r1z1zb
Veacul al XIX-lea in Transilvania nu prezinta nimic deosebit de interesant. Se continua curentul latinist, fara sa mai apara figuri, afara de a lui Timotei Cipariu. In acelasi timp, civilizatia apuseana, in forma germana, con tinua sa strabata mai departe, producand si un efect rau: stricarea limbii.
Muntenia, in acest veac — vorbind pana pe la 1880 —, se caracterizeaza prin lupta revolutionara impotriva ve chiului regim si prin inferioritatea culturii. Muntenia repre zinta, s-ar putea zice, vointa si sentimentul, pe cand Moldo va mai cu seama inteligenta. Muntenia face o opera mai utilitara; ea isi cheltuieste energia in lupta pentru schim barea ordinii sociale, cauta sa transplanteze din Apus for mele noi. Moldova face o opera mai de lux: ea cauta sa adapteze cultura apuseana la sufletul romanesc, cauta sa adapteze la noi formele cugetarii apusene.
De aceea in Muntenia vom gasi o legiune de patruzeci optisti; in Moldova, o legiune de spirite critice si de litera tori.

E drept ca si Muntenia nu se lasa mai prejos, ba chiar sta mai sus, intr-un gen, intr-unul singur, in poezia lirica
— gen care apare la originile oricarei literaturi, caci nu presupune necesitatea unui grad sensibil de civilizatie.
Numai cat, din cauza lipsei de atmosfera culturala a Mun teniei, talentele ei lirice n-au dat tot ceea ce ar fi putut da, ba unele, cazand cu totul prada maniei frantuziste ori latiniste, si neavand nici o atingere cu poporul, s-au sinu cis: Deparateanu si altii.
Care sa fie pricina acestei deosebiri dintre Muntenia si
Moldova? Pentru a ne lamuri, sa vedem mai intai care sunt elementele si factorii culturii romanesti din veacul al XIX-lea, sa vedem daca aceste elemente si acesti fac tori nu difera cumva de la Moldova la Muntenia.
Cultura noastra de azi e o suma a vechii culturi roma nesti, de care am vorbit, a culturii europene venite mai ales prin curentul francez, a ideilor Scolii ardelene (curen tul latinist), toate acestea prelucrate si fasonate — foarte putin — de curentul poporan.
Vechea cultura a fost mai puternica in Moldova decat in Muntenia, cum s-a vazut, din pricina curentului polonez.

La inceputul veacului al XIX-lea, Moldova are deja o tra ditie culturala. Acest lucru este de o importanta capitala.
Peste vechea cultura vine curentul latinist, prin carti, gazete si oameni (G. Lazar, Laurian, Ilarian, Barnutiu etc.), si curentul francez. Curentul latinist a fost mai slab in Moldova decat in Muntenia, unde urmele lui si azi1 inca n-au murit cu totul, dovada persistenta ortografiei
“academice” la oamenii culti din Muntenia, dovada frazeo logia nationalista mai in floare in Muntenia. Si nu e mult de tot de cand Bucurestiul tinea sus steagul latinismului
(Revista contemporana) impotriva spiritului critic moldo venesc. Ca acest curent a fost mai tare in Muntenia, o marturisesc si contemporanii. Asa, M. Kogalniceanu, in al sau Cuvant introductiv la cursul de istorie nationala,
1843, zice:
“In mine veti gasi un roman, insa niciodata pana acolo ca sa contribuiez la sporirea romanomaniei, adeca mania de a ne numi romani, o patima care domneste astazi mai ales in Transilvania si la unii din scriitorii din Valahia.” 2
Si continua staruind asupra acestei manii sau patimi, pe care o ridiculizeaza.
De asemenea si A. Russo3 :
“Reactia in contra apucaturii literaturii de astazi tre buie sa vie, de acum inca, lauda Moldovei e de a nu prea fi dat in asemenea rataciri”, lucruri scrise cel putin in
1855, cand aparea Romania literara, cand adica si-a scris
Cugetarile.
Curentul francez, de asemenea, va avea o soarta deose bita in Moldova decat in Muntenia. In Moldova, el se va

infatisa mai ales ca un curent cultural, aproape literar, pe cand in Muntenia, mai mult ca un curent social si politic.
Curentul poporan, adica cunoasterea literaturii popu lare si utilizarea ei ca indreptar pentru literatura culta, s-a nascut in Moldova. Eliade, cand recomanda lui C. Ne gruzzi procedeul de a-si forma limba literara, vorbeste de unificarea dialectelor, de limba bisericeasca, dar de limba poeziei populare nu1; si n-a vorbit nicaierea. Si foarte multa vreme acest curent n-a fost macar cunoscut aiurea.
Reprezentantii acestui curent sunt A. Hajdau din Hotin2,
Asachi, dar mai ales — cu staruinta si cu constiinta de valoarea lor — A. Russo, V. Alecsandri, Kogalniceanu si
C. Negruzzi.
Era natural ca acest curent sa se nasca in Moldova.
Acea traditie culturala, de care am vorbit, se opune curen tului falsificator latinist. E vorba atunci de aparat carac terul vechi traditional al limbii si literaturii, impotriva latinismului si a frantuzismului. Atunci traditia literara moldoveneasca isi va gasi un aliat in literatura si limba populara. Alexandru Russo spune:
“Cercetez literatura si dau de o amestecatura indigesta de limbi neolatine, de o suma de idei luate fara nici un sistem de la straini si prin urmare nu-i gasesc nici un caracter original. Unde este dar romanismul? Unde sa-l caut pentru ca sa-mi fac o idee exacta de geniul roman?

Din intamplare ma primblu intr-o zi printr-un iarma roc si, deodata, ma cred in alta lume. Vad oameni si haine ce nu vazusem in orase; aud o limba armonioasa, pitoreasca si cu totul straina de jargonul cartilor. De unde eram la indoiala daca romanii sunt o natie sau o colonie cosmo polita moderna, un soi de Algerie franco-italiano-greceasca, incep a intrevedea adevarul”.
“Iata poezie! Iata adevarata literatura, de care se pot mandri romanii.” (E vorba de niste bucati populare, pe care nu le-am mai transcris1.) — si alte zece locuri, in care se vede ca in capul acestui deosebit roman lucrul de care vorbesc — poezia populara ca mijloc de originalizare a literaturii culte — era clar. In Muntenia, unde intere sul cultural si literar era lasat in umbra de cel politic, n-a fost un curent poporan:
“Anton Pann — zice Alecsandri intr-o scrisoare din
1872 — nu a fost pana acum pretuit la adevarata lui valoare, ba, inca, in Valahia meritele sale sunt chiar dispretuite de majoritatea literatilor moderni”2 .
Acum posedam factorii culturii romanesti din veacul al X1X-lea. Vedem ca in Muntenia sunt: o traditie culturala mai slaba, curentul latinist si curentul francez mai ales in ipostazul lor politic. In Moldova: o traditie culturala mai puternica, curentul latinist slab, curentul francez in ipostazul mai ales literar, si curentul poporan.
Din aceasta deosebire a factorilor rezulta si deosebirea dintre istoria culturii si a literaturii Moldovei si Munte niei din veacul al XIX-lea.
Caracteristica Munteniei, am spus-o, e lupta pentru

realizarea unor idealuri sociale si nationale. Talentele ei, mai toate, sunt absorbite de aceasta lupta. Un C.A. Ro setti, care in Ceasuri de multumire fagaduieste atat de mult1 si care ar fi fost un adevarat poet, nu mai face literatura poetica. Ion Ghica, acel mare talent de prozator, se deda cu totul politicii. Daca C.A. Rosetti si I. Ghica s-ar fi nascut in Moldova, negasind aici un mediu favorabil pentru a se dezvolta politiceste, ci unul tocmai dimpo triva — mediul intelectual moldovenesc —, poate ca azi istoria literaturii ar fi mai bogata cu un poet liric si cu un nuvelist.
Talentele poetice din Muntenia se resimt in cea mai mare parte de lipsa de cultura si de spirit critic a provin ciei lor. Dovada Bolintineanu, ale carui defecte se reduc, mai toate, la lipsa lui de cultura; dovada un Deparateanu, victima a frantuzismului datorit lipsei de spirit critic a culturii muntenesti. Dar, inca o data, Muntenia si-a platit tributul catre romanism prin lupta ei pentru crearea
Romaniei moderne, ceea ce constata, dar nu intelege Alec sandri, cand in scrisorile sale2 nu mai ispraveste cu sar casmele la adresa politicii din Muntenia: “aMunteniii se agita ca niste umbre chineze pe o scena politica imagi nara... Nebunia lor naiva ii departeaza din ce in ce mai mult de domeniul literaturii... Meschinele patimi zise poli tice, care au devenit o trista monomanie dincolo de Mil cov...” “Politica, iata boala care seaca izvoarele imaginatiei si a bunului-simt in Bucuresti”... “Capitala gheseftu rilor”... “Asa-zisul centru intelectual al Romaniei (sau, mai sadea, Bucuresti)”... “Bogata saracie de idei si de

talente a Capitalei”... Intr-un loc spune ca a intrebat, pe vremea lui Cuza, pe doctorul Meyer, daca n-a constatat un grad de sminteala la bucuresteni si ca acest doctor i-a raspuns ca sminteala ajunsese la gradul al doilea.
Cum ca din pricina acestei lupte cultura munteneasca a fost mai in scadere, ne-o marturisesc de la inceput scrii torii vremii. M. Kogalniceanu, in 1855, zice:
“In Moldova, care nu inspira aceleasi ingrijiri revolutio nare asubl. de Kogaln.i, apasarea spiritelor fu mai blanda.
De aceea si inteligenta au dat mai mult semn de viata...”1
Si insira cartile si publicatiile aparute in anii 1849—
1854. In Muntenia, “cea mai mare parte din junime fiind silita a se destara, cu dansa emigrase si toata viata in telectuala a Tarii Romanesti”.
Constantin Negruzzi ne spune acelasi lucru — numai ca el nu face distingere intre Moldova si Muntenia, ca
Kogalniceanu: “Intamplarile anului 1848 au fost fatale literaturii romane. Politica predominand, literatura amuti”2 , lucru pe care il spune si Alecsandri in Scrisori
(p. 38), cand numeste pe literatori “cuci ratacitori” in perioada de dupa 1848.
Acest lucru, cum se vede din istoria literaturii si cum il vede si Kogalniceanu, nu e just decat pentru Muntenia, unde, zice Kogalniceanu, in acel interval de cinci ani, afara de Vestitorul romanesc, nu cunoaste alta publicatie. Pen tru Moldova, insa, el citeaza: Letopisetele, Uricariul, Croni ca lui Sincai, Baladele lui Alecsandri, Teatrul lui Alec sandri, Poezii de Sion, Istoria lui Laurian, Poezii de Bolin tineanu tiparite la Iasi, vreo trei publicatii periodice etc.