Mihai Eminescu k8j10ji
Sara pe deal buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapara-n cale,
Apele plang, clar izvorand din fantane,
Sub un salcam, draga, m-a=tep\i tu pe mine.
I
Luna pe cer trece-a=a sfanta =i clara,
Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,
Stelele nasc umezi pe bolta senina,
Pieptul de dor, fruntea de ganduri \i-e plina.
Nourii curg, raze-a lor =iruri despica,
Stre=ine vechi casele-n luna ridica,
Scar\aie-n vant cumpana de la fantana,
Valea-i in fum, fluiere murmura-n stana.
III
Si osteni\i oameni cu coasa-n spinare
Vin de la camp, toaca rasuna mai tare,
Clopotul vechi imple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.
IV
Ah! in curand satul in vale-amu\e=te,
Ah! in curand pasu-mi spre tine grabe=te
Langa salcam sta-vom noi noaptea intreaga,
Ore intregi spune-\i-voi cat imi e=ti draga!
Ne-om razima capetele unul de altul
Si surazand vom adormi sub inaltul,
Vechiul salcam. — Astfel de noapte bogata
Cine pe ea n-ar da via\a lui toata?
VI
V
II
In forma ei definitiva, a=a cum am reprodus-o =i noi, poezia a aparut mai intai in Convorbiri literare din iulie . Rascolind prin vechile-i caiete, poate =i la indemnul prietenilor, intr-un moment de remisiune a bolii, Eminescu oferea publicita\ii un poem de o mare frumuse\e =i perfec\iune, cu toate ca, a=a cum arata manuscrisele, el era numai un fragment dintr-o compunere schi\ata inca din , intitulata Eco, ramasa inedita. In orice caz, Maiorescu nu o cuno=tea in , cand intocmea edi\ia princeps. La randul sau, Eco avea un punct de plecare intr-un bruion mult mai vechi, intitulat Ondina, din . Aceasta a facut pe mul\i eminescologi, in frunte cu Perpessicius, sa indice ca punct de plecare a inspira\iei poetului iubirea copilaresc juvenila a lui Eminescu pentru misterioasa fata a padurarului de la Ipote=ti, moarta la o varsta de tot tanara, un alt document pledand in acest sens fiind =i poezia Mortua est, publicata in , la de ani.

Oricum, in manuscrisele eminesciene s-au mai descoperit doua variante la Sara pe deal, extrem de interesante ca instrumente de compara\ie, revelatoare cat prive=te travaliul asupra cuvantului, „lupta dreapta“ prin care artistul incerca sa atinga perfec\iunea absoluta. Iata doar cateva exemple: versul din strofa suna, in varianta A, in felul acesta: „Turme cobor
— stele li iese in cale“; vs. din aceea=i strofa era: „Apele plang cercuri \a=nind din fantane“; vs. =i din str. III aveau aceasta infa\i=are: „Stelele curg — raze din ele lin pica / Casele vechi stre=ina-n luna ridica“; iar cel de al patrulea: „Valea-i in fum — cainele latra la stana“ etc. Exemplele pot fi inmul\ite.
Am dat cateva spre a se vedea cum forma definitiva este de fiecare data optima, sub raport muzical, in primul rand. De alta parte, este cazul sa mai observam ca cele doua variante anterioare (A =i B) erau mai lungi cu doua strofe, in final, fa\a de varianta definitiva. Iata-le reproduse dupa varianta B:
Te-i razima dulce copil de-al meu umar
Si fir cu fir paru-\i aurit am sa-l numar;
Ap-am sa beau din a ta gura-frumse\e
Dulci sarutari din ai tai ochi de blande\e.
Imbra\i=a\i noi vom =edè la tulpina,
Fruntea-mi in foc, pe-ai tai sani se inclina
Ce-alaturi cresc dulci =i rotunzi ca =i rodii,
Stelele-n cer mi=ca auritele zodii.
Acum devine limpede ca senzualismul destul de crud („sa beau... dulci sarutari“, „ai tai sani... cresc dulci ca =i rodii“ etc.), de=i contrapunctat inca de aici prin mi=carea astrelor de pe firmament („Stelele-n cer mi=ca auritele zodii“), se trans forma in hieratism erotic pur, simplificat la modul sublim: „Ne om razima capetele-unul de altul/ Si surazand vom adormi sub
inaltul/ Vechiul salcam“
Este aici, exprimata in cuvinte, icoana-emblema a iubirii celei mai pure (de=i nu neaparat spiritualizata mistic), din cate cunoa=tem in poezia romaneasca. Cadrul tabloului il constituie idilicul vesperal, bucolicul rustic =i ancestral mioritic: turmele urcand dealul la apusul soarelui, stelele =i luna, apele susurand
in fantane, acompaniind mi=carile omene=ti: intoarcerea de la muncile campului, scar\aitul cumpenei de la fantana, fumul de la vetre, toaca de la biserica, clopotul, fluierele murmurand la stana, fruntea plina de ganduri =i pieptul arzand de dor al celor ce se iubesc. Poezia vesperalului rustic am mai intalnit-o, magis tral realizata, =i in Zburatorul lui Heliade, peste care ochiul lui
Eminescu a intarziat, fara doar =i poate. O vom mai intalni in
Noaptea de vara a lui Co=buc, ca =i, mai in general, in extraordinarul vers al lui Lucian Blaga: „Eu cred ca ve=nicia s-a nascut la sat“. Nicaieri insa sentimentul eternului omenesc nu ni se pare mai frumos =i mai deplin exprimat ca in Sara pe deal.
Sa incercam a descifra cateva din secretele inimitabilei, misterioasei arte eminesciene:
Sara pe deal este o compunere poetica prin excelen\a muzicala. Tonul cel dintai il da, credem, cuvantul buciumul,
— un dactil: bù-c²u-m¸l ( ), pus la inceputul distihului al doilea, inainte de cezura bine marcata:
³ Sa-ra-pe-deal// bu-ciu-mul / su-na-cu/ ja-le.
// / /
³- ³- ³- ³- ³ De la aceasta schema prozodica: coriambul din primul distih, succedat de dactilul principal, de un al doilea dactil =i un troheu
(care insa poate forma cu dactilul imediat precedent un alt coriamb) intreaga compunere nu se abate. Coriambul din primul distih — surprinzator de asemanator cu motivul muzical pivot din
Simfonia a V-a beethoveniana (a Destinului: ) — urmat de dactilul de dupa cezura da intregul ax melodic al poemului:
³ ³ „Sara pe deal// buciumul...“
„Turmele-l urc// stele le...“
„Apele plang,// clar izvo-...“
„Luna pe cer// trece-a=a...“
„Sub un salcam// draga...“
„Nourii curg// raze-a lor...“ etc. pana la primul distih al celui de-al treilea vers din strofa ultima, introdus prin „rejet“: „=i surazand/ vom adormi sub inaltul,/
Vechiul salcam“//, unde cezura, anun\and finalul, este mai larga decat in toate celelalte locuri precedente, terminata fiind pe vocala cea mai inchisa: „sal-cam“.
Pastoralul, mioriticul „buciumul“, da o sonoritate joasa, profunda, murmuitoare, datorita repetarii vocalei u in descrescendo-diminuendo, in acord perfect cu celelalte
„sonuri“ ale inserarii: „apele plang“, „nourii curg“, „scar\aie n vant“, „fluiere murmura“, „clopotul imple cu glasul lui sara“, odata cu vizual-muzicalele: „stele le scapara-n cale“,
„luna pe cer trece-a=a sfanta =i clara“, „ochii tai mari“,
„frunza cea rara“, „stelele nasc umezi“, „casele vechi ridica stre=ini in luna“ (sub lumina lunii), „valea-i in fum“ etc. De un mare efect emo\ional, specific eminescian, este complementul circumstan\ial de mod in sintagma „suna cu jale“, prin aceea=i inefabila ancorare in autohton, data de imprecizia semantica (de fapt, intraductibilitatea) a cuvantului „jale“ care, ca =i „dor“, sunt atat de frecvente in melosul doinei, dau na=tere unei stari lirice anume, de neaflat altundeva decat la Eminescu: triste\ea blanda, melancolia vag contemplativa, aspira\ia catre ceva nedefinit, ca spre o transcendere, o dezmarginire in univers a spiritului.
Buciumul, dar =i cornul, o alta varianta paduratica a aceluia=i instrument muzical (ce-=i poate avea sorgintea =i in romantismul german, macar in parte), vor mai aparea de cateva ori in poezia lui Eminescu. Iata cateva citate menite sa „traduca“ in limbajul poetului na\ional farmecul „dureros de dulce“ al Sarii pe deal:
„Adormi-vom, troieni-va/ Teiul floarea peste noi/ Si prin somn auzi-vom bucium/ De la stanele de oi“; „Tanguiosul bucium suna/ L-ascultam cu-atata drag/ Pe cand iese dulcea luna/ Din tr-o rari=te de fag“; „Peste varfuri trece luna,/ Codru-=i bate frunza lin,/ Dintre ramuri de arin/ Melancolic cornul suna.//
Mai departe, mai departe,/ Mai incet, tot mai incet,/ Sufletu mi nemangaiet/ Indulcind cu dor de moarte./ De ce taci, cand fermecata/ Inima-mi spre tine-ntorn? Mai suna-vei, dulce corn,/
Pentru mine vreodata?“ etc.
Cum spuneam =i cu alt prilej (vezi comentariul la Zburatorul de Ion Heliade Radulescu), Sara pe deal realizeaza, prin pana marelui poet, starea lirica de... balada, prin inundarea peisajului rustic in muzica invaluitoare a vesperalului, a momentului, cum ar zice Lucian Blaga, cand transcendentul coboara, ceva asemanator cu atat de populara compunere a altui contemporan, originar =i el din Moldova de nord, Ciprian
Porumbescu.