z2b11bn
Romantismul provincial se exemplifica in redusa activitate nuve listica a lui Ioan Al. Bassarabescu (*1871), prin eroi cu existenta mediocra, impiegati p.t.t., sefi de statie, vaduve dand camere mobilate, oameni in fine care nu sufera fiindca nu doresc si nici nu banuiesc o existenta deosebita de a lor. Problema fericirii este rezolvata de
Domitian prin obtinerea postului de telegrafist, Canuta are un singur
“vis de aur”: sa ajunga presedinte de tribunal; “apoi pensia si... nimic
— ca si tata”. Idealul domnului Tudorache este sa dea “un dejun”, al sublocotenentului Ionescu, o buna insuratoare, al Iulichii, un cheferist, dar nu in provincie, ci la Bucuresti. Cu o astfel de galerie de oameni, nuvelistica lui Bassarabescu este bineinteles umoristica, dar, spre deosebire de Caragiale, fondul liric invinge, umilii eroi fiind niste romantici cu rudimentul tuturor marilor pasiuni, exprimate in material degradat. Astfel m-me Manolescu din Pe drezina e o m-me Bovary si o Francesca da Rimini in mediu cheferist. Nesatisfacuta cu mica statie a obezului ei sot Napoleon, ea fuge pe drezina cu un vechi pretendent spre marea viata moderna reprezentata prin gara Bucuresti.

Virtuozitatea lui I. A. Bassarabescu e in metoda “naturii moarte”.
O musca bazaind intr-un pahar, o oglinda rezemata de un pom, o scrisoare deschisa pe o masa plina cu resturi de mancare, o banca goala intr-o curte de scoala zugravesc mai bine sufletul decat prezenta insasi a omului. In schita Acasa n-avem inainte decat un tablou de interior, fara figuranti: o odaie in dezordine, fotografii ofiteresti, cizme amestecate cu botine femeiesti, resturi de ghiuden si de vin pe masa si o scrisoare naiva a unui bacan, cerand achitarea colonialelor luate de un capitan pe datorie. Zgomotul scoalei este evocat, prin antiteza, prin curtea parasita in vacanta, monotonia unui oras de provincie, prin reclama purtata de un om prin gradina publica: “Domnilor, astazi este inghetata de vanilie la Bufet”.