Copilaria lui Mihai Eminescu h6u13ux
Al saptelea copil al lui Gheorghe Eminovici si al Ralucai, s-a nascut la 15 ianuarie 1850, in Botosani. Tatal, dintr-o familie de tarani romani din Bucovina, invata carte si intra in slujba boiereasca, primind titluri marunte de sulger si caminar. Mama este fiica stolnicului Vasile Iurascu din Jodesri. Copilareste, in primii ani, la Botosani, din 1856 la Ipotesti, unde familia isi cumparase o mica mosie.
Studiile
Studiile le incepe probabil in casa. In 1858 e inscris in clasa a III-a la National-Hauptshule, scoala primara greco-orientala din Cernauti. In 1860, absolvind clasa a IV-a este elev la ”K.K. Orber-Gimnasium” din acelasi oras, dar in 1862 paraseste scoala si se intoarce la Ipotesti.
Debutul literar cu poezia ocazionala „La mormantul lui Aron Pumnul” intr-o brosura votiva din ianuarie 1866 a “invataceilor gimnazisti”. In acelasi an debuteaza in „Familia” (25 februarie/9 martie) cu poezia „de-as avea…”, salutata de Iosif Vulcan, care ii schimba numele in Eminescu. Urmeaza „O calatorie in zori” si o traducere, apoi „Din strainatate”, „La Bucovina”, „Speranta” si „Misterele noptii”. Colaboreaza in continuare la „Familia”.
Intre timp, insoteste ca sufleor si copist trupa lui M. Pascaly in turnee in Transilvania si Moldova, fiind si sufleur in trupa lui Iorgu Caragiale sau la Teatrul National din Bucuresti.
Tatal sau il va trimite insa la universitatea din Viena, cu toate ca ii lipseau atestatele gimnaziale. Intre 1869-1872 audiaza cursuri de filozofie, drept, economie politica, limbi romanice, medicina, citeste enorm, mai ales filozofie si stiinte. Desi isi consacra cea mai mare parte lecturilor si creatiei poetice, participa entuziast la viata studentimii romane grupata in societatea „Romania Juna”, leaga prietenii, publica articole in „Albina” si „Federatiunea” din „Pesta” ori in „Familia”.
Inceputul carierei de poet
Incercand o apropiere de cercul junimist, trimite la Iasi poezia „Venere” si „Madona”, care apare in „Convorbiri literare” (15 aprilie 1870). Incurajat de succes, publica „Epigonii” si „Mortua est”(1871), poezii care-i vor servi lui Titu Maiorescu ca argumente ale „directiei noi”. In vara anului 1872 paraseste Viena.
La Iasi, citeste in sedintele „Junimii” si publica poeziile „Egipetul”, „Inger si demon” si „Floare albastra” precum si nuvela „Sarmanul Dionis”.
Convins sa-si continue studiile universitare, pleaca la Berlin avand asigurarea unei subventii din partea „Junimii”.
Intre 1872-1874 frecventeaza cursuri de filozofie, istorie antica, drept, medicina, sanscrita, mitologie comparata, geografie.
Revine in tara fara a-si lua doctoratul si, intre 1874-1876, este pe rand director al Bibliotecii Centrale, profesor la Institutul academic, revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui, redactor la „Curierul de Iasi”. Din octombrie 1877 este redactor la Bucuresti, la ziarul conservator „Timpul” (alaturi de Slavici, care-l chemase, si de I.L. Caragiale) pana in vara lui 1883. Sunt anii cei mai fructuosi, dar si de munca epuizanta incheiata cu instalarea definitiva a bolii care-i marcheaza tragicul destin. Pana la moartea survenita in zorii zilei de 15 iunie 1889, mintea poetului ramane, cu scurte momente de luciditate dureroasa, confundata in intuneric.
Deosebit de exigent, apublicat putin in cei 17 ani de activitate literara. In decembrie 1883 apare editia maioresciana (pe coperta:1884) cuprinzand 61 de poezii (plus trei variante la „Mai am un singur dor”) toate publicate sau republicate in „Convorbiri literare” si 17 inedite. Si totusi, opera lui Eminescu este imensa. Editia monumentala de „Opere” initiate de Perpessicius, in 1939, ajunsa la al IX-lea volum in 1980, este departe de a fi completa.
Poezia de inceput se incadreaza in contextul liricii romantice pasoptiste. „La Heliade”, „Epigonii”, „Mureseanu” indica optiunile poetului si conceptia mesianica. „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie”, „Horia”, „La Bucovina”, „Din strainatate” transcriu crezul patriotic, dorul si nostalgia meleagurilor copilariei. Tematica sociala e prezentata in „Junii corupti”. Preferinta pentru mister, nocturn si meditatie se simte in „Misterele noptii”, cum in aceleasi tipare se configureaza iubirea romantica („Amorul unei marmure”), erotica apropiindu-se de Alecsandri („De-as avea…”) sau Bolinteanu („O calarire in zori”).
Despre operele lui Mihai Eminescu
Adancirea poeziei pasoptiste in gandire si viziune e dovedita de creatia de mai tarziu si vizibila inca in cosmologia din „Povestea magului calator in stele”, „Muresanu” ori in antumele „Inger si demon”, „Cugetarile sarmanului Dionis”. Incepand cu „Epigonii”, „Melancolie”, „Memento mori” se produce o ruptura, o criza a gandirii romantice: universul este lipsit de sns („Scrisoarea I”), raul salasluieste pretutindeni in istorie. Eroul este demonic („Demonism”, „Inger si demon”, „Strigoii”), pastrand in secret nostalgia puritatii si frumusetii pierdute („O, ramai”, „De ce nu-mi vii), cautand salvare in iubire, poezie si vis. Exista in acelasi timp cu viziunea tulburarii armoniei, restructurarea universala prin ideea genezei perpetue („Scrisoarea I”, „Luceafarul”), lumina, in ipostaze diferite, captata material (marea, luna, marmura) spiritual (gandirea, iubirea, memoria, deci si istoria), fiind substanta generatoare a lumii. Lirica sociala, expresia ei cea mai directa fiind „Imparat si proletar”, include si filonul national („Muresanu”, „Sarmis”, „Decebal”, „Musatin si codrul”) sau filozofic („Scrisoarea I”). Erotica in care analizeaza lucid dragostea („Scrisoarea IV”, „Scrisoarea V”, „Oda”ain metru antici, „Pe langa plopii fara sot”) are implicatii filozofice si sociale. Armonia iubirii e rareori posibila, ca in „Calin (File de poveste)”.
Idila este protejata de lumea vegetala („Floare albastra”, „Povestea codrului”, „Povestea teiului”). Apare visul de dragoste („Lacul”), chemarea („Dorinta”), regretul („Departe sunt de tine…”, „O, ramai”, „Pe aceeasi ulicioara”), nostalgia „eternei dimineti” („De cate ori, iubito”).
Problematica filozofica tradusa alegoric si simbolic, mitologic, natura, erotica pe care le include fac ca „Luceafarul” sa fie o sinteza a intregii poezii eminesciene.
Ca si in lirica, asimilarea creatoare a folclorului constituie o trasatura caracteristica a poeziei („Fat-Frumos din lacrima”, „Calin Nebunul”, „Fata in gradina de aur”, „Miron si frumoasa fara corp”).
Fragmentele „La curtea cuconului Vasile Creanga” si „Aur, marire si amor” reconstituie tablouri sociale apropiate de inaintasii pasoptisti.
In alte cazuri, proza romantica e de factura filozofica si reflexiva („Cezara”, „Geniu pustiu”, „Sarmanul Dionis”).
Postumele „Umbra mea” si „Archaeus” sunt inrudite cu ultima nuvela si incorporate partial in ea. „Avatarii faraonului Tla” e o nuvela imaginativa cu reflexe din Schopenhauer, in timp ce schita „La aniversara” e invaluita in puritate si tandrete.
Ca ziarist, a scris peste 3000 de articole privind diverse aspecte ale vietii contemporane a Romaniei.