u5f24fo
Cine nu l-a ascultat niciodata pe N. Iorga (a fost un orator extraordinar, imposibil de transcris) cu greu isi va face o idee justa de opera lui. Activitatea istorica in care intra si foarte multa jurnalistica este enorma si numai la indemana specialistilor. Acestia obisnuiesc inca de mult sa tagaduiasca valoarea stiintifica a istoricului sub cuvant de erori, neglijente. Totusi, sub raport “stiintific”, obiectia e nedreapta.
Erorile lui Iorga (1871—1940) sunt neinsemnate fata de uriasul material adunat si de soliditatea globala a monografiilor lui. Nu este ramura a istoriei in care N. Iorga sa nu fi alcatuit sinteze capitale. El tine piept ca specialist total unei sumedenii de specialisti unilaterali.
Se schimba chestiunea cand e vorba de valoarea literara a operei lui istorice si se poate pune intrebarea ingrijorata daca este vreo carte care, fie prin constructia ei, fie prin idei, sa ramana. Raspunsul principal e negativ. N. Iorga era un stilist original, punand personalitate si pigment polemic in cataloagele de nume, in uscatele rasturnari de fise cronologice. El reprezinta un tip anacronic de diac, de intocmitor de letopisete pe baza unei cantitati uriase de izvoade. In materie literara, gustul sau e refractat oricarei literaturi de o cat de relativa complicatie. Descoperirile sale de scriitori si listele de “carti bune” au fost scandalul vietii acestui om totusi de geniu, comparabil cu Voltaire, prin personalitate. Tot ce este mai valabil in literatura noastra a fost vestejit de acest neintelegator, in numele unei injuste “respectabilitati”.

In memorii si in articole de jurnal N. Iorga a risipit foarte mult talent, reinviind tehnica cronicii niculciene, cu vaietarile, imprecatiile si violentele ei biblice. Fara a fi un portretist plastic, el izbutea sa

sugereze prezenta cuiva, prin imagini sau scurte definitii pline de umoare. “Cald si frig — scria el despre Titu Maiorescu pe care nu l-a putut suferi — nu i-a fost nimanui langa dansul. A trecut printre oameni, intrebuintandu-i, de multe ori, despretuindu-i in taina, totdeauna. El insusi trebuie sa-si fi fost indiferent siesi.”