Herodot declara ca getii „sunt cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci.(…) Ei se cred nemuritori (…) credinta lor este ca ei nu mor si ca cel care piere se duce la Zalmoxis, o fiinta divina.” c1j2jx
„Aceiasi traci, altadata, cand tuna si fulgera, sloboda sageti in aer impotriva cerului, amenintandu-l pe acest zeu: caci ei nu cred ca exista vreun alt zeu decat al lor.”
Zalmoxis ar fi fost un vechi sclav al lui Pitagora. „Apoi, castigandu-si libertatea, ar fi dobandit avutie multa si, dobandind avere, s-a intors bogat printre ai lui. Cum tracii duceau o viata de saracie crunta si erau lipsiti de invatatura, Zalmoxis acesta (…) a pus sa i se cladeasca o sala de primire unde-i gazduia si-i ospata pe cetatenii de frunte; in timpul ospetelor, ii invata ca nici el, nici oaspetii lui si nici urmasii lor in veac nu vor muri, ci se vor muta numai intr-un loc unde, traind de-a pururea, vor avea parte de toate bunatatile. In tot timpul cat isi ospata oaspetii si le cuvanta astfel, pusese sa i se faca o locuinta sub pamant. Cand locuinta ii fu gata, se facu nevazut din mijlocul tracilor, unde statu ascuns timp de trei ani. Tracii fura cuprinsi de parere de rau dupa el si-l jelira ca pe un mort. In al patrulea an se ivi iarasi in fata tracilor si asa ii facu Zalmoxis sa creada in toate spusele lui. Iata ce povestesc (elevii) c-ar fi facut el. Cat despre mine, nici nu pun la indoiala nici nu cred pe deplin cele ce se spun despre el si locuinta lui de sub pamant; de altfel, socot ca acest Zalmoxis a trait cu multa vreme mai inaintea lui Pythagoras;”
Getii „se credeau nemuritori (…) caci credinta lor e ca nu mor si ca cel care piere se duce la Zalmoxis”. Ritualul consacrat acestuia presupunea trimiterea la fiecare patru ani a unui sol insarcinat sa-i comunice zeului „ceea ce doresc in fiecare imprejurare”. Cativa barbati tineau cu varful in sus trei sulite si cel desemnat prin tragere la sorti era aruncat in aer; cazand, el era strapuns de varfurile celor trei sulite. Sacrificiul facea posibila comunicarea unui mesaj, altfel spus reactualiza raportul dintre geti si zeul lor, asa cum fusesera ele la inceput, cand Zalmoxis se afla printre ei. Sacrificiul si trimiterea mesagerului constituiau intrucatva o repetitie simbolica a intemeierii cultului: se reactualiza epifania lui Zalmoxis la capatul celor trei ani de ocultare, cu tot ceea ce implica ea, anume asigurarea nemuririi si beatitudinii sufletului.

In versiunea mai recentului Strabon, Zalmoxis a fost un sclav al lui Pitagora, invatand de la maestrul sau „unele lucruri privind astrele” -; stiinta prezicerii viitorului dupa semnele ceresti. De asemenea Strabon vorbeste despre o calatorie in Egipt -; tara magiei prin excelenta. Gratie stiintei sale astronomice si prestigiilor sale magice si profetice Zalmoxis reuseste sa fie asociat la conducerea tarii de catre rege. Mare preot si profet al „zeului cel mai adorat din tara lor” Zalmoxis s-a retras intr-o pestera pe culmea muntelui sacru Kogainon, unde nu-i primea decat pe rege si pe slujitorii lui, si, mai tarziu acestia i „s-au adresat ca unui zeu”. Strabon adauga: „cand Burebista domnea peste geti, cinstea acesta o avea Deceneu, si intr-un mod sau altul regula pitagoriciana a abtinerii de a se hrani cu fiinte care au viata se pastra inca asa cum fusese propovaduita de Zalmoxis.”
Strabon il descrie pe Deceneu ca pe un „magician, un barbat care nu numai ca calatorise in Egipt, dar invatase, de asemenea, in mod temeinic unele semne prin intermediul carora pretindea a cunoaste vointa divina, si la putina vreme dupa aceea a fost socotit zeu.”