Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Andrei LUPAN
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
r2q22qb
A activat timp indelungat (nascut la 12 februarie 1912 in satul Mihuleni, judetul Orhei, decedat la 27 august 1992 la
Chisinau) in diverse domenii literare: poezie, eseistica, drama turgie, traducere. A platit din plin tribut ideologiei comuniste si nivelului scazut al literaturii noastre nationale in perioada ime diat postbelica. Dar sunt demne de apreciere o seama de opere poetice si eseistice, incluse in cartile Poezii (1947), Intrare in balada (1954), Mester faur (1958), Frate al pamantului (1962),
Cartile si rabojul anilor (1969), Legea gazduirii (1965), Gro movnic (1973) s. a.
Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova (1967). A fost membru titular al Academiei de Stiinte din Republica Moldova.

Scriitorul si-a inceput activitatea pana la 1940, debutand in revista Adevarul literar si artistic cu poezia Biografie (1932), publicand apoi cateva alte poezii (Tata, Tara, Satul ciudat, Noi si parcanenii, ultima insotita de un motto din Ion Barbu; unii cercetatori numesc si poezia Arestarea) si aproximativ tot atatea articole publicistice (Realitati studentesti, Facultatea de agrono mie si studentii ei, Eroism si lasitate, O manevra). Subliniem acest adevar, deoarece Andrei Lupan dupa razboi a publicat un sir de poezii si articole publicistice scrise, chipurile, pana la 1940.
Or, nefiind publicate si, mai mult, lasand loc mistificarilor, dintre care una recunoscuta de scriitor in revista Basarabia nr. 11 din
1992 (poezia Olimp dispretuit, ni se destainuie Lupan, a fost scri sa in 1947, insa datata cu anul 1937, ca sa nu fie luata drept critica a realitatii sovietice!), stihurile prezentate de autor ca fiind ale anilor 30 nu pot fi considerate ca atare.
Poeziile incredintate tiparului pana la 1940 Biografie si cele lalte ni-l prezinta pe Andrei Lupan ca pe un alt poet al taranimii .
Chiar poezia de debut, Biografie, este un crampei din viata satului de odinioara, evocat prin destinul crud al unui dezmostenit din
Bacioi. Poezia e un portret fizic si, mai ales, moral al personajului lipsit pana si de nume. Intr-un stil telegrafic, pur constatativ, in care insa rolul principal revine amanuntului concret si concludent, au torul reconstituie o viata de om: S-a nascut intr-o dimineata... ,
El a crescut... , Asta fu in 27... , Acum suntem in 32... . Mize ria vietii, tragedia femeii cu care s-a insurat si starea de impas a personajului i-au pus lanturi la maini si picioare./ Acum scoate sare puncteaza o viata inchisa intre hotarele deznadejdii.
Este demna de apreciat arta de portretist a scriitorului in poe zia Noi si parcanenii. Andrei Lupan portretizeaza intens: pe nara tor ( ...fricosul,/ Stefan Grosul,/ ca pastaia de chircit,/ cu suciti ochi la slanina/ si faina... ), pe copiii din satul Parcani
( ... bulbucati si clapaugi,/ cu ciomege-n laba groasa,/ spumegau pojar cu gura... ), in fine pe Nane Badarau ( Dinti balai ca de




tigan/ fulgerau in rosii gingini,/ iar in capul cel balan/ doua boabe de funingini ). Pe parcurs autorul apeleaza la jocuri copilaresti, faptul adeverind descendenta sa din folclorul autohton ( Par caneni-neni,/ fuga de prin buruieni,/ cu broscoaica/ la ursoaica,/ ochi de stecla,/ dinti de grebla... ). Pana la urma poezia este o imagine memorabila a unei ciocniri nevinovate la prima vedere, dar serioasa in esenta, cauza ei fiind foametea si tenacitatea celor infometati, intru obtinerea dreptului de a se infrupta cu paducelele din padure.
Poezia are un subtext social grav, sugerat de autor prin mijloa ce relativ simple. Dar starea complicata a taranului (si a copiilor sai) nu putea tine la nesfarsit. Incoltesc samburii revoltei, mo ment exprimat in poezia Satul ciudat. Initial nepartinitor, ca si cum n-ar intelege ce se intampla ( Satul acesta din vagauna/ nu stiu ce-a patit... , Oamenii pare/ ca aduc din camp un sfarsit... ), poetul se include curand in fierberea satului, constatand trezirea constiintei taranilor oprimati de mosieri: Unde/ a razbatut porun ca,/ a incetat/ rupta in doua munca;/ parasit pe brazda in par loaga/ zace plugul de lemn,/ ca de la un semn/ nu mai vor nadejdile sa traga . Isi fac aparitia reprezentantii impilatorilor ( De acuma prin negura serii,/ fiecare la randul lui,/ inspre miaza-noap tea gandului/ se trag cate unul strajerii ). Se sugereaza un inceput de revolta, care, desi lichidat pe loc, nu inceteaza afara , acolo unde drapana-n zid/ durerea amara si s-aude trudit langa vatra/ o hoarda flamanda,/ ce geme/ cu fata in pumnii de piatra .
Andrei Lupan se ataseaza cu sufletul de multimea oprimata.
In final el se adreseaza direct cititorului: Tu, zi! / ce-ai sa faci,/ cand vei merge in satul ciudat,/ latrat de dulai,/ la ei,/ la ai tai;/ tu, bland cititor,/ cand vei trage/ zavoru-n rugina,/ la usa de brad,/ cu mana straina,/ cu ochii pe trepte de iad?.../ Tu ce-ai sa mai faci?... . Interogatiile acestea grave adeveresc compasiunea autorului fata de taranii impilati, in conditiile unui regim inuman.
Sub aspect artistic intrebarile sunt mai eficiente decat eventualele

indemnuri sau povete; ele incita, te pun sa cugeti, sa alegi, sa-ti determini atitudinea.
Dureri inabusite ar fi o expresie generalizatoare pentru alte doua poezii lupaniene, publicate pana la 1940: Tara si Tata.
Saracia oplosita in Bugeac ( In margine de tara,/ sat invrajbit si sarac... ) ajunge la limita, si atunci apostolii nauci/ injgheaba nadejdea pe rand,/ la roase tarabi,/ si ti-o vand:/ Mai stai,/ mai tarziu... . Poetul e si de data aceasta alaturi de cei multi si impilati, izbucnind neasteptat de violent: In zadar!.../ Te minte aceasta chemare! Mai mult, Andrei Lupan persifleaza indemnul de a mai astepta vreo imbunatatire. Mentinut in aceeasi cheie, finalul poezi ei Tara e o alta modalitate lirica eficienta de a instiga cititorul la lupta pentru drepturile sale, in orice caz mai eficienta decat ape lul direct si inestetic. Lupan traieste in suflet revolta si o inabusa pe un timp: Asteapta/ masura blajina si dreapta;/ cu oasele negre/ mai scurma pamantul,/ mai mori,/ mai asteapta!...
Durerile cauzate de munci grele, nerasplatite, si in general de o viata nedemna, sunt exprimate de Andrei Lupan cu o putere si mai mare in poezia Tata, in care a realizat un portret fizic si moral impresionant: Tata umilit de pe pamant,/ ignorat la munca in tara,/ cu fata aspra,/ cu inima/ ca o planta de pelin amara... .
Munca nerasplatita inseamna saracie: Painea cea smolita de seca ra,/ prescura muncita in zloata/ si-n soare,/ lipseste din casa,/ ca toate nadejdile tale/ uscate sub bulgari/ pe sterpele noastre ogoare... .
Autorul formuleaza o interogatie retorica De ce te-ai rugat,/ si-ai tacut, si-ai muncit? , dar pana la urma durerile omului de la camp raman si de data aceasta inabusite: Spor si tarie;/ ti-s vitele slabe si mici,/ iar tu, semanator ursuz in urma,/ tu taci si muncesti,/ tata de pe camp,/ taran necunoscut din turma .
A fost impilare in conditiile unui regim social disparut, a fost drept consecinta revolta si, in cele din urma, ciocnire intre

bogati si saraci, ca in poezia Arestarea, in care Andrei Lupan evoca confruntarea directa dintre un paria ( borfas.../ avortat de oras ) si stapanul carciumii, patronul . Imaginile plasmuite de poet poarta pecetea asprimii vietii, o ironie amara ii strabate discur sul, dar atitudinea lui este intotdeauna a omului din popor: Pe fata ta rupta/ ti-a dat/ adanc, indesat / intelegi?/ E lupta!/ El
/ stapanul cinstit si voinic,/ iar tu borfas,/ izvor de fardelegi,/ avortat de oras .
Concluzia vine de la sine: in putinele poezii publicate pana la
1940 Andrei Lupan s-a manifestat ca un aparator al taranului inco voiat pe mosiile boieresti. A facut-o prin mijlocirea portretului fizic si moral, a intrebarii retorice incitante, a ironiei ce tainuieste clo cotul revoltei, apeland si la mijloace folclorice, ca jocurile de copii din Noi si parcanenii.
O particularitate a poeziilor la care ne-am referit este caracterul lor pronuntat rational, intelectual. Andrei Lupan parca si-ar tainui sentimentul, nu-i da frau liber, si-l struneste cu strictete. E un mod de a exista in literatura, si nu este cazul sa i se reproseze lipsa de sensibilitate. Cel putin pentru ca in cateva poezii axate pe moti vul dragostei dovedeste o adevarata bogatie de sentiment curat, sincer si adanc. Mainile celea eu nu le-am uitat,/ macar ca mi au lasat doar o zvacnire/ si nu le-am strans cu gandul zbuciu mat,/ la piatra de hotar a despartirii , scrie poetul in debutul poezi ei Dor, predispunandu-ne la o lectura delicioasa. Iubita de de mult este o prezenta vie in viata personajului liric, una care-i umple inima si da sens existentei lui: Oricum prezenta si materiala,/ de unde esti plecata, ma auzi?/ Pe taramul uitarii tu n-ai sa patrunzi,/ caci mi-ar ramane inima goala .
Imaginea iubitei se infiripa chiar si din tacere , devenind o zestre a sufletului insetat de reciprocitatea unui sentiment fara pereche. O zestre, chiar daca personajului nu-i este dat sa-si mai intalneasca vreodata iubita: Tu, cea intotdeauna asteptata/ si

pretutindeni cautata,/ care nu-i fi gasita nicaieri/ si n-ai sa-mi bati in usa niciodata... .
Reluarea, putin modificata, a strofei initiale in finalul poeziei capata rezonanta puternica: Mainile tale eu nu le-am uitat,/ macar ca nu le-am inteles zvacnirea/ si nu le-am retinut cand au plecat/ departe, demult, in nestire .
Sentimentele adanci, exprimate insa intr-o forma oarecum arida, preponderent rationala, caracteristica in principiu scrisu lui lupanian, constituie fondul poeziei Din amintiri. Poetul isi cheama iubita disparuta departe, demult, in nestire cu durerea unei pierderi irecuperabile si cu nerabdarea clipei de noroc: Din amintiri, lipsita de contur,/ dar vino ca nelinistea oricand,/ cu ochii napaditi de clar obscur,/ cu parul peste vremuri fluturand .
Aceeasi permanenta a dragostei de demult, pe care am simtit-o la lectura poeziei Dor, este evocata de data aceasta cu o ingeniozitate verbala demna de retinut, datorata unei comparatii memorabile din ultimul vers al strofei pe care o citam: Ca n-a macinat-o ceasul marunt,/ in searbede impacari, in nimicuri banale,/ ca durerosul neastampar de demult/ mai creste ca spinul pe urmele tale .
Si mai e ceva deosebit de pretios in poezia Din amintiri: afir marea rostului etic, uman al dragostei, inclusiv al celei disparute intre timp, dar vie prin amintirea ei luminoasa: Din amintiri, prin asteptari tarzii,/ dar razbucneste dorul tanar iara/ si rosturile vietii le masoara/ cu mari si neplatite datorii .
Putine la numar si realizate intr-o cheie epica, printr-un dis curs preponderent rational, poeziile de dragoste ale lui Andrei
Lupan (aici se cer pomenite si alte frumoase realizari lirice: Cantec tarziu, Spre taramul in care te-ai dus..., Lautareasca) atesta un substrat de sentimente sincere si puternice, care altfel ar fi ramas necunoscut cititorului.
O poezie dintre cele mai ispirate a lui Andrei Lupan este Le gea gazduirii:

E din lut, dar e-nteleapta cana asta care-asteapta s-o ridici in mana dreapta.
Mesterul ce-o framantase i-a turnat in trup si-i arse frumusete noduroasa.
N-a lipit-o prea subtire, dar i-a pus narav in fire, dreapta legea gazduirii.
Pe destoinici sa-i aleaga, sa le dea taria-ntreaga si scanteile din vlaga.
Dar dulceata ei cea buna nu se bea ca la carciuma, in mascara si minciuna.
De-o ciocneam ca pentru jimba, cu netrebnicul si strambul, s-ar fi spart demult in harburi.
Ci, smerita si-nteleapta, ea pe vrednici ii asteapta, s-o ridice-n mana dreapta.
Deci, primeste-o si-o inchina, cu racoare si lumina si cu flori de pe colina care-au fost zgarcit pastrate pentru buzele curate, pentru inima de frate...
La multi ani cu sanatate!

In fond, e o glorificare a ospitalitatii proverbiale a poporului nostru, dar autorul a dovedit acel discernamant etic absolut obliga tor, care deseori ne-a lipsit pe parcursul istoriei. S-a intamplat sa intampinam cu paine si sare, apoi si cu cate un pahar de vin, pe toti acei care de voie sau poate de nevoie ne-au trecut pragul. Si am ajuns cu veneticii nu numai in casa, dar si pe divan .
In viziunea lui Andrei Lupan cana asta care-asteapta/ s-o ridici in mana dreapta este neaparat inteleapta . Nu e o cana oare care, ci mesterul i-a pus narav in fire,/ dreapta legea gazduirii .
Da, exista o lege frumoasa a gazduirii, lege care nu dicteaza insa o dragoste si o recunostinta fara discernamant.



In ce consta discernamantul? pare sa se intrebe poetul, si raspunde: Pe destoinici sa-i aleaga,/ sa le dea taria-ntreaga/ si scanteile de vlaga . Pe destoinici. Si numai pe destoinici.
Poetul ne previne: De-o ciocneam ca pentru jimba,/ cu ne trebnicul si strambul,/ s-ar fi spart demult in harburi .
Prin intermediul canii, careia ii revine functia de a alege prie tenii adevarati, vrednici , Andrei Lupan elogiaza intelepciunea poporului. Cana si licoarea din cana sunt pentru omul de treaba, frate adevarat, prieten autentic. Anume unuia dintre acestia o meneste poetul in finalul operei sale.
Exaltarea virtutilor etice este facuta de poet cu ajutorul unor detalii pe cat de concrete, pe atat de concludente, referitoare la cana inteleapta , la mesterul care i-a dat frumusete noduroasa , punandu-i narav in fire . Poemul contine amanunte si detalii vii, in masura sa exemplifice spiritul de discernamant.
Andrei Lupan demonstreaza aici o maiestrie autentica si in sen sul ca nu se conformeaza unor cerinte abstracte de alcatuire a versului si strofei, ci procedeaza cu o spontaneitate admirabila, spunandu-si pasul in versuri lungi, de o larga respiratie, pe po triva gravitatii continutului comunicat si a seriozitatii problemei etice puse in atentia cititorului, alcatuind strofe de cate trei ver suri, atat cat tine respiratia unei spuneri , ca un toast scurt, sprinten,

rostit apasat, fara echivoc. Chiar ultima strofa este un tertet, caruia autorul i-a anexat o urare absolut fireasca in contextul strofei si al intregii poezii: Deci, primeste-o si-o inchina/ cu racoare si lu mina/ si cu flori de pe colina,// care-au fost zgarcit pastrate/ Pen tru buzele curate,/ pentru inima de frate.../ La multi ani cu sanatate!
Andrei Lupan a fost inca de pana la 1940 un comunist convins, unul care credea sincer in posibilitatea izbavirii de toate greutatile vietii prin ajutorul dezinteresat si fratesc al Uniunii
Sovietice . Ne-o demonstreaza putinele poezii publicate de el in anii 30 si, mai cu seama, poemul Sat uitat , scris in 1940, dar publicat abia in 1945, apoi drama Lumina si o serie intreaga de poezii, ca Cetatea pacii , Exista un asemenea partid! si multe altele. Scriitorul o fi crezut la fel de sincer in perspectivele inau gurate de eliberarea din 28 iunie 1940, din care motiv a si glori ficat-o in operele sale, dar astazi, cand cunoastem (si recunoastem) cu totii ca in 1940 n-a avut loc o eliberare, ci o ocupare fortata de catre Uniunea Sovietica a acestei parti de pamant romanesc, mesa jul poemului Sat uitat suna ca o insulta la adresa istoriei noastre.
Dar colectivizarea fortata a agriculturii, destaranizarea sate lor noastre, cu toate consecintele lor?
Dar groaznicele deportari ale oamenilor instariti si ale intelec tualilor?
Toate acestea si alte faradelegi s-au savarsit sub conducerea odiosului partid comunist, conform politicii caruia in locul basti nasilor deportati au fost adusi la noi rusi, ucraineni si oameni de alte nationalitati, ca nu cumva sa ramanem majoritari la noi acasa, ca nu cumva sa ne aducem aminte ca suntem romani. Or, Andrei
Lupan nicaieri in nici un mod n-a vorbit despre foametea organiza ta de comunisti si in general de sovietici pentru a ne colectivi za , dupa cum n-a suflat o vorba despre alte sacrilegii pricinuite noua de ocupantii sovietici. Cum sa mai credem azi in lucrari ca

Exista un asemenea partid! si in altele, cu care Andrei Lupan si-a suprasaturat cartile?
Creatia insasi a scriitorului ne pune in fata necesitatii obiec tive de a da dovada de spirit de discernamant in aprecierea mostenirii ramase de la el. Acum este evidenta falsitatea mesaju lui din Sat uitat , Lumina , Vasile de pe Magura si din atatea alte opere plasmuite pe timpuri cand nu ni se permitea sa spunem adevarul nici despre eliberarea din 1940, nici despre asa-nu mitul mare razboi pentru apararea patriei , care a fost un razboi pus la cale de doi calai ai intregii omeniri Stalin si Hitler , scopul ambilor fiind stapanirea globului, nici despre foametea cum plita din 1946-1947, nici despre deportarile operate de sovietici.
Ce-i drept, Andrei Lupan ne ajuta intrucatva sa distingem adevarul de minciuna, sa alegem graul de neghina, prin poezii ca
Mea culpa. Scrisa in 1956, dupa demascarea de catre Hikita
Hrusciov a cultului personalitatii lui Stalin si dupa alte evenimente care au schimbat intrucatva fata hidoasa a imperiului sovietic, condus atata timp de maniaci Lenin este acela care a trimis la inchisoare si chiar la moarte intelectuali, mai ales preoti, fara judecata si fara ancheta , Stalin a fost initiatorul stramutarii popoarelor si al colectivizarii agriculturii, Beria a introdus in intregul imperiu sovietic suprematia organelor de interne (N.K.V. D) , poe zia aceasta a fost inteleasa la inceput de critica literara drept recunoastere cinstita de catre Andrei Lupan a greselilor sale si semn de angajare intr-o slujire devotata poporului. In realitate autorul a spus numai cu jumatate de gura adevarul despre par ticiparea sa la opera de glorificare a marelui razboi , a colecti vizarii si a altor asemenea realitati. In 1956 Andrei Lupan nu-si putea lua indrazneala de a recunoaste ca scrisese poezia Olimp dispretuit despre anii de foamete organizata de comunisti in
1946 1947, dar a prezentat-o ca si cum ar fi scris-o in 1937 si ar fi fost despre realitatile burgheze de atunci (a se vedea des tainuirile autorului insusi in revista Basarabia , 1992, nr. 11).

Dar si in forma in care a aparut, poezia Mea culpa a avut un ecou pozitiv si puternic, echivaland cu o reconsiderare sau cu un indemn la reconsiderarea unor opere care numai realiste si oneste nu puteau fi numite. Is vinovat pentru tributul/ ce l-am platit la natarai/ c-o stihuire mai limbuta/ si c-un glosar stampat de ei,// cand m-am luat fartat de mana/ ca sa-i impac si sa-i ajung/ pe cei cu nasul cat prajina,/ cu versul dezlanat si lung , scria Andrei
Lupan, si destainuirile sale au fost intelese repetam drept act de mare curaj civic si... artistic. Adevarul adevarat a fost con statat de autor intr-o strofa urmatoare, dar in mod eufemistic totusi, deoarece, spunand foarte mult, Andrei Lupan nu spunea clar aproape nimic: ...cand am batut timid masura/ in tactul stramb al drambei lor,/ cand am stalcit literatura/ si l-am jignit pe cititor .
A fost in adevar stalcita literatura cand in satele noastre masinile securitatii de stat luau sute de mii de oameni absolut nevinovati si-i duceau in Siberia, iar cei ramasi pe loc erau deposedati de pamant si de unelte de munca si bagati cu forta in gospodarii colective, iar scriitorii nostri raportau poetic despre grandioase si epocale realizari intr-o monstruoasa Scrisoare a norodului moldovenesc tovarasului Stalin sau in opere ca Sat uitat , Lumina , carora li se adaugau Tara mea de Emilian Bu cov, Pohoarnele de Bogdan Istru, Zorile de Iacob Cutcovetchi si in alte asemenea scrieri total mincinoase.
Aceasta a fost o adevarata stalcire a literaturii. O fi avut-o in vedere Andrei Lupan, dar nu i-a spus pe nume. Rechizitoriul pe care si l-a facut in 1956 si in care critica de specialitate a inclinat sa vada un act de curaj se continea, mai ales, in strofa de incheiere a poeziei: Rusinea asta arzatoare/ la ce-as ascunde-o in desert?/
Chiar daca toti mi-or da iertare,/ eu unul nu pot sa mi-o iert .
Dar au trecut ani, si Andrei Lupan si-a iertat se vede rusinea de a fi stalcit literatura . Daca George Meniuc, platind si el tribut ideologiei timpului in poemul Cantecul zorilor , a ince-

tat sa includa in cartile sale noi aceasta minciuna despre colec tivizare, Lupan a inclus si pseudopoemul Sat uitat , si asa-zisa drama
Lumina , si o multime de poezii conjuncturiste despre Moscova, partid,
Lenin etc. chiar si in cele trei volume de Scrieri din 1973. De aceea am afirmat ca el si-a iertat rusinea de a fi stalcit literatura .
De altfel, in 1973 Andrei Lupan a scris inca o poezie de scru tare a caii sale literare si a agoniselilor sale pe taramul artei, Vama:
Iata-ma ajuns la confruntari.
Rele chemari neasteptate tabaratu-m-au din spate, cu zilele mele de ieri.
Una cate una, irosite de-a randul, fara a le tine socoteala, cu toatele se rascoala, cerandu-mi cugetul la osanda.
Si tac indreptatirile tarzii.
Osteneli si inima in zbucium?
Searbede pricini de ironii, anacronic invocate acolo, atuncea.
Macar tu, ca m-ai purtat cheltuitor, nepriceput, cu cate mi-ai cerut si m-ai vazut cum le-nfranam cu tine sa ma poarte, pamantule, tu imi vei tine parte?
De data aceasta poetul nu mai regreta cele intamplate in creatia sa, nu mai promite sa nu-si ierte pacatele (pe care, dupa cum

am aratat, si le iertase mult prea usor), ci se prezinta ros de alte, desi in principiu de aceleasi intrebari dureroase care il rodeau la 1956. Poetul se simtea ajuns la confruntari , intuia ora bilantu rilor, ora marilor raspunderi pentru tot ce realizase in literatura.
Rele chemari neasteptate/ tabaratu-m-au din spate,/ cu zilele mele de ieri . Nu era prima poezie de pocaire , dupa Mea culpa scriitorul n-avea ce adauga. Anume intr-un atare context isi gaseste justificarea cel de-al doilea vers-cheie al poeziei Si tac indrep tatirile tarzii (primul vers-cheie al operei este cel initial: Iata ma ajuns la confruntari ).
Drama sufleteasca a personajului liric ajuns la confruntari o intuim, dar ea nu mai poate fi la fel de puternica si de purifica toare ca cea din Mea culpa. Mai mult, dupa ce Andrei Lupan prin unele lucrari noi conjuncturiste si prin reeditarea masiva a



Satului uitat , a Luminii si a altor surogate artistice nu indreptatise asteptarile cititorilor de dupa Mea culpa, acum credi bilitatea examenului de constiinta era mica de tot. Responsabili tatea omului de arta in societate se vadeste si aici, fiecare om de arta urmeaza sa simta, sa gandeasca si, in fine, sa scrie asa, ca sa nu-i fie vreodata rusine de ceea ce a creat. Andrei Lupan pro cedeaza just introducand in poezia sa motivul cu indreptatirile tarzii . El recunoaste ca acestea tac . Ele vorbisera repetam: cu o jumatate de gura! in poezia Mea culpa. De aici zgarcenia vorbelor, stilul constatativ cu iz de condamnare benevola a au torului pe parcursul poeziei. De aici si adresarea din strofa de incheiere, care acum nu e nici catre sine (poetul nu gasise puteri launtrice sa se debaraseze de greselile comise), nici catre cititor
(acesta fusese deja mintit dupa Mea culpa), ci catre... pamant.
Se simtea cu un picior in groapa sau nu, dar adresarea de incheiere a poeziei e catre maria sa Pamantul: Macar tu, /ca m-ai purtat cheltuitor,/ nepriceput,/ cu cate mi-ai cerut si m-ai vazut/ cum le-nfranam cu tine sa ma poarte,/ pamantule,/ tu imi vei tine parte?

Stilul constatativ, cu versuri-cheie in care poetul a concentrat sensuri adanci, cu finalul calm la prima vedere, insa deosebit de dureros in esenta, adevereste o alta incercare a scriitorului de a se dumeri asupra dramei care i se intamplase.
Acuma stiindu-i-o din operele si din pseudooperele incredintate tiparului, n-avem decat sa tragem noi! invatamintele cu venite: ca daca e rau sa minti in viata, de mii si milioane de ori mai rau e sa minti in arta. Pentru lucrarile lipsite de adevar nu te iarta nici contemporanii, nici urmasii. Aceasta concluzie etica ge neralizatoare constituie sensul pozitiv al poeziei Vama.
Scrutarea nemiloasa a caii parcurse in literatura si examenul riguros si exigent, pe care si-l face de data aceasta poetul, sunt adeverite plastic si sugestiv de epitetul rele si de expresia cu functie epitetica irosite de-a randul , ambele referitoare la sub stantivul chemari . La fel de dur este si un alt epitet: searbede
(pentru substantivul pricini ).
Structura poeziei cu versuri scoase ca si cum demonstrativ in afara catrenelor I si al IV-lea, cu strofe aparent prozaice, care pro duc impresia unei spovedanii sincere si necrutatoare, pe parcur sul careia autorul nu s-ar ocupa de cautarea epitetelor si in ge nere a expresiei metaforice, unicul sau scop fiind destainuirea greului adunat in suflet, gradatia fireasca a discursului autoricesc si indeosebi interogatia retorica din strofa de incheiere ii ajuta scriitorului sa-si exteriorizeze cu toata claritatea durerea ce-i sfasia inima la ora confruntarilor .
Poezia Vama ni-i adresata noua, cititorilor, ca un fel de indrep tar menit sa ne faciliteze exercitarea acelui spirit de discernamant, care ni se cere in chip obligator in cazul evaluarii mostenirii litera re a scriitorului. Conditiile epocii in care a creat autorul ( acolo, atuncea ), in adevar nefavorabile, nu este cazul sa indrep tateasca abaterea scriitorului de la adevarul vietii, de la menirea sa de cetatean si artist. Poezia Vama ca si cum ne-ar dezlega mintea, permitandu-ne sa facem fara vreo remuscare evaluarea justa a

mostenirii lupaniene, intemeiata pe deosebirea absolut necesara dintre poeziile, poemele, dramele, eseurile mincinoase realizate sub orice nivel artistic , pe de o parte, si operele veridice, scrise cu talent si maiestrie, pe de alta parte, pretuindu-le evident pe acestea din urma.
De exemplu, Inchinare fara carte. In volumul I de Scrieri lupaniene poezia este datata cu 1938. Dar ea n-a fost publicata atunci. O apreciem deoarece nu este cazul unor opere de felul
Olimpului dispretuit , eventuala publicare a careia ar fi avut consecinte imprevizibile in epoca. Inchinare fara carte este o ars poetica obisnuita, ca multe altele, aflata si ea in umbra ca podoperei argheziene Testament. Totusi, intentiile scriitorului din 1938 sau poate de mai incoace merita sa fie apreciate. Poe zia aceasta exprima recunostinta autorului fata de taranii in mijlocul carora el s-a nascut si a crescut. O profesiune de credinta a unui fiu care li se vroia devotat. Un angajament de a exprima in creatia artistica interesele celor multi. Versul este lung si plin de gravi tate, vadind seriozitatea temei si a atitudinii poetului fata de aceas ta. Vocabularul si limbajul se dovedesc intru totul adecvate celor catre care se adreseaza poetul. Simplitatea, pe alocuri caracretul bolovanos al versului si alte atare particularitati de exprimare se integreaza organic in atmosfera poeziei ori mai curand o deter mina, o constituie. Nedezlegat de voi am fost si sant,/ de cate ori va caut,/ doar v-as gasi obrazul in pamant , scrie Andrei Lu pan, accentuand cuvantul obraz , expresie a cinstei si virtutii. A avea obraz sau a fi cu obraz inseamna, conform eticii taranesti traditionale, a fi om bun, de treaba, cumsecade. Un atare fiu de tarani se angaja sa fie tanarul (pe atunci) scriitor.
Inveninatul gand catre mai bine,/ chiar de-ati plecat, l-ati rasadit in mine,/ ca sa ma duca el prin lume,/ alaturea de altii mai voinici sa ma indrume expresia atasamentului scriitoru lui fata de inaintasi este clara, este rostita raspicat, inspira incredere si promite realizari pe potriva angajamentului. Poetul se destainuie

simplu, cu dezinvoltura fiului care nu tainuieste nimic fata de parintii sai: Cand am cercat sa tremur condeiul pe hartie,/ cer neala vietii voastre m-a invatat a scrie... . El are constiinta depli na a lucrului pentru care se simtea chemat: Ca eu veneam trimis,/ cu gandul sa marturisesc in scris/ vointa voastra dusa prin veleat,/ cu doina si cu plugul la arat/ si sa va port cotiga mai departe,/ adulmecand vazduh de culme noua,/ peste poteci cu spini si prin hatis de carte,/ mai altfel decat voi, dar tot asijderi voua... .
Luata in afara discutiei despre publicarea tarzie (fata de tim pul indicat de autor al zamislirii ei), poezia Inchinare fara carte este o arta poetica meritorie, scrisa cu mult simt si cu o justa intelegere a menirii scriitorului in societate. Operele de rezistenta ale scriitorului caci Andrei Lupan are si de acestea! se dato resc fidelitatii lui fata de crezul exprimat in poezia la care ne-am referit aici.
O alta dovada a venerarii de catre Andrei Lupan a inaintasilor evocati, indirect, in poezia analizata este cea intitulata Fantana lui Pahoma. Personajul acesteia este unul dintre bunicii ori strabunicii poetului, poate al nostru al tuturora, un sarac/ intors de pe drumuri acasa .
Nucleul poeziei il constituie portretul fizic al personajului, por tret in care se contine neaparat si aspectul moral al omului: Nu l-am stiut, dar parca-l vad acum;/ trei poste-mprejur nici picatura de apa,/ iar aicea, tacand, de la vale de drum/ un mosneag garbovit sapa.// Zi dupa zi si vechi saptamani,/ statornic strunin du-si sargul,/ el n-a lepadat harletul din maini/ pan-a gasit ape lor sfarcul.// A gatit-o bine, cu dragoste omul,/ pe urma nu se stie ce-a facut;/ poate-au stiut buneii, dar si ei s-au trecut,/ a ramas numai fantana lui Pahoma .
A ramas fapta omului, adica esentialul din viata lui.
Anume fapta lui constituie obiectul admiratiei scriitorului. De fapt, nu al admiratiei, ci al pretuirii obiective, gospodaresti , ca sa folosim un cuvant familiar lui Andrei Lupan.

In ceea ce-l priveste pe poet, doua lucruri se cer mentionate neaparat. Primul e ca si-a ales pentru poezie un fantanar. Con form unei credinte populare, omul e dator in viata sa sa creasca un om, sa sadeasca un pom si sa sape o fantana. Insusi obiectul atentiei scriitorului in poezia de care ne ocupam aici denota spirit popular adanc.
Al doilea lucru care se cere evidentiat tine de maiestria pro priu-zis artistica a autorului si se refera la natura comparatiilor folosite de el in strofa de incheiere a poeziei: Ei (calatorii de azi.
I.C.) nu-l mai cunosc nici din auzite,/ dar vorbesc despre el omeneste/ ca despre dealul acesta cu graie aurite,/ ca despre ploaia de vara, ce le rodeste .
Venerarea inaintasilor este un motiv poetic frecvent, dar la un moment dat fiecare poet se pomeneste in fata necesitatii de a spune un cuvant despre cei ce vin din urma. Vin tineri care au de spus si ceva incomod, dar principalul e ca au de facut ceva nou in viata. Ce le doreste acestora poetul?
Le doreste sa se realizeze. Ii vede indrazneti , certati cu salasul deprinderii , pe masurile vremii croiti . In poezia Tainul increderii Andrei Lupan si-i imagineaza visatori prin stancile trudei,/ ganditori pe cremeni de fapta . Ii simte faurari. Pregatiti de ple care ieri si azi, ei sunt oamenii de maine. Poetul a plasmuit o ima gine bogata si sugestiva, in care salasluieste ideea aceasta: Din gata prudente, merinde,/ vor duce de-acasa un codru de paine/ si gandul arcan ca sa-l prinda/ de gatul buiestru al zilei de maine .
Continand imagini de toata frumusetea, ca cea din ultimele doua versuri citate, poiezia se incheie oarecum declarativ si plat, fapt ce scade artisticitatea operei, ideea sustinerii tineretului menit prin firea lucrurilor sa continue cauza generatiilor precedente fi ind mai mult o concluzie logica, formala, nu o sugestie artistica:
Dati-le painea increderii barem, / in simpla si demna tacere,/ tain necesar pentru munci viitoare/ in pamantul vesnic al tarii

O poezie rezistenta a lui Andrei Lupan este Plecarea. Aici au torul evoca un moment concret din viata nemuritorului Ion Crean ga: plecarea acestuia de acasa la invatatura. Il asteapta buni de duca/ in ograda telegarii;/ haide, mama Smaranduca,/ pune-i trais ta in spinare... .



Smaranda, mama scriitorului, e anume aceea care dorea sa-si vada fiul om invatat. Spre deosebire de tatal viitorului (pe atunci) scriitor, care credea ca, daca vor fi toti invatati, nu va avea cine ne trage ciubotele , mama sa era gata sa toarca in furca, numai sa-l dea pe Ionica la carte. De aceea alegerea Smarandei in cali tate de personaj al poeziei este pe deplin justificata.
Pe parcurs Andrei Lupan evoca fugitiv personaje crengiene
(Gerila, Lungila, Danila Prepeleac, vidma), toate contribuind efi cient la recrearea atmosferei creatiei clasicului.
Totusi, farmecul poeziei Plecarea se contine in trei metafore frumoase si principalul potrivite in context. Prima e cea cu rostul plecarii in lume a copilului Creanga: Cu porunca ta de mana,/ sa-si deschida-n lume rostul / un opait de lumina/ pen tru neam de neamul nostru .
Anume un opait , perfect din punctul de vedere al epocii lui
Creanga si al operei genialului humulestean.
Cea de-a doua metafora prin care se tine poezia Plecarea este expresia universului reprezentat de inaintemergatorul nostru:
Iata-l gata trece pragul/ printre cei care-l imbie./ De-ati sti voi ce lume-ntreaga/ pleaca azi in drumetie!...
Creanga nu e un om oarecare, chiar expresia un om mare, talentat etc. nu este deajuns pentru a determina maretia scrii torului. El insusi reprezinta o lume-ntreaga ; fara el n-am fi avut nici un personaj dintre acelea care ne sunt azi familiare.
Cea de-a treia imagine se refera la mama scriitorului. Andrei
Lupan o vede nemuritoare: Iar Smaranda sta in poarta,/ urmarin du-te, Ioane,/ cum stau muntii fara moarte/ in sclipirile Ozanei .

Poetul dovedeste o subtila arta a recrearii atmosferei in care s-a format personajul poeziei, versul sau fiind simplu si totodata capabil sa evoce esentialul din acea lume-ntreaga care a fost si este Ion Creanga.
POEZIA SATIRICA A LUI ANDREI LUPAN
O parte importanta a mostenirii ramase de la Andrei Lupan este poezia lui umoristico-satirica. Note de satira, dar mai cu seama de ironie si umor, pot fi intalnite chiar in primele lui poezii
(Noi si parcanenii). In versurile umoristice si umoristico-satirice
Andrei Lupan utilizeaza diferite procedee provenite din sfatosenia taraneasca traditionala, din vioiciunea persiflanta a omului de la tara, din exagerarea binevoitoare a neajunsurilor si metehnelor spirituale. Cu timpul scriitorul a acumulat o experienta bogata de explorare a comicului de situatie si a celui de limbaj.
Un exemplu in acest sens este poezia Isop. Ea se constutuie dintr-un portret moral al personajului supus zugravirii satirice, contine dialoguri scurte si caracterizante, incorporate organic textului (portretului) si e puternic marcata de folclor. Este unul la noi in Hartop,/ mereu se scobeste in nas si socoate,/ de aceea l-au poreclit oamenii Isop,/ ca prea stie multe de toate./ Hai,
Isop, la arie!/ Sa mai vedem,/ nu-i nici o graba./ Hai la nuiele, Isop!/ Mai asteptam,/ graba strica treaba./ Si invarte degetul ca un sfredel,/ adica lasa ca vede el... .
Intrebarile autorului, raspunsurile amanuntite si elocvente ale personajului, atitudinea persiflanta din comentariile pe marginea raspunsurilor acestuia se aduna intr-o lucrare satirico-umoristica hazoasa, intr-un microspectacol verbal impresionant. Bunaoara, dupa ce Isop oprise carul in drum/ taman de-a curmezisul au torul comenteaza caustic, sarcastic: Nu degeaba,/ nu pentru nimic/ se asezase omul in cale, / se scobea in nas si cugeta adanc:/ s-o ia la deal ori devale?

Andrei Lupan cam lungeste poezia, explica prea staruitor situatiile imaginate, in final dand cititorului mura-n gura ideea operei: Il inconjoara satenii si-i zic/ incurca-lume/ si om de nimic .
De fapt, finalul explicitat peste masura face de serviciu in mai multe poezii satirice lupaniene, inclusiv in acea dovada con creta si convingatoare a creativitatii care se intituleaza Ilarie si
Larie. Doi sefi de importanta rurala dueleaza verbal cu mult elan.
Inainte de a savura replicile lor, sa-l ascultam pe autor: In sat la noi pe arie/ mai mare e Ilarie,/ iar aria mai are ea/ un fel de cancelarie,/ in care unul Larie/ mai mare si mai tare e .
La drept vorbind, e si pana aici o apreciabila indemanare de a folosi in mod original cuvantul si valorile lui eufonice. Dar con fruntarea celor doi sefuleti are o cauza concreta, pe care autorul o dezvaluie in aceeasi monorima: Si tare se mai sparie/ Ilarie de
Larie/ sa nu fie mai mare el,/ iar Larie se sparie/ sa nu fie Ilarie .
Chiar prima concluzie a autorului Deci, buba cea mai mare e:/ din doi anume care e,/ Ilarie ori Larie,/ mai marele pe arie? este o continuare inspirata a monologului sau inaugural.
Urmeaza duelul verbal dintre cele doua personaje, plin de in geniozitate lingvistica, pe parcursul caruia avem ocazia sa ne uimim de unicitatea formei artistice a poeziei. Si chiar finalul, prea explicitat, se dovedeste simpatic prin energia comunicarii si prin monorima: Mai Larie, Ilarie,/ Ilarie si Larie,/ carati-va din arie/ cu tot cu cancelarie!
Un alt portret moral realizat cu indemanare, desi incheiat si acesta printr-o adresare cu sens de concluzie etica, este Lauda pentru Dominte. Ce-i drept, acum poetul isi concepe intreaga opera ca o seama de adresari catre personaj, una mai persiflanta decat alta, poezia devenind o mostra de ceea ce in popor se numeste luare peste picior . Tu, Dominte cel cuminte,/ fii taman cum altii nu-s,/ Unde-i miros de placinte,/ poarta-ti narile pe sus./
/ Fa-ti narav din socoteala/ ca busola din magnit,/ spune da la pricopseala, striga nu la deficit , il indeamna scriitorul pe indi vidul supus portretizarii etice.

Unele strofe sunt deosebit de plastice ca expresie, fiind in acelasi timp doldora de observatii etice: Sa te misti parca duci oua/ si sa taci ca pentru toti;/ ori de ninge, ori de ploua,/mulge viata dintr-un colt.// Alt cuminte nu-i pe lume/ sa-l asezi cu tine-n rand,/ ca sa stie totu-anume/ ce/ si cum/ si cui/ si cand .
Tonul calm, binevoitor in aparenta, sporeste efectul criticii.
Jocul de cuvinte cu sens ironic ne provoaca placere si ne pune pe ganduri. Expresii ca saritor la coada luptei,/ panditor de dupa usi adeveresc o creativitate lingvistica in stil popular, ca de altfel si adresarea directa care urmeaza: scoate-ti limba sa se-nfrupte/ unde-i sfada cu chicus .
Andrei Lupan nu manifesta ura fata de personaj cat timp ii dezvaluie trasaturile de om de nimic , inclusiv in strofa in care isi face aparitia cuvantul talent : Te-ai infipt in doua clipe/ cu talente de cotei./ Pofta mare la principii,/ Amator de mititei!
Este si pana aici multa atitudine umoristico-satirica fata de personaj, dar exprimata indirect, prin subtext, adica intr-o forma ingenioasa, cea mai placuta dintre toate. La un moment dat scrii torul pare sa se ia de piept cu personajul nesuferit: Esti chipos si-mi placi, voinice.../ Dar multimea ce mai vrea?/ Dumnitale ea iti zice/ starpitura si lichea? Abia acum, in final, scriitorul isi varsa ura fara sa mai acorde atentie calmului si decentei: Ce mai lume prizmareata!/ Cand placintele-s mai moi,/ uite-o, bre, ca te inhata/ si te-arunca la gunoi .
Intr-o masura didacticista, cu strofe in care nerabdarea autoru lui de a explicita sensul comunicarii satirice prevaleaza asupra imaginilor plastice din care acest sens ar fi normal sa se subin teleaga pe calea sugestiei, poezia satirica a lui Andrei Lupan merita totusi sa fie citita, mai cu seama ca scriitorul a realizat si opere concepute in cheie filozofica originala, cum sunt Comédie si Dos nicul final, in cheie autoironica, dupa cum se prezinta Ramatoriul si Bunul semn, in felul acesta diversificand modalitatile de abor dare satirica a fenomenelor vietii.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Vasile Coroban, Prometeu si locurile comune; Maiestria lui Andrei
Lupan. In cartea lui: Studii eseuri, recenzii , Chisinau, Ed. Cartea moldo veneasca, 1968.
Mihai Cimpoi, Probitatea cetateneasca a poeziei. In cartea lui: Diso cieri , Chisinau, Ed. Cartea moldoveneasca, 1969; O istorie deschisa a litera turii romane din Basarabia, Chisinau, Ed. Arc, 1996; editia a II-a, 1997.
Mihail Dolgan, Poetica figurativa a lui Andrei Lupan. In cartea lui:
Metafora poetica si semnificatiile ei , Chisinau, Ed. Stiinta, 1974; Sa arda fara stingere poetii... In cartea lui: Crez si maiestrie artistica , Chisinau,
Ed. Literatura artistica, 1982.
Ion Ciocanu, Eseistica literara a lui Andrei Lupan; Vigoarea poeziei autohtone. In cartea lui: Dialog continuu , Chisinau, Ed. Literatura ar tistica, 1977; Aspectul satirico-umoristic al poeziei lui Andrei Lupan.
In Literatura si arta , 1982, 18 martie; Andrei Lupan si limitele sale.
In cartea: Literatura romana postbelica. (Integrari, valorificari, reconsi derari) , Chisinau, Firma editorial-poligrafica Tipografia centrala, 1998.
Haralambie Corbu, Letopiset al timpului, Chisinau, Ed. Literatura artis tica, 1982.
Alexandru Burlacu, Andrei Lupan la portile lui Cronos. In cartea lui: Critica in labirint , Chisinau, Ed. Arc, 1997.




Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910



 
Copyright 2005 - 2023 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta