b6l7le
“Mica poezie” este usor de urmarit si la Iancu Vacarescu (c. 1791—
1863), fiul lui Alecu Vacarescu si al Elenchii Dudescu. Indeosebi informatia sa e italiana, in directia cantonetistilor si anacreonticilor veacului XVIII, de felul lui Savioli, Giovan Gherardo de’ Rossi si Iacopo
Vittorelli. Din Metastasio traducea La partenza. Pe de alta parte vedem ca rasfoia pe Escouchard-Lebrun, pe Gentil-Bernard. Titlurile abstracte ale poeziilor sale (Adevarul, Calatoria, Neincrederea, Pacea, Simpatia,
Despartirea, Imaginatia, Judecata, Caleidoscopul, Ochianul, Ceasornicul indreptat, La pahar ) apartin poeziei didactice in general. Incercari de a dezvolta proverbe fie si in poeme simple nu se pot desparti de exemplul dat de Moissy si Carmontelle. Navala divinitatilor in Baccu, adevarat cantec de crama, este de un pur stil Renastere:
Satiri, Fauni si Menade,
Pan, Silvan, Hamadriade,
Poeti, Eroi, Zane, zei,
Care portu si-l schimbase
Si port de Baccanti luase,
Se afla multi intre ei.
Esti al nostru, bine-mi pare,
In oastea biruitoare
De mult, sa te-avem, vream eu!”
Toti aproape-mi se aduna,
De ieder imi pun cununa,
Baccu spune c-al lui sunt!
“Cu nectar, imi zice,
Silen abia ma zareste,
Dupa asin sovaeste,
Strig-“asa, dragutu meu!
-nchina”,
Sfarai boloboaca plina,
Prea voios pe Baccu cant.
Piesa memorabila ramane insa Primavara amorului, dezvoltare a cunoscutului episod anacreontic al ivirii si adapostirii micului Amor.
Poema e un mare tablou campenesc, deschis cu privelistea imensa a
Carpatilor. In perspectiva lor, poetul desfasura campurile si orasul
Targoviste, trateaza intr-un colt un detaliu cinegetic si zugraveste intreaga geografia, inviorata de impulsia erotica, cerul cu stelele, apele adamantine, pastorii jucand in jurul focurilor, la rasunetul fluierelor campenesti, caii nechezand, boii calcand apasat inaintea plugurilor, taurii, mieii:

58
George Calinescu
Placute zbierari de turme
Aerul il umple tot;
Tauri grei p-ale lor urme
Apasate mugiri scot.
In poezia conceptuala, Vacarescu are vibratie, dignitate. Stihurile facute sub stema in 1818 (La pravila tarii) se intemeiaza pe un umor trist de imagini: vultur degenerat in corb, romanul in roman. Ceasornicul indreptat cultiva intentionat monotonia. In vreme ce poetul roaga ceasul sa treaca repede peste clipele rele si sa lungeasca pe cele bune, versul bate imposibil ca o limba de pendul:
Tu! care vreme ne spui ca trece,
Ne-aduci aminte, des, moartea rece,
Vino acuma, ia-nvatatura,
Schimba nedreapta a ta masura!
Stii ticalosul om ce putine
Poate sa aiba ceasuri de bine.
Cand iar asupra-i raul se scoala,
Cand stapaneste razboi sau boala,
Vezi saracie, necaz, durere,
Cand vezi primejdia in putere;
Atunci fa anul d-un sfert sa fie,
S-al sfert sa treaca, sa nu mai vie.
Iancu Vacarescu a scris si balade, al caror punct de plecare trebuie sa fie in Bürger si in Goethe, desi motivele sunt romanesti. In Peaza rea se povesteste o intamplare a boierului, in calea caruia se ivesc multime de piedici, in urma unui semn rau. Ploua grozav, o padure arde. Prozaica in aparenta, poezia e strabatuta de fior fantastic, si iata o buna scena de noapte spectrala:
Dodata calul se incordeaza!
S-arunca-n laturi, se spaimanteaza!
Se svarcoleste! de frica multa,
Nici bold, nici glasul nu-mi mai asculta.

59

Ager descalec, vaz jos turtita
Albind o tramba invaluita!
Vantul statuse, ploaia-ncetase,
O raz-a lunei se aratase,
Cea cat o mince starcita mica
O bleazna mare-n sus se radica,
P-obraz lasate carunte plete
Cu serpi i-atarna incovoiete,
Neagra la fata din ochi sclipeste,
Nu se aude ce mormaieste.
In Ielele substanta e burlescul satanic, descrierea breugheliana a ielelor intr-o scena de sabat:
Gheboasa, mica;
Cea mai snovoasa
E ofticoasa;
Si cea mai buna
E cea nebuna;
Toate pizmase,
De om vrajmase,
Nerusinate,
Inversunate;
Cat simt racoare
Dau din picioare,
Toti dracii striga
Ca sa le friga.
Una e chioara
C-un ochi de cioara,
Alta spetita,
Mult obosita;
Alta gusata
Tot cearta cata;
Alta barfeste
Prea neghiobeste:
Una gangava
Sta pe galceava;
Alta bogata,
Schioapa-nganfata;
Alta calica,