Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
RUGACIUNE - comentariu
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

OCTAVIAN GOGA

Volumul “Poezii” din 1905, care se deschide cu poezia “Rugaciune”, este o evocare lirica a satului transilvanean. Satul lui O. Goga, robit de veacuri, tanjeste dupa libertate sociala si demnitate nationala. Poetul da glas patimirii unui neam imbatranit intr-o experienta dureroasa, ravasit de doruri si razvratiri neimplinite, vestind credinta in alte vremuri, de infricosata izbavire. o7m15mn
Poezia “Rugaciune” motiveaza crezul poetic ce strabate intreaga opera a lui O. Goga. Ea este un manifest literar, ilustrand punctul de vedere al poetului despre ceea ce ar trebui sa fie poezia, despre mesajul acesteia.
Titlul poeziei, cuvantul “rugaciune”, implica sensul de implorare, de ruga fierbinte, staruitoare, izvorata dintr-un suflet rascolit de durere, dintr-o deznadejde care cere liniste.
Poezia e, de fapt, o invocatie retorica, un monolog. Poetul se confeseaza divinitatii si o implora sa-i arate drumul pe care trebuie sa-l urmeze in arta astfel incat glasul poetului sa fie in consens cu cel al celor umiliti. Poetul devine in acest context purtatorul de cuvant al neamului. El nu cere divinitatii nimic pentru sine, ci solicita o imbunatatire a drumului artistic pentru a dobandi capacitatea de a reflecta cu emotie la toate durerile si necazurile unui neam. Goga considera ca adevarata sa menire pe pamant este de a se patrunde de dorurile si patimile poporului pentru a putea sa le redea cu partinenta.
In prima strofa poetul ne apare dezorientat, tulburat, fapt ce motiveaza ruga. Adresarea se face prin verbe la imperativ, apar pronume ca: “eu”, “mi”, “tine” (persoana I si a II-a):
“Ratacitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stapane,
In fata stralucirii tale.
In drum mi se desfac prapastii,
Si-n negura se-mbraca zarea.
Eu in genunchi spre tine caut:
Parinte, - oranduie-mi cararea!”
Metaforele “mi se desfac prapastii”, “Si-n negura se-mbraca zarea” sugereaza dezorientarea poetului.
Ultimul vers al acestei strofe poate fi o concluzie la prima strofa, dar si prima treapta de acces spre marea arta.
In a doua strofa ne apare imaginea poetului zbucimat de doruri:
“In pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapa,
Cum vor sa-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapa.”
Poetul simte “ispitele cum sapa”, aceasta fiind o metafora care ne vorbeste aici de propriile doruri, ispite, patimi. Dorinta poetului e, ca prin arta, sa-si izbaveasca propriul popor, prin opera sa el doreste sa faca sa renasca acest popor. Ultimul vers: “Tu, Doamne, vazul meu indreapta” constituie o noua treapta in atingerea adevaratei creatii.
Cea de-a treia strofa sugereaza ca actul poetic e o transfigurare a nazuintelor nationale si sociale, a vietii intregii colectivitati:
“Dezleaga mintii mele taina
Si legea farmecelor firii,
Sadeste-n bratul meu de-a pururi
Taria urii si-a iubirii.
Da-mi cantecul si da-mi lumina
Si zvonul firii-ndragostite,
Da-i raza soarelui de vara
Pleoapei mele ostenite.”
Poetul sugereaza si faptul ca adevarata arta este numai aceea pusa in slujba binelui poporului. Adevaratul poet e acela care patrunde adanc in viata sociala a tarii si care intelege “taina” si “legea farmecelor firii”.
Strofa a patra continua idee obtinuta cu o strofa mai inainte si se sugereaza si aici ca nu individualul este important ci ceea ce conteaza este suferinta colectiva:
“Alunga patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frange,
Si durerea altor inimi
Invata-ma pe mine-a plange.”
Poetul devine exponentul acestei lumi si pentru a implini acest ideal el trebuie sa-si depaseasca eul singular si sa tinda spre generalitate, spre sentimentele si suferintele pe care le simte intregul neam de oropsiti: “Nu rostul meu de-a pururi prada/ Ursitei mastere si rele,/ Ci jalea unei lumi, parinte,/ Sa plnaga-n lacrimile mele.”. Poetul isi arata adeziunea la arta militanta considerand ca orice poet trebuie sa aiba si un rol social.
Strofa a cincea este dimanica, clocotitoare, parca poetul isi contesta soarta si ar cere un alt destin:
“Da-mi tot amarul, toata truda
Atator doruri fara leacuri,
Da-mi viforul in care urla
Si gem robiile de veacuri.”
Strofa contine versuri ce definesc conditia celor umiliti si aici e sugerata intreaga istorie rascolitoare a poporului pe care Goga isi propune sa o transforme in arta, in cantec nemuritor.
In strofa a sasea gradatia ascedenta atinge cote maxime. Poetul isi exprima dorinta de a fi glasul care se detaseaza dintre cei multi, ca un glas al unui apostol:
“In suflet seamana-mi furtuna,
Sa-l simt in matca-i cum se zbate.
Cum tot amarul se revarsa
Pe strunele infiorate;
Si cum sub bolta lui aprinsa,
In smalt de fulgere albastre
Incheaga-si glasul de arama:
Cantarea patimirii noastre.”
Pentru Goga poezia si poetul au un rol fundamental in societate, prin ei totul prinde un alt contur aproape de adevar, realitate, fericire. Poetul trebuie sa devina “Glasul de arama”, el trebuie sa redea “Cantarea patimirii noastre”.
Tonul poetului se caracterizeaza prin grandoare, el atingand chiar sublimul.
Legatura stransa cu neamul este idealul unui poet, este misiunea sa adevarata. Poetul este un cantaret, un evocator si o “portavoce” a poporului. In cazul lui Goga misiunea este deosebit de grea pentru ca suferinta Ardealului este profunda si complexa.
Speranta in mai bine a lui Goga a facut sa poezia sa aiba si un accent mesianic. Suferinta poate fi depasita daca exista credinta in Dumnezeu si incredere in propriile forte.
Poezia are sase strofe alcatuite din opt versuri fiecare, ritmul este iambic, iar rima imperecheata daca ar fi versurile mai lungi, dar acestea au masura de 9 silabe.
Lexicul este evocator, deprins parca din tezaurul cartilor batranesti, intr-un context voit popular, cu termeni biblici, usor arhaici. Se folosesc cuvinte care fac parte din aceeasi arie semantica: “lacrimi”, “durere”, “suferinta”. Se folosesc, de asemenea, si regionalisme si toate acestea reliefeaza vechimea si permanenta poporului roman pe aceste meleaguri.
Poezia e in acelasi timp o elegie si o meditatie, autorul asezand in antiteza eul poetului cu colectivitatea. Poetul dorea sa filtreze durerile neamului si sa se transforme el insusi intr-o trambita de alarma.





Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta