u3i19ig
Barbu Nemteanu (1887—1919) transporta pluviosul Bruges la
Galati, inlocuind canalul cu Dunarea, dar pastrand aerul de incetineala a tuturor miscarilor si melancolia cheiurilor industriale. Tot el schita o poezie scrisa cu creionul, surprinzand pateticul cotidianului si al micii provincii burgheze, in care marile simboluri sunt tratate miniatu ral si usor umoristic:
O, trenisor de Crasna-Husi,
Locomotiva ta e-un samovar,
Iar tu, intreg, pari un tramcar,
O jucarie de papusi.
Cand dai semnal ca pleci, zambim cu totii!
Cand intri-n gara, pufaind, zambim...
Ades ma mir cum nu te fura hotii,
Atat esti de infim!
Te poate masura un om cu cotul!
Ba, mi se pare,
Cat esti de tren, ai incapea cu totul
Intr-un vagon mai mare...
Ftizicul D. Iacobescu (1893—1913) colecteaza din simbolismul francez imaginile potrivite propriei nostalgii, vapoare, porturi, mari polare, goelanzi, parcuri, havuzuri, intr-o poezie vaporoasa, presarata cu elemente de “fêtes galantes”, Pierroti, Columbine, lorzi, misse, menuete, gavote, claviruri, mandoline, ghitare, saloane roz, mov si gri, intr-o atmosfera prea specific franceza, impinsa pana la evocarea
Bourbonilor. Nuanta personala se iveste in legatura cu conditia de bolnav a poetului, in incordarea auditiva la vibratiile tacerii, concepute ca un instrument negativ cu coarde, in sensibilitatea la ploaie, in obsesia hemoragiilor, in fixatiunea mortii pe care o vede ca o deschi dere intr-un mediu acvatic:

Si mortii reci pe care noi ii credem ca dorm
In adancimi de fluvii, de mari si de oceane,
Si mortii reci pe care noi ii credem ca dorm
Traiesc o noua viata intr-un tinut enorm
De plante si margeane.
Putina opera poetica a lui M. Saulescu (1888—1916) se caracteri zeaza prin tonul prelung, vizionar, printr-o neagra presimtire a mortii.

Saptamana luminata, drama intr-un act, e coplesita de aceeasi ceata sinistra, plina de sugestii (eroii au, expresionistic, nume generice), fiind vorba de inabusirea unui muribund inainte de Inviere pentru ca sa poata beneficia de gratia divina harazita mortilor din saptamana patimilor.
Luca I. Caragiale (1893—1921) a tradus din Edgar Poe si a scris multe poezii verbioase, in care se zareste uneori senzatia cosmopolita in felul Valery Larbaud si Blaise Cendrars.