p6m24mf

Copilaria este cea mai frumoasa perioada din viata fiecaruia, reprezentand varsta inocentei si a candorii. Jocul si joaca sunt elemente caracteristice copilariei, ele ii dau farmec, reprezentand o modalitate prin care copii pot descoperi lumea inconjuratoare si totodata minunatele lucruri pe care copilaria le poate oferi. Aceste elemente se afla intr-o legatura foarte stansa: prin joc, copii descopera lumea, iar adultii se intorc la perioada copilariei, redescoperind acea varsta a inocentei. Datorita acestui lucru jocul a devenit adiacent unei alte teme si anume copilaria.
Motivul jocului se regaseste in numeroase opere ale unor mari scriitori dar fiecare dintre acestia ne prezinta propria sa viziune asupra copilariei: unii scriitori ca Ion Creanga, Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Mark Twain creioneaza in operele lor o copilarie fericita, lipsita de griji, in care preocuparile principale sunt jocul si joaca pe cand alti scriitori, precum Ionel Teodoreanu, George Cosbuc, George Toparceanu, ne prezinta o copilarie trista in care copiilor le sunt aratate greutatile si responsabilitatile vietii prea devreme, acest lucru devenind traumatizant pentru acestia.
Cel mai cunoscut monument romanesc ridicat copilariei, „Amintiri din copilarie”, ilustreaza foarte bine relatia de complementaritate dintre joc si copilarie. Copilul Nica se joaca mereu. Fie ca este vorba de furtul cireselor sau de inscenarea unei slujbe bisericesti ori de jocul cu batul, atitudinea copilului este de nepasare puerila. Frumusetea operei sta in dezinvoltura cu care omul matur povesteste propria-i copilarie, identificandu-se pana la un punct cu mentalitatea varstei respective, dar privind-o cu nemarginita simpatie si umor. In fond, scriitorul isi joaca rolul sau de copil astfel invitandu-ne in lumea sa pentru a ne putea arata farmecul varstei de aur a omului dintotdeauna si de pretutindeni. Ca si in povestirile lui Mark Twain, cu care prozatorul roman are cateva puncte in comun, ne sunt povestite ispravile unui copil de 13-14 ani, trecute de mult si devenite de neuitat prin ceata amintirii. In acest sens amintesc binecunoscutul roman “Aventurile lui Tom Sawyer”, al faimosului scriitor american Mark Twain. In acest roman ne sunt relatate nazbatiile lui Tom, personajul principal, care impreuna cu Huckleberry Finn,cel mai bun prieten al sau, se joaca de-a detectivii. Aventura este tema romanelui si jocul devine un motiv adiacent ei.
Un simulacru reprezentativ creat de Mark Twain ramane „Print si cersetor”. Doi copii apartinand unor paturi sociale diferite isi schimba identitatile si de aici se naste o adevarata aventura. Jocul ia o intorsatura putin dramatica atunci cand cei doi descopera ca nu-si mai pot capata inapoi identitatea adevarata. Ei sunt aruncati in medii diferite si realizeaza ca stilul de viata cu care fusesera obisnuiti este cel care li se potriveste. Cu greu vor reusi sa redevina ceea ce fusesera, caci aventura cunoasterii se transforma intr-o capcana din care vor iesi abia dupa mai multe incercari, ca intr-un joc periculos.
Poezia “Copii eram noi amandoi” reprezinta un simbol al temei abordate, reliefandu-se in aceasta creatie copilaria, jocul si joaca: “Din loji de nuca car cu boi/ Faceam”(fragment ce ne indica prezenta jocului), “Adesea la scaldat mergeam/In ochiul de padure”(fragment ce descrie o secventa specifica copilariei). Intre cei doi frati, mai probabil de cruce decat de sange, se infiripa o legatura puternica avandu-si originea in jocurile copilaresti. Imaginatia lor nestavilita transforma in turnul Vavilon un castel din carti de joc si niste sarmane broaste in inamici de temut. Omul matur vede cat de nesemnificative erau jocurile lor, dar realizeaza ce pretioasa era tovarasia prietenului sau. Sfarsitul poeziei reprezinta un suspin dureros al poetului cu privire la despartirea lor fizica, intrucat intre ei exista o legatura pe care nici moartea nu o poate distruge: „Ah! V-ati dus, visuri, v-ati dus!/ Mort e al meu frate./ Nimeni ochii-i n-a inchis/ In strainatate - / Poate-s deschisi si-n groapa!¦ Dar ades intr-al meu vis/ Ochii mari albastri/ Lumineaza - un suras./ Din doi vineti astri/ Sufletu-mi trezeste.”
O alta legatura infiripata tot prin joc este prietenia dintre Danut, Olguta si Monica. Cei trei copii devin un singur suflet, un singur destin, pe mosia Medeleni, primele lor activitati fiind jocurile. Daca Monica, maturizata inainte de vreme, este in stare sa renunte la lupta in micile lor intreceri sportive, Danut si Olguta au din plin spiritul competitiei. Curiozitatea copilareasca si imaginatia lui Danut o transforma pe Monica in Ileana Cosanzeana si, crezandu-se el insusi Fat-Frumos, o saruta pentru prima oara. Mai tarziu, indepartat si insingurat, el va gasi refugiu in sufletul ei bun si iubitor. Povestea celor doi se sfarseste cu o casatorie reusita. Astfel, putem afirma ca si iubirea, sentimentul cel mai cantat in versuri, se poate naste din joc.
Un alt joc, dureros de data aceasta, il joaca Olguta. Ea isi ascunde durerea, sentimentele, gandurile fata de familie si de prieteni, pare mai fericita decat este. Desi pe fata ei se observa anumite semne - simulacrul ei nu este perfect - Olguta isi insuseste fara ca altii sa-si dea seama, o viata care nu este a ei, de om fericit, de om linistit, caci in realitate zbuciumul interior nu-i da pace. Logodna fratelui sau cu Monica distrage atentia celorlalti astfel incat jocul ei se desfasoara fara vreo interventie din exterior. Motivele ei sunt intemeiate -; stia ca ceilalti vor suferi afland de boala ei si ca vor incerca s-o impiedice sa faca gestul disperat, as spune eu- si Olguta si-a jucat atat de bine rolul incat vestea sinuciderii ei a cazut ca un traznet peste cunoscuti.
Aceasta subiectivitate cu care este tratata copilaria desluseste un univers specific, in care un obiect are o imagine aparte si fiece conceptie este filtrata prin prisma proprie, devenind specifica poetului. Aparand in mai multe opere literare, jocul a luat diferite forme de-a lungul timpului. Sensul lui s-a schimbat de la un scriitor la altul, de la cel prim de activitate distractiva pana la cel mai profund. Unul din meritele sale cele mai mari este ca bogatia aceasta a sensurilor sale a sporit frumusetea si varietatea literaturii insasi.