui evocatoare. Lexicul arhaic are functia unui element de sugestie, la care putem adauga cuvinte din universul caracteristic armatei moldovenesti sau turcesti. Intalnim constructii perifrastice cronicaresti, constructii metaforice, constructii arhaice si lexic folosite cu sens figurat, folosirea perfectului compus care exprima actiuni de scurta durata si de mare frecventa dar care dinamizeaza actiunea. Intalnim de asemenea schimbarea frecventa a diatezelor, alternarea perfectului simplu cu prezentul indicativ si punctarea naratiunii cu forma reflexiva. Procedeele sintaxei poetice, concretizate in enumerari il ajuta pe Sadoveanu sa detalieze batalia in momentele ei fundamentale. La acestea mai adaugam prezenta unor fricative si siflante ca s, s, z, t sau a unor vibrante ca r care dau efect sonor cuvintelor dar contribuie si la impresia auditiva sub care este conceputa batalia.

Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu este creatorul romanului istoric romanesc. Este un mare povestitor, alaturi de Jon Neculce (perioada veche) si de Jon Creanga (perioada marilor clasici).
Mihail Sadoveanu a lasat o opera monumentala concretizata in peste 100 de volume. Debuteaza cu o schita Domnisoar N. din Falticeni, intr-o revista din Bucuresti, in 1897. Din 1901 Mihail Sadoveanu colaboreaza la revista Samanatorul, fiind coaptat in redactia acestei reviste. Anul 1904 inseamna marea intrare a lui Mihail Sadoveanu in literatura romana prin debutul editorial cu patru carti: Povestiri, Crasma lui mos Precu, Dureri inabusite, Soimii.
Referindu-se la acest aspect, Nicolae Iorga preciza ca anul 1904 trebuie numit anul literar Mihail Sadoveanu. Acest debut editorial anunta inca de pe acum marile teme ale creatiei sadoveniene: viata celor multi si necajiti, interesul pentru istorie, dragostea fata de natura.
In acelasi timp cele patru carti evidentiaza exceptionalul talent de povestitor al lui Mihail Sadoveanu. In 1907 apare la Iasi revista Viata romaneasca si Mihail Sadoveanu va deveni un colaborator al acesteia.
Romanele istorice:
Soimii (1904), Neamul Soimarestilor (1915), Zodia cancerului sau vremea Duca-i Voda (1929), Creanga de aur (1933), Viata lui Stefan cel Mare (1934), Fratii Jderi : Ucenicia lui Ionut (1935), Izvorul Alb (1936), Oamenii Mariei sale (1942), Nicoara Potcoava (1952)

Romane sociale:
Baltagul (1930), Strada Lapusneanu, Insemnarile lui Neculai Manea, Mitrea Cocor
Opere inchinate naturii:
Imparatia apelor, Valea Frumoasei, Tara de dincolo de negura, Povestile de la Bradu, Stramb, Istorisiri de vanatoare
Povestiri:
Bordeienii, Hanu-Ancutei (1929), Dureri inabusite, Apa marilor
Viata targurilor de provincie:
Locul unde nu s-a intamplat nimic (1933), Barca linistii, Haia Sanis, Floare ofilita
Lucrari memorialiste:
Anii de ucenicie, Cele mai vechi amintiri
Pentru meritele sale Mihail Sadoveanu a fost primit in Academie, rostind cu acest prilej un discurs de receptie Poezia populara.
Dupa al doilea razboi mondial Mihail Sadoveanu a fost recunoscut ca o mare personalitate a vietii politice si literare. A fost presedintele Uniunii Scriitorilor.
In anii obsedantului deceniu Mihail Sadoveanu face niste compromisuri, scriind romanele Mitrea Cocor si Pauna mica, romane complet lipsite de orice valoare literara. Din vasta opera sadoveniana se remarca proza istorica de foarte buna calitate, operele inchinate naturii si cele care evoca atmosfera apasatoare a targurilor de provincie.
Intreaga opera traieste prin exceptionalul talent de povestitor al autorului

Ucenicia lui Ionut

Trilogia "Fratii Jderi" este alcatuita din romanele "Ucenicia lui Ionut (1935), Izvorul-alb (1936) si Oamenii Mariei sale fiind un roman epopeic simbolic pentru ca ne gasim in fata atat a destinului individual cat si cel colectiv, investite cu sensuri simbolice.
Ucenicia lui Ionut - Volumul I - este un roman al cunoasterii primitive, empirice, al credintelor in mituri si in minuni, al initierii, pentru ca Ionut intra ucenic la ucenicia armelor din porunca domneasca spre a invata cum sa devina ostas adevarat.
Intriga complicata si imprevizibila, situatiile epice limita, culoarea locala ce contribuie in buna masura la realizarea tonalitatii, dau, evident, impresia de roman istoric, unde intalnim formule ale romanului de aventuri practicate de Walter Scott si Al. Dumas.
Hramul Manastirii Neamt, cu care se deschide primul volum este un spectacol ceremonial ce are rolul de a sublinia maretia voievodului si unitatea dintre acesta si mase. In acest moment intra in scena Ionut Jder si Nechifor Caliman. Din povestea batranului staroste, plina de umor, aflam despre razboiul lui Stefan "cu aceasta tara fara randuiala", unde poruncesc "multi stapani". Acum se contureaza vechiul conflict domnitor-boieri.
Facem apoi cunostinta cu familia lui Manole - Par Negru al carui feciori sunt cu totii inchinati slujbei domnesti: Simion-comis si el; Nicoara - calugar care sub anteriul monahal poarta arme; Cristea al doilea comis aflat sub influenta frumoasei Candachia, Damian-negutator la Liov dar "ochiul deschis al domnitorului" peste hotare, Ionut - mezinul este chemat in slujba domneasca.
Intriga se invarteste, mai ales in jurul tentativei nereusite a lui Gogolea Pogonat de a-l rapi pe Catalan. Armasarul domnesc are insusiri magice. In el este concentrata puterea voievodului.
Arhimandritul Amfilohie si parintele Timotei sunt dascali vestiti de la care Ionut are multe de invatat. Numita "bildungsroman", "Ucenicia lui Ionut" este deocamdata un roman al inocentei. Candoarea tanarului erou este reliefata mereu de catre Nechifor Caliman, care il numeste "manz". Tanarul cunoaste si prima criza erotica. Dragostea pentru jupinita Nasta, de la Ionaseni, il determina sa tradeze fratia de cruce cu Alexandrel-Voda - fiul domnitorului. Are prilejul sa-si treaca examenul de ostean adevarat, prin lupta vitejeasca cu dusmanii lui Voda, salvand viata fiului domnesc. Ionut dovedeste ca este format ca ostean in timpul luptei contra tatarilor cand il ajuta pe Simion sa captureze pe fiul lui Mamac Han. Apoi, cum se intampla frecvent in acele vremi, are loc o iesire in prada a tatarilor in urma careia cade in robie jupanita Nasta - prima dragoste a lui Ionut.
Evadarea necugetata din cadrul familial este pana la urma pentru Ionut o calatorie cognitiva - tema epopeica si ea in roman. Afland ca jupanita Nasta a fost vanduta unui serai, Ionut de unul singur se duce s-o scoata din mainile turcilor in chiar cetatea lor bine aparata. Dar jupanita, pentru care a fost intreprinsa intreaga actiune eroica nu se mai afla printre cei vii, deoarece preferase sa se arunce in apa decat sa cada in mana turcilor.

Ucenicia lui Ionut
Este considerat un roman al iubirii adolescentine. In acelasi timp poate fi considerat si un roman al cunoasterii primitive: oamenii cred in superstitii, semne, in practici primitive. Astfel jupaneasa Ilisafta crede ca soarta omului depinde de un urs mitic; oamenii cred in cai nazdravani, ca de exemplu Catalan, calul lui Stefan cel Mare.
Volumul incepe cu prezentarea sosirii lui Stefan cel Mare la hramul manastirii Neamtu. Aparitia domnitorului provoaca emotie si tulburare in randul poporului.
Oamenii discuta despre Stefan cel Mare, ca despre o fiinta miraculoasa. Cu acest prilej Stefan cel Mare il alege pe Ionut Jder, ca prieten si slujitor al fiului sau, Alexandrel.
Dragostea spontana pentru domnita Nasta il face pe Ionut sa tradeze fratia de cruce cu Alexandrel. Aceasta prima criza erotica il face pe Ionut sa-si piarda capul si sa expuna viata lui Alexandrel.
Sub impulsul acestor senimente pentru Nasta Jonut pleaca-n cautarea ei, rapita la porunca lui Soliman bei. Aceasta evadare necugetata este pedepsita de domnitor si din acest moment Ionut se straduieste sa devine un ostean adevarat a lui Stefan cel Mare.
Calatoria lui Ionut si toate aventurile prin care trece, au un caracter initiatic; ca si personajele din basme, drumul si aventurile reprezinta probe, incercari, prin care Ionut Jder dobandeste experienta si intelepciunea vietii.

Stefan cel Mare
-caracterizare-

Fara a fi personajul principal al romanului, fara a fi direct implicat in actiune, figura lui Stefan domina intreaga desfasurare epica, fiind o prezenta continua nu numai prin vorbele si faptele sale, ci mai ales prin ceea ce spun si gandesc despre el supusii sai.
Portretul lui Stefan este complex: Stefan apare in mai multe ipostaze:
" domn
" om politic
" bun diplomat
" om al Renasterii
" titor si iubitor de cultura
Portretul fizic este concis, alcatuit din trasaturi esentiale, care sugereaza calitati morale. Portretul realizat de Sadoveanu aminteste de portretul cronicarului Grigire Ureche: Voda Stefan, calcand atunci in al patruzecelea an al varstei, avea obrazul ars proaspat de vantul de primavara. Se purta ras, cu mustata usor caruntita. Avea o puternica strangere a buzelor si o privire verde, taioasa. Desi scund de statura, cei dinaintea sa, opriti la zece pasi, pareau ca se uita la el de jos in sus… Se vorbeste prin sate despre Maria sa ca-i om nu prea mare de stat, insa groaznic cand isi incrunta spranceana.
Obrazul ars de vantul de primavara: neodihna, agitatia permanenta a domnitorului pentru treburile tarii.
Mustata usor caruntita: numeroasele griji si framantari ale domnitorului
O puternica strangere a buzelor: un carecter darz, hotarat
O privire verde, taioasa: capacitatea de a patrunde in esenta lucrurilor, si in sufletul oamenilor. Se pare ca intreaga forta interioara a domnitorului izvoreste tocmai din aceasta privire, care ii supune pe cei din jur si ii sileste sa-i asculte.
Groaznic cand isi incrunta spranceana: asprimea si impulsivitatea domnitorului necrutator cu cei rai.
Sadoveanu imbina caracterizarea directa cu cea indirecta. Din vorbele oamenilor se contureaza profilul unui domn drept, care pedepseste abuzurile si face dreptate celor multi si asupriti: Maria sa a facut o randuiala in tara… fiecare traieste la locul sau in pace. Au fost taiati lotri si s-au linistit drumurile; negutatorii nu mai au de nicaieri sminteala. Iar dregatorii domnesti sunt mai putin grasi decat inainte, avand ceva mai multa truda. Porunci tari au iesit de la Maria sa.
Stefan cel Mare intemeieaza o nuoa ierarhie sociala, care nu se bazeaza pe avere si rang, ci numai pe merit personal: Maria sa nu inceta de la o vreme sa suie in trepte oameni noi, pretuindu-i numai dupa vrednicie. La alte vremuri trebuiau alti oameni. Bataliile jertfei cereau inimi arse de credinta.
De pe astfel de pozitii democratice, domnitorul duce o politica antiboiereasca, limitand puterea marilor boieri, si pedepsind nedreptatile acestora: S-a facut lumina si dreptate in tara Moldovei si boierii cei falosi si pantecosi si-au plecat grumazul si s-au supus.
Calatorii straini prin Moldova remarca iscusinta domnitorului care are o oaste platita dintre cele mai bine organizate. Astfel calugarul Gerolamo remarca chibzuinta strategica putin obisnuita fruntilor incoronate.
Chiar de la inceputul domniei Stefan isi da seama ca este necesar sa concentreze intreaga putere in mainile domnului pentru a pune capat anarhiei, luptelor pentru putere: Razboiul meu il am cu aceasta tara fara randuiala. In tara asta umbla neoranduielile ca vanturile. Am gasit in tara asta si multi stapani. Nu trebuie sa fie decat unul.
In toate situatiile Stefan se straduieste sa fie drept, nepartimitor: Judetul nostru nu se va clati niciodata din cumpana dreapta.
Impresia calatorilor straini este ca Stefan e omul cel mai potrivit pentru epoca respectiva, reprezentand cel mai bine aspiratiile si interesele neamului sau. Intre domnitor si supusii sai circula un sentiment de iubire si pretuire: Dumnezeu a trimis tarii la timp pe barbatul dorit de morti si astepatat de vii. Simteam din cei mai multi o comuniune calda cu printul lor si o iluminare sufleteasca.
Portretul domnitorului intelept se completeaza cu imaginea conducatorului iscusit, care stie sa pregateasca si sa castige victoria impotriva turcilor.
O alta ipostaza este aceea de om al Renasterii, protector al artei, titor de manastiri si cunoscator al vechilor texte. Astfel se spune despre Stefan ca a baut apa intelepciunii din aceeasi fantana rasariteana, din care s-a adapat apusul. Deci Stefan s-a format in monarhi si dascali ai Bizantului. Domn prevazator si bun diplomat, incearca sa realizeze o alianta aniotomana.
Personajul devine mai convingator si prin faptul ca cunoaste si momente de nehotarare, de indoiala. Sentimentele celor din jurul sau sunt de respect si iubire.