Umorul este o forma a risului, o manifestare a bunei dispozitii. La
I. Creanga umorul este alaturi de oralitate trasatura dominanta a Amintirilor
din copilarie. Umorul la Creanga este unul sanatos, de origine populara. j6g9gm
Principalele categorii ale umorului sint: umor de situatie (izvorit
din fapte, situatii, intimplari: prinderea mustelor cu ceaslovul,
molipsirea de riie de la caprele Irinucai, aplicarea postei la talpi,
bataia dintre Mogorogea si Paval, intimplarea de la scaldat, vinzarea
pupazei etc); umor de caracter (izvorit din felul de a fi al unor personaje:
Mogorogea, mos Chiorpec, Trasnea, popa Buliga - zis si Ciucalau etc); umor de
limbaj (izvorit din folosirea de locutiuni, zicatori si proverbe, menite
a provoca risul: "is mai aproape dintii decit parintii",
"se tine ca riia de om", "au tunat si i-au adunat",
"mila mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima"; ori expresii ca:
"va-i nevoie", "calea - valea", "bine - rau").
Sursele umorului le reprezinta intimplarile hazlii, buna dispozitie
a autorului, (Nica face haz de necaz), prezenta glumei in mijlocul lucrurilor
celor mai serioase "Si sa nu credeti ca nu mi-am tinut cuvintul,
de joi pina mai apoi, pentru ca asa am fost eu, rabdator si statornic
la vorba de feliul meu; si nu ma laud, ca lauda-i fata; prin somn nu ceream
de mincare; daca ma sculam, nu mai asteptam sa-mi dea altii; si cind
era de facut ceva treaba, o cam saream de pe-acasa"; ironia "Mos Luca
de te-a intreba cineva, de-acum inainte, de ce trag caii asa de
greu, sa-i spui ca aduci niste drobi de sare de la ocna si las' daca nu tear
crede fiecare"; autoironia "In sfirsit, ce mai atita
vorba pentru nimica toata? Ia, am fost si eu, in lumea asta, un bot cu
ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti care nici frumos pina
la douazeci de ani, nici cuminte pina la treizeci si nici bogat pina
la patruzeci nu m-am facut. Dar si sarac ca anul acesta, ca in anul trecut
si ca de cind sint, niciodata n-am fost".
Limbajul Artistic este de o frumusete si originalitate inimitabila. Farmecul
incomparabil al stilului lui I. Creanga vine din frumusetea limbii neamului
romanesc. Mijloacele lingvistice folosite dau impresia de oralitate prin
folosirea maxima a interjectiilor onomatopeice (ha! ha! ei! tusti! zbirr!)
a expresiilor onomatopeice si a verbelor imitative (hat! a horai, a gabui).
Senzatia de oralitate e provocata si de multimea expresiilor specifice limbii
vorbite (vorba ceea, hat bine, pace buna) a zicerilor tipice (toate ca toate,
de voie de nevoie) a intrebarilor si exclamatiilor (ori mai stii pacatul,
grozav s-a spariat, ce-i de facut?). Alteori in text apar versuri popurale
sau fraze rituale: La placinte inainte / Si la razboi inapoi. Decit
la oras codas ? Mai bine-n satul tau fruntas. Deosebita este si folosirea cuvintului
"mai" "ce mai de pomi s-au pus in tintirim (multi). Alteori
e folosit ca abverb "mai ramineti cu sanatate". Caracterul de
oralitate provine si din folosirea dativului etic:"si-am cazut in
Ozana cit mi ti-i baietul"; sau folosirea unor expresii ori locutiuni
populare: "incaltea", "ca mai ba", "a cu-i a
cu".
Orala e si sintaxa frazei. Autorul lasa cuvintele sa se insire dupa o
ordine a vorbirii si nu a scrisului, unde topica e mai controlata: "si
harsita de matusa nu ma slabea din fuga nici in ruptul capului; cit
pe ce sa puie mina pe mine", "si eu fuga, si ea fuga, si eu
fuga, si ea fuga, pina ce dam cinepa toata palanca la pamint".
De asemenea majoritatea frazelor se leaga intre ele prin conjuctia coordonatoare
copulativa "si" "Si cind invatam eu la scoala, mama
invata cu mine acasa. Si citea la ceaslov, la psaltire si Alexandria mai
bine decit mine, si se bucura grozav cind vedea ca ma trag la carte.
Comparatiile sunt din limbajul popular: "cum nu se da scos ursul din birlog...
asa nu ma dam eu dus din Humulesti"; "doi cai ca niste zmei".
Epitetele sunt adesea regionalisme sau creatii lexicale proprii: calugarii o
adunatura de zamparagii "duglisi", "miine, poimiine
aveam sa ne trezim niste babalici gubaci", — dac-ar sti el
ghilhanosul si ticaitul, de unde am pornit asta noapte".
Arta literara consta in "modul spunerii" in hazul povestirii.
I. Creanga imbina cu maiestrie modurile de expunere:
Naratiunea sau relatarea in direct a naratorului, e insusi firul
povestirii. Pe firul acestei povestiri se pot distinge momentele subiectului
mai ales in partea a IV.-a.
Descrierea apare in doua momente ale actiunii, cind evoca universul
copilariei si cind isi intoarce privirea inapoi, spre
muntii Neamtului, din virful codrilor Pascalilor.
Dialogul ascunde conflictul, dezvaluie sufletul personajelor, gindurile,
sentimentele, temperamentele, invioreaza actiunea, o propulseaza.
Monologul interior apare in noaptea dinaintea plecarii, in ceasul
disperat al intoarcerii spre sine, a Eului infrint: "zicind
in sine-mi cu amaraciune: ce necaz de capul mieu".
G. Calinescu scria "Creanga este expresia monumentala a naturii umane in
ipostaza ei istorica ce se numeste poporul roman".
