b5k8kx
Comisul Vasile Pogor, traducator al Henriadei lui Voltaire (1838), a lasat stihuri de moda veche, strabatute de simtul desertaciunii si de grija mantuirii, descriind in tus foscolian sinistritatea cimiteriala:
Galeriile surpate, stalpii sfarmati si cazuti
Peste aur, peste lustru ii vad cu muschiu invascuti,
Scarile, ce se vad roase de omenescul picior,
Ajung sa fie strapunse de troscot si urzisor,
Si fereastra, intru care flori de tot feliu-nflorea,
Sfredelita de un sarpe, ce se soreste pe ea.
Versurile lui Nicolae Dimache († 1837) sunt si ele de inspiratie veche, pe motivul zadarniciei. Cat despre Ioan Prale, “musicos” de origine basarabeana (1769—1847), el e mai cunoscut pentru inventia patului mutabil dupa soare. Incolo stihuirea lui e ingrozitoare si doar versurile din Psaltire aluneca mai normal:

Mic eram intre fratime,
Si cel mai in fragezime,
Intr-a tatalui meu casa
De pascut oi ma aleasa,
Mana mea facu organul,
Degetele mele psalmul.