s5u5uy
Ardeleanul St. O. Iosif (1875—1913) a parut cel mai in spiritul noului mesianism, tinandu-se seama si de productia lui patriotica, totusi figura lui e complexa. Intai el e un neoromantic de ton minor, cantand nostalgia de sat, a unui sat idilic, ca in desenele lui Ludwig
Richter, in care lumea de la batran pana la ultimul caine participa cu melancolie zambitoare la evenimentele capitale: nunta, inmormantare, festivitati. In poezia lui Iosif, lipsita de “nervi”, toata lumea e fericita de a fi nostalgica. Batranii vorbesc nepotilor despre vremurile trecute, bunica toarce, mosnegii se uita cu ganduri de moarte dupa autumnalii cocori, cainele Grivei se tine dupa copil, poetul satului contempla intr-o dulce mahnire nucul casei paterne:

De mult s-au risipit si-acei
Batrani ce-n umbra ti-au statut
La sfaturi cu parintii mei —
Si frunza ce-o calcara ei
Tarana s-a facut!
Marile disperari sunt absente si poetul, departe de a ocoli lumea, gusta melancolia la hora duminicala:
M-am dus si eu. La vesela serbare
Priveam asa pierdut, si-ntaia oara
In sufletu-mi simtii cum se strecoara
Fiorul tau de dulce intristare.
Intr-un fel, Iosif contribuia astfel, pe urmele lui N. Beldiceanu, la poezia plictisului, placuta simbolistilor. El canta iarmaroacele, cate rinca si lasa sa i se surprinda accente din Verlaine (din care tradusese):
Cand ma gandesc la viata-mi din trecut,
Imi pare-un parc salbatec si tacut.
Francis Jammes incepea a fi cunoscut, si cutare intoarcere navalnica a oilor are nuante neopastorale:

S-aud de pretutindeni talangile sunand,
Plang unele cu larma si altele-n surdina,
Raspund si dau de stire ca turmele-n curand
Vor cobori la sesuri...
Iosif evoca chiar o cetate moarta in spiritul rodenbachian, cu delicate efecte acustice:
La Nürnberg, in vechiul castel,
Steteam rezemat de-o fereastra,
Privind cum se-mbraca sub el
Orasul in negura-albastra.
Si cum ramasesem visand,
Un clopot incepe sa sune
Asa de duios si de bland
De parca o ruga ar spune...
Si purpur plutea in fasii
Prin negura vanata-a serii,
Pe uliti stravechi si pustii,
Robite de vraja tacerii.
El suna si alte-i raspund,
Cantand ca argintul de clare,
Si-odata s-aude din fund
Si clopotul domului mare!
Si valuri de-adanci armonii
Plutesc in fantastice zboruri,
Parand ca sunt sute si mii
De ingeri ce murmura-n coruri...
Poetul a fost un traducator minunat. Blestemul bardului de Uhland,
Grenadirii lui Heine par originale. Lenore de Bürger e oferita intr-o interpretare magistrala:
Auzi... deodata, trap, trap, trap,
Copite bat afara.
Un calaret s-opreste-n drum
Si urca-ncet pe scara...
Lin suna micul clopotel —
Cling-cling-cling, fara veste...
Si de la usa, lin detot,
Vin soaptele aceste.