r5y17ym
Povestile pastorului danez sunt parabole sentimentale, drese cu umanitarism si cu putina satira sociala.
Aceste istorioare, fabricate de un predicator plin de bune intentii si crestine si, cum am zice, inaintate, incantau burghe zimea liberala de acum jumatate veac. Parintii daruiau copiilor cartea, plini de dulce impacare in cugetul lor de oameni iubitori de progres moral si social. Citind-o, guvernantele si copiii se amuzau totdeauna cu profitabila induiosare. Prin haina cu pretentii de naivitate a povestei, mintea copilului descoperea cu dulce desfatare idei si simtiri inaltatoare. Copilului bogat i se inmuia inima de compatimire; inima celui sarac tresarea de speranta in bunatatea lui Dumnezeu, pe ici-pe colo chiar si in acea omeneasca.
Asta era pe atunci. Astazi, intre toate ideile comune cu care se impodobea sufletul burgheziei liberale si se imbata uneori si inima proletarului de pe vremuri, nici una nu-i atat de compro misa ca ideea umanitara. Clasele sociale daca nu sunt in fiecare

moment incaierate, isi arata coltii fara incetare, si, aproape indiferent de varsta, indivizii sunt in stare de razboi perpetuu.
Saracii nu mai vor sa stie de milostenie si bunavointa. Ei vor sa rapeasca si sa stapaneasca cu pumnul. Bogatii, de groaza, s-au facut aspri; sunt furiosi de ingratitudinea saracilor, care nu recunosc binefacerile si nu mai zic: Sarut mana! Predicatorul umanitar nu mai are public. In cartea lui raman doar doua-trei povesti, de inspiratie adevarat populara, ca istoria lui Claus cel mare si a lui Claus cel mic, unde triumfa realistic istetimea practica si cruzimea cu sange rece; acolo distrugerea dusmanului e o fapta absolut placuta si humoristica. Istoria pe care am citat-o e, aproape in toata cartea, singura care nu suna fals. Ideile din povestile lui Andersen sunt astazi deopotriva mincinoase pentru sarac si pentru bogat. Cred ca, pentru oamenii foarte lucizi, tonul general si intentia cartii au fost totdeauna de o neplacuta dulcegarie. In sentimentalismul burghezesc care o inspirase, exista in fond o radicala strambatura, mai putin vizibila si poate mai putin respingatoare decat in miile de povesti de Craciun ale scribilor tocmiti sa faca, la sarbatorile de iarna, umanitarism legat in marochin si muiat in poleiala. Dar genul insusi era din capul locului mincinos.
Este folosul cel mare al crizelor sociale de a da pe fata adevarul ascuns altfel in frazeologia debitantilor literari de asa-numita armonie sociala si nationalism trandafiriu.
Astazi, piata lumii, lipsita ori saraca de multe lucruri placute, e cel putin frumos incarcata cu marfa de adevaruri sociale. Foarte amara la gust, ea poate fi salutara, daca ciocnirea violenta a acestor adevaruri nu va insemna cumva, in practica, intoarcere la stari primitive in care se vor naste adevarate povesti populare, iar nicidecum idile si parabole pentru pomul de Craciun al burgheziilor umanitare din vremea lui Andersen.
Daca vremile sunt asa, trebuie sa tragem concluziile si pentru literatura copiilor. Cred ca totdeauna lecturile sentimentale au

fost o literatura proasta din punct de vedere pedagogic. Proasta ca gust si ca intentie morala. E de prost-gust sa inventezi oameni bogati, aspri la suflet, care se convertesc si devin umani tari-trandafirii la vederea unei randunele moarte sau a unui fluture cu aripioarele sfarsiate. Si e fapta de prostie voita sa fabrici literar paiate cu figura de inger si sa le arati copiilor ca imagini adevarate ale vietii. S-a fabricat astfel o literatura proasta si de prisos.
Povestile populare nu sunt sentimentale. Acolo personajele se bat si se trag pe sfoara frumos, asa cum cere viata in care traia si pe care o vedea artistic povestitorul popular. Duplicitate sentimentala nu se pomeneste in povestile populare. Fabricantul de povesti umanitare isi stramba totdeauna un ochi spre asa-nu mite ideale. Rezultatul trebuie sa fie stramb; in privinta literara ca si in cea morala. Si strambatura sentimentala nu poate fi mai inactuala decat e astazi, cand ciomagul, dinamita si inchisoarea cu cazne sunt mijloacele de comunicare cele mai caracteristice intre clasele sociale.
Adevarul suprem pe care il da pe fata ceasul de astazi este lupta fara preget si indurare intre popoare, clase si indivizi.
Povestile construite pe acord de armonie intre oameni si clase sunt acum complet caraghioase.
Danila Prepeleac si Soacra cu trei nurori sunt doua povesti exemplare: superbe de adevar si stralucitoare de pitoresc. Il rog pe cititor sa le revaza ca sa inteleaga cat mai bine cele ce i-am spus.