p7p21pm
Autor de “parodii originale” care dovedesc un proces mimetic superior, G. Toparceanu (1890—1937) poate crea sub aparenta de pastisa. Parodia dupa Al. Deparateanu, Viata la tara, are o idee proprie, aceea a inconfortului rural, si o plastica personala:
Cand te duci pe drumul mare
Trec, miscand domol din coada,
La plimbare,
Spre livada,
Este praf de nu te vezi.
Ale satului cirezi.
Poetul are fiorul solitudinii silvestre, sentimentul solemn al geo logicului, verificabile chiar in poeziile cu usor aspect umoristic, cum e Balada popii din Rudeni, diorama in aer nemiscat ca o scena hibernala din pictura olandeza:
Bolta sura ca cenusa,
Codrii vineti — dorm adanc,
Suna numai caldarusa
Atarnata de oblanc.
Bate Surul din potcoava
Drum de iarna, fara spor,
Calca rar si cu zabava
Lunecusuri de pripor.
Si-n tacerea care creste,
Adancit ca-ntr-o visare,
Popa cand si cand sopteste
Leganandu-se calare...
Interesante si inrudite cu poeziile in ton popular ale lui Eminescu sunt tablourile de viata pastorala, pline de senzatia invalmasirii animale si a placerilor aspre:
S-au ivit pe rand in soare
Jos, la capatul potecii,
Turma alba de mioare,

Noatinele si berbecii.
Sunet de talangi se-ngana
Subt poiana din Fruntarii,
Zaboveste-n deal la stana
Baciul Toma cu magarii.
El se pleaca din carare
Si tot leaga si dezleaga,
Cumpaneste pe samare
O gospodarie-ntreaga:
Maldar de tarhaturi grele
Cu dasagi, caldari si paturi,
Ca de-abia pot sta sub ele
Doi magari voinici alaturi.
Elementul nemiscarii, al paraliziei produse de soare asupra unui suflet readus la simplitatea vegetativa a floarei si insectei, prevesteste, in Rapsodii de vara, panismul lui Blaga:
Salcamii plini de floare
Se uita lung spre sat,
Contemplu
O tufa de scaieti...
Si-n soare
Prin ierburile crude,
Sub cerul fara fund,
Frunzisul leganat
Le-atarna ca o barba...
Acolo mi-am gasit
S-aude
Un bazait profund.
In iarba
Si pana la amiaza
Pamantul incropit
Refugiul favorit.
Acolo, ca-ntr-un templu,
De-atatea dimineti
Vibreaza
Adanc si linistit.
Din pacate aceste insusiri lirice sunt sporadice si poetul se lasa prea des in voia unei simple prestidigitatii prozodice.