n8x14xm
Nascut la 8 februarie 1911 in orasul Iasi, Liviu Deleanu a debutat in anul 1927 cu placheta de versuri Oglinzi fermecate
(Iasi, Institutul de arte plastice si editura Goldner ), dupa care au urmat Ceasul de veghe, carte pomenita de George Calinescu in monumentala sa Istorie a literaturii romane de la origini pana in prezent cu specificarea Bucuresti, Santier , 1937 si Glod alb
(1940). In 1940 scriitorul se refugiaza la Chisinau, in anii razboiu lui plasmuind o serie de cantece inspirate (Cantec scris pe patul armei, Cantec scris pe lat de palos etc.), dupa razboi activand mai ales in domeniul literaturii pentru cei mici: Poezii pentru copii (1947), Mi-i drag sa mesteresc (1955), Bucurii pentru copii (1956), Licurici (1961) s. a. La poezia pentru adulti se

intoarce in 1952, cand ii apare cartea Vremuri noi , tributara ideologiei comuniste. A platit vama regimului sovietic si prin poemul Krasnodon (ulterior intitulat Tinerete fara moarte ), si prin basmul dramatic Buzduganul fermecat . Talentul liric al lui Liviu Deleanu s-a manifestat din plin in cartile Dragostea noastra cea de toate zilele (1966) si Cartea dorului (1968).
S-a stins din viata la 12 mai 1967 (Chisinau).
Primii pasi in literatura ai lui Liviu Deleanu au fost ghidati de o intuitie sigura a poeziei, fapt care i-a ajutat sa colaboreze, un timp, la celebrele Bilete de papagal, redactate de Tudor
Arghezi, care i-a publicat poeziile Exista un Dumnezeu,
Renastere, Timp, Omul cu ochii mici.
Creatia lui de pana la 1940 a stat sub semnele neindoielnice ale modernismului: atmosfera macabra, pustiul, uratul, tacerea.
Se simte influenta unor scriitori mari, ca Charles Baudelaire,
George Bacovia, Ion Pillat. Cuvintele-cheie ale poeziei lui Liviu
Deleanu din anii 30 sunt urgie, tina, cartite, ofilit s.a. Viziunea grotesca asupra realitatii are un puternic substrat demascator.
Faptul ca s-a format si a activat, un timp, in cadrul literaturii romane, servindu-se de o limba romana curata si expresiva, i-a permis lui Liviu Deleanu sa se distinga si dupa 1940 printr-o scriitura nu numai corecta, dar si plastica, de cele mai multe ori sugestiva. Vocabularul poeziilor sale nu contine rusisme, de care limba vorbita la est de Prut nu se poate debarasa nici pana azi, frazele sale nu sunt calchiate mecanic si gresit dupa fraze rusesti.
Se adauga, bineinteles, munca asidua a scriitorului intru cizelarea sau, dupa cum se exprima el insusi, cioplirea versului, ca acesta sa sune frumos si sa exprime cat mai bine sentimentul, ideea, atitudinea autorului. In acelasi scop Liviu Deleanu apela adesea la cuvantul neaos, uneori la cel arhaic, potrivit in contextul dat, ori alcatuia cuvinte noi in deplina corespundere cu firea limbii

romane autentice. Poezie,/ Esti flamura vie,/ Esti samanta, esti rod,/ Esti indemn, esti izvod , scria el in crochiul Poezia, folosind cuvantul subliniat de noi, care inseamna aici model, adica ceva unic (unicat), nu copie. Nu te tin in casa/ Ca pe-o mireasa,/
Ci pun gandul sa te-ndrume/ In lume , continua Liviu Deleanu, constient de faptul ca forma raspandita a verbului a indru ma era si este indrumeze ; el prefera forma subliniata de noi, care nu e gresita si, in afara de aceasta, fiind rar intrebuintata, suna mai placut. Fiecare slova a ta/ Poate licari ca o stea,/ Dar poate sa si arda,/ Ca o petarda!.. , isi ducea gandul mai departe scriitorul, apeland la un cuvant rar intre buintat la noi in anii 60 (poezia o gasim in volumul Freamat ).
In felul acesta Liviu Deleanu dadea tuturor colegilor de brea sla un exemplu concret de atitudine creatoare fata de maria sa
Cuvantul. Dupa ce enumera metaforic si inspirat si alte particu laritati ale poeziei sale Vezi?/ Esti scrisa pe zapezi,/ Dar alba ta curatie/ Stie sa fie/ Si zambet, si ura,/ Si duh, si armu ra,/ Si cantec, si zvon de redute... autorul se adresa direct poeziei sale: Ei, hai,/ Desfa-ti aripile si du-te! Direct, dar si de data aceasta metaforic, sugestiv, de vreme ce poezia era indemnata de autor sa-si desfaca aripile , asemenea unei pasari. (De altfel, versul inspirat Eu cant cum canta pasarea apartine ilustrului poet german Goethe.)
Talentul liric al scriitorului s-a manifestat in chip stralucit in poeziile de dragoste, intemeiate pe sentimente sincere, exprimate cu o maiestrie aleasa, ca in instantaneul Lasam padurea: Lasam padurea sa ramana/ Cu crestetul batut de stele/ Si te luam usor de mana.../ Tii minte serile acele? isi aminteste si intreaba poetul, punand in versuri toata gingasia sufletului sau. Erai in umbra din poiana,/ Cu alba-ti salba de margele,/ Ca o Ileana Cosan zeana.../ Tii minte serile acele? Gingasiei din prima strofa i se adauga comparatia menita sa puna in lumina si frumusetea parte-

nerei, si atitudinea afectiva a personajului liric, iar reluarea ulti mului vers al strofei de inceput (epifora) sporeste tensiunea liri ca a discursului, contribuie la crearea unei atmosfere propice dezvaluirii trairilor care au servit drept imbold pentru poezie. De altfel, ultimul vers al strofei de debut este reluat si in celelalte doua strofe, intreaga poezie avand, prin urmare, o compozitie specifica, dominata de adresarea-interogatia-indemnul Tii minte serile acele? Aflat la o varsta inaintata, personajul liric re-traieste emotia dragostei tinere si doreste ca aceleasi sentimente sa le incerce partenera sa, iubita: N-aveam la tample fire sure./ Dar azi cu bruma peste ele,/ Lasam doar visul sa ne fure.../ Tii minte serile acele?
Fragezimea si puritatea sentimentului, preamarirea iubitei ( Ca o Ileana Cosanzeana ), versificatia maiestrita (dominarea rimei femi nine, pe potriva dragostei pentru femeie, perfectiunea rimelor: ramana (de) mana, stele acele, margele acele, spuna luna etc.) produc asupra noastra o impresie puternica si durabila.
Chiar faptul obisnuit, banal, cum este ramanerea iubitei in crang, alaturi de personajul liric, este exprimat de Liviu Deleanu prin versuri in masura sa ne emotioneze: Era cand crangul insera.../ Iar tu, ca ciuta de sprintara,/ Ai vrut sa fugi ca nu cum va/ Sa te sarut a doua oara... (Sub cornul lunii).
Sentimentul de dragoste este asemanat de Liviu Deleanu cu primavara vietii si chiar cu intaiul ghiocel . A rasarit intaiul ghio cel/ Imbrobodit in albu-i testemel/ Si rade-n soare-o lacrima pe el.// M-aplec si ti-l culeg c-un gest pios/ Si-n dar eu ti-l aduc ca un prinos/ A tot ce e in juru-ne frumos.// Iar tu cu el in maini imi pari a fi,/ Aici in hramul florilor mladii,/ Surasul primaverii mele vii (Intaiul ghiocel).
Iubita este acelasi intai ghiocel , de data aceasta nu al prima verii ca anotimp al tuturora, ci al primaverii intime a personaju lui liric. Metafora dubla a ghiocelului si a primaverii vorbeste

pe viu, concret si sugestiv despre universul de sentimente evocat de scriitor.
Maiestria literara poate consta, asadar, nu numai in abordarea ingenioasa, ampla si profunda a unor subiecte, teme, probleme de mare interes si importanta, ci si in evocarea subtila a unor sen timente gingase, in recrearea unei atmosfere favorabile dezvaluirii acestor sentimente.
Un domeniu specific de manifestare a maiestriei lui Liviu De leanu il constituie sonetul. Acesta e o poezie cu forma fixa, com pusa din 14 versuri impartite in 4 strofe: doua catrene, urmate de doua tertete, fiecare vers avand 11 silabe (endecasilab) cel mai adesea... In sonet exista regula ca nici un cuvant sa nu se repete exceptand, bineinteles, conjunctiile, prepozitiile, verbele auxilia re , iar versul ultim trebuie sa fie un fel de concluzie, incheiere sintetica, maxima (Dictionar de termeni literari, Bucuresti,

Editura Academiei, 1976, p. 141).
Desigur, intre timp structura sonetului a suferit anumite schim bari, s-a afirmat chiar sonetul de 13 versuri, rima din catrene incetand sa fie una imbratisata. Totusi, in esenta sonetul este o adevarata piatra de incercare pentru orice poet. Liviu Deleanu a facut fata cerintelor speciei in cateva sonete consacrate poetilor nostri clasici. Maiestria lui rezida, intai de toate, in prezentarea succinta, prin amanunte si detalii concludente, a specificului fiecarui clasic, in ponderea deosebita a ultimului vers, in alegerea cuvintelor, in alcatuirea frazelor, in aranjarea lor astfel, ca poezia sa se desfasoare logic, sa inainteze cu dinamismul necesar spre acea concluzie finala, care incoroneaza opera intr-un mod logic, legic si totusi imprevizibil, neasteptat, cel putin prin forma sa.
Vasile Alecsandri, de exemplu, este prezentat de Liviu De leanu drept cantaret si bard al unor vremuri de isprava , scri itor care cu varful semet al penei sale a reusit sa zvanture... de pleava avutiile noastre spirituale (operele folclorice, pe care

le-a cules prin satele vechii Moldove). Alegand cu pricepere cantecele de pret , scriitorul nostru clasic a pus frumosului izvod , ne-a oferit, cu alte cuvinte, niste modele de opere au tentice. Prin constientizarea modelelor (de balade populare, bunaoara) toti cei iesiti din popor urmeaza sa simta cat de rodnica li-e viata .
Aproape fiecare vers e o metafora care exprima particularitati esentiale ale creatiei bardului de la Mircesti. Eforturile creatoare ale lui Liviu Deleanu au fost indreptate, evident, spre surprinderea specificitatii creatiei alecsandriene si spre exprimarea succinta, totodata exacta si cuprinzatoare, a acestei specificitati. Anume atare particularitati ale felului de a se manifesta literar al lui Liviu
Deleanu se vadesc si in tertetul de incheiere al sonetului Alec sandri. Primul vers Si nu ca un cioban al celui leat este remarcabil prin aluzia la faptul ca nemuritoarea balada culeasa si prelucrata de Vasile Alecsandri este de origine pastoreasca, avand in centru trei ciobanei , si prin folosirea potrivita a arha ismului leat , sugestie a timpurilor de demult, cand au fost izvo dite versurile baladei. Cel de-al doilea vers Ci ca un rege neincoronat este de-a dreptul sclipitor prin ridicarea la rang superior de rege a scriitorului care a descoperit si a ingrijit balada noastra populara, aici rege se intelege si ca evolutie de la un simplu cioban (pomenit in versul precedent), si ca scriitor deosebit de confratii sai de breasla, anume prin atentia acordata de el operelor folclorice si cizelarii acestor opere pana sa devina parte din avutiile natiunii. Cel de-al treilea vers al tertetului de incheiere Ai pastorit in lume Miorita se prezinta ca o reali zare absolut reusita a cerintei teoretice referitoare la sonet: sa fie o concluzie generala, cuprinzatoare, a ideii intregii poezii. A pastori e folosit aici, bineinteles, cu sens figurat, ca in folclorul romanesc autentic despre carte: Campul alb, oile negre,/ Cine le paste le cunoaste . Are sens larg si profund specificarea in lume ,

vorbindu-ne despre faima pe care ne-a adus-o capodopera popu lara in varianta Alecsandri nu numai aici, acasa. Un element de valoare al sonetului e ca denumirea baladei prelucrate de Vasile
Alecsandri apare in ultimul vers, fiind chiar ultimul cuvant din cuprinsul poeziei. Succint, prin metafore care pun in lumina particularitati concrete si esentiale ale creatiei lui Vasile Alec sandri si prin respectarea rigorilor principale ale sonetului ca forma fixa si specifica a poeziei culte, Liviu Deleanu s-a dovedit un sonetist de forta.
La fel in sonetul Creanga, in care aproape fiecare cuvant are o mare putere de evocare a universului creatiei sfatosului bu nic din Humulesti . Numim aici: haz, pas, jale, talc, a ticlui, prispele. O metafora indrazneata, proaspata, foarte potrivita in contextul aprecierilor care se cer date mostenirii crengiene, este aceea a jitarului , adica a paznicului (la comorile spirituale ale poporului roman), care a pastrat valorile de capetenie ale nea mului: Ai deslusit ce-a fost si rau si bun/ Sub pana ta si trista, si glumeata .
Ponderea mare a sonetului Creanga se datoreaza, dupa cum e firesc (si obligator, dat fiind faptul ca sonetul este o poezie fixa), tertetului de incheiere. In primul vers al acestuia plecarea lui Ion
Creanga (eufemismul este cat se poate de nimerit) este plasata in timp pe la chindii si e o metafora in masura in care scriitorul nu se refera la ora mortii clasicului (in cadrul zilei), ci la varsta lui inca departe de aceea a disparitiei fizice normale , pentru care e potrivit amurgul sau chiar noaptea . In cel de-al doilea vers al tertetului il evoca pe Ion Creanga intrand (astfel. I.C.) si-n vesnicii . Cum anume? Raspunsul se afla in nemijlocita continu are, adica in versul al treilea al tertetului, ultimul vers al sonetului, purtatorul celei mai mari incarcaturi ideatice a poeziei: Cu zam betul si lacrima pe fata . Versul acesta e o metafora pentru adevarul ca intreaga creatie a lui Ion Creanga este o expresie fireasca a ve-

seliei si tristetii vietii poporului roman, a vietii cu toate bucuriile, izbanzile, necazurile, neajunsurile ei.

In sonetul Eminescu intalnim cateva referinte la viata reala, particulara a marelui scriitor ( Pletosule poet , ai trait pamantului lipit , adica sarac), majoritatea celorlalte cuvinte avand finctie de metafore prin care poate fi reconstruit intreg universul emines cian (codri, lacuri, stele, Calin, tainele, luceafar, gloatele rebele, as tru, un singur dor, furtuna). Tertetul de incheiere al sonetului se dovedeste la fel de concret, exact si totodata profund metaforic:
Iar noi, urmasii tai, nu-n tintirim,/ Ci sus printre luceferi te gasim/
Nemuritor si viu intotdeauna .
Acelasi este mecanismul plasmuirii sonetului Arghezi. Cine cunoaste titlul primei carti a scriitorului Cuvinte potrivite si al uneia dintre poeziile-confesiuni de creatie Testament , apoi al unui ciclu de versuri despre anul 1907 si alte amanunte si detalii referitoare la creatia argheziana, acela descopera mai in fiecare vers al sonetului ceva esential despre marele scriitor.
Bineinteles, si titlurile, si cuvintele foarte potrivite creatiei aces tuia (brazda, clestar, psalmi) sunt numai materialul de constructie pentru sonet. Le putea gasi oricare alt poet. Esential se dovedeste, ca in orice opera de arta, sufletul autorului care se zideste si el in opera despre inaintasul venerat. Liviu Deleanu scrie cu dragoste, cu inima: Sunt adevaruri neasemuite.../ Iar tu, si condeier si faurar,/ Ai fost ivit cuvinte potrivite/ In psalmi pagani si-n cantece de har .
De la un sonet la altul constatam o abatere de la sonetul clasic, traditional: Liviu Deleanu rimeaza versul intai cu al treilea, versul al doilea cu al patrulea, renunta adica la rima imbratisata (a b b a). Faptul nu stirbeste valoarea operei; scopul este atins, evocarea inaintasului e facuta cu indemanare stilis tica: Si-asemeni unor bunuri mostenite/ Prin Testamentul tau de nou glosar,/ Din tata-n fiu ramas-au, pasamite,/ Cu mie-

zul lor de brazda si clestar , in strofa de incheiere scrii torul reluand un alt titlu arghezian si exprimand, prin mij locirea lui, recunostinta sa si a noastra a tuturora pentru creatia lasata noua drept mostenire: Iar toti acei ce ti-au aflat taria/ Si ti-au deprins de mici ucenicia,/ Strunesc cantare omului ce esti .
Prin acestea si prin alte sonete de reala virtuozitate literara
(Puskin, Tolstoi) Liviu Deleanu suscita si azi interesul iubitorilor de arta autentica.
Scriitor inzestrat cu o sensibilitate fina la faptele vietii si la rosturile cuvantului in procesul comunicarii artistice, autor al unor poezii memorabile pentru copii si pentru adulti, Liviu Deleanu constituie un alt exemplu de ratare a sanselor de afirmare ple nara a capacitatilor creatoare native in conditiile unui regim totalitar. Puterea de exprimare a adevarului vietii si de desfere care a virtutilor artistice si estetice ale cuvantului, care ne intampina la lectura cartilor sale de pana la 1940 si, partial, a unor poezii din anii razboiului, scade considerabil in lucrarile lui Liviu Deleanu din perioada postbelica, indeosebi in cele tri butare ideologiei comuniste (tip: Slava Armatei Sovietice! ).
De aici imperativul discernerii creatiei scriitorului, al aprecierii operelor sale reusite si al intelegerii cauzelor concrete ale lipsei de valoare in cazul poeziilor, poemelor si al lucrarilor dramatice de tipul Buzduganului fermecat , consacrat dupa cum s-a specificat, cu titlu de glorie, in enciclopedia Literatura si arta
Moldovei din 1985 prieteniei seculare a poporului moldo venesc cu cel rus (vol. I, p. 182).
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
George Calinescu, Liviu Deleanu: Poezii. In Adevarul literar si artis tic , XVII, 1937, nr. 875; Anul literar 1937. In Adevarul literar si artis tic , XIX, 1938, nr. 891.

Mihail Dolgan, Doar cantecul de-a pururi viu... . In cartea lui: Crez si maiestrie artistica , Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1982.
Eliza Botezatu, Liviu Deleanu: formula poetica si expresivitate. In
Revista de lingvistica si stiinta literara, 1991, nr. 2.
Baca Deleanu, Drumetia noastra (editie revazuta si completata), Chisi nau, Ed. Hyperion, 1992.
Ion Ciocanu, Valorificare si valorificatori (Note privind reeditarea ope rei lui Liviu Deleanu). In Limba romana , 1994, nr. 2.
Mihai Cimpoi, O istorie deschisa a literaturii romane din Basarabia,
Chisinau, Ed. Arc, 1996; editia a II-a, 1997.