p8e2ed
TABLOUL INTII
1) fata de imparat - fata la virsta oblicata cind poate fi tulburat de zburator
2) visul fetei - criza puberala, dorinta de realizare prin dragoste, rezolvata mitologic prin motivul zburatorului
3) dragostea pentru Luceafar - aspiratie spre absolut; dorinta omului comun de a-si depasi conditia strimta, limitata de muritor
4) respingerea Luceafarului - refuzul neantului, spaima de nemurire care pentru om inseamna moarte
5) senzatiile de frig si de ardere - revelatii intuitive ale deosebirilor de structura dintre geniu si omul comun
6) Luceafarul - fiinta superioara, geniul
7) dragostea pentru fata de imparat - aspiratia spre concret sau spre o alta forma a materiei universale
8) dragostea dintre fata si Luceafar - atractia contrariilor
9) metamorfozele Luceafarului - capacitatea geniului de a-si da alt chip, mai concret pastrindu-si unitatea contrariilor din care este intrupat, ca si esenta superioara
10) hotarirea de se sacrifica - dorinta de cunoastere; obiectul cunoasterii - fata de imparat - devine si subiect al pasiunii omului de geniu, pentru care el vrea sa renunte la nemurire

TABLOUL AL DOILEA
1) Catalin si Catalina - exponentii individual ai aceleiasi lumi
2) “lectia” lui Catalin - forma de magie erotica
3) refuzul initial al Catalinei - reactie de orientare
4) nostalgia fata de Luceafar - ruptura dintre ideal si real
5) acceptarea lui Catalin - revelatia asemanarii de structura si de ideal dintre fiintele aceleiasi lumi

TABLOUL AL TREILEA
1) Demiurgul - absolutul
2) Hyperion - forma individualizata a absolutului
3) dorinta lui Hyperion de a fi dezlegat de nemurire pentru “o ora de iubire” dorinta de a primi o alta structura, compatibila cu ideea de dragoste ca mijloc de cunoastere
4) refuzul Demiurgiului - imposibilitatea obiectiva de a mai cobori treptele de organizare a materiei universale
5) consecventa in atitudinea lui Hyperion - si geniul are o limita de cunoastere

TBLOUL AL PATRULEA
1) idila paminteana - implinirea aspiratiei spre fericire a perechii pamintene
2) seriozitatea pasionala a lui Catalin - barbatul intimplator devine barbatul unic prin iubire
3) “tradarea” fetei - revelatia Luceafarului asupra timpului ca schimbare; el, care e nemuritor, nu e stapinit de timp, n-are experienta existentei determinate temporal, prin tradarea fetei, el descopera ideea de schimbare si ca miscarea e ireversibila
4) a treia invocatie a Luceafarului - dorinta superstitioasa a fiintei pamintene de a-si prelungi fericirea prin protectia unei “stele cu noroc”
5) raspunsul final al Luceafarului - constatarea rece, obiectiva a diferentelor fundamentale intre doua lumi antimonice; una traind starea pura a contemplatiei; cealalta starea instinctualitatii oarbe in cercul strimt al norocului, al sansei de a se implini sau al nesansei

O interpretare a poemului Luceafarul socoteste aceasta creatie ca un poem al “vocilor” poetului sau un poem al mastilor in sensul ca poetul se proiecteaza in diferite ipostaze lirice. Astfel Eminescu s-a imaginat pe sine in primul rind in Luceafarul sau Hyperion, geniul care cauta suprema clipa de fericire fara sa fie inteles si raminind la locul sau separat de societatea din jur. Eminescu s-a imaginat insa si in chipul lui Catalin. Paminteanul obisnuit care traieste din prima clipa a dragostei.
Dar Eminescu s-a imaginat chiar in chipul Catalinei, muritorul de rind care aspira spre absolut. El s-a imaginat si sub chipul Demiurgului, exprimind astfel aspiratia spre personalitatea universala, cel care rosteste teribilul nu se poate constient fiind de incompatibilitatea celor doua lumi.
In concluzie putem spune ca sub aspiratia unei povesti de dragoste Luceafarul este defapt o sinteza a liricii lui Eminescu, a vocilor poetice din opera sa pentru ca gasim aici nu numai ecouri din poezia de dragoste si natura dar avem ecouri si din poezia de inalta cugetare filosofica din poezia pe teme cosmogonice (Scrisoarea I, Imparat si proletar). Presupusele personaje devin simboluri mitice ale contradictiilor din sufletul poetului care se simte ca orice creator de geniu slab si puternic, muritor si nemuritor, om si zeu.
REALIZAREA ARTISTICA
Poemul Luceafarul este cea mai valoroasa creatie Eminesciana, nu numai din punctul de vedere a continutului de idei ci si in perfectiunea formei. Limbajul poetic, sintaxa poetica si naturaletea desavirsita fac din poem un exemplu stralucit de realizare artistica a unei creatii. Dintre principalele trasaturi ale stilului poemului: a) limpezimea clasica - poetul a cautat de fiecare data cuvintul care sa exprime cel mai bine adevarul intr-o forma cit mai simpla. Este bine cunoscut procesul de scuturare a podoabelor stilistice din prima strofa in care o califica pe fata de imparat “o preafrumoasa fata”. Pina sa ajunga la acest superlativ de origine populara, Eminescu a eliminat o serie de epitete si metafore din botanica, din zoologie sau minerala. Pe parcursul poemului a foosit cit mai putine epitete pentru a nu incarca textul cu elemente descriptive. In marea lor majoritate adjectivele folosite sint de origine latine, unele fiind formate cu prefixul ne b) a doua trasatura este exprimarea aforistica. Aceasta este o exprimare care contine multe maxime si sentinte, preapte morale formulate intr-un mod memorabil. Cele mai multe exprimari gnomice le gasim in tabloul al treilea, in discutia inalta dintre Hyperion si Demiurg. c) puritatea limbajului - se refera la faptul ca Eminescu foloseste cei mai multi termeni din fondul principal de cuvinte, termeni de origine latina pe care ii integreaza in expresii si constructii populare. Accepta foarte putine neologisme. Efectul care se obtine este ca exprimarea e pura romaneasca naturala pe intelesul tuturor d) muzicalitatea - realizata pe doua cai prin folosirea subtila a cuvintelor cu sonoritate deosebita si prin schema prozoica - strofe de cite patru versuri cu 7-8 silabe si ritm iambic. Foloseste alternativ rimele masculine si cele feminine care sugereaza o continua inaltare si cadere in concordanta cu ideea de baza a poemului.