h2r7ru
N-am duce acest studiu pana la sfarsitul sau logic, daca n-am aminti in capitolul final si de incercarile extremiste, intr-un spirit fie chiar numai inofensiv. Oricum s-ar numi aceste curente: cubism, futurism, dadaism, suprarealism, constructivism sau integralism, oricare ar fi chiar directiile contrare in care se indreapta, intrucat cubismul, constructivismul si integralismul tintesc, cel mai putin in plastica, spre o arta abstracta, pur intelectuala, pe cand dadais mul si suprarealismul se indreapta spre ilogic, spre irational, gasit pur in stare onirica, adica in stare de vis; cu toate diferentele, aceste miscari au, asadar, doua note comune: caracterul revolutio nar de rupere a oricarei traditii artistice, de libertate absoluta, de panlibertate, am putea spune, de violare a conceptului estetic de pana acum, a limbii, a sintaxei, a punctuatiei, in care vedem punctul extrem al principiului individualist adus de simbolism si de modernism in genere; si, in al doilea rand, o vointa ferma de a realiza o arta internationala, peste hotare, fenomen de reactiune postbelica ce ne explica, poate, prezenta atat de compacta a evreilor in sanul lui.
Nu trebuie sa uitam ca inventatorul dadaismului, Tristan Tzara, nu e decat compatriotul nostru S. Samyro, care, impreuna cu I.
Iovanaki (azi I. Vinea), a scos cele patru numere ale revistei Sim bolul pe la sfarsitul anului 1912. Lansand in 1916 dadaismul, in una din cafenelele Zürichului, Tristan Tzara a intrat azi in istori ile de literatura franceza.
Principiul dadaismului expus in cele „7 manifeste“1 este intoar cerea la inconstientul pur; dadaismul e, dupa cum se exprima un admirator roman, „o pusca incarcata cu zgomot pur“.
Ion Vinea. Ion Vinea (n. 1896) a fost principalul factor al ex tremismului roman, nu numai din pricina publicarii revistei Con timporanul, ci si prin talent si mobilitate. Dar tocmai aceasta cautare a ultimelor formule literare pentru a fi in „ritmul vremii“, ca si faptul ca nu si-a adunat inca poeziile in volum, nu ne dau posibilitatea unei analize proportionale; ceea ce insemnam aici nu poate fi decat o simpla indicatie provizorie. Debutand impre una cu Tristan Tzara in Simbolul din 1912, sub steaua lui Baude laire, el s-a cautat de atunci mereu, semn al vointei, prin elimi narea sentimentului, a sensibleriei, a anecdoticului, prin inlo cuirea, deci, a lirismului direct de confesie, printr-o expresie in directa, deturnata, retinuta, intelectualizata, prin amestecul peisa giului intern cu cel extern si, mai ales, prin notatia inedita si neprevazuta.

Promotor al curentelor de dupa razboi, desi nu vedem aderenta artei sale in constructivismul Contimporanului, Ion Vinea tine sa-si incurce ghemul artei in expresii enigmatice si in libertati fata de punctuatie, ce nu pot, totusi, masca firul clar al marii sale inte ligente artistice ce se stravede.
B. Fundoianu. B. Fundoianu (n. 1898), care a fost teoreticianul franco-roman al curentelor noi in revistele de avangarda, e si un poet roman in nici o legatura, de pilda, cu suprarealismul; inspiratia sa, dimpotriva, e traditionala, rurala am putea spune, cu peisagii de provincie moldoveneasca, in care numai accentul si notatia, cu influente dealtfel argheziene, sunt moderniste2 .
1 Tristan Tzara, Sept manifestes Dada, 1924.
2 B. Fundoianu, Privelisti, a1930i, Ed. Cultura nationala.
Ilarie Voronca. Ilarie Voronca (n. 1903) a debutat la Sburatorul cu o poezie usor influentata, mai ales, de Camil Baltazar si Adrian
Maniu, caracteristica si printr-o sentimentalitate ravasita si descompusa de „tristeti“ si de „restristi“, dar si printr-o facilitate aproape prodigioasa de a se exprima in comparatii si imagini, ce se anuleaza tocmai prin acumulare.
Acest poet, dezagregat sufleteste, a ajuns apoi teoreticianul integralismului, cerand „nu dezagregarea bolnava, romantica, suprarealista, ci ordinea sinteza, ordinea constructiva, clasica, in tegrala“. E de prisos sa adaugam ca poezia sa a ramas tot statica, tot poezie de atmosfera; pletorice, imaginile au devenit insa mai dinamice, luate fiind din mecanica, sau violent citadine, si, sub influenta dadaismului, asociatiile mai disparate, expresia mai elip tica si libertatile fata de gramatica mai mari. Printr-o activitate neintrerupta, Ilarie Voronca s-a multiplicat si se multiplica anual printr-o serie de volume si volumase, in romaneste si in frantu zeste: Colomba (1927), Ulise (1928), Plante si animale (1929),
Bratara noptilor (1929) etc., etc., in care „integralismul“ a fost uitat. A ramas doar capacitatea neintrecuta de creatie imagistica,
— imaginile lui ramanand, totusi, autonome, chiar in cele mai organizate dintre poemele sale (Ulise)1 .
In aceeasi linie amintim si poeziile lui Stefan Roll2 , Sasa Pana si, in genere, a grupului de la revista Unu, din care subliniem mai ales senzualismul excesiv al lui Geo Bogza. Desprins din cercul
Unu e si Mihail Dan cu Sens unic, cu tendinta spre clarificare, cu accente individualiste in poezia titulara — cum i se cuvenea traducatorului lui Maiakovski.
1 Ilarie Voronca, Restristi, 1927; Colomba, 1927; Ulise, 1928; Plante si animale, 1929; Bratara noptilor, 1929; Zodiac, 1930; Invitatie la bal, 1931;
Incantatii, 1931; Petre Schlemil, 1932; Patmos, 1933 etc.
2 Stefan Roll, Poeme in aer liber, 1929.
Alti poeti. Nu intra in putinta unei istorii literare, in cadre relativ restranse, de a studia si nici chiar de a enumera pe toti scriitorii mai tineri, care ar merita-o prin merite sau sferturi de merite. O istorie literara implantata in activitatea curenta, la zi, nu poate fi, in partea noua, decat provizorie, ramanand a fi innadita nu numai la aparitii noi, ci la confirmari de talente, nu inca destul de formate in clipa redactarii primei sale editii. Des pre cativa din ei, fara pretentia unei egale distribuiri de atentie, mai amintim:
Chiar dintre colaboratorii Sburatorului citam abia aici, din neputinta clasificarii, pe: George Silviu (n. 1899) cu o lirica varia ta, desi poate mai mult de ordin social (Infrangeri, 1934; Paisie
Psaltul spune, 1935); pe G. Nichita cu Destramare (1925) si Evadari
(1926), si mai ales pentru acest ultim volum de grele oboseli ci tadine realizate intr-un material mai dens si mai nou; pe Dumi triu N. Teodorescu, cu o atmosfera de toamna, inrudita cu cea a lui Bacovia, cu o forma simpla si elementara, cu putine imagini, dar de o convergenta desavarsita (Noptile, 1917; Foi galbene,
1927).
George Lesnea (n. 1902), poetul proletar iesean (desi versurile nu sunt revolutionare decat in traducerile din Esenin), cu Veac tanar, 1931 si Cantec deplin.
V. Cristian (1912) ne-a dat un volum de poezie eterata (Eflu vii, 1933).
Poezia poetului basarabean Vladimir Cavarnali e, in sfarsit, eruptiva, oarecum primara, dar viguroasa, cu adevarat lirica si patetica.
Closca cu puii de aur (1934) a lui Dragos Vranceanu (n. 1907) curge in jgheabul undei melancolice a unei inspiratii elegiace fara moarte, la noi ca si in poezia italiana, pe urmele careia se pare ca a mers.
Premiul tineretii il detine detot tanarul Stefan Baciu, desi la al doilea volum de versuri, din care unul chiar numai de iubire — pline de prospetime descriptiva si de un energetism ce-i sade, dupa cum i se potrivesc si imperfectiunile1 .
Vlaicu Barna, poet in evolutie, cu amestec de ruralism arde lean si modernism bucurestean2.
Virgil Carianopol3, Teodor Scarlat, Maria Banus, remarcabila in erotica, Ion Th. Ilea, C. Miu Lerca, Vasile Munteanu, Stefan
Stanescu, Andrei Tudor, Teodor Murasanu, Constantin Nissipeanu4 ,
Ion Georgescu, Iulian Vesper etc., etc.
1 Stefan Baciu, Poemele poetului tanar, 1935; Poeme de dragoste, 1936.
2 Vlaicu Barna, Cabane albe, 1936.
3 Virgil Carianopol, Flori de spini, 1931; Poeme, 1933; Un ocean, O frunte in exil.
4 Const. Nissipeanu, Metamorfoza.