Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
ALECSANDRI - comentariu
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
r9y4yr
Cu generatia lui Alecsandri, occidentalizarea societatii si a literaturii romanesti se modifica: tineretul moldovean, cultivat in Apus, incepe a critica insasi influenta aceasta apuseana. Il cuprinsese grija de a nu fi decat imitator. E preocupat de a se emancipa de Apus, cum se emancipase de Orient; si bucuros ar fi adoptat formula nationalista din timpurile noastre: prin noi insine!
Alecu Russo, unul dintre prietenii de aproape ai lui Alecsandri si insuflator de idei al acestuia, formuleaza precis simptomul nou ce caracteriza tinerimea intelectuala de la 1848. El zice: oamenii de astazi uita ca nu au avut tinerete. In ziua rasaririi lor, pe la 1835, cel mai tanar din ei era mai batran inca decat cel mai batran din batrani. Intr-un curs de 20 de ani, mai mult a trait Moldova decat in cele de pe urma doua veacuri. Intamplarile lumii de primprejur mureau la granita tarii; valmasagul veacului ii gasea si-i lasa linistiti. Ei au deschis ochii intr-un leagan moale de obiceiuri orientale; noi am rasarit in larma ideilor noua ochii si gandul parintilor se indrepta la Rasarit, ai nostri ochi stau tintiti spre Apus! nimic nu mai leaga Moldova de astazi cu trecutul, si fara trecut societatile sunt schioape. Natiile care au pierdut sirul obiceiurilor parintesti sunt natii fara radacina, nestatornice, sau, cum zice vorba cea proasta, nici turc, nici moldovean... Russo da aci elementele unui program nou de cultura. Prin aceasta insasi, el si cei de generatia lui se prezinta ca un exemplu deosebit de viu pentru iuteala cu care pornise a

se misca societatea romaneasca. Abia dezbracase haina veche, si iata ca se si gandesc tinerii nostri la intoarcere spre trecut.
Intoarcerea spre trecut nu cumva dupa metoda latinistilor transilvaneni; contra acestora curentul nou, si Russo inainte de toti, porneste razboi; In mine veti gasi un roman, insa niciodata pana acolo ca sa contribuiesc la sporirea romanomaniei, adica mania de a numi romani - spune tanarul profesor Kogalniceanu in discursul introductiv la cursul de istorie nationala, 1843. Oamenii acestia vorbesc despre romanomanie vedeti ce repede mergeau lucrurile in societatea romana. Si pretios este ca nu erau numai vorbe: romanomania ajunge de prisos si ridicola, fiindca se nascuse o cultura, cel putin o literatura romaneasca, ce nu mai era nici produs de simpla imitatie, nici ciudatenie arhaizanta sau latinizanta.
Alecu Russo lauda o poezie a unui obscur oarecare, Dascalescu, cu vorbele acestea: Poezia asta e romana pana in cap si nu vrea sa fie alta, nici lamartiniana, nici byroniana, nici hugoliana, de aceea e frumoasa ca limba, limpede in idei si adanca de gandire folositoare, precum intelegem si este de dorit sa fie tot ce se scrie si se cugeta la noi . Este, putem zice, aproape programul poeziei lui Alecsandri. Zicem: aproape programul poeziei lui
Alecsandri, fiindca poezia acestuia este, in buna parte, lamar tiniana si hugoliana. Totusi Alecsandri are grija totdeauna a localiza frumos modelele sale straine. Totdeauna poezia lui suna romaneste. Scriitorul acesta a avut darul deplin de a produce ce era atunci de nevoie. Caracterul romanesc, naturaletea poeziei lui Alecsandri se datoreste, cum stiu toti, faptului ca intaia oara, din indemnul, mai cu seama, si cu ajutorul lui Alecu Russo, el cauta in poezia populara ajutorul literar trebuincios pentru infiintarea unui stil literar liber de orice artificialitate pedanta.
Pentru ca vorbim tocmai de formarea unui stil literar roman, este locul sa pomenim aici vestita poema in proza Cantarea
Romaniei, despre al carei autor s-a disputat destul intre istoricii




nostri literari, cu rezultatul ca, pe cat pot judeca, poemul ramane foarte probabil in seama lui Alecu Russo. Originalul era in limba franceza si s-a pierdut. Textele romanesti sunt doua: unul publicat de Balcescu, care spune ca nu stie cine e autorul; celalalt text l-a publicat Alecsandri, care-l atribuie sigur lui Russo. Cele doua texte romane difera. Isi va fi aruncat poate si Alecsandri condeiul in redactarea pe romaneste. Intentia fusese de a face propaganda romana in o forma care ne impresioneaza si literariceste. Pentru istoria literara, poema aceasta in proza este interesanta tocmai pentru caracterul curat romanesc al graiului intrebuintat acolo.
Modelele literare ale Cantarii Romaniei sunt, evident, psalmii si prorocii, apoi proza patetica a lui Chateaubriand, Lamenais si
Michelet. Insa transpunerea este facuta in o romaneasca exact echivalenta originalelor. Acum sentimentul unei limbi literare este sigur la scriitorii romani: ei Russo si Alecsandri indeosebi au gust literar si judecata literara matura: sunt oameni care stiu ce pot si ce vor sa extraga din cultura apuseana, astfel ca sa poata crea un stil propriu al culturii noastre in general si un stil comun literar.
In Cantarea Romaniei, se zice, de pilda, asa: Lumea intreaga are tot o poveste... strambatatea care se lacomeste la bunul altuia si sarmanul care sfarama funia ce-l strange. Grea e strambatatea...
Si rasplata ei cumplita este... Viscolul pustiirii a suflat pe acest pamant... sangele parintilor in vinele stramte ale stranepotilor a secat... Trist e cantecul in sarbatorile satului... Doina si iar doina!... suntem pribegi in coliba parinteasca. Acel ce a construit asemenea text avea evident un auz literar rafinat, pentru valoarea voca bularului romanesc avea un simt de o siguranta cu totul noua ambele aceste daruri scriitorul le pune, cu perfecta constiinta, in slujba intentiei de a fauri o proza poetica cu sonoritate ar haic-religioasa, insa care sa fie imediat inteleasa de cititorul contemporan. Capacitatea literara a limbii romane apare veri ficata pana in capat intr-un text ca acel pe care l-am citat. Insa

iata, tot in Cantarea Romaniei, citim: Jalnic e cantecul tau,
Romanca copilita... Aurica copilita canta frunza verde, canta floarea campului, canta floarea muntelui... si aceste randuri ne trimit la maniera populara a lui Alecsandri in ce are ea mai usuratic si de gust mai indoielnic. Acest Aurica copilita si Romanca copilita formeaza un curios disparat in corpul poemului, acordat in ton de imn sau de lamentatie biblica. Ce cauta aci aceste ingrediente ale lirismului lautaresc pe care, urmand mai vechi deprinderi, Alecsandri l-a perpetuat cu un fel de usuratica insistenta prin lirica lui de album?
Acest disparat pare ca simbolizeaza schematic, dar complet, figura literara insasi a lui Alecsandri.
Alecsandri a fost adevarat omul a doua lumi. Sa ne amintim aci hotararea lui Alecu Russo, pomenita adeseori: Russo vrea reluarea firului traditional pentru a mantui cultura romaneasca de schimonosirile cu care o desfigurase, si o mai desfigura, pedantismul primitiv al incepatorilor. In aceasta miscare de nationalizare inteligenta, facuta in spirit critic, Alecsandri ne apare ca un adevarat Ianus bifrons: el a scris in felul vechii poezii tabietlii si inca lautaresti , a scris si o poezie cu totul noua, care in o parte a ei este localizare de modele straine, insa aproape totdeauna localizarea e desavarsita; vor fi Lamar tine si Hugo la mijloc, insa cantati pe romaneste asa incat tiparul strain deloc nu se simte suparator in confectia romaneasca.
Cine doreste sa masoare drumul literar strabatut de Alecsandri, sa compare traducerile din Lamartine sau Hugo, ale lui Hriso verghi, ale lui Negruzzi sau Grigore Alexandrescu, sa le compare cu inspirarile franceze ale lui Alecsandri, pe care atat de minutios le-a dezvaluit, intr-o serie de excelente studii, dl profesor Ch.
Drouhet, si-si va da seama clar ce insemneaza cand spunem ca
Alecsandri a creat o poezie romaneasca, in felul cum o inchipuia desigur si o dorea Alecu Russo.
Dupa etichete, zestrea literara a lui Alecsandri seamana mult

in parte cu a lui Bolintineanu: romante de dragoste si poezii de album, legende si balade nationale, legende si balade orientale, ode de ocazie patriotice. In romanta si in poezia de album, asemanarile moldoveanului cu munteanul nu sunt numai de suprafata: amandoi au avut, din nascare, aceeasi teribila usurinta, aceeasi teribila abundenta de elocutiune.
Sa dam exemple:
Superba, maiestuoasa, te simti ca o regina,
Caci fruntea ti se-nalta cand lumea se inclina
Si imnul omenirii, un imn de adorare
Ajunge pan la tine in slaba suspinare...
Chiar soarele fierbinte de-ar vrea cu fericire
Sa-si schimbe nemurirea pe-o viata de iubire,
Ar stinge-a sale raze pe inima-ti de gheata.
Nici o mandrie mare nu-ntrece-a ta mandrire,
Nici spada nu intrece cumplita-ti nesimtire!
Observati ca un vers ca:
Chiar soarele fierbinte de-ar vrea cu fericire... ne duce indarat pana la stangaciile unui Carlova, si mai observati intrebuintarea abuziva a infinitivelor substantivate mai cu seama in rima: este un inocent obicei rau al epocii lesne prinsesera de veste grabitii nostri poeti de pe atunci ca infinitivele substantivate furnizeaza rime usor, la infinit.

Tot astfel, pentru niste versuri ca cele ce urmeaza, s-ar putea intreba oricine cu drept cuvant: sunt de Alecsandri? sunt de
Bolintineanu?
Placuta, simtitoare, in toata gratioasa
Esti dulce ca seninul de zi primavaroasa...
Tu poti sa dai c-un zambet, c-un singur sarutat
O patrie iubita la tristul exilat.
Alecsandri scrie, in loc de cuvantul bun primavaratica, o deplorabila plasmuire verbala: primavaroasa insa rima o obtine

si poetul urmeaza multumit si saltaret, pana ce isi incheie declaratia de album in acel grotesc amestec de patriotism cu erotica: tu poti sa dai c-un zambet, c-un singur sarutat, o patrie iubita la tristul exilat .
Gasim in acest vers si faimosul dativ cu prepozitia la ( dai o patrie iubita la tristul exilat ), poate cea mai puerila dintre toate traducerile textuale din uzul limbilor occidentale (din cea franceza mai intai), pe care le-au practicat, in zelul lor nestapanit, primii nostri poeti de inspiratie apuseana.
Versurile citate pana aci sunt scoase din doua bucati, ambele purtand titlul Portret. Sunt tipice pentru poezia pe care putem sa o numim: poezie de album.
Era in natura lui Alecsandri sa produca acel fel de poezie care in teoria literara se numeste poezie ocazionala - insa nicidecum in intelesul, foarte deoseibit de cel uzual, in care a intrebuintat cuvantul acela Goethe, care spunea ca toate poeziile sale sunt fragmente ale unei mari spovedanii si in acest inteles sunt poezii ocazionale.
Alecsandri trebuie sa fi fost un minunat improvizator; era de tipul celor care oricand pot scrie poezie, o scriu oarecum imediat si ca de la sine. Imaginatia lor e plina de formule poetice, de rime gata sau de scheme pentru rime. Alecsandri de exemplu avea diminutivele, avea o suma, nu prea mare, dar buna, de epitete din poezia populara, avea formule de admiratie, de salutare si complimentare gentile sau spirituale. Originalitatea imaginii ca si originalitatea legaturii ideilor in functiune de expresie a sentimentului sunt, in acest fel de a proceda, sacrificate spontaneitatii, sau cum se zice inca: sunt sacrificate stilului curgator.
Spontaneitatea aceasta e, desigur, mai mult aparenta: e de natura esential mnemotehnica.
E o incontestabila frivolitate in acest fel de poezie de societate, pe care am numit-o poezie de ocazie. Chiar daca nu era totdeauna

practicata la fata locului, in salonul plin de cucoane, cu albumul pe brate, sau intr-un salonas de la Castelul Peles, acest fel de a construi poezie formeaza un stil de care poetul numai cu greu scapa.
Iata patru versuri din epoca plinei maturitati:
Intindere albastrie,
Nemarginit safir
O! mare scumpa mie,
Eu vesnic te admir.
Primele doua versuri pornesc pictural, par a promite o viziune vie si, pe cat se poate, o viziune foarte proprie a marii. In loc de aceasta, intervine in o intrare cvasi comica, poetul albumurilor:
O! mare scumpa mie,
Eu vesnic te admir.
Acest distih este formula de bilet catre o artista dramatica sau o stea de balet. Alecsandri l-a aplicat marii, fara nici o grija.
Alecu Russo scrisese urmatoarele:
Pentru odihna sufletului sau n-as dori sa mai vie Stefan-voda, chiar si de ar fi cu putinta. Ce ar face el pe un pamant unde n-a mai ramas urme de umbra lui macar?... Vorba lui nu mai este limbajul nostru... Stranepotii Urechestilor, ai Movilestilor i-ar zice in versuri, in ode si in proza: Eroule ilustru! trompeta gloriei tale penetra animile bravilor romani de admiraciune glorioasa si nedefinisabila...
Alecsandri, desigur, nu era un pedant ca acei la care se gandeste Russo; totusi, ar fi fost si el, cred, neinteligibil lui
Stefan-voda, si verbal, si ideologic:
Prin negura trecutului
O! soare-nvingator,
Lumini cu raze splendide
( lumini cu raze splendide lumini ? adica: luminezi Alecsandri inventeaza o forma a verbului si masura versului e gata!)

Lumini cu raze splendide
Prezent si viitor
In timpul vijeliilor
Cuprins de un sacru dor
Visai unirea Daciei
Cu o turma si un pastor.
(Din imnul lui Stefan cel Mare, scris pentru serbarea de la
Putna in 1871.) Cu aceeasi ocazie, Alecsandri scrie si un imn religios care incepe asa:
Etern, Atotputernic. O! Creator sublime...
Cred a fi aratat in ce fel a fost Alecsandri poet de ocazie si cum stilul poeziei de ocazie l-a urmarit si acolo unde nu era bine sa-l urmareasca.
Este lucru absolut admis, pentru ca e lucru evident, ca valoarea artistica suprema a lui Alecsandri sta in pitorescul sau, in impresiile de natura. Pastelurile au ramas partea cea mai vie din toata productia sa poetica.
In paduri trosnesc stejarii! E un ger amar, cumplit,
Stelele par inghetate, cerul pare otelit.
Fumuri albe se ridica in vazduhul scanteios,

Ca inaltele coloane unui templu maiestos,
Si pe ele se aseaza bolta cerului senina
Unde luna isi aprinde farul tainic de lumina.
Vedeti inceputul acesta de poezie plastica, si uitati o clipa comparatia facuta cam la intamplare a sulurilor de fum din sat cu coloanele unui templu maiestos, uitati si pleonasticul far de lumina pentru a simti cu atat mai violent eruptia in totul regretabila a poetului de ocazie in peisajul de iarna:
O! Tablou maret, fantastic...
Indiscreta strasnic e aceasta interventie care exclama inter pretativ si neaparat ea distruge tabloul.

Distrusa la fel este impresia din pastelul intitulat Viscolul, prin strofa finala, domestica si consolatoare:
Fericit acel ce noaptea ratacit in viscolire
Sta, aude-n camp latrare si zareste cu uimire
O casuta dragalasa cu ferestrele lucind,
Unde dulcea ospetie ii intampina zambind!
Vreau sa amintesc si aceasta strofa din pastelul care se numeste Mandarinul:
Ea (adica sotia mandarinului)
Ea se duce-n galerie s-o dezmierde mandarinul...!
Gratioasa, panditoare sub umbrela-i de atlaz,
Ii invita cu ochirea, cu surasul, cu suspinul,
Ca sa guste voluptatea amorosului extaz. sa guste voluptatea amorosului estaz pare o transpunere din Conachi facuta la iuteala.
Alecsandri a fost un poet nou, dar a carui inima si mai ales al carui gust privea prea des inapoi. A fost omul a doua generatii care, dezbinate in suprafata, se iubeau si se topeau inca una in alta, poate mai ales in ce priveste gusturile estetice. Pentru aceea
Alecsandri a fost adorat imediat. Era doar incarnarea unui noroc istoric. El implinea trebuinta inca vie pe atunci de a umplea cadrele cerintelor estetice ale unei societati in mare transformare.
Alecsandri a scris o adevarata enciclopedie poetica: liric, epic, descriptiv, dramaturg, povestitor de calatorii.
Nivelul ideologic al scrisului sau este mijlociu; se inspira repede si gandea totdeauna foarte accesibil. Versul sau e convor bire eleganta, e extrem de sociabil si distractiv:
Totul e in neclintire, fara viata, fara glas;
Nici un zbor in atmosfera, pe zapada nici un pas.
Ce sunt acestea altceva decat vorbele unui amabil causeur care de la fereastra face conversatie cucoanelor de la masa de ceai?

Tot Alecu Russo zice despre generatia celor care, cu dansul, fusesera tineri de tot pe la 1835, ca generatia noastra e poso morata... Bucuriile si necazurile oamenilor trecuti nu le intelegem.
Petrecerea noastra nu-i veselia, caii, vinul, femeile si zgomotul; petrecerea noastra e gandul posomorat. Daca vrem cateodata sa iubim (atunci) facem o experienta... un studiu al inimii... Socie tatea educata a Moldovei seamana a fi o colonie engleza intr-o tara a careia nici limba, nici obiceiurile, nici costumul nu le-ar cunoaste.
Marturia lui Russo suna paradoxal, suna a Confession d un enfant du sièle. A fost scrisa poate in o clipa de umoare foarte subiectiva.
In orice caz, nu e aceasta societatea lui Alecsandri societatea pe care o amuzau vodevilurile lui, monoloagele lui comice, pe care o incanta: Tu, care esti pierduta in neagra vesnicie sau:
Era gratioasa,
Tanara, frumoasa,
Vie pariziana cu mii de-ncantari...
Si inca mai putin intelegem pe Russo cand citim:
La Moldova cea frumoasa
Viata-i dulce si voioasa!
L-al Moldovei dulce soare
Creste floare langa floare!
Multe pasarele-n zbor
Fura minti cu glasul lor! fiindca asa o aduce bardul vesel cand canta pe coarda poetului popular. Si lumea se minuna, se incanta, si facea un haz nespus de lirica sau de comicariile lui. A fost o rara armonie intre acest poet si publicul sau.
Russo, in clipe negre, a vorbit de o minoritate neglijabila si a generalizat gresit.
Primele poezii ale lui Alecsandri au fost scrise in frantuzeste

sunt lamartiniene, si una din bucati este inchinata lui Lamar tine. Insa primele lui versuri romane, aparute peste un an sau doi, suna asa, de exemplu:
Bahlui, locas de broaste, rau tainic fara maluri,
Ce dormi chiar ca un pasa pe malul tau de glod... sau, cu totul in alt ton:
Cine trece-n Valea Seaca,
Cu hangerul fara teaca
Si cu pieptul dezvelit?
Andrei Popa cel vestit.
In versurile inchinate Bahluiului gasim un humorist fin si cu verva.
In balada banditului Andrei Popa, Alecsandri, dintru inceput, arata ce avea de facut un poet de mare talent cu poezia populara.
Mai pe urma au venit pastelurile si frumusetile descriptive din legende.
Insa nevoile momentului i-au impus astfel de comenzi, incat poetul de album, poetul de romante, poetul chiar de huzur si tabiet dupa moda veche sa cante, spre paguba artistului descriptiv si a poetului narator, a caror stralucire curata trebuie sa o cautam, nu fara migaleala, in desimea de poezie ocazionala pe care a trebuit sa o produca inventatorul stilului poetic nou in literatura noastra.


Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2024 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta