Dupa Mihai Eminescu, George Bacovia este unul dintre cei mai de seama poeti romani ce se remarca printr-o originalitate incontestabila. b3z1zt
Volumele publicate de acest poet sunt: “Plumb”, “Scantei galbene”, “Bucati de noapte”, “Cu voi”, “Comedii de fond”, “Stante burgheze”, “Plumb. Versuri si proza”, “Stante tarzii”.
Bacovia este creatorul unei poezii de atmosfera. Referindu-se tocmai la aceasta, Eugen Lovinescu observa ca este dominanta dezolarea: “toamne reci, cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitat intr-un peisagiu de mahala de oras provincial, intre cimitir si abator… atmosfera de plumb, … in care pluteste obsesia mortii si a neantului”.
Intreaga opera a lui Bacovia este consecinta framantarilor sale cauzate de anumite evenimente si imprejurari din epoca in care a trait, receptate prin sensibilitatea sa artistica extraordinara.
Volumele de poezii poarta vadit pecetea influentei lui Edgar Alan Poe si mai ales a unor simbolisti francezi: Rolliant, Baudelaire, Laforgue si Verlaine. Influentele de factura simbolista se concretizeaza la Bacovia prin: gustul pentru satanic, atmosfera de nevroza, ideea mortii, cromatica si nu in ultimul rand prin predilectia pentru muzica. Impresiile sunt sugerate prin corespondente muzicale, prin culoare, ele fiind tributare unor pictori impresionisti ca Renoir si Degas.
Temelor simboliste li se adauga conditia poetului, poezia obiectelor si poezia orasului. Bacovia este un poet de atmosfera si atitudinea din poezie este conforma cu sufletul sau, de aici impresia de autenticitate.
In ceea ce priveste tema orasului, Bacovia este un poet citadin, al orasului-;targ deci al orasului de tranzitie intre orasul metropola si sat. Orasul bacovian este unul in descompunere, un spatiu abiotic in care se moare lent. Este un spatiu de tranzitie, de aceea omul e solitar si are impresia ca nu apartine acestui spatiu. Personajul bacovian pare uitat, pierdut intr-o lume pustie.
Cadrul de manifestare il constituie orasul de provincie in care totul e cenusiu, in parcurile solitare si devastate de toamna canta o fanfara militara, cafenelele sunt marcate de saracie. Poezia “Decor” ne prezinta acest peisaj funerar si macabru:
”Copacii albi, copacii negri
Stau goi in parcul solitar
Decor de doliu, funerar…
Copacii albi, copacii negri.

In parc regretele plang iar…

Cu pene albe, pene negre
O pasare cu glas amar
Strabate parcul secular…
Cu pene albe, pene negre…

In parc fantasmele apar…

Si frunze albe, frunze negre;
Copacii albi, copacii negri;
Si pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar…

In parc ninsoarea cade rar…”
Reperele orasului bacovian: parcurile, case sordide, strazi pustii, atmosfera umeda. Este un decor bantuit de moarte cu un numar redus de repere: piata, strada, abatorul, periferia, cimitirul, cazarma, biserica:
“Sunt solitarul pustiilor piete
Cu tristele becuri cu pala lumina -;
Cand suna arama in noaptea deplina,
Sunt solitarul pustiilor piete.

Tovaras mi-i rasul hidos, si cu umbra
Ce sperie cainii pribegi prin canale;
Sub tristele becuri cu razele pale,
Tovaras mi-i rasul hidos, si cu umbra.”
(“Palind”)
Orasul bacovian e depopulat, creand impresia preexistentei unui cataclism din care au ramas putini supravietuitori. Oamenii sunt rari, adeseori bolnavi. Pe acest fundal terifiant, alaturi de copii, de fecioarele tuberculoase, de muncitoarea palida si de poetul insusi, aflat intr-o continua peregrinare, se mai proiecteaza: toamna, primavara, vara, frigul, golul, somnul, raceala, umezeala, nevroza, descompunerea, plansul, ploaia, tristetea. Peisajul a animat de pasari de prada sau de animale de prada:
“E albul aprins de sange-nchegat
Si corbii se plimba prin sange… si sug;
Dar ceasu-i tarziu… in zari corbii fug, Pe camp, la abator, s-a innoptat.

Ninge mereu in zarea-nnoptata…
Si-acum cand geamuri triste se aprind
Spre abator vin lupii licarind.
- Iubito sunt eu la usa inghetata…”
(“Tablou de iarna”)
Itinerariile personajului bacovian sunt putine, scurte, limitate, totusi personajul apare dezorientat:
“Stau… si moina cade, apa, glod…
Sa nu mai stiu nimic ar fi un singur mod.
Un bec agonizeaza, - exista, nu exista, Un alcoolic trece piata trista.”
(“Nocturna”)
Orasul e un loc monstruos unde poetul cauta leac pentru nevrozele, spaimele si obsesiile sale. Poetul e un inadaptat in societatea burgheza de aici si dorinta de evadare.
O alta tema intalnita la Bacovia este cea a naturii. In orasul bacovian intalnim copaci scheletici, soare anemic, campii pe care parca curga sange, parcuri bantuite de vanturi, cu frunzele in delir, clima rece, umeda, ploioasa, cu ninsori impure sau imaculate.
Natura pare ca un decor pentru tristetile poetului, este in concordanta cu sufletul sau. Poezia “Ploua” este cea mai sugestiva in acest sens:
“Da, ploua cum n-am mai vazut…
Si grele talangi adormite,
Cum suna sub suri invechite!
Cum suna in sufletu-mi mut!

Oh, plansul talangii cand ploua!

a…i

Ce basme talangile spun!
Ce lume-asa goala de vise!
… Si cum sa nu plangi in abise,
Da, cum sa nu mori si nebun?

Oh, plansul talangii cand ploua!”
Toamna apare in numeroase poezii: “Note de toamna”, “Vals de toamna”, “Monosilab de toamna”, “Plumb de toamna” etc. In aceste poezii atmosfera e funebra, copacii canta jalnic, funerar, toamna este mohorata si infrigurata:
“Tacere… e toamna in cetate…
Ploua… si numai ploaia da cuvant -;
E pace de plumb, e vant, si pe vant
Grabite, trec frunze liberate.”

(“Note de toamna”)
In aceste poezii de toamna apare frecvent si sentimentul de dezagregare, de descompunere pe care-l imprina ea.
Iarna apare in: “Tablou de iarna”, “De iarna”, “Ninge”, “Decembre”, “Moina”. Poetul este surprins de amestecul dintre ploaie si ninsoare. Uneori albul zapezii imprumuta decorului o oarecare maretie, acoperindu-l, iar alteori poetul surprinde topirea zapezii si amestecul cu ploaia.
Exista impresia unei inzapeziri totale, a unei izolari a oamenilor. Orasul bacovian pare a fi transformat intr-un cimitir ale carui porti nu mai pot fi deschise pentru ca zapada blocheaza totul:
“Si toamna, si iarna
Coboara-amandoua;
Si ploua, si ninge -;
Si ninge si ploua.

Si noaptea se lasa
Murdara si goala;
Si galbeni trec bolnavi
Copii de la scoala.

Si-s umezi paretii,
Si-un frig ma cuprinde -;
Cu cei din morminte
Un gand ma deprinde…

Si toamna, si iarna
Coboara-amandoua;
Si ploua, si ninge -;
Si ninge, si ploua.”
(“Moina”)
Anotimpul primavara apare in poezii ca: “Nervi de primavara”, “ Si toate” si este lipsit de veselia si sperantele pe care le aduce de obicei. In sufletul poetului trezeste melancolia, ii rascoleste gandurile si intreaga sa existenta inutila:
“Melancolia m-a prins pe strada,
Sunt ametit…
Oh, primavara, iar a venit…
Palid, si mut…
Mii de femei au trecut;
Melancolia m-a prins pe strada.”
(“Nervi de primavara”)
Vara apare in poezii ca: “Cuptor”, “Noapte de vara”, “Miazazi de vara”. Poetul e coplesit de arsita dogoritoare si este invadat de miasmele cadavrelor in descompunere:
“Sunt cativa morti in oras, iubito,
Chiar pentru asta am venit sa-ti spun;
Pe catafalc, de caldura-n oras,
Incet cadavrele se descompun.

Cei vii se misca si ei descompusi,
Cu lutul de caldura asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Si azi, chiar sanul tau e mai lasat.

Toarna pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine sa le pun;
Sunt cativa morti in oras, iubito,
Si-ncet cadavrele se descompun…”
(“Cuptor”)
Tema singuratatii apare in foarte multe poezii. Aceasta tema este ca un laitmotiv. Motivul singuratatii este asemanat cu motivul vagabondajului pentru ca sufletul poetului are predilectia spre solitudine, spre claustrare meditativa.
Odaia pentru poet nu este incaperea care sa-i ofere ambianta romantica pentru scris, ci ii provoaca spaime, obsesii. Astfel el se simte nefericit in odaia sa si isi cauta linistea ratacind pe strada, rataciri fara sfarsit de altfel.
Melancolia este cea care domina poeziile lui Bacovia care manifesta o aversiune fata de societate si isi compatimeste soarta. El nu gaseste in natura locul unde sa-si regenereze fortele, nu gaseste remediu pentru tristetile si singuratatile lui nici in alcool, nici in scris, nici in dragoste, ci doar in moarte.
Singuratatea care genereaza melancolia apare in poezii ca: “Singur”, “Spre toamna”, “Decembre”:
“Pe drumuri delirand,
Pe vreme de toamna,
Ma urmareste-un gand
Ce ma indeamna:
- Dispari mai curand!”
(“Spre toamna”)
Dragostea apare in poezii ca: “Decembre”, “Nevroza”, “Vals de toamna”, “Psalm”, “Poema in oglinda”, “Ecou de romanta” etc. In aceste poezii dragostea este in descompunere, este inabusita de poet. Personajul feminin este o aparitie fantastica, o prezenta ireala, fecioarele sunt umbre albe si li se asociaza maladicul.

Erotica bacoviana este funebra, se desfasoara intr-o ambianta de ritual grotesc. Scenele de intimitate sunt putine, nu se ajunge niciodata la sarut ci totul se rezuma la strangerea de mana si la frumusetea estetica.
Uneori iubita il incanta, il alinta, alteori il invita in odaie si ii ofera caldura.
Poezia “Ecou de romanta” nu prezinta deznadejdea poetului pentru ca el isi asteapta iubita care nu mai vine:
“S-a dus albastrul cer senin
Si primavara s-a sfarsit -;
Te-am asteptat in lung suspin,
- Tu, n-ai venit!

Si vara, cu noptile ei
S-a dus, si campu-i vestejit -;
Te-am asteptat pe langa tei,
- Tu, n-ai venit!

Tarziu, si toamna a plecat,
Frunzisul tot e ravasit -;
Plangand, pe drumuri, te-am chemat,
- Tu, n-ai venit!

Iar, mani, cu-al iernii trist pustiu,
De mine-atunci, nu vei mai sti -;
Nu mai veni, e prea tarziu,
- Nu mai veni!”
Sentimentul mortii e permanent, obsesiv, fascinant. Revolta poetului fata de societate este prezenta peste tot pentru ca Bacovia nu se impaca cu starea de lucruri existenta in lume, n-o uita, n-o accepta, dar nu e nici capabil sa-si domine durerea pentru a gasi tarie si rezistenta.
Bacovia sluteste realitatea modificandu-i trasaturile, alege anumite imagini din ea pentru a sublinia tristetea, mizeria, groaza, singuratatea. El condamna omenirea din perspectiva unei drame individuale si canta monoton, sfasietor pe tot parcursul vietii.
Versurile bacoviene sunt realizate intr-o formula simpla, vocabularul este sarac (exista multe cuvinte care se repeta: “toamna”, “ploaia”, “lupi”, “corbi”, “plumb”; titlurile poeziilor se repeta, iar unele poezii au titlul alcatuit dintr-un singur cuvant).
Poetul stilizeaza notaiile, se intalnesc repetitii, elemente vizuale, muzicale, olfactive. Culorile sale nu numai ca nu au nuante, dar ele sunt foarte concentrate, transformandu-se in adevarate strigate ale unui suflet impovarat de tristete si de insingurare.
Sentimentul singuratatii, acela al pustietatii interioare, este realizat prin corespondente intre sentiment si muzica, intre sentiment si culoare. Gama de culori, care este foarte restransa, se bazeaza pe o serie de motive simboliste -; uratul, plictisul, tristetea, vagabondajul si monotonia, acestea avand corespondente in universul instrumentelor muzicale. De exemplu, melancolia grava e sugerata de vioara si clavir, iar nevroza este redata de culorile verde crud , de albastru si roz in plan cromatic, iar in cel muzical de violina si flaut.
Sunetele devin la Bacovia prelungiri ale naturii. Poetul traieste realitatea intens, este un insingurat intr-o lume care trece printr-o criza si care intra in descompunere.
Poezia lui Bacovia este un advertisment dat lumii, de la care nu se asteapta vreun raspuns de intelegere. Elementele care duc la dezagregarea si la dezordinea lumii sunt: focul, care mocneste si agonizeaza, apa, care descompune, vantul, ale carui sunete sinistre reprezinta simbolic dezechilibrul lumii.
“Simbolist prin formatie, Bacovia isi depaseste epoca apartinand poeziei romane moderne ca unul dintre marii precursori.” (N. Manolescu)