Dragostea si natura sunt teme permanente ale creatiei eminesciene. Natura este
mai in totdeauna cadrul fizic pentru toate gesturile poetului, de la atitudinea
meditativa pana la cea erotica. Dragostea se afla in pozitia eminesciana intr-o
permanenta consonanta cu elementele naturii, natura care este o stare de suflet. e5c22cl
Printre poeziile lirice in care dragostea apare ca un vis de feridire petrecut
in cadrul unui peisaj feeric, de basm este si poezia „Dorinta”,
pubilcata in comvorbiri literare in 1876.
Opera lirica este o creatie literara in versuri ,in care eul liric isi exprima
direct sentimentela prin intermediul unui limbaj figurat.
Tema acestei poezii este aspiratia spre o iubire implinita, care sa devina eterna
asemenea vesniciei naturii.
Poezia este structurata in 5 tablouri, adevarate miniaturi peisagistice, dominate
de vocea autorului, care exprima o stare de suflet, mai precis dorinta implinirii
unei iubiri absolute.
Opera are o structura epistolara, sugerata de verbele la imperativ si pronumele
si adjectivele pronominale de persoanele I si a II-a.
Prima strofa este o chemare, o adresare directa catre iubita, care este asteptata
cu nerabdare si emotie puternica in mijlocul unui cadru natural compus din elemente
specifice naturii eminesciene (codrul si izvorul). Verbele la imperativ, adresarea
directa exprima intensitatea dorintei la care participa si natura umanizata
(Vino-n codru la izvor\ Care tramura pe prund,).
Personificarea izvorului „care tremura” este in acelas timp si o
sugestie a participarii naturii la emotia poetului. Imaginea vizuala a izvorului
este intarita de metafora „prispa cea de brazde\crengi plecate o ascund”,
care sugereaza la randul ei un loc tainic al iubirii si visarii.
Strofa a II-a constituie o imagine a asteptarii si a intalnirii. Sunt imaginate
gesturile tandre ca un joc al iubirii. Berbele la conjunctiv: „sa alergi,
sa-mi cazi, sa-ti desprind, sa-l ridic”, sugereaza dorinta puternica,
posibila implinire a iubirii, gesturile poetului compun acum un adevarat ritual
erotic continuat si in strofa a III-a.
Repetitia adjectivului „singur, singurei” cu valoare de superlativ
absolut accentueaza ideea de loc tainic, misterios, ascuns, dorinta de intimitate
a tinerilor.
Motivul florilor de tei care „or sa cada infiorate” in parul iubitei
(personificare) amplifica intensitatea sentimentului de dragoste profunda sugerand
in acelas timp ideea permanenta din poezia eminesciana a comuniunii dintre om
si natura.
In strofa urmatoare este alcatuit un concis portret al iubitei. Fruntea alba
si parul galben sunte structurile poetice care prin epitetele cromatice alcatuiesc
un portret fizic ce sugereaza trasaturi morale, gingasie, puritate, delicatete,
candoare.
Ultima secventa lirica este alcatuita din ultimele 2 strofe si continua descrierea
dorintei puternice pentru implinirea iubirii ideale. Visul de fericire se va
petrece in mijlocul unei naturi feerice care va ocroti existenta lui.
„Singuraticele izvoare” vor fi alaturi ca si „blanda batere
de vant”. Cele 2 imagini vizuale si auditive realizate prin epitete in
inversiune si metafore accentueaza din nou armonia cuplului de indragostiti
cu natura personificata.
Strofa a VI-a comunica ideea ca visul de dragoste se poate prelungi in timp
doar prin depasirea realitatii prin starea de vis. Somnul, adormirea sugereaza
posibilitatea prelungirii iubirii prin integrarea ei in circuitul cosmic.
Ideea fundamentala a poeziei este comunicata printr-un limbaj figurat de mare
expresivitate asa cun s-a aratat mai sus. Desi lexicul este simplu versurile
au farmec si prin armonia deosebita. Aliteratiile „blanda batere de vant”,
asonantele „adormind de armoniea” ca si masura de 7-8 silaba, ritmul
trohaic si realizarea singurei rime in fiecare strofa comfera o tulburatoare
muzicalitate.
Pentru ca in poezia „Dorinta” de Mihai Eminescu eul liric isi exprima
in mod direct sentimentele prin intermediul unui limbaj figurat putem afirma
apartenenta operei la genul liric.
