z3h1he
Dintre suprareali=tii rom`ni, spiritul cel mai radical =i mai consecvent este Gellu Naum (n. 1915). Drume\ul incendiar
(1936), int`ia placheta de poeme, inso\ita de 3 calcuri de Victor
Brauner, se deschide cu o nota\ie scandaloasa din B. Peret: „Le général nous a dit/Le doigt dans le trou du cul“ =i cuprinde o instigare la revolta. O revolta, int`i, impotriva istoriei =i a struc turilor sociale, o revolta, apoi, totala fa\a de stilurile constituite ale poeziei. „Acum fiecare poem este un arsenal de revolte“,
„acum dic\ionarele TREBUIE SA URLE“, scrie poetul in prada unei furii ce se extinde =i asupra cosmosului, caci iata ce recomanda el confra\ilor:
„Camarazi poe\i ajunge destul am g`dilat pam`ntul pe burta el danseaza cu luna buric ascult`nd oasele de castagneta ale monezilor sexul lui de putoare a-mpu\it apele Mediteranei...“
Stilul este acela al ei exasperarii creatoare pe care il profe tizase in revista Unu (nr. 33, febr. 1931) Geo Bogza: „nu exas perarea impotriva unei lumi, unei \ari, unei categorii oarecare, ci o exasperare totala, organica. O exasperare cosmica...“. Gellu
Naum pune mai multa revolta =i mai pu\ina ironie in aceasta exasperare. Drume\ul sau incendiar, care este, in fond, simbolul poetului, promite sa pipaie „chilo\ii stravezii ai istoriei“ =i sa-=i fluture „ciorapii impu\i\i l`nga por\ile Academiei Rom`ne“.
Credin\a lui este, dealtfel, ca „lumea a inceput sa puta“ =i atitudinea cea mai responsabila a poeziei este sa opuna violen\ei din via\a violen\a limbajului:
„E o inalta =coala de arta aceasta sa-\i scobe=ti creierul ca pe un nas
=i din ad`ncuri sa sco\i mucii tri=ti ai poemului,
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . eu singur voi =ti sa pipai ca Toma ranile ireale ale Christo=ilor voi fi un centaur siluind arborii poemului voi =ti sa confund cel mai ginga= sex cu o stropitoare

=i daca va fi nevoie voi =ti sa-mi aprind pletele din cenu=a lor sa iasa pasarea maiastra a c`ntecului nou“...
Ce surprinde, aici =i in poemele ulterioare (Libertatea de a dormi pe o frunte, 1937; Vasco da Gama, 1940) este extrema duritate a actului existen\ial =i caracterul cu adevarat provocator, insurec\ional al imaginii. Tehnica poetica a lui Voronca se baza pe o continua emisie de metafore ce intorc pe dos logica obi=nuita =i produc, in chip fatal, un sentiment nedeslu=it de
inc`ntare =i stupoare. Trecuta prin straturile uniforme ale acestor imagini, violen\a gestului se destrama =i se domole=te. Gellu
Naum =i, in genere, tinerii suprareali=ti din anii ’30, reduc imagismul =i imping poemul spre zonele primejdioase ale exis ten\ei. Ei vor sa cultive in poezie o experien\a a limitelor =i sa impuna o estetica noua care, in esen\a, se bazeaza pe o nega\ie neclintita a artei ca fapt estetic. Scade, in acest fel, numarul metaforelor ce sparg urechile =i ranesc ochii poemului =i spore=te violen\a poemului ca limbaj integral.
Un teritoriu asupra caruia se concentreaza poetul suprarealist este erosul. Aici sunt multe de demascat =i, sprijinit pe Freud, suprarealismul a inlaturat cu brutalitate frunza de vi\a de pe sex
=i a mutat chiar locul sexului, a=a cum se poate vedea =i in celebrul Viol al lui Magritte. Scopul este, intre altele, a ridiculiza morala comuna ce face un mare mister dintr-un act vital. Gellu
Naum este inca lini=tit, a= putea spune chiar melancolic daca poetul n-ar compara melancolia cu o perdea stupida in calea sim\urilor. Sn poemul Vom sari afara din noi uimi\i arata o oarecare pruden\a in nota\ia erotica:
„O cum au sa se mire strazile c`nd n-au sa ma mai gaseasca in zori in fa\a parcurilor imense sug`nd ultima picatura de lapte din ugerul lunei cum au sa se mire canalele de absen\a mea majestuoasa vad de pe acum r`njetul nedumerit al gardurilor
=i Doamnele intinz`ndu-se somnoroase vor spune moral:
„Acel t`nar care fuma =i scuipa mult a sf`r=it-o, desigur, cum se cuvine, in pu=carii.“
Dar eu voi fi in apele tale erotice cu m`inile ca doua car\i de rugaciuni i\i voi face jocuri de umbre“...
Dar pruden\a nu este regula poetului. De regula sensibilitatea este ulcerata, g`ndul e intolerant, obiectele din afara ranesc =i st`rnesc o mare m`nie in lumea interioara, iar m`nia se intoarce
in vorbe „asemeni urdorilor“. Poemul este o provocare sau nu este nimic: iata legea. Provocarea lectorului (opera\ie care, in sine, nu este nici de acceptat, nici de respins: depinde totdeauna de ce antreneaza ea in planul poeziei!) ia adesea in cazul suprareali=tilor forma antropomorfismului. Pictorii au scos mari efecte plastice combin`nd regnurile. Poe\ii sunt =i mai inventivi, florile mu=ca, trenurile =i arborii au, la ei, trupuri de femei, iar trupurile sunt prevazute, binein\eles, cu enorme sexe. Gellu Naum imagineaza un fabulos Cal erotic care are carnea violacee =i devora cu imensa-i coama oamenii =i ierburile:
„Calul erotic se plimba pe case calul erotic care miroase femeile calul erotic care are sandalele aspirante calul erotic din care curg evantaie calul erotic care se moaie la caldura ca ceara
=i din stropii mari se nasc statuile cu s`ni statuile care se plimba prin ora=e c`nd e cald
=i se topesc la r`ndul lor in ape vagi
Apele rup pieptul cu furie umfla sforile =i se scurg mai departe spre noile forme unde calul erotic doarme la umbra =i viseaza femei care-i trec pe spinare halucinate ca pe un pod peste prapastii fara sa-l atinga femei care se \in de m`na ca in vis cu ochii pe jumatate inchi=i“
Se vede mai bine din acest fragment o tehnica poetica pe care am putea-o numi tehnica asocierii infinite. O imagine trece in alta imagine, intr-un lan\ nesf`r=it, fara a \ine seama de ideea, tema ini\iala. Calul erotic se tope=te precum ceara, din ceara se nasc statui cu s`ni, statuile se plimba prin ora= =i, pe caldura, se topesc d`nd na=tere la ape vagi, iar apele duc spre strazile de carne pe care patineaza femei himerice... Poemul poate curge in acest mod p`na la sf`r=itul car\ii =i poate reincepe in cartea urmatoare. Totul depinde, pentru ca spiritul cititorului sa ram`na treaz =i curio zitatea sa nu slabeasca, de puterea poetului de a combina uni versurile pentru ca desenul sa fie mai fantastic. Femeia Knoss \ine
in palma o cutie cu fluturi =i rumega m`inile de sticla ale statuilor,
in timp ce s`ngele ii curge din gura ca o cravata. Tot femeia Knoss are un polip pe frunte =i din polip iese o m`na care m`ng`ie
„statuia fratelui magic pe p`ntec“. Ea i=i scoate rinichii =i-i pune pe geamuri, iar soarele transforma rinichii in iepuri care rod pe
Knoss „pentru ca ea este ca un glob foarte mica“...
Puterea acestui discurs se bazeaza, totu=i, pe narcoticul ima ginii, iar imaginea se bizuie pe =tiin\a de a rasturna sensul normal al rela\iilor dintre lucruri. C`nd poetul scrie ca „s`nii ca ni=te vulpi
i\i patrund in urechi“ =i „din maduva ai facut car\i de joc“... el combina in absurd pentru a dovedi ca poezia poate, in fond, orice.
Sa dea chiar un sens nonsensului, sa faca verosimil neverosimilul.
Din aceste repetate violuri asupra firescului se na=te o retorica a legaturilor imposibile, u=or de inva\at, dovada numarul mare de imitatori. Poetul adevarat — =i Gellu Naum este unul dintre ei
—da un sens mai profund acestor jocuri ale limbajului. Deo camdata el se afla inca in faza incendiara. Vasco da Gama, personajul (simbolul) liricii sale m`nios juvenile, adulmeca =i cerceteaza cu luneta pulpele femeilor:
„unde Vasco da Gama adulmeca pulpele pulpele femeilor cu jartiere pulpele femeilor cu garduri pulpele femeilor cu medalion pulpele femeilor cu o catedrala pe ceafa pulpele femeilor cu un v`nt pe s`n pulpele femeilor cu pulpe pe pulpe
=i cu alte pulpe peste aceste pulpe“
=i face =i alte gesturi, mai pure, cum ar fi spalarea aripilor =i plecarea catre noi continente.
Coeren\a interioara a poemelor este mai mare in Culoarul somnului, datat 1941 =i publicat in 1944. Temele esen\iale par a fi visul =i erosul. Sntr-un poem este invocata „agresivitatea trans parenta a visului’’, in altul, intitulat Cheia viselor, femeia este numita „pasare in extaz“ =i tot aici se face o clasificare a femeilor somnambulice:
„Femei pe aceste c`mpii inundate femei elastice femei sumbre femei de cristal =i de ceara nocturna femei cu degete interminabile cu gene de ghea\a aprinsa ne vom construi curcubee de flacari ne vom ineca lini=ti\i in aceste ape amare
in aceste ape metalice somnambulice femei cu pleoape tacute ultima pasare sapa un coridor in piepturile voastre incandescente“
E cunoscut interesul suprareali=tilor pentru magia neagra =i,
in genere, pentru practicile oculte. „E o opera\ie de magie neagra sa transformi carnea unei femei in cer“ — declara Magritte. Gellu
Naum vorbe=te de int`lnirile hipnotice, de fantome, de medium nitate, de fiin\e vampirice =i, din nou, de apa agresiva a viselor.
Poemele ce folosesc aceste imagini nu sunt insa tenebroase =i nici agresive. Trecuta prin spa\iul erosului =i prin spa\iul visului, eterna indignare a poetului s-a diminuat. Poemele arata chiar un oarecare patetism al demonstra\iei =i o retorica mai explicita. Iata o tacuta diminea\a cu iubire, fluturi, umbre, nori =i arbori:
„Tacutele dimine\i sau tacutele nop\i e un =old e o pulpa e o pantera
Sncerc sa-\i prind umerii servindu-ma de o vioara ca de o plasa de fluturi dar daca parul tau suna e pentru ca viseaza daca pleoapa ta inflore=te e din cauza v`ntului daca m`na ta urla este pentru ca e noapte daca urechile dorm e pentru ca sunt flam`nde daca pantofii tai r`d e pentru ca se g`ndesc
=i umerii tai daca zboara e poate pentru ca e foarte t`rziu
Daca m`na ta tace e pentru ca este o scoica...“
Sncep`nd cu volumele Medium (1945), Critica mizeriei (1945,
in colaborare cu Paul Paun =i Virgil Teodorescu) =i, mai ales, in
Teribilul interzis (1945), Gellu Naum i=i construie=te o teorie a poeziei bazata pe ideea obiectului „efialtic“ =i a visului ca in strument de cunoa=tere. Medium cuprinde o confesiune, apoi o epica stranie, din nou o confesiune completata de un numar de vise comentate. Cartea incepe (reflex cunoscut) prin a pune in acuza\ie Poezia =i, in genere, Literatura, cuvinte de ru=ine, dar, vai, inevitabile chiar =i atunci c`nd comba\i in scris literatura, poezia... E ceea ce constata cu imens regret Gellu Naum: n-a facut dec`t literatura. „Sngrozitoare decep\ie!“; „sunt infectat de lite ratura p`na dincolo de maduva =i pariez ca orice medic ar vedea
in fiecare din nervii mei cangrena puturoasa a poeziei“, scrie el ignor`nd inca o data faptul ca transcriind decep\ia lui pe h`rtie face, in continuare, ceea ce nu vrea sa faca: literatura! Poezia
(literatura) fiind, atunci, o fatalitate, Gellu Naum stabile=te instrumentele ei. Mai int`i visul, o realitate mai puternica dec`t aceea a realului, un instrument de cunoa=tere mai sigur dec`t acela al ra\iunii. Despre puterea visului vorbisera to\i doctrinarii suprarealismului. Breton trimitea chiar in primul manifest al suprarealismului „a la toute puissance du rêve“. Gellu Naum, de=i nu iube=te pe romantici, ia ca punct de sprijin pe Gérard de
Nerval despre care se banuie ca ar fi fost schizofrenic. Tocmai de aceea, zice poetul rom`n, tocmai de aceea ne intoarcem la
Nerval pentru ca „schizofrenia a facut mai mult dec`t ra\iunea con\inuta in toate capetele timp de cinci secole; cred ca nu e departe ziua c`nd schizofrenia, dincolo de aparentul ei subiec tivism va deveni unul din principalele instrumente de cunoa=tere“...
Curios, despre rolul schizofreniei in procesul cunoa=terii vor vorbi, peste c`teva decenii, filozofii Michel Foucault, Gilles Deleuse...
Suprarealistul Gellu Naum accepta schizofrenia in masura in care ea permite o experien\a a limitelor. Deviza lui este acum:
„refuzul total al oricarei alte realita\i dec`t cea a visului, a oricarui alt adevar dec`t al viziunii“. Nerval considera visul a doua via\a.
„Je n’ai pu percer sans frémir ces portes d’ivoire ou du corne qui nous séparent du monde invisible“, scrie el in Aurélia. Supra reali=tii sunt nemul\umi\i insa de romantici pentru ca ace=tia se refugiaza in miraculos =i in mistica, se mul\umesc cu ceea ce Gellu
Naum nume=te „un pesimism al pl`ngerilor“. Marea lor iubire din secolul trecut este Lautréamont. Medium vorbe=te de timpul =i spa\iul maldororian =i de contempla\ia maldororiana, deosebind-o de contempla\ia narcisiaca: „Maldoror contempla pentru ca nu poate face altfel, contempla url`nd, a=a cum un leu prive=te printr-o cu=ca figurile cretine ale spectatorilor inghe\a\i de ragetele lui ad`nci“. Sntruc`t Gellu Naum vorbe=te in Medium de semnifica\ia materna a apei, a pam`ntului, a mor\ii, a somnului, ne dam seama ca el citise sau era la curent cu ideile lui Bachelard despre imagina\ia materiei. D`nd o at`t de mare insemnatate visului, poetul nu elimina din c`mpul poeziei elementele derizorii ale vie\ii diurne =i nici n-ar putea, intruc`t poemele de p`na acum vorbesc numai de ele: „Smi place sa le privesc in intregime
=i cu deosebita aten\ie, turburatoarele semne care apar de nu
=tiu unde, dintr-o h`rtie gasita pe drum, din palaria voiajorului care flutura la fereastra trenului, din fundul inimii mele, din aripa unei pasari, din ceea ce re\in impreuna cu regretul amneziei stupide care ma impiedica sa-mi leg via\a treaza de absolut toate visele mele, de a-mi continua fara nici o urma de ezitare to\i pa=ii, mai ales cei care se pierd in culoarele profunde ale som nului, din unghia unei femei sau din g`tul unei broa=te“.
Din al patrulea vis narat aflam ca Clava e cuv`ntul magic al poeziei =i tot de aici deducem ca, aruncat mul\imii, cuv`ntul produce o stare de delir liric: „imediat oamenii incep sa spuie poeme lungi, interminabile; ora=ul tot e populat de mii de oameni care merg declam`nd la nesf`r=it“. Poetul e mul\umit =i terorizat,
in acela=i timp, pentru ca va fi ucis. Sn al cincilea vis il int`lne=te pe Victor Brauner =i tot acum (nu =tiu daca in stare onirica sau in stare de luciditate) i=i da seama c`t de profunda este cunoa=terea bazata pe vis: „Visele ne dau cu o extraordinara gratitudine, cu o faimoasa =i perseverenta amploare, solu\iile cele mai nea=teptate,
intrebarile cele mai fecunde, elementele cele mai halucinante“.
Dar sa nu uitam obiectul efialtic pe care tinde sa-l creeze poezia. Efialtes este unul dintre cei doi fii ai lui Poseidon =i ai
Ifimediei, celalalt fiind Otos. Gigan\i, ei s-au razvratit impotriva zeilor din Olimp. Gellu Naum da no\iunii de efialtism o accep\ie magica (“mi=carea luminii, a Marelui Androgin, e o mi=care efialtica; din aceasta mi=care se na=te Hé poten\ialitatea raului“, scrie el intr-o nota din subsolul paginii). Sn privin\a obiectului efialtic aflam ca el i=i pastreaza prestigiul „feroce sintetic“ =i ca poate provoca doua stari contrarii: exaltarea =i temperan\a: „Sn raportul nostru cu obiectul, efialtismul ne apare sub doua aspecte diferen\iate de timpul =i, mai ales, de spa\iul agresivita\ii obiec tului: efialtism re\inut, efialtism exuberant. Din prima categorie: o carte care ne mu=ca degetele sau ne injecteaza ochii, o fereastra fixa care prive=te o alta fereastra, o scrumiera imobila, un co=ciug, un nasture incheiat etc. Aspectul exuberant al efialtismului este cel mai bine reprezentat in obiectele licantropice.’’
Pentru a provoca starea efialtica, poetul ne propune o metoda: sa luam un ou de gaina c`t mai mic posibil, ii golim con\inutul
=i-l innegrim cu tu= chinezesc, apoi, dupa ce l-am strapuns cu o s`rma, il fixam pe un ecran alb =i, la urma, fixam totul pe peretele dinspre picioare c`nd ne culcam... Aceasta este metoda hipnotica de provocare a subiectivismului prin for\a impulsiva a dorin\ei...
La ce poate servi ea? Ne spune autorul: „Cu ajutorul acestui aparat se pot for\a stari de demi-veghe, de reverie treaza, particular de ira\ionale, in care certitudinea eruptiva apare ca metoda cea mai sigura de g`ndire. Se sesizeaza de asemenea cu o uluitoare u=urin\a aspectul efialtic al obiectelor. Sn acest climat favorabil apari\iei fantomelor se c`=tiga noaptea.“
Apare =i Miss Terria, „mare prostituata onirica, suport sadic al erotomaniei =i avida acaparatoare a polu\iilor nocturne“,
inso\ita de un c`ine numit Maldoror. Ea nu apare dec`t in vis sau in poem =i este, se pare, un vampir, o hiena, „un anotimp complet mov“, o vrabie =i indeosebi un ou, av`nd o uluitoare putere de metamorfoza. Miss Terria este, in fond, Iubirea, simbolizata in prozele =i piesele de teatru din Teribilul interzis
=i Castelul orbilor (1946) printr-un =ir de femei enigmatice =i crude: Zenobia, Lucida Voyanta, Cécile, Luiza, Ursula...
Snsa erosul este dominat de umorul absurd. Naratorul din Patul de crini (vol. Teribilul interzis) este Poet =i, in aceasta calitate, poarta tradi\ionalele plete. Parul poetului ajunge p`na la calc`i
=i, in afara scopului estetic, el serve=te la prinderea liliecilor pe care Ursula ii vinde apoi unui negustor din apropiere. Asta asigura o via\a imbel=ugata, insa Poetul este suparat ca Ursula nu declama
=i nu-i lauda versurile =i vrea s-o alunge, insa femeia se opune
=i, ca s-o determine, Poetul i=i taie pletele cu o lama. Snsa Ursula este de neclintit: „Samson, Samson a...i. Crezi ca n-am sa te mai ador, imbecilule, chiar daca n-ai mai avea cap?“. Femeia moare de buna voie sau este ucisa (proza este voit ambigua la acest punct) sarut`nd =uvi\ele de par ale Poetului. Robert (din piesa de teatru Exact in acela=i timp) promite Céciliei sa se sinucida, ezita
intre a se impu=ca in inima sau in cap, Cécile este iritata =i se
intoarce cu fa\a la perete. Robert, in fine, se hotara=te, trage in inima, apare Feti\a cu Cercul care cere voie sa-=i unga buzele cu s`ngele mortului... Cécile introduce cadavrul intr-o valiza =i duce valiza in casa unei rivale, Luiza. Sn valiza se afla insa cadavrul unui c`ine, iar c`inele este aruncat de Feti\a cu Cercul pe geam
intr-un carucior de copil de data aceasta...
Mai interesante sunt nota\iile cu caracter aforistic, celebrele proverbe intoarse spre absurd ale suprareali=tilor. „Poezia este o
=tiin\a a ac\iunii“, scrie Gellu Naum in Castelul orbilor =i tot aici: vocea poetului e o „erezie capabila sa sfar`me dogmele“; „singur langajul poetului, incoherent inca =i vag, acest langaj al per turba\iunii, ac\ioneaza =i transforma...“. Asta c`nd poetul scrie
intr-un registru grav. Ideile merg insa de regula spre paradox. „E destul de cretinizant sa vorbe=ti limba oamenilor, dar melcii sunt completamente surzi“, zice poetul tot in Castelul orbilor. Notele din Teribilul interzis =i Spectrul longevita\ii arata puterea de specula\ie =i o tinereasca, frumoasa impotrivire fa\a de confor mismele g`ndirii. Iata c`teva:
„Poezia ad`nce=te ranile pe care le face ra\iunea. Acesta este poate singurul lucru care-i justifica existen\a.“
* * *
„Cuvintele sunt ca femeile — s-a spus — ele sunt totdeauna mai frumoase goale.“
* * *
„Poetul vede in masura in care orbe=te.“
* * *
„A depoetiza universul. Va veni timpul in care to\i oamenii vor avea dreptul =i datoria de a scoate poezia din propria lor via\a, din via\a comuna.“
* * *
„Sa cretinizam limbajul.“
* * *
„Ceea ce se cere de la noi nu este de a pune in locul poeziei o alta poezie, nu este de a incerca o noua tentativa poetica de orice fel, ci de a reclama ca prima condi\ie pentru eliberarea expresiei distrugerea totala =i definitiva — in sensul de total =i de definitiv care se poate accepta — a oricarui gest care poate sugera macar sublimarea imensei dezasperari umane.“
* * *
„Orice disperare este poetica.“
* * *
„Trebuie gasit obiceiul de a pierde.“
* * *
„Un poem trebuie sa fie semnificativ =i profetic, asemeni visu lui =i asemeni acestuia semnifica\ia trebuie sa-i fie dereglata, absolut libera.“
* * *
„Cea mai acceptabila atitudine critica in fa\a poeziei este de a uita completamente ca =tim sa citim.“
* * *
„Cel care nu deschide cu o singura m`na aceasta carte =i nu o cite=te cu un singur ochi nu o in\elege.“
Din cele 122 de cadavre din Spectrul longevita\ii (care amintesc de cele 152 proverbe ale lui Paul Eluard, din 1925) putem re\ine aceste inteligente fragmente pline, unele dintre ele, de haz prin insolitul premisei:
„V`rful genelor te sus\ine deasupra apelor.“
* * *
„Cere-mi ce vrei, dar nu accepta.“
* * *
„Ce se poate cere intunericului c`nd ni se aduc lampile?“
* * *
„Iubesc culoarea pe care o por\i in ziua c`nd nu apare soarele.“
* * *
„Se poate numi poet numai acela care deformeaza cu pre ciziune.“
* * *
„Subiectul unui poem depinde de absen\a subiectului. Cuvin tele urmeaza legea reala a imposibilita\ii supunerii.“
* * *
„Lini=te=te-te: aceste statui nu te cunosc.“
Dupa 1948 Gellu Naum a scris, in stilul epocii, poeme pe teme sociale =i politice (Filonul, 1952; Tabara din mun\i, 1953;
Poeme despre tinere\ea noastra, 1960; Soarele calm, 1961), renun \`nd la hazardul obiectiv =i la automatism ca sonda. Sntr-o carte despre „anii cu fasci=ti =i popi“, stilul este violent expresionist, iar g`ndirea este marcata de un maniheism at`t de puternic inc`t nu mai e loc pentru nuan\a poeziei. Sn Soarele calm ironizeaza
inca „versurile in redingota“ =i „ghetele cu sc`r\ ale clasicismului“,
insa poetul, vizit`nd un sat in plina metamorfoza sociala, scrie poeme in cel mai pur stil anecdotic:
„Babu\a, ultima analfabeta, ofteaza u=urel =i casca: noi prapadim at`ta creta
=i ea nu =tie sa citeasca!...
Zice ca-i vine greu sa scrie be\e, ca e batr`na — =i mai spune ca i-ar fi lesne sa inve\e un cuvin\el de rugaciune...“ sau:
„Acolo e =i lumina mai multa
Pe uli\a, o oaie nat`nga,
incremenita l`nga difuzor, asculta
Ravel, Concertul pentru m`na st`nga.“...
C`teva melancolice reverii marine (Studii pentru un poem la
\armul marii) sunt admonestate in notele de la subsolul paginii pe motiv ca sensibilitatea contemporana nu se recunoa=te in tragismul lui Orfeu. Versurile sunt muzicale =i clasicizante:
„Sn fa\a ta e marea, gigantic s`n, rotund, sub stravezii marame, zbat`ndu-se incet
=i ea, pe nesim\ite, treze=te din afund triste\ea ta nativa de om =i de poet; pe-aici trecu, in nave cu untdelemn =i vin, pe clinuri moi de valuri, pierz`ndu-se in larg, stravechea deznadejde =i geamatul deplin: pe-aici trecu Ulisse, jelind l`nga catarg; pe-aici, in noaptea scita, pe-o cremene de st`nca
=i-a scaparat, spre stele, copita, un centaur
=i tot aici, in unda tacuta =i ad`nca
=i-a inecat Orfeus poemele de aur.“
N-a disparut cu totul oroarea poetului suprarealist pentru obiec tele lirice tradi\ionale. La o int`lnire sentimentala poetul se duce nu cu un buchet de flori in m`na (simbol compromis), ci cu o gheata, o gheata civila, simbol al pacifismului. Iata justificarea adusa:
„fac asta nu pentru a retrai mitul Cenu=aresei, nici pentru ca a= \ine cu tot dinadinsul sa rastorn ni=te biete valori estetice
=i nici din umor; eu nu sunt omul visat de Georg-Cristoph Lichtenberg:
„daduse c`te un nume fiecarui papuc in parte“
(unuia ii spunea, pesemne, Heinz =i altuia Grety), gheata mea nu e trandafirul public al lui Eluard oferit necunoscutelor pe strazile Parisului
=i refuzat de ele, cu ind`rjire, o dupa-amiaza intreaga“
Sn acest stil de eseu liric, excesiv demonstrativ aici, sunt scrise aproape toate poemele din aceasta perioada. Odata cu Athanor
(1968), Copacul animal (1971), Tatal meu obosit (1972), Gellu
Naum se intoarce la procedeele suprarealiste. Sn Athanor reia
Vasco da Gama =i alte c`teva poeme de tinere\e in ciclul Oglinda oarba. Un alt ciclu (Heraclit) din acela=i volum este datat 1958, semn ca in secret poetul continua sa exerseze in stilul vechiului dicteu. Sn Poeme alese (1974) mai amesteca o data versurile vechi
=i noi pentru a dovedi ca nu exista, in fond, o mare ruptura intre ele. Adevarul este ca, las`nd deoparte poemele proletcultiste din anii ’50, Gellu Naum n-a abandonat in esen\a convingerile sale suprarealiste. Le-a adaptat numai unor noi stari lirice. Poemele de dupa 1975 reiau intr-o forma modificata discursul de o „fero citate sur`zatoare“ (zice Ov. S. Crohmalniceanu) din faza Teri bilului interzis. Exista o mai mare coeren\a intre fragmente =i o mai potolita pofta de a provoca prin imagismul in continuare
indrazne\, insolit. O aventura a cercului:
„Tata al somnului var al sage\ii frate al echilibrului alearga alearga prin ploaie
Vesela simetrie a inceputului urmare=te pe asfalt o linie dreapta la capatul careia a=teapta oboseala“ sau, intr-un poem in stil demitizant, o frumoasa sugestie de succesiune a genera\iilor =i de intoarcere la eternitatea minerala.
Sentimentul tragicului existen\ial nu este cu totul anulat de detaliile comice in marginea temei:
„Sn fiecare toamna =i in fiecare primavara bunicul strabatea cu oile spa\iul carpato-balcanic dus-intors
=i oile faceau beee exprim`nd astfel legile tacute ale migra\iei
Sntr-o buna zi oile au murit
Sn transhuman\a lui solitara bunicul a lasat sa-i creasca ni=te musta\i lungi
=i s-a apucat sa m`ne o turma de pietre
Apoi bunicul a murit =i el musta\ile i-au crescut =i mai lungi pietrele au intrat in pam`nt
=i au inceput sa-i roada musta\ile“
Sn ciclul Heraclit, unde poetul cauta „cuvinte hexagonale“, fara a ocoli totu=i marile simboluri lirice, lucrurile fumega „in contu ruri incerte’’. Asta favorizeaza inser\ia fantasticului. Multe poeme
il cultiva in varianta acelui demonism al coinciden\elor pe care il
int`lnim in plastica suprarealista. Sn timp ce poetul asculta fumegarea lucrurilor incerte, in bucataria vecinilor tropaie un cerb, dar batr`nii nu-l aud pentru ca ei au un ou la ureche =i asculta „tacerea intacta a galbenu=ului“. E adaptata, a=adar, metoda efialtica. Poemul cuprinde discret =i o parodie a poe mului. Unele simboluri lirice reputate sunt luate in r`s, introduse
intr-o fabula absurda =i la urma vedem ca in\elesul grav al simbolurilor n-a fost eliminat de tot:
„in august c`nd cerul se umple de tauri un vultur coboara in vecinatate
=i ma anun\a de la primul telefon ca vine sa ma vada
Admirabil piroman b`ntuit de incendii cu o seninatate neagra peste pene el vine tulburat de prevestirea unor flacari sigure vultur cartezian trecut prin clasele unor aspre colegii el se impaca greu cu tacerile mele dar =tie ca purtam acela=i semn sub pleoapa
=i simte pe genunchi acela=i aur
Noi om =i pasare pe doua jil\uri stam indelung de vorba pe c`nd iubita mea cu gesturi lini=tite reinvie reconfortantul archetip al nop\ii“
Copacul-animal vorbe=te de „ciudatul bine =tiut“ =i de „migra rile spre labirinturi bl`nde“, despre o aventura, in fond, continua, nelocalizata in timp =i spa\iu. E aventura poeziei care descopera
=i inregistreaza fluxul existen\ei in actele grave =i in faptele derizorii, fara preocuparea expresa de poezie (nici macar de anti poezie). Pohemul e un discurs dintr-un discurs continuu, intrerupt arbitrar de un accident pe care autorul nu-l dezvaluie. Daca n-ar interveni obstacolul exterior, poetul ar scrie la infinit, spunea
Valéry, poemul sau... Sim\ul liric este in permanent contact cu for\ele universului, cel mai neinsemnat element poate sa pro voace declan=area emisiei: un batr`n mort pe balegar, o gaina, mutatul unui butoi, intinsul unei s`rme, servirea ceaiului de catre
Bettine... Centrul poemului este pretutindeni =i mizele lirismului se anun\a in tot momentul a fi promi\atoare:
„Recurg la tine Bettina te rog sa ma in\elegi sa ma speli pe ochi sunt pohet scriu fii atenta cu picsul ma iscalesc pe texte amintire din ziua cutare =i cutare ceva mai incolo omul acela mai face un zid clade=te in el se inchide in el =i geme eu fii atenta trebuie sa-l scot fiindca ma striga afara din cercul meu
=i eu te ador fii atenta recurg la tine Bettina fiindca ma cuno=ti de copil dintre cele doua razboaie am supt am`ndoi la acelea=i ziduri s-au dar`mat peste am`ndoi acelea=i mame plecam Bettina la v`natoare de =oimi la pescuit pe coline cu tine
=i oamenii se uitau la noi din ziduri plecau cu noi de m`na liberi se regaseau o clipa doua.“
Sn volumul Tatal meu obosit, subintitulat pohem =i pus sub semnul lui Heraclit (“intra o apa foarte pura =i foarte impura“), Gellu
Naum revine la aforisme, proverbe, tratate toate in maniera umorului negru: „Sn dimine\ile urmatoare ma duceam la univer sitate pe la ora noua. Aveam picioarele legate cu ni=te curele =i purtam pe fa\a obi=nuitul capu=on cu mo\ ca de pitic. Lumea se arata cam dezamagita de echipamentul meu tehnic at`t de rudimentar =i incerca sa ma convinga sa renun\ la gluga“.
Nu absenteaza erosul: „La Malmö faceam lecturi entuziasmate, dar neput`nd suporta climatul a trebuit sa plec. Acolo am int`lnit-o pe Catherine Mahoney, o t`nara actri\a, o veritabila stea (ridica ochii spre cer), Pohemele mele o vrajeau, ea ma adora =i familia o alunga din casa“.
Solicitarea permanenta a echivocului este =i un stil al pohe mului, nu numai al tinerei actri\e de la Malmö. Pohemul aduna totul, fiorosul =i diafanul, derizoriul =i profundul din fluxul tulbure al realului =i acolo unde nu ajunge cunoa=terea ajunge imagina\ia (poezia) care intemeiaza in acest chip realul. Caci
Gellu Naum, inca din faza lui nihilista (Teribilul interzis) anun\a ca poezia trebuie distrusa =i poezia trebuie reinventata in acela=i timp. El are, in fond, dreptate. Cine distruge poemul cu mijloace lirice nu face dec`t sa intemeieze poemul. Exista mereu — la scriitorii autentici — un echilibru intre cele doua impulsuri, o dialectica care ordoneaza =i impaca for\ele spiritului. S-a spus, pe drept cuv`nt, ca =colile mor tinere in arta. Maturitatea limpe ze=te =i stabilizeaza con=tiin\ele rebele. Suprareali=tii preco nizeaza o revolu\ie permanenta, evit`nd astfel odioasa clasicizare a poeziei. Procesul este, totu=i, inevitabil. Chiar =i con=tiin\ele cele mai insurgente au domolit, cu vremea, ritmurile. Sn disputele din jurul suprarealismului s-a pronun\at des cuv`ntul tradare.
Gellu Naum insu=i, in Critica mizeriei, cita pe cei care au nesocotit ortodoxia suprarealista. Snsa tradarea este, de la un punct al evolu\iei talentului =i de la un punct al evolu\iei poeziei insa=i, inevitabila sub anumite laturi. Vitalitatea unei =coli poetice se judeca =i in func\ie de for\a ei de a se adapta noilor forme de sensibilitate. Poeme alese (1974) desfiin\eaza — s-a vazut — frontierele dintre v`rste =i a=aza versurile intr-o cronologie afectiva. Nota\iile incendiare din Vasco da Gama inchid volumul, iar poemele inedite, probabil cele mai noi, din ciclul Purtatorul de lance il deschid. E o propunere, in fond, de lectura: dinspre prezent (maturitate deplina) spre inceputurile lirismului din faza militanta a suprarealismului. O lectura, sa spunem numaidec`t, posibila, cu anumite avantaje fa\a de obi=nuita parcurgere cronologica. Privirea critica surprinde mai u=or permanen\ele lirismului =i figura spiritului creator, determinata de raporturile cu obiectul liric. La drept vorbind, intre versurile din Purtatorul de lance =i cele din Vasco da Gama nu este o prapastie. Sntre
„doamna perfecta“ din poemul publicat in 1940 =i „doamna de marimea unei semin\e“ din poemul scris nu se =tie c`nd =i publicat in 1974 e o deosebire de nuan\a, nu de esen\a. Esen\a portretului (vreau sa spun: a poeziei ce se disimuleaza in ase menea schi\e de un fantastic voios) vine din placerea =i =tiin\a de a divaga, de a amesteca planurile temporale =i, mai ales, de a amesteca regnurile d`nd cititorului senza\ia unui univers unic
in care fihin\ele, vorba poetului, =i lucrurile comunica =i se condi\ioneaza. Femeia perfecta iese din obiectele himerice:
„apele pieptenului cad in picaturi care se rotunjesc =i devin obiecte din aceste viori navalesc armasarii armasarii lichizi pe care e bine sa stai c`nd la m`ini degetele i\i cresc ca ni=te unghii
=i unghiile \i se scutura ca ni=te palarii sub ele se ascunde femeia perfecta ea are in locul m`inilor arbori
=i calatorii osteni\i vin aici de se culca dar arborii ii sug =i-i schimba in pasari
=i calatorii zboara c`nt`nd pe al\i arbori unde e o p`ine de asfalt din care din\ii palariei mu=ca cu pofta“
in timp ce doamna de marimea semin\ei este un produs al triste \ilor carnasiere:
„ea i=i clatina capul pe baza triunghiurilor noastre de ce nu in\elege\i ca e so\ie de doctor cu inima ca n-avem dreptul sa dormitam intr-o groapa cu lei ca ea este un fel de ceva (scrie pe ea) un fel de cum s-ar zice care se piaptana prelung
in timp ce o alta fihin\a se plimba pe partea cealalta
=i noi sus\inem sus =i tare ca nu exista nici o parte cealalta ca am pus bamele in pam`nt =i la Doamna-firaral dracului de pam`nt ca l-a rascolit ploaia ca avem datoria sa inaintam spre mare =i sa punem bamele in pam`nt doamna aceea bizara contesta atributele poetului Marior
in timp ce noi profetizam
(avem =i ni=te martori dar nu mai fac doi bani)“.
Se observa fara dificultate ceea ce comentatorii lui Gellu Naum au numit temporarizarea mi=carii, lentoarea, „zabava“ (Cezar
Baltag) demersului liric. Poetul inventeaza, acum, noi forme de a rupe coeren\a logica a poemului. El grupeaza la int`mplare cuvintele (firaral dracului), renun\a la punctua\ie, incepe cu majuscula in mijlocul versului, introduce paranteze, reproduce,
in stilul indirect liber, vocile unor martori din afara poemului pentru a intari senza\ia ca poemul este un discurs neintrerupt, iar discursul iese direct din fluxul existen\ei =i, inca o data, poemul intemeiaza realul. Caut, totu=i, un sens mai ad`nc in aceasta curgere de cuvinte =i am sentimentul ca-l descopar in tr-un poem ce se cheama Imposibil de trecut sub tacere:
„Sntr-o capcana l`nga o capcana fiecare se a=aza in alta capcana cu o solemna precizie
=i i=i comunica impresiile despre paradis apoi fanaticii copii ne intocmesc discursuri pe formule intuite
=i intreaga imensa legatura a lumii se clatina un fel de maduva a respingerii aduce starea aceea frenetica practica turnului aproape de nesuportat ne-am lipi obrazul de ea am spune ceva era mai bine daca spuneam obscurele cuvinte ale celor innobila\i de marginile noastre pierdute“.
Este o reverie a condi\iei existen\iale. Sn alta parte aflam o imagine a memoriei care exileaza =i a golului in care ne pravalim:
„(imi aruncam lancea =i chiuiam) arbitrii i=i fluturau coamele in echivoca lor impar\ialitate dar noi vroiam =i mai departe ne pravaleam in gol nediferen\ia\i de apele materne cumin\i spato=i cu toate actele in buzunar vroiam =i mai departe spre caii impu=ca\i pe locurile lor ne exila o imensa memorie tot ce s-ar fi putut numi astfel se aduna intr-o singura imagine cu forma nedefinita exista o femeie denumita Eliza taia lemne cu un motor stravechi noi o priveam banuitori
=i toate capetele noastre la un loc formau un trist hidrocefal rezemat in lance la capatul lumii“.
Apare, acum, poetul Marior, apare =i casta femeie Isolda Stella, ce tocmai trece intr-un helicopter albastru, la 5-6 kilometri de cartierul sudic a=teapta tandra Sarolee, iar pe strada Maria Rosetti sta buna Gerda Cosmin care in\elege ce trebuie =i are inteligen\a sa taca... C`teva personaje-simboluri dintr-o poezie care inven teaza mereu fihin\e =i obiecte stranii, adesea fihin\e-obiecte, ca acel copac-animal prin care pulseaza sevele reunite ale uni versului. Sn poemele cu linii inextricabile se ascunde uneori un spirit tihnit, ca in aceste reverii domestice:
„Iubita se rezema de u=a de frunte era o zi din cele mai propice pentru o devotata =i calda ignorare iubita avea frunte cu buzunare cu a\a cu ac cu tot ce trebuie noi m`ng`iam har\ile vechi col\ii de filde= man=etele de prin dantele iubita se rezema sau plutea indiferenta la gesturile celorlal\i S=i v` r`se cu\itele in teaca lor i=i v` r`se pumnii in ochi (zornaia)“ de o gra\ie oprita de nota\ii taioase, persiflante, poetul tem`ndu se (ne-a dat at`tea dovezi!) de sublimul ridicol. A scris insa de la
inceput =i scrie in continuare despre iubire, pe care intr-un poem o nume=te „stare de incredere fara regn“ =i despre „marea migra\ie inaugurala“... Sn felul sau, Gellu Naum atinge aceste sublimita\i pe care poezia autentica nu le poate ocoli. Un poem tipic pentru g`ndirea =i stilul sau in care anecdoticul se amesteca
in chip brutal cu lirismul cel mai pur este Snainte =i dupa:
„O curioasa nevoie de levita\iune, mo=tenire de la vreun stramo= razboinic =i pasare, il obliga,
in secunda precisa a dragostei, sa-=i lepede ultimul lest de memorie diurna. Atunci retina i se facea elice, s`ngele desfacea aripi, oasele u=oare i=i regaseau r`nd pe r`nd structurile =i func\iile ini\iale. Sn gura lui vuia un ora= de partat. Undeva, pe cerul launtric, se rotea ri valul zanganindu-=i armele generoase. Dar el se mul\umea sa-l salute, m`ndru, =i sa por neasca mai departe dispre\uind sf`r=iturile, pe c`nd iubita, culcata alaturi, ii urmarea pe cutele cearceafului elanurile zborului incremenit“, transcriere dura, iritant apoetica, a unei stari de gra\ie din care vechii poe\i au facut un mare mit.
Sn poemele (pohemele) lui Gellu Naum patrund ad`nc obiec tele in starea =i cu originea lor incerta. Citez la int`mplare:
„Ochi pentru nas dinte pentru floare cal pentru s`nge om pentru fruct apoi exista casa aceea neintrerupta
=i cu\itul de p`sla de apa existau multe sertare pline cu cea\a exista un scaun =i se facea o virtute apoi mai existau cutiile de scrisori pline cu frunze
=i picioarele =i ghetele =i melancolia
=i c`teva cuvinte intr-un tub de lemn
=i nu =tiu unde =i nu =tiu de ce
=i toate se compensau se compensau“
=i, de data aceasta, dupa o relectura atenta a versurilor:
„mama a lucrurilor ce au cu mine eu spun masa pat magazie dar in poetica dura a legaturilor noastre trebuie sa tai p`inea cu plam`nii trebuie sa car apa cu urechile“ sau:
„Sntunericul incepe de la voci printre caramizi iarba urzici c`rpe =i oase eu fumam un muc de \igare l`nga mine pietrele g`f`iau obosite l`nga mine o mama obscura obscena tacea era o seara care se balansa nu =tiu de ce se balansa p`na aproape foarte departe nu =tiu de ce se balansa l`nga mine g`f`iau pietrele obosite“
=i ce observam? O prezen\a masiva a obiectelor materiale =i o combina\ie at`t de neobi=nuita a lor inc`t ele nu asfixiaza poemul. Exista chiar o senza\ie de pulsa\ie, de fluiditate in acest spa\iu in care pomul produce broa=te =i pietrele nasc flori. E o posibilitate de trecere intre „bine =i rece intre negru =i clar intre opac =i lichid intre incert =i salubru“ =i trecerea pare a fi chiar opera poeziei. „Muncile noastre crepusculare“, zice poetul.
Primul ciclu de poeme din volumul Partea cealalta se cheama
Legatura cu lucrurile =i, la prima vedere, versurile par a inregistra,
in stilul caracteristic, varianta c`mpeneasca a aventurii poetice...
Un poem este intitulat Oh culeg`nd la =tevie, un altul: Acolo l`nga mal... Sa spunem, inainte de a vedea ce se ascunde sub acest programatic ruralism, suspect la un poet de avangarda, ca in volumul Partea cealalta este reprodusa cartea Descrierea turnului, publicata int`i in 1975. Aici fihin\a =i nathura =i pohemul au o legatura in plus: aceea=i consoana enigmatica. Gellu Naum o introduce (ca semn de noble\e?, ca simptom al maladiei lim bajului?, ca simplu joc?) in interiorul cuv`ntului. Exista o anumita coeren\a, strict formala, in=elatoare in curgerea discursului liric.
Sn realitate e vorba de inlan\uirea de propozi\ii fracturate, de o retorica rasp`ndita in poezia ie=ita din suprarealism, bazata pe ceea ce am putea numi ra\ionalizarea ira\ionalului. Gellu Naum vor be=te in Partea cealalta de „ferocea mea luciditate“ =i nu exagereaza prea mult. Poemele lasa, cu toata vorbirea lor continua, o impresie de veghe a spiritului, de elabora\ie inceata in ambiguitate, oniric, absurd. O absurditate, evident, calculata, o dereglare a sensurilor pe care o prevedea inca din secolul trecut Théophile Gautier: „La
Raison écrivant les mémoires de la Folie sous sa dictée“. Ce-a intervenit nou fa\a de primele revolte suprarealiste este efortul de a da o mai mare func\ionalitate in poem ira\ionalului intr-un discurs ce respecta intr-o oarecare masura structurile de suprafa\a ale poemului. Impresia este ca imaginile (punctul forte, totu=i, al suprarealismului) nu mai plutesc in haos, ca o for\a magnetica le
\ine (=i le pune) in rela\ie. Gellu Naum este, in orice caz, foarte priceput in a crea aceasta senza\ie de mi=care a lucrurilor, de
„func\ionare“, cum zice el, a reliefului. Un mare exod lini=tit, in combina\ii uluitoare de materii, exista in pohemele lui exasperant prozaice uneori. Snsa, undeva, intr-un col\ al frazei, a=teapta, fii sigur, o imagine care sa explodeze la int`lnirea cu privirea. Poezia determina ritmurile universului:
„C`nd imi aud discursul semin\ele germineaza mai u=or mai cu placere fa\a lor tandra capata forma unui scut un scut cu ochii de culoarea whiskyului clatinat
=i eu trec`ndu-mi antebra\ul st`ng pe sub curele pe partea unde se afla impletitura de bambus il folosesc ca sa ma apar cele doua frun\i aflate fa\a in fa\a vin spre mine sun`nd
infundat ca o imbra\i=are
=i tu a cui izolare erai (se facuse ziua)“.
Un adolescent fluid se acupleaza cu o st`nca, in ora=ul Hara lambie se poarta manu=i cu stema =i se desacralizeaza dragostea, domni=oara L., corista, apare inso\ita de o c`rti\a, o alta poarta
in p`ntec pam`ntul cu oceane =i continente, printre exodurile poetului exista =i fihin\a numita Zenobia, supranumita refuzul falsei con=tiin\e =i poetul ii dedica un poem in care razbate =tiuta lui luciditate agresiva:
„stateam a=a cu degetele bine intinse era o lumina galbuie ceva intre fulger =i ghea\a respira\ia noastra acoperea vuietele totul se legana lini=tit ma speria ferocea mea luciditate“.
Poezia g`ndita =i scrisa in acest chip aminte=te de ceea ce s-a numit o vreme poezia cotidianului =i in care se refugiasera numero=i versificatori, unii talenta\i, al\ii numai veleitari, to\i dezgusta\i, irita\i de poezia triumfalista in maniera neoclasicista.
Gellu Naum pune mai mult material inflamabil in reveriile lui casnice (numeroase =i simpatic ironice) sau atunci c`nd prezinta rela\ia dintre poezie =i obiectele din afara. Cum ne previne, el nu ezita sa introduca in poem b`iguielile ini\iale, aporiile g`ndirii, voind astfel sa dea un sens non-sensului (o veche ambi\ie supra realista). Sa citim un fragment din aceasta curioasa arta poetica:
„adesea impregnat de inutilitatea direc\iilor ma lasam purtat incoace =i in colo =i nu neaparat inainte la inceputul toamnei probabil in septembrie continuam sa ma intreb daca ma incadrez intr-un anumit tip de peisaje
=i de viduri vedeam cum lucrurile se imbina la suprafa\a dar le sim\eam resping`ndu-se inauntru
=i ma atragea splendoarea liniilor ratacitoare caracterul eretic al formelor noastre de baza
imi oferea cadrul retragerii in ad`nc acel mod de a trai =i a=a mai departe daca nu ma in=el comiteam c`te un pohem ceea ce ar fi cam acela=i lucru de=i ma feream inten\ionat sa fac asta ma rog lucrul ar fi discutabil dar mie pohemele mi s-au parut totdeauna imbibate cu ceva care nu m-a interesat niciodata“... unde tehnica digresiunii duce la desolemnizarea confesiunii, relativizarea g`ndirii, destramarea iluziei ca poezia iese dintr-o certitudine =i exprima o rela\ie durabila cu lucrurile. Poezia exprima, dimpotriva, o fecunda insecuritate =i tinde sa dea un corp liric r`ului impur al timpului. A prinde „splendoarea liniilor ratacite“ =i a lasa sa cada in poem clipele goale, nesemnificative, a sugera in permanen\a existen\a par\ii celeilalte, in care fierb revoltele obscure reprezinta o estetica destul de serioasa, in ciuda efortului pe care il depune poetul, in chiar spa\iul poemului, de a trezi neincredere in propria-i estetica. Dupa ce a taiat de mai multe ori firul poemului =i a narat o convorbire telefonica absurda cu o domni=oara, el recunoa=te, lini=tit, ca „pohemele mi s-au parut totdeauna imbibate cu ceva care nu m-a interesat niciodata“... L-am crede pe cuv`nt daca n-am =ti ca dezinteresul, plictisul intra in corpul poemului ce vrea sa prinda fluxul existen\ei cu formele ei goale =i pline.
Sn Partea cealalta, Gellu Naum duce mai departe aventura
inceputa cu Drume\ul incendiar, neobi=nuita — cel pu\in in cadrele literaturii noastre — prin consecven\a =i originalitatea ei. Sntr-un poem el vorbe=te de „poeticaria“ lui =i poeticaria stabile=te, acum, o legatura mai directa intre dhragoste (tema eterna) =i moahte sub semnul aceleia=i enigmatice substituiri de consoane. Dhragostea
=i moahtea sunt „marile repere“ =i, impreunate, ele nasc — aflam
— „=oricelul jumatate alb jumatate ro=u jumatate negru“. Se petrec
=i fapte mai grave. O contempla\ie, de pilda, in natura:
„La c`\iva pa=i de balta =i padure
\ipatul de coco= al vegeta\iei acopera comoara ingropata nu se =tie unde masura v`rstelor se cuibare=te sub acoperi= podeaua bine definita e a=ternuta cu ziare un om inca neformulat inchide lini=tit fereastra siesta fluturilor poate sa inceapa“ sau o calatorie cu Zenobia intr-un spa\iu profan unde lucrurile spun cuvinte auzite numai de poet:
„Deocamdata e o lini=te de marmura Nici femeile nu mai =tiu ele care de obicei asculta cuvintele rostite de lucruri cuvintele care au nevoie de urechea mea ca sa fie auzite a i i i =i Zenobia cu bluza ei sub\ire in care sta ca ni=te oase a i i i =i t`mpla mea ca o potcoava pierduta pe c`mp adie v`ntul c`te-o buruiana ma mai vede a i i i =i Zenobia spune Doamne ce bine o duce asta e ziua lui de na=tere =i moare se duce la Alimentara cumpara baterii tot ce pofte=te
ii c`nta chitaristul care a murit de g`t care c`nta cu capul rezemat de apa ce limpede vorbe=te fara timp despre purificarile dezordonate...“.
Vaz`nd verva cu care poetul i=i descoase poemul, nu ne vine sa credem ca el figureaza, cum zice, sub semnul unei singularita\i tragice. Impresia este, =i aici, =i acum, de jovialitate in refuz. Un vers vine sa intareasca senza\ia de dezgolire a lucrurilor: „fru moasa e nathura cu zacamintele ei de promiscuitate“. Sau un altul, cu valoare aforistica: „opacitatea surda func\ioneaza ca un fel de contrapunct“. Sa citam =i inceputul poemului Apokatastasis: „A duce lucrurile p`na la capat p`na la crusta lor de =apte ori pleznita/Oribila frumuse\e“, sa parcurgem =i acest manifest liric,
Confuzia posibila:
„e drept ca mai exista =i tacerea dar corpurile lucrurilor ne pastreaza cu ferocitate in cadrul lor in care =i tacerea e buna doar pentru neferici\i ca-=i pot ac\iona in ea pohetica lor glanda lacrimala“.
Cu toata ambiguitatea programatica a textelor, o idee putem deduce din ele =i anume ca poetul cauta nu zonele luminoase ale materiei, ci obscuritatea surda, nu feericul din natura, ci pro miscuitatea, cenu=iul, nesemnificativul, cu un cuv`nt ne-poeticul, umedele volupta\i ale derizoriului. Poemul este un cr`mpei din mohor`ta trecere =i complicitate a lucrurilor ostentative banale.
Ostenta\ia de a semnala banalitatea existen\ei se transforma, in cele din urma, intr-o poetica a banalita\ii, sugerata intr-un poem:
„Retorica e in verva blestemata de azi diminea\a gainile obiectele rituale s-au ingramadit in jurul meu (cutia cu tutun desenele daruite de prieteni vii sau mor\i soba de fier vopsita cu argint clepsidra scaunul portocaliu cufarul vechi litera U clopo\elul zen at`rnat l`nga o barda bine ascu\ita oasele scoase din mare =i pictate etc.) probabil o sa ploua pentru ca bolnavii in spitalul din
Nüremberg se pl`ng de dureri reumatice motanul paranoic s-a frecat de scaun p`na l-a tocit“.
Ca sa intareasca ideea ca poezia poate inso\i fara complexe banalitatea cea mai agresiva =i ca in via\a se petrec, in fond, at`tea (cum suna o inscrip\ie), el introduce in cartea de poheme un jurnal de moda sau un catalog de obiecte de v`nzare, gen
Neckermann, in care da amuzante explica\ii pe margine. Sub un pantof barbatesc citim: „memorie care din voi va vorbi despre sora lui moarta despre capra lui vie“, l`nga o =apca: „se in\elege ca traia din propria ei respira\ie“, iar in dreapta unei fuste
imbracate de o doamna cu o palarie ornata de un imens porum bel: „in momentele acelea fetele noastre intra in penumbra =i iata norii experimentali refuzul programat“... Ciclul se cheama
Avantajul vertebrelor =i ilustreaza un vechi principiu suprarealist formulat de Robert Desnos: „Poezia poate sa vorbeasca de tot
in toata libertatea.“