Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    

 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate






Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
TEORIA SPECIFICULUI NATIONAL IN LITERATURA ROMANA
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

VIATA ROMANEASCA c5c17ce
Revista Viata romaneasca, aparuta la Iasi la 1 martie 1906, sub directia lui C. Stere si P. Bujor, dar redactata de G. Ibraileanu, adevaratul ei calauzitor, aducea sub aparenta unei orientari democratice gheriste un program nationalist. Preocuparea so ciala constituind poporanismul pornea ca si la Va tra din constatarea departarii intre clasele sociale, intre literatura si natiune. Spre deosebire de Semanatorul, noua revista refuza sa semene , adica sa propage idei si forme pe intelesul tuturor, precum isi interzicea sa idealizeze pe taran. Ea isi propunea sa cultive stiinta si valorile artistice pure, cu conditia ca acestea sa porneasca de la observarea obiectiva a vietii , oricum ar fi fost ea. Evident, data fiind structura tarii noastre, viata era mai ales rurala. Ca sa nu se creada cumva ca problematica se punea pe teren international ca la gheristi, revista avu grija sa corecteze vechiul titlu al lui Vlahuta Viata cu adaosul romaneasca. De altfel nici o indoiala asupra nationalismului poporanistilor. C.
Stere, admirator al lui Cosbuc si al lui Goga, lamurea ca nu voia utopii, dreptate abstracta pentru proletarii din toate tarile.
El cerea dreptate sociala pentru tarani, aceasta in vederea tocmai a infaptuirii fiintei nationale a milioanelor de romani imprastiate de puhoiul crunt al puterilor oarbe ale istoriei .
Ca si Eminescu, C. Stere admitea sacrul egoism al natiei, lupta pentru existenta, introducand numai corectivul omeniei . Si
Sadoveanu e pentru lumea realitatilor noastre nationale , si simte lene pentru hibridul orasenesc (nu altceva decat patura superpusa ). Chiar prin explicatiile lui C. Stere, Viata romaneasca deschidea mult dezbatuta chestiune a specificului national. Caci daca un scriitor se cade a se ocupa numai de realitatea inconjuratoare, care la noi e poporul de tarani romani, atunci literatura scoate de la sine la lumina notele tipice ale acestui popor.




G. IBRAILEANU
Studiul Opera literara a dlui Vlahuta, ce a servit ca teza de doctorat, este schita esteticii lui G. Ibraileanu (1871 1936). Criticul ia atitudine impotriva pozitiei absolute a lui Titu Maiorescu, dupa care scriitorul n-ar fi influentat de mediu, dar combate si teoria mediului a lui Gherea, sub cuvant ca acesta nu tine seama ca artistul se naste cu un temperament puternic si indaratnic. A nega orice influenta e a admite punctul de vedere al lui Schopenhauer; a admite totala putere educativa a mediului, ori a scriitorului, e punctul de vedere al lui Locke, conceptia tabulei rasa . Ibraileanu utilizeaza, in vederea concilierii celor doua pozitii, teoria selectiei naturale , dar intr-un chip figurat. Genurile sunt expresia literara a unor anumite temperamente intelectuale si afective , iar aceste feluri de temperamente exista desigur in orice vreme . Scolile literare se reduc si ele la temperamente (Ibraileanu a intuit cercetarile tipologice germane, dupa care concepte ca romantic si clasic, gotic si elin nu sunt simple momente istorice, ci categorii universale, repetabile). Insa reducand notiunile de gen si scoala la temperamentul scriitorului, care e un absolut, cum se face puntea de trecere de la libertate la necesitate? Un scriitor se naste ceea ce este, pesimist ori optimist, cerebral ori pasional, iar mediul il selecteaza dupa aspiratiile sale. Daca un pesimist apare intr-o epoca deprimata, el e selectat numaidecat si devine reputat. Daca insa contrazice aspiratiile vremii, este respins. Insa un scriitor mare e atat de complex incat orice epoca va gasi in el o latura selectabila.
Un astfel de scriitor are o soarta plina de peripetii . Este un fel de a spune ca artistul, fiind inefabil in esenta lui, e multiplicat prin interpretare la infinit. Sunt artisti care se conformeaza , urmarind deliberat miscarile mediului. Subintelesul este ca ei sunt inferiori, ca n-au o facultate dominanta ( la qualité maitresse a lui Taine), adica o personalitate, imprumutand doar succesiv aspiratiile vremii.
Cam in aceasta categorie pare a pune Ibraileanu pe Vlahuta si pe
Gherea. Metoda corelativa acestei teorii e urmatoarea: criticul va studia opera in sine sub raportul continutului si al insusirilor creatoare (stadiul estetic maiorescian). Apoi vor fi aratate cauzele intr-un sens cu totul exterior, fiindca scriitorul se naste . Criticul va introduce opera in genus proximum, in scoala si mediul respectiv, apoi va arata notele ce deosebesc pe autor de alti scriitori ai vremii, note apartinand asadar naturii sale libere, diferentiae specificae.
Sub numirile de sincronism si diferentiere, E. Lovinescu a reluat mai tarziu aceste elemente.
Daca orice arta iese din zugravirea realitatilor care nu sunt decat nationale , atunci orice adevarat artist are un specific, ba ceva mai mult, cu cat o opera e mai nationala, cu atat se apropie cu mai multa probabilitate de arta. S-ar intelege ca specificul e un aspect fatal, conditionat de calitatea etnica a scriitorului. Ibraileanu il vede insa ca un postulat. Dupa un anume examen, el a ajuns la concluzia ca moldovenii si in parte si ardelenii detin procentul maxim de specificitate, care consta mai ales in spiritul critic, muntenii avand mai degraba spirit politic. Deci sortii cei mai mari de a se apropia de creatie l-ar avea moldovenii. Asta insa atinge pe romanii nemoldoveni si pe scriitorii de indepartata origine straina, ca Ibraileanu insusi. Atunci Ibraileanu produce neasteptata teorie a ralierii .
Specificul romanesc, reprezentat numai de moldoveni, pluteste peste solul moldav, indiferent de origine. Oricine adera la acest spirit capata specific, si fiindca si muntenii (vezi cazul Caragiale,
Bratescu-Voinesti) pot adera, colaborand la Viata romaneasca
(toata sofistica are scopul subtil de a dovedi ca adevarata viata romaneasca e numai in revista iesana), in masura ralierii devin specifici. Spiritul critic in cultura romaneasca e o aplicare a teoriei specificului, cu observari juste si atitudini de partizan.
Dar cartea ramane o admirabila demonstratie de volubilitate sofistica si de betie de idei. Ea incanta intelectul si-l invita la gandire si e o adevarata drama ideologica, o capodopera in felul ei, care a avut o inraurire covarsitoare mai ales in socioligie.
De la Ibraileanu incoace o multime de sociologi vad istoria moderna a Romaniei ca o desfasurare continua de silogisme, in care o eroare politica nu-i decat o eroare de gandire. Cu vioiciuni orientale, Ibraileanu continua, cum nu s-ar parea, spiritul lui Maiorescu.
G. Ibraileanu n-a scris decat putina critica propriu-zisa, si aceea despre autorii preferati. Stilul ei vorbit, repezit, o face neatractiva.
Impresia prima e a unei oarecare vulgaritati in expresie, a lipsei de fineta. Si dimpotriva, fineta e calitatea dominanta a criticului.
Lipsit de darul de a sugera prin cuvant impresia si de o suficienta cultura pentru a incadra faptul in serii istorice si de a-i da vizibilitate, Ibraileanu se sileste sa argumenteze emotia estetica, sa ergoteze. Pentru cine are gustul infinitului mic, talentul criticului este invederat. El emite valuri-valuri de consideratii, de asociatii si de distinctii, lasand in drum o multime de paranteze si intorcandu se spre a pune numeroase note, aplicand la critica, cu anticipare, metoda de evocare a lui Proust. Abia dupa ce opera a fost facuta bucati pe masa de disectie, criticul, plin de sange pe maini, izbuteste a-i pune diagnosticul, niciodata in chip scurt, dar totdeauna in spiritul adevarului.
Adela e romanul unui cazuist, insetat de certitudini si inspaimantat de contradictiile ce rasar la tot pasul, al unui intelectual cu actiunea erotica paralizata de prea multa disociatie.
Emil Codrescu, cvadragenar indragostit de mult mai tanara Adela, e incurcat de marunte cazuri de constiinta marite cu lentila si facute aducatoare de anxietati, intoarce vorbele femeii pe toate partile ca de pe o catedra scolastica, zadarnicind prin ratiocinari si scrupule intimitatea, pana ce femeia, agasata, pleaca.




ALTI CRITICI
La Viata romaneasca facu multa vreme cronici o femeie foarte instruita, Izabela Sadoveanu-Evan, apoi Octav Botez
(1885 1943), autor al unei bune monografii asupra lui A. D.
Xenopol ca teoretician al istoriei.

SPIRIDON POPESCU
Un poporanist tipic este invatatorul Spiridon Popescu (1864
1925), prozator putin productiv. Mos Gheorghe la Expozitie e o deradere, fireste nedreapta, a unei manifestari importante din istoria statului roman modern, a recapitularii a 40 de ani de sfortari nationale, in toate directiile. Mos Gheorghe, trimis pe socoteala primariei la Expozitia jubiliara, se invarteste uluit ca huronul lui Voltaire prin Bucuresti; apoi devine deodata socia list, facand proces justitiei si armatei si scandalizandu-se ca toate acele progrese sunt facute cu birul nostru, faaa! Ptiuuuu! trasni-i-ar Cel-de-sus si nu i-ar mai tinea Dumnezeu pe pamant .
Ratacirea din Stoborani, lunga nuvela in care se povesteste un aspect al rascoalelor taranesti din 1907, anticipeaza si probabil informeaza romanul Rascoala de Liviu Rebreanu. Invaziunea duhului de razmerita este tratata prin mici nemultumiri personale care asteapta numai un prilej de expresie colectiva. In lipsa unei notiuni limpezi de viata statala, rascoala porneste prin contagiune si prin factorul mistic al unei presupuse ingaduinte regale simbolizate prin calareti misteriosi cu steaguri albe.
Autoritatea, reprezentata prin primar, arata o prudenta plina de compromisuri. Prima victima cade evreul Itic. Rasculatii, beti si indecisi, petrec acel rastimp de asteptare anxioasa in care se pot afirma temperamentele instigatorilor. Miscarea degenereaza in efractie cu incendiere. Taranii dau dovada de instinctiva gingasie gonind iute vitele din foc: vita munceste ca si omul si-i pacat sa arda . Toate momentele se vor regasi la
Rebreanu pe proportii grandioase.
CALISTRAT HOGAS
Calistrat Hogas (1849 1917) e un profesor, deci un carturar. Literatura lui e livresca, fara a fi seaca, pedanta cu prospetime. Hogas e paralizat de respect pentru clasici si nu indrazneste sa scrie decat la batranete, dupa indelungi examene de constiinta. Omul care a corectat mii de teze e sever cu sine insusi. Boema lui turistica se adapteaza mediului in care traieste. E maniac la modul sublim. Sub gatul lui gol, ca al unui condamnat la moarte caruia i s-a taiat gulerul, atarna o enorma lavaliera neagra. Se culca devreme, se scoala cu gainile, iarna, vara, merge numai in surtuc sau cu o pelerina pe umeri, vara isi pune opinci in picioare si cu bocceaua la spinare si intr-un costum neverosimil o ia la picior spre munti. In proza sa nesigura si geniala se vad urmele profesorale, poncifele. Toate figurile din poetica sunt puse la contributie, dar mai ales se recurge la elementul livresc. Gluma miroase a catedra, si prietenii de la Viata romaneasca, prinzandu-i mecanismul, ii trimiteau scrisori cu titluri de fantezie: Batranule Fakir si delicioasa scrumbie , Ilustrule Belezis si gratioasa balena ,
Ilustrule Ahasverus si somnorosule morun , Dragalasa
Gioconda si frumoasa Fiametta , Voluminoasa Saltea a lui
Solomon si gratioasa Regina de Saba . Hogas are propensiune spre bombasticul oratoric si spre hiperbola. Fundamental, literatura lui e nu se poate mai specific romaneasca, reluand tipica regresiune la geologia primitiva. Sadoveanu isi creeaza teritoriul lui primordial intr-un spatiu transcendent, Hogas se multumeste doar sa puna intre Piatra-Neamt si manastiri distanta dintre doua continente. Pentru a putea pasi indarat spre alt mileniu, scriitorul se lasa de un miraj la care il ajuta perceptia lui deliranta. Hogas nu poate pastra proportia nor mala a dimensiunilor: totul e sau colosal de mare sau imens de mic, si calatorul tine la ochi o luneta marina pe care o intoarce intr-un fel si-ntr-altul. El are viziuni. Stand culcat in iarba, vede patriarhi si ingeri, sau muntele i se arata ca o scara biblica spre cer. Totul e desirat si colosal , orice stanca este enorma , solitudinea e absoluta, mortala, padurea se arata fantomatica, emitatoare de sonuri teribile, plina de batraciene hidoase.
Scriitorul are o mare sensibilitate pentru elementul teluric, si muntii iau sub pana lui siluete de monstri vii. Dimpotriva, pajistile cu flori colcaie de viata edenica in felul insulei din
Cezara, si de pe ele fluturi se ridica in stoluri delirante. Hogas porneste spre muntii Neamtului, asa de lipsiti de mister pentru el, ca un explorator pe valea Yukonului sau pe muntele
Kilimandjaro. Scoarta modesta a solului natal e inaltata si salbaticita, facuta, spre placerea expeditiei, impracticabila. O mare doza de savuros donchisotism intra in maniera povestitorului, a carui Rosinanta se cheama Pisicuta si care are si un Sancho Pancha in faptura unui tovaras lenes, somnoros si mancau, invesmantat pe jumatate cetatean, pe jumatate militar.
Homerismul lui Hogas e acela romantic al lui V. Hugo, cu aceleasi enormitati, realisme fantastice si monstruozitati.
Jurnalul scriitorului roman e si el o legenda a secolelor proiectata in spatiu, in care se cauta antideluvianul, biblicul, barbaria joviala, mirificul si grotescul. Se cultiva antiteza cruda.
Omul e sau cu picioarele candide, sau fabulos de murdar, lucrurile sunt peste orice masura vechi, un covrig uscat e fosil , o cutie de sardele alterate, o piesa arheologica, purtand toate semnele caracteristice si distinctive ale unei adanci antichitati .



Jegul ciobanilor ia proportii mitice. Un baietan de crasma e varat in niste ciobote unse cu dohot si croite dintr-o vaca intreaga , mamaliga e mestecata cu piciorul unui scauies, intr-o odaie e atata goliciune ca ai fi putut prea bine invarti o mata de coada si n-ar fi avut de ce se prinde . Ochiul scriitorului mareste si diformeaza in sensul enormului si salbaticului, fiind producator de fantasmagorii. Toate simturile de altfel sunt iritate.
Pantagruelismul lui Hogas e inrudit cu flamanzeala lui Creanga si cu gastronomia primitiva a lui Sadoveanu. Foamea e salbatica, cinele sunt uriase. Scrobul e facut dintr-un numar infinit de oua, borsul e un ocean, mamaliga apare ca mancarea sacra, care neinghitita la vreme pricinuieste caderea individului in lumea umbrelor.

D. D. PATRASCANU
Comicul lui D. D. Patrascanu (1872 1937) e mai mult de ordinul bufoneriei, traind din situatii caricate si din mecanizari. Un inspector viziteaza o scoala provinciala, se loveste de usa, isi face un cucui in frunte, e luat in primire de directoare si manuit ca un automat, sfarseste prin a scrie in condica de inspectie contrariul de ceea ce gandeste. Un francez aclimatizat, Jean Renaud, invita pe un prieten la masa (idee luata probabil din Mark Twain). Francezul arata invitatului apartamentul sau, mon cabinet de travail , la salle de bain , la salle a manger , care toate sunt de o indigenta caricaturala, apoi il ospateaza mizerabil conform unui meniu solemn in care se vad scrise mancari pretentioase ca Aperitifs a la russe,
Consommé Richelieu au fumet de céléri, Pommes de terre a la française, sauce divine. La punctul Corbeille de fruits, amfitrioana pune pe masa un pumn de nuci. Doi soti se pregatesc de bal, si obisnuitele mici tragicomedii ale imbracarii iau o forma atat de catastrofala, incat sotul nu mai vrea sa mearga la bal, cand e aproape gata, iar sotia arunca in capul barbatului un lighean cu apa. Compunerile care exprima, pe urmele lui Caragiale si Sadoveanu, umorul inocentei, in care se evoca intr-o limba plina de mireasma moldoveniei si a scripturilor fericirile oamenilor simpli sunt cele mai merituoase. In Timotheiu mucenicul este fermecator stilul biblic prin care preotul si ascultatorul sau isi indreptatesc libatiile. Bucata memorabila a lui Patrascanu e Inzapaditi, analiza a euforiei ebrietatii, inrudita cu aceea din schita
Calatorului ii sade bine cu drumul a lui Bratescu-Voinesti.
Todirita Naum si Iorgu Chirilovici s-au inzapezit la Pascani tocmai de revelion. Seful de gara ii invita sa petreaca cu ai sai si cei doi se simt cum nu se poate mai bine. Lupta intre dorinta de a ramane si falsa veleitate de a pleca formeaza umorul compunerii, a carei tehnica sta in transcrierea dialogului, foarte caragialian in substanta, insa de o savuroasa incetineala moldava.

JEAN BART
Jean Bart, cu numele adevarat Eugeniu P. Botez (1874
1933), divulga in Jurnalul de bord, cu o gratioasa eruditie ce aminteste Nautica lui Baldi, terminologia marinareasca (siflii, nava, cabestan, manele, prova, babord, tribord, pupa, gabie, arborada, sarturi, zburatori, vergi etc.). Nuvelele, mai curand niste amintiri sentimentale, arata pretutindeni simpatie pentru salbaticiuni (oameni si animale). Ca o culme de rezistenta la civilizatie e citabil cazul lipovenilor din Delta care emigreaza in Siberia de raul legilor: Nu mai putem trai aci, sunt prea multe legi. Nu mai e chip de stat din pricina legilor. Ironia fata de inutila complicatie a vietii civile o strecoara autorul in istorii al caror agent epic este formalismul excesiv. Vamesul unui port masoara riguros locul ocupat de o cireada de vite ce urmeaza a se imbarca si nu admite nici un fel de murdarie.
Un vitel nascut pe chei si neprevazut in permisul de export da nastere la cele mai ridicule incurcaturi. Un vas roman sufera mari dificultati la Liverpool, din cauza ca a adus pe bord un caine, si animalele vii nu pot debarca in Anglia. Unui taran autoritatile comunale ii fac din razbunare act de deces, ii refuza darile sub cuvant ca e mort, dar il urmaresc pentru neplata lor. Taranul injura tribunalul si, desi mort, e osandit la inchisoare, dupa care intamplare ramane putin scrantit, cu obiceiul inofensiv de a vari capul pe usa tribunalului si a striga:
Huideo! ho! chioaro! cu privirile la imaginea Justitiei legate la ochi. Europolis, simpatic roman maritim, adopta un zolism in modul mai emotionat si mai artist al fratilor de Goncourt, fiindca urmareste cauzele sociale prin care o femeie se prabuseste. Romanul e alcatuit din scene de comedie si din momente patetice, imbinate cu inlesnire intr-o naratiune obiectiva, care, fara a atinge complexitatea, starneste indeajuns meditatia asupra eternului uman. Stamate Marulis, patronul cafenelei din fata debarcaderului din Sulina, primeste din
America o scrisoare de la fratele sau Nicola, imbarcat pe vremuri marinar pe un vapor francez. Un american, fie si din
Guyana, nu poate fi decat miliardar. Colonia greceasca intampina triumfal pe Nicola, care vine cu fata sa Evantia, nascuta din convietuirea cu o indigena de culoare. Toti cred ca e bogat. Toata tragedia rezulta de aici. In realitate Nicola e un fost ocnas fara nici un ban. Cand se afla acest lucru, toata lumea il paraseste, omul cade in mizerie, devine contra bandist si e impuscat, fata ajunge stea de cabaret, dupa ce un ofiter o sedusese, se imbolnaveste de tuberculoza si se stinge cu nostalgia Ecuatorului. Fiinta exotica transplantata in teritoriu neprielnic care piere pe malul Dunarii, dezgustata de carne si cu dorul bananelor si nucilor de cocos, existenta ratacitoare a lui Nicola sugereaza un lirism naval, o tristeta a dezadaptarii, amintind nostalgiile cu corabii, porturi si cabarete de mateloti ale lui Pierre Loti, de la care pare a veni si simpatia pentru femeile de culoare, bineinteles fara maturitate artistica.



CONSTANTA MARINO-MOSCU
Suferintele discrete ale unei femei maritate cu un barbat pe care nu-l iubeste, melancoliile unei fete tuberculoase, acestea sunt temele esentiale din culegerea de nuvele Ada Lazu a
Constantei Marino-Moscu, care a risipit prin reviste fermeca toare pagini de tip memorialistic.

DUMITRU C. MORUZI
Dumitru C. Moruzi (1860 1914) e un amator care isi romanteaza amintirile. Subiectul epic din Pribegi in tara rapita e fara insemnatate. Toata valoarea romanului sta in documentatia asupra vietii boierilor si taranilor din Basarabia. Alcatuirea unei case boieresti, la Chisinau si la tara, moravurile nobilimii basarabene, ale curtii din Petersburg, calatoriile pe drumul cel cu stalpi , po doroghe stolbovoi , in faeton, dormeza , tarantas , aceste toate sunt infatisate cu un mare pitoresc.
RADU ROSETTI
Tot memorialist este si Radu Rosetti (1853 1926), boier de vita veche, istoric si nuvelist. In Amintiri vorbeste mai mult de familia sa in stil anecdotic. Povestile moldovenesti alcatuiesc un adevarat decameron, cu subiecte de predilectie erotice, in care accidentul castrarii joaca un mare rol. Scriitorul poseda in cel ma inalt grad inventia nuvelistica, chiar daca e la mijloc numai o alegere a unor anecdote auzite. Pacatele sulgeriului e o buna naratiune, cu o foarte studiata analiza a conditiilor agrare ale epocii (sec. XVIII). Sulgeriul Mihalache e un om viteaz, dar cu pacatele clasei lui: usuratate erotica, lacomie de bunurile razesesti.

GALA GALACTION
Gala Galaction (*1879) are comun cu I. Agarbiceanu, fiind si el poet, obisnuinta de a pune probleme de constiinta. Ba chiar e de parere ca indeletnicirea literara trebuie sa fie prevazatoare, dornica sa instruiasca pe ceilalti si sa le foloseasca , iar scriitorul, un pedagog, daca nu un profesor .
Arta pentru arta este o iluzie si o desarta fanfaronada. La inceput tendentionismul e discret, constand in zugravirea luptei intre virtute si ispita. Cea mai buna nuvela de aceasta categorie este De la noi, la Cladova. De popa Tonea s-a indragostit
Borivoje, nevasta prea tanara a lui jupan Traico. Popa, om aprins si supus ispitelor, nu scapa neturburat, dar are totusi puterea sa invinga demonul cu chip atat de ingenuu al sarboaicei. Scena respectiva este puternica si de un stil focos. Ocolita de Tonea,
Borivoje se imbolnaveste si are doar consolatia sa moara la pieptul lui in duhul, de asta data foarte suav, al unei imbratisari mistice. O buna nuvela este Gloria Constantini, cu actiunea tot langa Dunare, de asta data la Corabia, in acelasi mediu cosmopolit balcanic, eroul fiind fiul romanului Tudor Fierescu si al unei turcoaice. Gala Galaction se dovedeste in ultima analiza un verist. Verga isi lua lumea lui din sudul Italiei, acolo unde sangele e mai iute, ca sa explice izbucnirile eroilor,
Galaction ii alege printre sarbi, greci, turci, hibrizi balcano dunareni cu sufletul pripit si aprins. Constantin ravneste la cumnata-sa, gaseste o comoara, isi omoara fratele si cade impuscat de graniceri cand da sa fuga cu iubita. Scriitorul defineste cu sau fara voie specificul zonei dunarene.
Mai tarziu Gala Galaction se dedica cu totul propagandei.
Intr-un loc se arata interesat de comunism si saluta Interna tionala. In Papucii lui Mahmud, mai mult parabola decat ro man, profeseaza un soi de religie naturala, admitand valabilitatea tuturor confesiunilor. Doctorul Taifun e o dezvino vatire a femeii plurivire , a Magdalenelor. In fine, La raspantie de veacuri, varietate de Dichtung und Wahrheit, e o autobiografie voalata suferind de dilatatie verbala. Logosul imbraca aici toate varietatile: monologul, dialogul, dizertatia, conferinta, discursul, predica, omilia, catehisirea.

ALICE CALUGARU
Putin cunoscuta Alice Calugaru, autoare a unui volum de versuri romanesti Viorele (1905) si a unui roman francez La tunique verte (publicat sub numele Alice Orient), a risipit prin reviste (Semanatorul, Viata literara, Luceafarul, Viata roma neasca) poezii abundente in compozitie, nu bogate in imagini, inclinate a transcrie polifonia din univers, taraitul greierilor, sfaraitul fusului, ritmurile universului:
Aud cantarea lumii, si ritmu-i bate des,
Si vesnice cadente din glasurile-i ies.
E-ntai sonorul cantec stapanitor al marii
Ce-n ritmul grav se duce si vine-n largul zarii...
Cum trece carul vremii cu mii de roti pe ceas
El bate drumul vietii in ritmicul sau pas
Si morile ce-n ape si-n vanturi grai framanta,
Cu masurate glasuri cantarea painii canta.
Si-n urma cand ne ducem pe poarta vietii mari
In ritmul tanguirii, bat clopotele rari.
E o poezie feminina, avand ca fond senzatia directa a lumii, perceptia ploaiei, a apelor, a caror cadenta olarul o presimte in invartirea urciorului. Poezia reprezentativa este Serpii, traducand sub imaginea reptilelor orgoliul femeii fascinatoare de a vedea fiintele masculine tarandu-i-se pe dinainte:
Ma reazam de-un copac s-acolo astept tot neamul vostru-nvins
Sa mi se-adune la picioare cu trupuri acere de spada,
Sa nalt, incolacind pe bratu-mi intins, salbatica mea prada
Si-n cingatori insufletite sa las sa-mi fie brau-ncins.
Far de putere impotriva-mi, padurea-ntreaga-mi este roaba,
Ea ce ma-nlantuia cu aspra-i mireasma si cu teama grea,
De-acum imparatia-i toata de taina si fior e-a mea
Si-nveninata-i vrajmasie e cucerita mea podoaba.







Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2020 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite