h2i1iz

Eroul principal al romanului este un intelectual preocupat, in primul rand, numai de probleme de constiinta. Este un intelectual fin, care si-a facut din speculatiile filozofice mediul fundamental in care se misca cu dexteritate. Liniile de gandire trasate in campul istoriei filozofiei ii sunt cunoscute cu de-amanuntul si gandirea lui proprie aluneca pe ele cu abilitate si subtilitate. Faptul ii provoaca o placere spirituala superioara, pe care o doreste unica si netulburata. Este defapt o izolare de viata trepidanta a complicatiilor sociale, o evadare intr-o lume in care domina numai spiritul filozofic, cu puterea lui de o gandi o noua randuiala. In aceasta lume vrea sa o ridice si pe sotia sa pentru a trai impreuna o dragoste eliberata de contingentele comune ale vietii sociale, o dragoste care sa fie numai a lor, sau numai a lui. Pasiunea lui Stefan Gheorghidiu izvoraste dintr-o metafizica a iubirii pure si absolute. De aceea ii este necesara Ella careia i se subjuga si pe care n-o poate rupe din sufletul sau. Acesta este si izvorul geloziei sale, cand comportarea sotiei ii infiltreaza in constiinta semne de intrebare, care il fac sa se zbata intre certitudini si indoieli.
Cele doua parti ale romanului urmaresc o dubla experienta existentiala, o experienta erotica si confruntarea cu razboiul. In ambele cazuri se dezvaluie complextiatea trairilor individuale. Efortul autorului indreptandu-se catre sondarea strafundurilor constiintei, surprinde reactiile cele mai neasteptate in raport cu o anume realitate. Astfel, cel dintai capitol “La Piatra Craiului in munte” cuprinde fapte si evenimete din experienta de front a lui Stefan Gherghidiu pentru ca in capitolul imediat urmator sa se dezvaluie drama personajului care traieste chinurile incertitudinii. Aceasta influenta dovedeste faptul ca cele doua experiente, de viata si a razboiului nu sunt nici un moment rupte una de cealalta, dimpotriva ele au menirea de a pune in evidenta complexitatea trairilor individului, complexitatea problematicii umane, prin intermediul carora se dezvaluie elevatia morala a personajului. Aspiratia de a descoperi dincolo de aspectele contradictorii ale existentei acea esenta care sa-l justifice in fata sa si in fata celorlalti, il motiveaza pe tot parcursul romanului.

Romanul e o incercare de cunoastere, de patrundere in constiinta lui Stefan Gheorghidiu pana la fenomenele originare, ultime, pentru a descoperi adevarul. Romanul e scris la persoana intii pentru a demonstra ca nu se poate cunoaste decat ceea ce se petrece in propria constiinta. Este o modalitate moderna, contemporana. E si un procedeu,- dar si o ilustrare a conceptiei sale. Unghiurile din care sunt prezentate evenimentele sunt reduse la perspectiva propriului eu al povestitorului. Se incearca cunoasterea adevarului dintr-o singura perspectiva, singura care i se pare autentica.

Cu experienta tragica a razboiului, la care se adauga altele, ulterior, Stefan Gheorghidiu acumuleaza o cunoastere exacta a realitatii in general, incat constiinta lui se limpezeste de framantarile minore care ii umplusera sufletul de veninul geloziei. Gheorghidiu intelege in final dramatismul confruntarii directe, reale, al luptei pentru supravietuire, si tot ceea ce a vazut micsoreaza drama si framantarile lui individuale, fiindca razboiul zguduie din temelii constiinta intregi colectivitati, in fata careia drama sa personala I se pare cu totul insignifianta.

Argumentele pro si contra aduse in discutia la popota ofiterilor (la inceputul romanului) sunt scanteia care declanseaza povestirea dramei sublocotenentului Gheorghidiu. De aici ne intoarcem la antecedentele acestei drame de constiinta. Eroul isi povesteste viata. Fiu al unui profesor universitar, el studiaza filozofia, se indragosteste de o colega, se casatoreste cu ea. Discutiile cu Ella despre teoriile filozofice fac parte din averea spirituala a ambilor tineri si pentru cititor sunt o initiere nefortata in diversitatea lumii conceptelor fundamentale.
Dragostea la inceput e foarte puternica. Un unchi bogat, dar de o avaritie baIzaciana, ii lasa pe neasteptate o mostenire, pe care insa eroul e silit s-o imparta cu mama, unchiul, care-1 introduc intr-o combinatie comerciala cu Tanase Vasilescu-Luminararu. Intram intr-o retea ca de afaceri balzaciene. Strain de afacerile unchiului, de masinatiile lui infecte, dar ajungand sa le cunoasca, la un moment dat se retrage din combinatie si se dedica exclusiv vietii universitare, averea ramasa dandu-i totusi posibilitatea de a trai pe picior mare, cu largimi si loisir.
Viata mondena, lipsita de orice griji materiale, o transforma treptat pe Ella, in care se potenteaza, de acum, instinctul de proprietate, care o indeparteaza de sotul ei. Viata ei in societatea aleasa este o eufrazie continua si o inflorescenta sufleteasca ce pune pe ganduri pe Gheorghidiu. O petrecere in familie, discutia filozofica, excursia, la Odobesti, mersul la curse, plimbarea la sosea sunt amanunte tipice.

Dindu-si seama de instrainarea Ellei, sotul traieste drama geloziei, urmarita dupa o minutioasa diagrama. Incearca rupturi, dar nu reuseste sa le faca definitive, deoarece iubirea il intoarce mereu la Ella. Intelegand, in fine, ce urmareste sotia sa, el revine dezgustat pe front. Razboiul din 1916 se declara in zorii zilei urmatoare. Aici romanul e un fel de document autentic, de mare elocventa, memorabila. O intreaga epoca istorica, trecerea de la belle epoque la deruta se deseneaza cu pregnanta lucida, ca intr-un film istoric. Secventele sint scurte si rapide, taieturi in carne vie. Urmeaza retragerea, deruta, redata cu o extraordinara forta de evocare si energie, fara nici un ton liric, evident nelalocul lui aici. In aceasta retragere apocaliptica Stefan e ranit si evacuat intr-un spital din tara. Reintors la Ella, isi da seama de raceala sa, dar o iarta, cum Gelu Ruscanu ii iarta pe toti in finalul piesei "Jocul ielelor”, si o abandoneaza definitiv.

Toate eforturile eroului sunt indreptate in directia descoperirii adevarului cu privire la Ella, dar ele se vadesc zadarnice, intrucat Stefan Gherghidiu nu ajunge la nici o certitudine, sufletul feminin nelasandu-se prins in reteaua supozitiilor sotului.

Stefan Gherghidiu este cu toate acestea, un lucid . Sub luciditatea constiintei sale, ca sub o lupa, sunt examinate si faptele Ellei, si framantarile din propria lui constiinta.

Experienta razboiului vine sa lamureasca drama sufleteasca a lui Gheonghidiu, sa-i aduca o rezolvare, sa-1 scoata din impas, sa estompeze durerea, s-o reduca la proportiile reale in comparatie cu marea drama a razboiului. Insusi eroul isi da seama cit de mult si-a exagerat propria-i problema si se desparte cu relativa usurinta de tot trecutul ancorat in ambianta Ellei.

Stefan Gherghidiu, e intr-un fel un filozof care si-a dat seama de meschinaria unui sentiment individual in comparatie cu destinul omului pus in fata razboiului ineluctabil, a legilor lui aspre si definitive si opteaza pentru o atitudine grava in fata vietii.

Notatiile psihologice sunt extraordinare, mai ales in prima parte. E drama pasiunii si drama luciditatii. Gheorghidiu traieste o adevarata febra, o neliniste continua, pe care o noteaza, o surprinde pe viu, in dinamica ei interioara inefabila. Din acest unghi, este imposibil sa cunosti adevarul despre Ella. (Numai daca am avea un jurnal al Ellei, poate am deduce ceva, dar aici autorul a renuntat la aceastii modalitate.) Cititorul ramane nedumerit daca Ella il inseala intradevar sau e numai o fiinta mondena, dar necorupta. Dar romanul nici nu trebuie sa fie un proces-verbal.

Aceasta imposibilitate de a reconstitui faptul real vine din chiar pozitia teoreticii adoptate, caci prin eroul sau, autorul schiteaza un rechizitoriu al momentului social precis, al lumii burgheze, rechizitoriu rostit de un intelectual (eroul) de pe pozitiile unui intelectual (autorul) - figura AintelectualuluiS lor fiind personajul fundamental al scrierilor lui Camil Petrescu.

Se poate spune, deci in final, ca Stefan Gheorghidiu este un “invingator invins”, el depaseste situatia critica in care se afla casnicia sa insa o pierde pe femeia iubita, el ramanand in aceasta privinta marcat toata viata. Tot trecutul, daruit Ellei insemna de fapt o mare parte din viata lui, o parte din sufletul lui, care, pentru a scapa de mustrarile de constiinta, o daruieste celei pe care nu a stiut sa o fereasca de capcanele ivite, si pe care nu in ultimul rand nu a stiut sa o iubeasca…