g7m14mx
Forma cea mai veche a scrisului este inscriptia, descoperita de obicei pe piatra, pe care s-au gasit semne ale scrierii ideografice, pictografice, atat babiloniene cat si egiptene, ori create de hethiti cu mii de ani inainte de inventarea alfabetului.
Inscriptiile nu sunt carti, intrucat ele:
1. Sunt in exemplar unic.
2. Nu circula la mai multi cititori.
3. Sunt fixe, netransportabile, chiar daca ele fiind asezate in locuri publice, erau accesibile mai multor cititori.
Inscriptiile sunt scrise de mana, dar depasesc ca importanta manuscrisul din punct de vedere al realitatii istorice. Astfel tratatul din 421 i.Hr. intre Atena si cele 3 cetati: Argos, Elida, Mantineea (Spania) se pastreaza in mai multe forme: in cuvantarile unor oratori atenieni (Isocrate, Demostene) si in lucrarea lui Tucidide
Istoria razboiului peloponeziac, scrisa pe baza cunoasterii evenimentelor contemporane, la 421. Dupa alte cercetari s-a constatat ca Isocrate era adolescent, iar
Demostene nu se nascuse inca. Timp de peste 2000 de ani pana la 1877 Tucidide parea autoritatea indiscutabila in interpretarea evenimentului. Prin sapaturi facute la
Atena a fost descoperit fragmentul unei stele de marmura cu textul tratatului. Exista
30 deosebiri intre cele 2 texte, constand in schimbari de cuvinte, omisiuni, interpolari, modificari de fond. Textul definitiv e cel de pe stela de marmura din Atena. In versiunea cealalta gres elile pot fi ale copistilor.
Inscriptiile in stil hieroglific din Insula Pastelui (Oceania) facute pe lemn, cu aschii de absidian sau dinti de rechin rezvaluie o scriere ingrijita si simetrica.
Denumite de bastinasi rongo-rongo, ele au ramas nedescifrate pentru ca misionarii sositi pe insula dupa 1863 spre a raspandi crestinismul au aruncat in foc tablitele, iar
intre bastinasi ultimul cunoscator al acestui scris a murit de lepra in 1913, tocmai cand sosise o expeditie de etnologi englezi..
Plutarh (45 - 125 d. Hr.) afirma ca Solon (640 - 558 i. Hr.) s i-a fixat legile din
594 i.Hr., pregatite pentru 100 de ani, pe tablite de lemn mari, montate intr-un dispozitiv ce se invartea pe un ax pentru inlesnirea lecturii. Astfel apar codexurile ( care ca sens insemnau trunchi de copac). Au fost descoperite tablite s i la Pompei si la curtea lui Carol cel Mare (768 - 814).
Pe oase apar asa- numitele libri elephantini, ele amintindu-ne de insula Elephantis de pe Nil, unde era un templu al zeitei fertilitatii. Suetonius in cartea Viat a lui Tiberius considera ca acele libri elephantini au fost de fapt primele reviste pornografice cunoscute. Mai apoi chinezii au incercat sa citeasca oracolul de pe pe omoplati de cerb si de pe carapace de broasca testoasa , supuse unui ritual religios special al interpretarii. Pe omoplati de miel, arabii scriau Coranul. Grecii foloseau albul scoicilor (ostrakon) pentru versurile poetilor si recurgeau la scrisul cu stilul s i pentru sentinte judecatoresti. Ei foloseau si ceramica drept suport al scrisului.
• Pinius cel Batran (23 - 79 d. Hr.) opina ca primii care au folosit frunza de palmier au fost egiptenii pe vremea cand nu se descoperise papirusul. Grecii le numeau scrisori feniciene pentru ca in greaca phoenix = palmier.
• Diodor din Sicilia (sec.I i.Hr.) scria pe frunze de maslin numele celor condamnati la exil. Erau petalismele (gr. petalon = frunza).
• Juvenal (65 -; 128 d.Hr.): "Credite me vobis folium recitare sibyllae" unde frunzele Sibilei certificau adevarul cu ajutorul unor practici de divinatie.Dar atunci cand Juvenal indemna sa se creada vorbele anumite, care ar fi la fel de adevarate ca si

profetiile sibilei, nu lipseste ironia provocata de neclaritatea mesajelor venite de la zei.
Frunzele erau folosite si de indieni, de la palmier la aloe, as a ca in cazul frunzelor de palmier ins irate pe o sfoara -; cunoscute azi drept Manuscrisul brahman de la
Muzeul din Oxford. S-a descoperit si reteta indiana a prepararii materialului. Indienii fasonau frunzele de palmier proaspete. Se uscau s i se netezeau. Ei le scriau cu cerneala din pana. Pentru a se vedea crestaturile, ele se acopereau cu un pigment negru, amestecat cu apa.
• Un alt material suport al scrisului era lemnul.
Tablitele de lemn erau folosite de indieni cu 5 milenii inainte de romani, de druzii din Galia - in ceremonii, cand aruncate la intamplare dadeau sentinta divina.
Enigmatice raman tablitele Kohau rongo - rongo din Insula Pas telui, unde s-au gasit niste scandurele de 90/10 cm, cu semne ca cele hieroglifice. Cel mai frecvent tablitele de lemn erau folosite in Grecia - Roma si China, unde se utiliza si bambusul si tamariscul.
3. CONSERVAREA SI DISTRUGEREA VECHILOR FORME DE SCRIERE
Rolul social pe care il avea scrierea a fost intuit de timpuriu, inca de pe vremea cand, in China, Tai -; Lun, cu puterea lui de inventie, propunea ca hartia sa fie produsa din scoarta copacilor, din canepa si din plasele pescarilor, pentru ca pretul ei sa fie mult diminuat astfel. Pentru oamenii Antichitatii a scrie insemna a fi puternic.
Tocmai de aceea dusmanii care doreau sa distruga civilizatia unei comunitati, pe care o atacau cu gand de cucerire, se orientau cel mai adesea spre bunurile culturale realizate, care sunt mult mai greu de reconstituit decat locuintele in sine, care, as adar, formeaza bogatia materiala a obstii respective.Ilustratia o putem face cu o cultura care geografic este indepartata de noi, dar comunicarea noastra cu comunitatea respectiva a fost in istorie destul de frecventa atat in trecut cat si inb prezent. Desi au avut o cultura avansata pentru acea epoca in care Apusul Europei era inca bantuit de barbari, armenii nu si-au dobandit prestigiul meritat intre popoarele lumii, ei fiind dezavantajati, desigur, si de pozitia lor geografica. Aflati in calea atator navalitori, armenii s i-au pastrat cu greu patrimoniul cultural. In muzeul marii biblioteci nationale din Erevan se gaseste o carte religioasa, legata in piele de vitel, care cantarea 36 kg si a carei poveste ne apare ca reprezentativa pentru destinul culturii multor popoare care au infruntat cu greu vicisitudinile istoriei. Se s tie ca amenintati de navalitori, armenii si-au propus sa salveze cartile bibliotecii, aceasta zestre spirituala care reflecta identitatea nationala a poporului lor. Cine ar fi putut sa transporte in spate o carte de
36 kg in acel moment de panica, in care nimeni nu era sigur nici pe propria viata ? S-a decis ca taiata in doua, cartea sa fie purtata de doua femei, fiecare dintre ele urmand sa ingroape in pamant jumatatea luata, ca dupa trecerea primejdiei cele 2 jumatati sa fie readunate. O asemenea intentie n-a putut fi materializata, intrucat nici pana in prezent n-a mai fost descoperita una dintre cele 2 parti, astfel ca in muzeu se pastreaza doar jumatatea salvata a cartii.
Consevarea vechilor forme de scriere a depins in primul rand de rezistenta suportului lor material, atat de diferit de la piatra cea dura, ceramica, tablitele de lemn, cochiliile sau osul si pana la sensibilul papirus.Un al doilea factor favorizant a fost mediul in care documentele respective s-au pastrat, departe de umezeala, intemperii naturale ori distrugeri de tot felul.
De multe ori, tornadele istoriei au afectat fiinta insasi a unui popor s i civilizatii
infloritoare au fost spulberate de incendierile cotropitoare, care au sters de pe fata

pamantului ultimele documente in stare sa ilustreze vechi forme ale scrisului, despre care se stie ca au existat, dar este imposibil in prezent ca ele sa fie reconstituite.
Manifestat in forme diverse: sintetice, analitice, ideografice, cuneiforme, hieroglifice sau fonetice, scrisul, trebuie inteles ca un fenomen istoric si interpretat in conexiune directa cu progresul civilizatiei umane, pe care il reflecta. Atunci cand despre conchistadorii spanioli s-a afirmat ca nu “au descoperit, ci dimpotriva au distrus" civilizatia americana precolumbiana, referirea se facea nemijlocit la vandalismul cu care ei au distrus documentele scrise, pe care le detineau acei bastinas i socotiti de europeni ca "salbatici superstitiosi”. Desi in perimetrul cuprins intre platoul Anahuae si peninsula Yucatan exista nenumarate monumente arhitectonice si vestigii ale stravechii civilizatii mexicane, ele nu sunt suficiente, in lipsa documentelor scrise, spre a identifica o cultura, spre a configura existenta unui popor. Din cultura Maya s au pastrat pana in vremurile noastre 3 codexuri, insuficient ca sa definim azi particularitatile literaturii mayase, atat de reprezentativa pentru locuitorii
Mayapanului (Tara Maya). Azi nu se stia din ce material suport al scrisului si din ce hartie erau confectionate acele “multe carti” pe care mexicanii "le tineau in maini" in timpul sosirii conchistadorilor (Pedro Martir de Angleria - 1459-1526 - dezvaluia epistolar impresii despre viata mexicana, mentionandu-le). Se mai stie ca din multimea cartilor ce apartinusera bibliotecilor din capitala lui Montezuma (Printul
Navalnic) Hernan Cortes (1485 - 1547) in raportul sau Relaciones, aparut la Sevilla, anunta ca 2 exemplare de mare valoare le-a oferit in 1519 regelui Carol al V-lea (1516
- 1558) din Siglo d’oro al Renasterii spaniole. Este un gest semnificativ pentru epoca ce incuraja inflorirea literaturii scrise.
Prigoana trimisilor papei impotriva manuscriselor pagane a luat dimensiunea fanatismului: in vremea papei Alexandru al VI-lea Borgia (1492 - 1503) episcopul
Diego de Lauda in Relation des choses de Yucatan se referea la vechile carti mayas e:
“Acesti oameni utilizau anumite semne de scriere cu care notau in carti vechile lor traditii si intelepciunea lor”; cu ”aceste semne, completate cu figuri, precum si cu anumite simboluri asezate langa figuri, ei puteau sa - si scrie textele si sa-i invete si pe altii cum sa le citeasca. Noi am descoperit un mare numar de carti scrise cu aceste caractere; dat fiind ca ele nu contineau nimic care sa nu fie superstitie sau minciuni diavolesti, noi le-am ars pe toate; acest lucru i-a miscat pe ei foarte mult si le-a produs o mare durere” . Asa au ars bibliotecile aztece, ca biblioteca regala din
Texcoco, cu arhiva lor nationala, cu zeci de mii de manuscrise facute piramida de hartie si incendiate.
Multi considera ca incendiatorul Juan de Zumarraga, care in piata din
Tlatelolco, resedinta sa episcopala, a starpit prin incendierea cartilor urmele civilizatiei toltecilor, isi va fi inscris numele alaturi de califul Omar (634 - 644) de la
Alexandria intre fanatizatii istoriei. Exista cercetatori care au adus argumente ce disculpa convingator pe episcop.In perioada cuceririi spaniole, un calugar franciscan
Fray Bernardino de Sahagun, avand preocupari de cronicar a inregistrat in scris textul rugaciunii pe care soldatii azteci o rosteau inainte de a se avanta in batalie. Ea incepea astfel:” Zeii aleg acum pe cel care va trebui invins, pe cel care trebuie sa ucida, pe cei care trebuie ucisi, pe cei ai caror sange va fi baut si carnea le va fi mancata…O, stapan al nostru, ingaduie acestor nobili care mor in valtoarea bataliei sa fie primiti de soare si de pamant, care sunt parintii nostri, ai tuturor.”1

Astfel, dintr-o intreaga civilizatie infloritoare s-au mai pastrat pana azi prea putine documente scrise in limba azteca. Intre europenii ajunsi pe pamantul Noii

Spanii, Bartolomeo de Las Casas pretuia in lucrarile sale Destruccion de las Indias si
in Historia general de las Indias rafinamentul intelectual al indienilor si cultura lor vasta, ca sa precizeze apoi: “Aces ti cronicari stiau socoteala zilelor, lunilor si anului si desi nu scriau la fel ca noi, aveau figurile si semnele lor cu care puteau exprima tot ceea ce doreau sa exprime; cu aceste figuri, ei isi scriau cartile lor voluminoase si
inca cu atata finete si subtilitate artistica, incat trebuie sa recunoas tem ca noi, cu literele si cu cartile noastre de-abia cu putin ii intrecem”.
Vandalismul unor asemenea distrugeri nu a fost o practica localizata doar in
innegurate secole medievale, ci revine cu aceeasi furie in plin secol XX ca o riposta la ideologia unei comunitati care va fi dominata prin schimbarea sistemului politic.
Cunoastem repercusiunile dramatice ale instalarii regimului fascist in Germania mijlocului de veac XX cand nationalistii incendiau in piete publice cartile asezate pe liste negre ale adversarilor ideologici. Tot astfel au procedat comunistii care instalandu-se in sud -; estul Europei au supus popoarele tarilor respective amputarii spirituale si torturii morale prin masuri dintre cele mai inversunate ca: interzicerea lecturii cartilor intemeiate pe baza filozofiei idealiste, privarea de libertate a intelectualilor, prigonirea lor sociala, demiterea din vechi functii. In biblioteci s-au constituit fonduri de carte interzisa, care timp de aproape o jumatate de secol au fost inaccesibile publicului larg. Ca un semn de recuperare morala astazi se poate medita asupra dramatismului istoriei contemporane contempland in inima oras ului Berlin, un moment inedit conceput sub forma unei incaperi subterane, in pavajul pietei din fata
Bibliotecii Centrale de Stat exact pe locul unde nazistii arsesera mii de carti pretioase.
Volumul rafturilor goale corespunde acelei cantitati a cartilor inexistente din cauza unei isterice manifestari naziste. Imaginea este cutremuratoare, impresionand la fel ca filmul care ruleaza permanent in Muzeul de istorie al aceleiasi capitale germane, evocand zilele razboiului cu toate ororile lui. Una dintre cele mai nocive forme de vandalism era distrugerea zestrei spirituale a omenirii.
***
7. PREPARAREA HARTIEI IN ERA GUTENBERG
Dupa ce a fost preparata pentru prima data in China in secolul al II-lea conform cronicilor locale, hartia s-a raspandit prin veacurile al VI-lea s i al VII-lea in Japonia,
Coreea si tarile arabe, spre a patrunde in Europa in secolele al XI-lea si al XII-lea. Ea a fost mult mai intens solicitata dupa inventarea tiparului, in era Gutenberg. In debutul deceniului al s aptelea al secolului al XX-lea productia mondiala de hartie era de 50 milioane tone pe an.
Daca incercam sa ne rezumam la tara noastra, vom constata ca in Romania primele mori de hartie dateaza din secolul al XVI-lea, cand in Transilvania in 1539 functiona o moara de hartie la Orlat, langa Sibiu, iar in 1546 la Brasov. In Moldova hartia se producea cu incepere din 1583, iar in secolul al XVII-lea ea se va fabrica si in
Tara Romanesca, adica la Campulung din 1643, la Calimanesti din 1646, la Ramnicu
Valcea din 1673. Primele fabrici de hartie mari in Romania vor fi deschise in secolul al XIX-lea la Busteni in anul 1882 si la Bacau in 1885, ca la inceputul secolului al
XX-lea sa se deschida o alta fabrica la Piatra- Neamt in 1909. Acestora li se vor alatura si alte intreprinderi de acelasi profil, la Suceava, la Zarnesti, la Petresti si la

Prundul Bargaului. Pentru ca solicitarea crestea continuu s-au deschis mari combinate de industria hartiei, care activeaza la Braila, la Calarasi, la Dej s i la Constanta. Daca in anul1938 productia de hartie fusese de 61.000 tone, dupa un sfert de secol ea s-a marit

de peste trei ori, ridicandu-se la cifra de 191.000 tone in anul 1963.
Procesul de producere a hartiei se bazeaza, ca materie prima, pe celuloze si semiceluloze, fabricate din lemn, care provine din esente rasinoase sau foioase, sau din stuf, paie or i bambus. Fibrele se obtin din paste fibroase, fie ele nealbite, semialbite sau inalbite. Printr-un procedeu chimic pastele se amesteca cu apa, se macina cu ajutorul unor instalatii mecanice speciale, respectandu-se anumite retete.Se face un amestec de pasta cu substante de incleiere, care se dobandesc din amidon, colofoniu, clei animal, rasini sintetice si cu substante de umplere, compuse din talc, caolin, carbonat de calciu si coloranti. Noul produs va ajunge la masina de fabricat hartie, care elimina apa trecand printr-o sita, pe care maistrul o regleaza in functie de necesara deschidere a cutiei de admisie a pastei de hartie, iar electricianul sincronizeaza viteza periferica a agregatelor.. Acum se da formatul foii, se stoarce si se netezeste foaia umeda intre valturi-prese. Calandrul, ca dispozitiv format din valturi suprapuse, prin frictionare si presare asigura netezirea si lustruirea hartiei, ea fiind astfel satinata. Evaporarea apei din foaie se face prin trecerea peste cilindrii incalziti in interior cu aburi. Urmeaza finisarea hartiei, realizata prin operatiuni ca racire, netezire, satinare, taiere in lung s i infasurare a benzii. Desigur ca in prezent cele mai multe operatiuni sunt dirijate de specialisti de la un pupitru de comanda, caci ele se realizeaza automat. Astfel uriase suluri de hirtie sunt puse la dispozitia artei albe,scrisul, acea descoperire epocala care a facut din omul de Neandertal calatorul intergalactic al mileniului al III-lea, in care tocmai am intrat.
8. TIPOLOGIA SORTIMENTELOR DE HARTIE
De-a lungul timpului hartia si-a gasit multiple intrebuintari, care uneori au patruns chiar s i in denumirea ei. In terminologia de specialitate hartia superioara, realizata prin acoperirea suprafetei sale cu ras ini sintetice sau de pigmenti, se deosebeste de hartia de scris si tiparit, care cunoaste la randul ei mai multe varietati.
Hartia de ziar se fabrica din celuloza sulfit- SO3- pasta mecarica, fara adaosuri de cleiuri si cu un mic procent de umplutura. Hartia cretata, folosita pentru imprimare monocroma si policroma este preparata din celuloza inalbita si acoperita cu un strat mineral alb sau colorat. Hartia velina este fabricata din celuloza sulfit inalbita, bine
incleiata si satinata. Alte varietati ale aceluiasi sortiment sunt hartia de desen si cea de calc. Exista si sortimentul hartiei inferioare, folosita intr-o varietate pentru ambalaj,alaturi de care se afla hartia pergaminata, cea de matase, cea industriala, cea de filtru si aceea de servetele. Cu totul deosebit este sortimentul hartiei speciale, care cuprinde varietati ca hartia pentru acte de valoare, cea pentru bancnote,cea cartografica si aceea pentru timbre.
Productia de hartie variaza de la o perioada de evolutie a civilizatiei la alta.
Acum un sfert de secol se consumau pe glob 70 milioane de tone annual, cantitate ce echivala cu un consum mediu de 27 kg de hartie pe cap de locuitor. In prezent cand o mare parte din publicatii s i de carti sunt transcrise pe suport electronic, consumul de hartie este in scadere in domeniul artei albe.