c1d23dj
Alice Calugaru. Meritul poetei Alice Calugaru, plecata si instrainata inca din 1912, nu trebuie cautat in prematurele Viorele, publicate la 17 ani (1905), pline de atmosfera si materialul lui
Cosbuc si Eminescu, fara a mai vorbi de alte influente sau naivitati proprii, exprimate in versuri fluide. Originalitatea poetei incepe abia peste cativa ani in poeziile publicate prin reviste si neaduna te nici pana acum in volum, caracterizate prin lipsa lirismului di rect si a feminitatii sentimentale, prin observatie si putere descrip tiva, prin obiectivitate si chiar prin oarecare virilitate de expresie
(Serpii, Nuferii etc.)1 .
V. Demetrius. Desi din cremenea dura a talentului sau a tasnit odata flacara vie si spiritualizata a iubirii, in cele mai izbutite ver suri ale sale (Sonete, 1914), inspiratia lui V. Demetrius (n. 1878), romancier realist, se limiteaza in genere in cercul observatiei rea liste, a unei lumi cu colturi si reliefuri, in peisagiu deci (Vremea rea, de pilda) sau in portretistica (Camatareasa, Dogarul, Tocilarul,
Groparul, Golanul etc.), in care talentul lui de observator se poate valorifica, desi se incearca si in neizbutite analize psihologice
(Neinteleasa remuscare), in furtunoase versuri erotice sau chiar in poezii de „conceptie“ si in constructii ideologice, turnate intr-o
1 Alice Calugaru, Viorele,1905. limba terestra si laborioasa. In straturi de huma se gasesc, totusi, si sclipiri de argint (Tristetea poetului, In padure, Barza etc.)1.
A. Dominic. A. Dominic (n. 1889) este un continuator al lui
Octavian Goga. Ca punct de plecare: poeti sociali, amandoi ravnesc la misiunea de a intrupa dureri si aspiratii colective; ca realizare, aceeasi expresie retorica cu acumulare de abstractiuni grandi locvente. Credinta intr-o misiune ce transcende posibilitatile indi viduale pentru a reprezenta umanitatea sau suferinta universala

(Israel, Omul, Invocatie, Rugaciune, Ispasire).
Pe cand Goga se coboara insa in intimitatea vietii taranimii de dincolo spre a o fixa in amanunte topice, Dominic se mentine pana la urma in vaticinatie, in apostrofe si in generalitati — mai mult verbale. Poezia lui este un pumn crispat spre necunoscut, o conti nua imprecatie si invectiva, in care „eternitate“ si „infinit“,
„enorm“, „invins“, „vesnic“, „neant“, „tragic“, „fatal“, „profund“,
„urias“, „cosmic“ sunt cuvintele cele mai caracteristice. Iata pentru ce acestor poezii vehemente le preferam alte cateva mai mici, ca
Diamantul, de pilda, in care poetul izbuteste de a nu mai fi Do minic2.
Leon Feraru. Expatriat in America prin 1913, Leon Feraru (n.
1887) si-a publicat in 1926 poeziile de tinerete in volumul
Maghernita veche, — in care e firesc sa gasim incrustate vestigiile epocii lor de producere si ale poetilor ce i-au fixat sensibilitatea
(Cerna, Eminescu, G. Cosbuc, D. Anghel, St. O. Iosif).
Cutie de rezonanta a ecourilor unei intregi generatii poetice, in care trilul erotic domina, s-ar putea distinge, totusi, si o firava nota de inspiratie realista si sociala (Maghernita veche, Cantecul
1 V. Demetrius, Versuri, Buzau, 1901; Trepte rupte, Buc., 1906; Sonete,
Flacara, 1914; Canarul Mizantropului, Steinberg, 1916; Fecioarele, Alcalay,
1925.
2 A. Dominic, Revolte si rastigniri, Socec, 1920. ciocanelor etc.), cu sunet propriu. Cat despre versurile patriotice, probabil mai noi (Inchinare, Tarii mele natale), ele cinstesc senti mentele poetului, dar mai putin pe artist1.
Eugen Relgis. Eugen Relgis (n. 1895) a debutat printr-o serie de poeme in proza, Triumful nefiintei, pastise ale manierei si chiar ale subiectelor lui D. Anghel. Convulsiunile razboinice l-au fixat, apoi, intr-o atitudine umanitarista, cunoscuta prin atatea opere de propaganda. Poetul i-a supravietuit in nota sociala, urbana si ideologica, turnata intr-o compacta forma verhaereniana, retorica si acumulativa (Cantecul masinei).
Inspiratie umanitara, sociala, exprimata intr-un peisagiu cita din de masini, de porturi, de elevatoare, intr-un material verbal dur, abstract si retoric.
G. Talaz. Specia aptitudinii poetice a lui G. Talaz (n. 1890) e de a nu zugravi mici tablouri realiste, din care se desprinde o intentie simbolica (Mlastina, Scorbura).
Unele poezii purced si dintr-o solidaritate intima cu natura, dintr-un panteism fara amploare, dar real, dintr-o identificare cu pamantul fecundat de principiul solar.
De peste tot se desprinde insa o impresie de lipsa de originali tate a formei, de atonie, de vetustate, de banalitate, mai ales in exprimarea unei ideologii primare, elegiace si pesimiste, care vrea sa se inalte la filozofie2.
Mircea Dem. Radulescu. Departe de a consta in vreo particu laritate a sensibilitatii sau a expresiei artistice, modernismul, sem nul sub care au fost salutati Leii de piatra, se rezuma in elemente pur exterioare: crearea, anume, sub dublul aspect al mondenitatii si al activitatii orasenesti, a unei poezii citadine. Mircea Dem.
1 Leon Feraru, Maghernita veche, 1926.
2 G. Talaz, Flori de lut, 1920; Rasul apei, 1923; Soare, 1926.
Radulescu (n. 1889) a debutat, asadar, ca poet al elegantelor femi nine, cu frou-frouri de matase, cu blanuri somptuoase, cu „au touri“, al balurilor „ametitoare“, al „pantofilor cu forma mica“ — facand astfel din versurile sale un comentariu scrobit al ilustratiilor galante.
Pentru a-si rascumpara frivolitatea, el a incercat sa ne dea si aspectul verhaerenian al orasului, adica aspectul lui proletar, cantandu-ne atelierele (Privelisti moderne), salahorii din port etc.
Totul — ca si peisagiile frivole si elegantele feminine — intr-un stil de uniforma „perfectie“.
Razboiul a prefacut pe acest poet al ciorapilor de matase si al
„ciocanelor“ in „bard national“, adica intr-o specie literara pe cat de numeroasa pe atat de compromisa fata de estetica pura. In epoca neutralitatii si a razboiului, el a sculat, asadar, pe morti, pentru ca, in lipsa celor vii, sa cucereasca Ardealul:
Cand viii sunt lasi,
Vom sti sa ne batem, noi, mortii. si l-a pus pe Mihai sa-si adune gloatele in vederea aceluiasi scop, a evocat Putna, Bucovina, campiile Galitiei, a „trezit“ pe latini, a cantat Belgia, viata soldatilor in transee, a invocat pe strabuni, a apostrofat pe Wilhelm, a cantat prohodul Austriei, a cantat pe ostasii ardeleni, Oituzul, Marasestii, — intr-un cuvant, a cantat momentele esentiale ale neutralitatii si ale razboiului nostru de intregire — in versuri energice, si, oricata rezerva am avea fata de aceasta specie de poezie eroica, trebuie sa recunoastem ca, din atata literatura patriotica, tot Eroicele s-au dovedit mai potrivite scopului 1.
Aron Cotrus. Ceea ce impresioneaza, in prima linie, la Aron
Cotrus (n. 1891), e intemperanta verbala; lipsita adesea de rima,
1 Mircea Dem. Radulescu, Lei de piatra, poezii, Buc., 1914; Eroice, poezii,
Buc., 1915; Poeme eroice, ed. compl., Buc., 1915; Eroice, Ed. Casa scoalelor,
1927; Suflet de uzina, poezii de razboi, Buc., 1919. de ritm, de egalitate silabica, proza uneori transformata in ver suri numai printr-o fictiune tipografica, poezia scriitorului arde lean se revarsa, acum tumultoasa in cataracte nu totdeauna cerute de un accent sufletesc, acum in lenese panze de ape; inegalitate silnica si neobisnuit de verbala.
Dominat de o expresie torentiala, in care revin cuvintele co losal, teribil, enorm, ingrozitor, grozav, crunt, fioros, salbatec etc., adica tot ce traduce violenta si exagerarea — si, tinand seama ca adesea expresia comanda atitudinea sufleteasca — este firesc sa banuim ca atitudinea poetului e de natura eruptiva si vizeaza la dezlantuirea unei salbatice energii, ca a unei forte firesti.
Cu un astfel de stil saturat de invective si pornit spre expresia puternica, pe langa un exces de individualism, se mai puteau expri ma si sentimente colective; subiectele sociale si cele patriotice, in legatura cu imprejurarile razboiului mondial, au intrat, deci, de drept, in domeniul poetului si au dus la accente de vigoare revolutionara, mai ales in Maine. In Horia, nota e mai mult socia la decat nationala; rascoala e vazuta prin prisma luptei de clasa.
Constructia poemului e de ordin mai mult liric si retoric decat epic1 .
Tot la acest capitol mai trecem alti doi poeti prin faptul de a fi cantat razboiul realist si plastic, fara avant liric.
B. Luca. Versurile de razboi ale lui B. Luca reprezinta un prim material, neprelucrat, al poeziilor lui Camil Petrescu: notatiuni realiste din viata de transee si de razboi, in genere, fixate insa intr-un spirit mult mai antirazboinic; e, credem, prima atitudine retractata in sanul unei literaturi universal „eroice“; notatii obse sive in stil telegrafic si acumulativ2:
1 Aron Cotrus, Poezii, Tip. Noua, Orastie, 1911; Sarbatoarea mortii, Tip.
Concordia, Arad, 1915; Romania, poema, Brasov, 1920; Neguri albe, versuri,
Alba-Iulia, 1920; Versuri, Bibl. „Samanatorul“, 1925; In robia lor, Arad, 1926;
Horia, a1935i etc.
2 B. Luca, Primitive, 1916; Golgota, 1928.
Convoaie lungi de ologi, de ciungi, cu carnea putreda de branca, cu rane sangerande inca; invalmaseala de ofiteri, soldati, la fel de hazi, flamanzi si degerati — innoroiata gloata
Cu trupul frant si fata moarta etc.
(La triaj)
Camil Petrescu. In aceeasi linie realista si oarecum umanita rista (nu insa principial si declamatoare) se afirma si poezia de razboi a lui Camil Petrescu (n. 1894) din Versuri, a carei definitie e cunoasterea plastica a lumii. Poezia devine, astfel, mai mult o problema de sensibilizare decat de sensibilitate; totul se reduce la materie si la ochiul care o fixeaza; procedeul obisnuit al simbo lismului de a abstractiza se rastoarna: senzatiile se plasticizeaza prin contururi energice; poezia nu mai e sonora, ci tactila; e o poezie optica.
Dizolvata in amanunte, amenintate de prozaism si prin analiza, dar si prin inlaturarea voluntara a oricarui aparat poetic, poezia lui Camil Petrescu se valorifica prin notatii de ordin pur vizual, expresii materiale din cele mai topice pentru traducerea senzatiei si imagini viguroase (Vis de anemic, Amiaza de vara, Mana, Vesnicie,
Mars greu). Abstractia este aproape cu totul eliminata; notiuni ca
„amintirea“, „nadejdea“, „fericirea“ devin materiale: se vorbeste si de „picioarele“ nadejdii si de „caltii“ fericirii.
Valoarea unei astfel de expresii poetice sta in precizie, in ima gini si in intrebuintarea vorbelor prin eliminarea asa-numitei ter minologii poetice, determinata pe temeiul unei sonoritati indife rente continutului. Nu exista cuvinte nepoetice, ci numai cuvinte improprii; valoarea poetica a cuvantului iese numai din proprie tatea lui. Fraza e smulsa de sub orice sugestie melodica si, pentru a avea un caracter mai independent si mai viril, e prinsa in copcile unor locutiuni, ca: „e evident“, „de fapt“, „se vede ca“, „poate ca“,
„in mod firesc“, considerate, in genere, ca prozaice si discursive.
Pe langa prozaismul voit al expresiei, poetul cultiva si metoda ana lizei. Desi ne-am obisnuit sa privim poezia ca o sinteza, el ne-a zdro bit insa in cioburi oglinda.
Riguroasa si plastica, notatia lui nu are, totusi, nimic antipoe tic in sine; numai suprapunerea ei fara cimentul emotiunei ar putea duce la dizolvarea poeziei in proza. Prezenta emotiei il ridica totusi pe poet peste materialul brut al notatiei expresive.
De la realismul Ciclului mortii, Camil Petrescu a trecut la gratia ciclului Un luminis pentru Kicsikem1, in care a realizat o poezie intimista, plina de lumina si de fin joc psihologic.
Si dupa ce a „vazut ideea“ inca din Versuri, ne-a dat si o poezie ideologica, in ciclul Transcendentalia (Cercul, Plecare, Interioara,
Cocorul etc.), in care se fixeaza imposibilitatea spiritului de a cunoaste absolutul, marita si de incapacitatea lui de a se scobori in miragiile din fundul sau. Expresia ramane tot atat de plastica si voit realista, numai tehnica, sub influenta lui Ion Barbu, se intuneca prin forme eliptice, suprimarea punctuatiei si alte proce dee extremiste, nepotrivite unei astfel de poezii2.
I. Valerian. I. Valerian (n. 1896) a reusit sa ne integreze in cateva poezii senzatii in material cosmic: iarna, de pilda, se inte greaza in cadrul tuturor iernelor trecute (Iarna), dupa cum linistea se integreaza intr-o oboseala cu proportii cosmice (Liniste). Rever sul acestei facultati este insa exagerarea si deformarea. Poezia lui si-a gasit in simbolul laborios un fel de expresie naturala. Bombas ticului cugetarii i se adauga uneori si gongorismul formei lutoase3 .
1 Sburatorul literar, 1922, p. 491.
2 Camil Petrescu: Versuri, Cultura nationala, 1923; Transcendentalia, a1931i, Ed. Cultura nationala.
3 I. Valerian, Caravanele tacerii, 1923; Stampe dobrogene, 1927.