PAUL ZARIFOPOL j3q17qs
Paul Zarifopol e un critic sceptic, cu neincredere in viabilitatea capodoperelor universale si cu oroare de clasicitate:
...cati oameni cetesc, observandu-se onest, dialogurile lui
Platon, Iliada, pe Tit-Liviu, tragediile lui Racine, dramele istorice ale lui Shakespeare, tragediile lui Corneille? Gustul ii lipseste si pasii sai sunt nesiguri nu numai in literatura romana, de care de altfel aproape nu se ocupa, dar in perceperea finetelor clasicilor francezi, studiului carora se consacra sarcastic. Renan?
Un mistificator a carui Rugaciune pe Acropole nu poate fi luata in serios, fiind scrisa dupa o calatorie in Norvegia. Maupassant e sentimentalul Maupassant plin de idei burgheze , La Bruyère un onest adunator de nume grecesti, La Rochefoucauld un fabricant de maxime. Molière e indecent si incarcat de ziceri nobile , al sau domn Jourdain fiind si el un burgez . Ironia e totala in contra literatilor francezi de fabricatie pur nationala si nu scapa de ea decat doi hibrizi: Anatole France, pastisorul de clasici, si Proust, care reprezinta pentru critic un capital cu deosebire solid in tezaurul de glorie al spiritului si deci al patriei franceze . In slujba acestei incompetente, Paul Zarifopol a pus cultura si distinctie intelectuala.
M. RALEA
Critica de amator epicureu a facut M. Ralea, ocupandu-se numai de valori stabilite dintre acelea care ajuta digestiei dupa o masa buna si incita spiritul cand e rau dispus . Eseistul face idei , supune adica obiectul unui sistem de relatii vaste.
Marcel Proust este privit prin teoria bergsoniana a memoriei,
Rainer Maria Rilke prin saracia sangelui, Balzac prin consideratii asupra capitalismului, Th. Hardy prin teoria tensiunii sufletesti a lui Pierre Janet, Anatole France prin imaginea dematerializarii,
Tudor Arghezi prin anarhism, monarhism si magie. M. Ralea a dovedit talent literar in note de calatorie in care aduce putin din
Barrès in facultatea de a lua repede temperatura morala a locului si a o traduce in cateva planse impresioniste. Toledo: ...un loc teribil. Inchipuiti-va o stanca in forma de trunchi de con . Berlinul:
... cladiri negre, incruntate, proiectate pe un cer de cenusa, oglindite in apa neagra... Hamburg: Nu se poate inchipui nordul fara lacuri negre, cu reflexe de pacura...

TUDOR VIANU
Tudor Vianu n-a perseverat in poezie, totusi in Imagini italiene versurile sunt mai vii decat impresiile in proza:
Stiu zarile ca nu-i pe lume
Cetate dulce dupa nume
Mai darza decat e Florenta.
Iat-o
Cum se cladeste dinspre San Miniato.
Criticul s-a dedicat aproape exclusiv preocuparilor de estetica in care e un fondator, aratandu-se sceptic in ce priveste rostul articolului analitic. A scris totusi cateva eseuri (Eminescu, I. Bar bu, Al. Macedonski) intr-un spirit de inalta cultura, preferand personalitatii prea subliniate consideratiile sistematice.
D. I. SUCHIANU
Un amator care dizerteaza inteligent si volubil despre toate
(amor, tinerete, cinematograf, prostie, moarte) este D. I. Su chianu.

POMPILIU CONSTANTINESCU
Dupa G. Ibraileanu si E. Lovinescu, controlul critic a trecut la o noua echipa, in care cei mai insemnati in ordine de varsta sunt
Pompiliu Constantinescu si Serban Cioculescu. Cel dintai s-a dedicat aproape exclusiv cronicii literare pe care o profeseaza fara istorism si fara preocupari eseistice, intr-o limitare strict profesionala si cu un anume dogmatism. In acest spirit Pompiliu Constantinescu a produs cronici, caracteristice prin procentul maxim de sentinte juste, printr-o intrare repede si dreapta in adevaratul fond al lucrurilor si printr-o totala nepasare la incercarile de a se pune problema pe teren ideal estetic. Modelul sau este foiletonul literar al lui Sainte-Beuve, a carui portretistica literara intelege s-o promoveze, cu renuntarea insa la documentatia istorica.
SERBAN CIOCULESCU
Dimportiva, Serban Cioculescu s-a indreptat pe incetul spre directia istorica, creandu-si totusi si in cronica un stil personal, poate iritant pentru unii, nu mai putin real, constand intr-o infasurare industrioasa a opiniei intr-o camasa de aluzii. In contributiile documentare, criticul merita o incredere desavarsita prin atentia fricoasa pe care o da examenului. In paginile biografice despre Caragiale, Serban Cioculescu dovedeste chiar talent, de o anume speta. Metoda e insinuatia, revenirea in desen la aceeasi idee, strecurata in toate formele, printre lungi digresiuni, intre ceremonii de politeta ( In acest scop, dupa cum ne-a incredintat, verbal, dl M. Dragomirescu... ). Cartea se organizeaza topografic pe marginea documentelor si toate caracterele esentiale ale omului Caragiale sunt atinse usor, fix ate in ace, propuse ochiului interior.
ALTI CRITICI
Istoriografia literara universitara s-a ilustrat prin temeinicele investigatii ale lui G. Bogdan-Duica, om foarte cultivat, mare descoperitor de izvoare , insa fara gust literar, iar in ce priveste literatura noua complet orb. Eroarea lui e de a fi vazut monografia drept o intreprindere curat materiala, pentru care trebuia gasit si bobul de mei. Natural, tot ce se bizuie pe progresul de informatie se vulnereaza prin acelasi principiu.
N. Cartojan s-a specializat in literatura veche, indrumand la studii pozitive o suma de tineri si provocand foarte utile editii de texte, el insusi urmarind in savant eminent itinerariul unor carti populare ca Alexandria si Erotocritul.
In randul criticilor trebuie prenumarat emeritul lingvist Iorgu
Iordan, care in savante studii de gramatica fonologica si stilistica face un examen vast al limbii scriitorilor romani, indreptatind stiintific libertatile pe care creatorul si le ia fata de vorbirea canonica (Limba romana actuala. O gramatica a greselilor ).
Printre tinerii cronicari sunt de citat Octav Sulutiu, recenzent onest, Eugen Ionescu, poet si critic inteligent si teribil, Lucian
Boz, detractor al criticii de analiza si instaurator al uneia de intelegere intr-un stil delirant, Al. Dima, eseist, cu bune studii in probleme de folclor si estetica. Constiincios si cultivat istoric literar este Ovidiu Papadima.

IMPRESII DE CALATORIE, ESEUL
Cartile de calatorie si de impresii intelectuale sunt putine, vinovate de compilatie, de o spaima superstitioasa de judecatile emise. Impresiile lui Petru Comarnescu despre America (Homo americanus) sunt atragatoare prin petulanta. Relatii asupra calatoriilor sale, in stil oral, a scris Ion Petrovici. Remarcabile sunt putinele Note din Grecia ale filologului Al. Rosetti, primul mare editor roman totdeodata in sensul cult al cuvantului. Ele sunt niste telegrame sugrumate de emotie, niste strigate de entuziasm. Asupra razboiului de intregire Gh. I. Bratianu a dat cateva File rupte din cartea razboiului, in care un moment anecdotic e tocmai acela care va forma tema din Catastrofa lu i
Liviu Rebreanu.

PROZA DOCUMENTARA
Masivul dar superficialul roman al lui Eugen Goga, Cartea
Facerii, reia la alt moment istoric ideea din Indreptari de Duiliu
Zamfirescu, opera memorialistica din lumea didactica a lui C.
Kiritescu, interesanta, continua nuvelistica cu suburbii idilice si patriarhale a lui Delavrancea, pe care o cultiva foarte pitoresc
Sarmanul Klopstock, scriitor bizar, de o volubilitate grotesca.
Lumea acestuia, asezata intre marginea tabacilor si maidanul lui sperie-peste , este alcatuita din Papazu al lui Lache paracliserul de la biserica Slobozia, Tache-nasu, culegator la tipografia cartilor bisericesti, armonist la completul de la hanisor la vararu, in orele libere. Trica dricarul, Costea al Ghetulesti, Costiclici, fabricant de prinzatori de sticleti, Bontas, baiatul zarafoaiei, antreprenor la vicleimuri, Ghinda Chioru al lui Vruse, perceptor in Flamanda, si Vivi, tiganul luat de suflet de Marin Carbunaru, cantaragiu la uzina de gaz, si alti asemenea, traind intr-o atmosfera dezolata de bolesnita, sub regim de jigareala . Si Gh.
D. Mugur evoca mahalaua cu gradini si uliti patriarhale , in care casele sunt flacari de muscata, cercelusi si maghiran . N.
D. Cocea zugraveste lumea politica de dupa razboi (Fecior d e sluga, Pentr-un petec de negreata, Nea Nae) cu o cruditate ostentativa, Vasile Savel, in romane documentare asupra epocii razboiului (Miron Grindea, Vadul hotilor), n-are spirit de observatie, Ludovic Daus a putut interesa putin prin Asfintit de oameni, romantare a cronicii civile botosanene, D. V. Barnoschi a dat oarecare miscare epica unui episod de carbonarism roman, pentru ca apoi, sub pretext de purificare a moravurilor, sa scrie o serie de romane pline de scabroase destainuiri sexuale, urmat in privinta aceasta de Sandu Teleajen.
TEATRUL: V. I. POPA, MIRCEA DEM. RADULESCU,
G. CIPRIAN, TUDOR MUSATESCU
In afara de dramaturgii consacrati, prea multi furnizori n-a avut teatrul dupa 1918. Ion Peretz dadu piese multicolore cu mult zgomot de pistoale (Bimbasa-Sava, Mila Iacsici), Mihai Pascanu o masinarie greoaie pe tema Moartea Cleopatrei. Merita o distinctie
Al. Sabaru pentru al sau Cain. Un merit deosebit are Victor I.
Popa, romancierul, in piese de farmec dialectal, Muscata din fereastra, Acord familiar. In ultima nu se petrece aproape nimic.
Ilie Bocanet, functionar la prefectura, tara-lunga, vorbind in pilde si dorind acord familiar, se sfadeste interminabil cu numeroasa-i familie daca trebuie sau nu sa mearga in corpore la cinematograf.
In cele din urma cad de acord ca Bocanet sa citeasca acasa doar programul filmului. Piese fara rasunet deosebit au dat Al. Kiritescu,
Valeriu Mardare, Mircea Stefanescu. Domnisoara Nastasia de G.
M. Zamfirescu, icoana dramatica a mahalalei, se mai reprezinta.
Un industrias teatral este Mircea Dem. Radulescu, imitator al lui
V. Eftimiu, fara poezia lui, cautator de decoruri fastuoase. Serenada din trecut (epoca Petru Cercel), Petroniu, Bizant au atras publicul, ultima de altfel printr-un tablou de epoca destul de interesant. Un succes extraordinar, pe deplin meritat, a avut comedia Omul cu martoaga de G. Ciprian, de fapt un mister si unica piesa romana veritabil mistica. Surprinzator este doar punctul de plecare al misticii. Un biet arhivar cultiva, ironizat de toti, un cal de curse rebegit, invinge si devine pentru toti un vizionar, un om cu intuitii divine, in fata caruia sotia se prosterna religios. Un solid succes, meritat si acesta, a avut comedia Titanic-vals de Tudor Musatescu, in care se produce tot un om umil si de treaba, Spirache, functionar la prefectura si castigator pe negandite a cincizeci de milioane, ce nu-i modifica deloc onestitatea funciara. De un singur efect comic este scena cu palaria. Eroul si-a cumparat o palarie cu 400 de lei si fiindca i se pare ca a fost pacalit cu 100 de lei, minte acasa ca a luat-o cu mai putin. Dar oricat de mica e suma marturisita, familia gaseste ca s-a pacalit.

GEORGE MIHAIL ZAMFIRESCU, N. M. CONDIESCU

SI ALTII
Specializat in viata mahalalei bucurestene, G. M. Zamfirescu a debutat printr-un ceremonial , Madona cu trandafiri, care e un fel de grotesc mai degraba decat roman. In schimb Maidanul cu dragoste si Sfanta mare nerusinare sunt din speta romanului ciclic. Mediul de laturi si insalubritate, unde copiii tanjesc anemici, e acela din opera Sarmanului Klopstock, cu mai putina pasta dar cu mai multa tehnica literara. In scopul de a ne oferi un mare tablou de umanitate, scriitorul ne infatiseaza cateva nuclee adunate intr-o curte si incadrate in mahala, insistand asupra aspectului scabros al existentei, pe dimensiuni nesfarsite, si dandu-ne, sub inraurirea lui Dostoievski, o mahala idealizata, prea cultivatoare in prostitutie de idei morale. Scriitorul aplica o metoda poetica, intolerabila in roman, analizand prin divagatii metaforice. El numeste asta a muzicaliza .
N. M. Condiescu a lasat un pasabil jurnal de calatorie in
Orient, o nuvela satirica, Enache, si niste pagini cvasi autobiografice, Insemnarile lui Safirim. Nuvelele lui Ion
Dongorozi contin fapte diverse in stil familiar, Ioachim Botez
(Insemnarile unui belfer) si Dinu Nicodin (Lupii) scriu o proza jurnalistica cu intentii satirice.

G. CALINESCU
G. Calinescu a inceput cu poezii, fara a-si fi revelat inca toata productia in aceasta directie, fiind mai cunoscut ca biograf si romancier. Una din calitatile cele mai remarcabile de artist ale dlui Calinescu este adaptarea stilului la fond, cu alte cuvinte viziunea totala si clara a lucrului. Dl Calinescu, ramanand in sfera limbii strict literare, scrie potolit-moldoveneste cand evoca imaginile copilariei, peisagiile rurale, oamenii simpli din preajma lui Eminescu. (Limba aici e un mijloc de creatie a vietii.) E neologistic, rapid, cand judeca, analizeaza, cand priveste lucrurile prin prisma cercetatorului. Aceasta adaptare, aceasta supunere a formei la fond, aceasta polimorfie a stilului il pune alaturi de Caragiale si de Sadoveanu si da operei sale un caracter de inalta arta. De altfel, dl Calinescu sta alaturi de scriitorii cei mai artisti ai nostri prin toate caracterele scrisului sau. Putini oameni cunosc care sa stie exprima, direct ori figurat , cu atata exactitate scurta si cu atata priza asupra inteligentii si imaginatiei cetitorului. Si sa reuseasca sa exprime in limba tuturora observatii fine justificate prin consideratii teoretice subtile (G. Ibraileanu). Romanul Enigma Otiliei este construit cu un mestesug sigur, pe mai multe planuri, si cu o detasare epica intru totul stapana pe materialul uman atat de divers si de inchegat in fizionomia lui. Dl Calinescu se afirma ca un exceptional cre ator epic, lunga sa povestire degajand clar conturat si cu subtile nuante, in acelasi timp, o serie de tipuri psihologice de o reala viabilitate, in fictiune...; impresia de realism, de experinta treptata, asa cum o imprima viata, cu sinuozitatile, cu surprizele, cu umbrele si luminile ei, este covarsitoare. O scena ca aceea in care, dupa un prim atac de congestie cerebrala, clanul rubedeniilor ii ocupa militareste casa, carandu-i mobilele, furandu-i din tablouri, in asteptarea mortii, cu liniste si satisfactie, este de un relief si de o exactitate psihologica de maestru... Cat de puerila si de roman tica, de exterioara este avaritia lui Hagi Tudose, al lui Delavrancea, fata de spectacolul sobru, uman, de un tragic sinistru, din romanul dlui Calinescu! Si cat de amplificata este lupta aceasta epica, in jurul mostenirii, prin participarea lui Stanica, tip jovial de escroc sentimental, de intermediar interlop si de intrigant pe mai multe fronturi, avocat fara procese si om de afaceri suspecte, arivist aprig, fara scrupule. Colportor de vesti imaginare, nascocite din interes si din ambitia de a fi informat, masluitor de situatii si profitor de pe urma tuturora, Stanica se aseaza in galeria profitorilor caragialieni si e plamadit din pasta lui Pirgu din Craii de Curtea Veche... Cel mai interesant cuplu in care pasiunea erotica se desfasoara in ample evolutii este acela format de Otilia si
Pascalopol... Tip de rafinat, de blazat voluptos, cu rezerve de candoare sufleteasca, mosierul indragostit de Otilia este un personagiu nou in romanul nostru... Enigma Otiliei se claseaza printre operele de intaia mana ale epicei noastre urbane (Pompiliu
Constantinescu). G. Calinescu a scris... romane, dandu-si la iveala, cu Enigma Otiliei, un mare talent epic (S. Cioculescu). Sun sau
Calea neturburata, mit mongol (in fond piesa de teatru): Una din calitatile ei e ca nu seamana cu nimic scris si tiparit la noi si ca se deosebeste de biblioteca toata ca o majolica... E un model de stil (T. Arghezi).

VICTOR PAPILIAN
Dintre toate scrierile freudistului si dostoievskianului Victor
Papilian, In credinta celor sapte sfesnice e cea mai interesanta.
Eroul este Maxim, servitor si sef al sectei milenistilor, mistic sincer si haotic, actor excelent pentru multime, fiinta devotata si totdeodata ipocrita, neprihanita si criminala. Unele scene sunt de neuitat, ca de pilda aceea in care Maxim serveste in smoching pe stapanii sai, luand parte cu deferenta la convorbirile lor, sau intrunirea in bucatarie a noii eclezii.
ALTI PROZATORI
Sabin Velican (Pamant nou) da relatii despre secta inochentistilor, in atmosfera basarabeana. Stejar Ionescu (Domnul de la Murano) a lasat un volum de nuvele cosmopolite si cinematografice. Alexandru Mironescu (Destramare) zugraveste cu umor o societate de mosieri francizanti. Alexandru Sahia promitea sa fie un bun observator al taranimii din Baragan. Mircea
Damian profeseaza un umor al absurdului pus in serviciul descrierii tragediilor proletariatului intelectual: Pentru ce razi, domnule?!
Nu stiu, domnule judecator. Dv. nu va vine sa radeti uneori asa, fara pricina?! Stoian Gh. Tudor ofera scene de vagabondaj (Hotel
Maidan), Neagu Radulescu reporteaza mizeriile vietii de cazarma si ecouri de culise. Al. Lascarov-Moldovanu urmareste scopuri educative, G. Banea este inca la inceputul activitatii, Radu Tudoran face romane comerciale ca un Cezar Petrescu mai dilatat, Mihail

Drumes si Petru Bellu scriu romane populare.
LITERATURA DIALECTALA
N. Crevedia este dintre aceia care au incercat sa ridice la interes artistic limbajul satelor si judetelor din imediata vecinatate a capitalei. Romanele sale sunt curgatoare, de un haz incordat, nedepasind nivelul unei jurnalistici inteligente. In versuri de nuanta umoristica se noteaza specificitatea circumurbana, in paralela cu aceea a Florilor de mucigai. In acest stil, nu lipsit de o anume vigoare, e transpus crezul:
Cred!
Cred in caramida cuvantului taichii
Care unde-a scuipat nu mai linge
Cruce de voinic,
Umple casa
A facut trei razboaie
Si-o batatura de acareturi.
Aceeasi operatie, insa cu stridenta, a incercat a o face Ion
Iovescu in doua romane, Nunta cu bucluc si O daravela de proces.
Mai batran, Mihail Lungeanu urmareste acest dialectalism in basme stangaci prelucrate. George Dorul Dumitrescu ne-a dat cateva icoane umoristice ale Basarabiei, cu rontairi de seminte si idile in limbaj taraganat ( Sa nu pleci, Miesu... Tat, absalut tat fac! ). B. Jordan a scris pagini de documentatie romantata in stil Cezar Petrescu asupra invatamantului normal si primar, in mediu basarabean, hahol si gagaut.

PAVEL DAN
Un puternic prozator in linia lui Slavici si Rebreanu ar fi fost, daca traia, turdanul Pavel Dan (1907 1937). In cartoanele-studiu pentru o mare compozitie care au ramas, totul se invarteste in jurul economiei agrare. In planul intai sunt trei generatii, reprezentate prin batranul Urcan, prin fiul sau Simon si nora-sa
Ludovica, in fine prin flacaul Valer, feciorul Ludovicei, si tanara lui nevasta, Ana lui Triloiu. Urcan nu si-a intabulat pamantul pe numele lui Simion si acum nepotul sau Valer umbla sa ia averea peste capul tatalui, inlaturand pe frati de la dreapta mostenire.
LITERATURA FEMININA: MARIA BANUS, REYMONDE HAN,
IGENA FLORU, GEORGETA MIRCEA CANCICOV ETC.
Florica Mumuianu canta prietenia barbatului cu maini grele ca labele de urs , Florica Obogeanu pillatizeaza in cadru oltean,
Maria Banus scrie o poezie, nu ferita de brutalitati, a fetei de optsprezece ani , in general tactila, in care se face elogiul degetelor picioarelor, albe asemeni carnii cireselor, al talpilor care au invatat... sa desmierde , al dedesubtului genunchilor unde carnea e umeda ca un mar despicat , al genunchilor tremuratori si plini ca doua cani de lapte . Chemarea sexuala a fetei isi gaseste o expresie proaspata, cam riscata, in Cantec de leganat genunchii:
Sa nu tipati, genunchii mei,
Drum cu ferigi, de nopti, de ploaie,
Genunchi de fier cum va indoaie?
Va man spre el ca pe doi miei.
Versurile Reymondei Han caligrafiaza delicat:
Cand ninge pe cheiul pustiu
As vrea sa stiu sa pictez,
Sa fiu un artist chinez
Si cu cerneala de aur sa scriu
Un poem despre zapada.
De la Igena Floru a ramas o singura piesa remarcabila,
Fara reazam, drama a unei femei in cautarea fericirii, jignita de infidelitatile sotului si ale amantului, prin care a crezut ca poate compensa ariditatea casnica. Nota specifica piesei este interioritatea dramei, constand intr-o vulnerare sufleteasca iremediabila. Lucretia Petrescu a starnit entuziasmul lui I. Al.
Bratescu-Voinesti prin piesa Pacatul. Ticu Archip a scris nuvele cu inclinari spre fantastic si alegoric si piese de teatru (Inelul,
Luminita, Gura de leu). O mentiune deosebita se cuvine Georgetei
Mircea Cancicov pentru nuvele zugravind noua viata a satelor moldovene cu o veselie malitioasa si un simt al grotescului, constatabil in alegerea numelor proprii: Madam Puslenghe,
Hantadura, Purhedia, Sevastita, Ilioaia, Mariuca, Ozonofia,
Virginica, Vasalca, Mandita. Tabloul sociologic e salbatic, scena usurarii tatei Ioana de un pitoresc african. Ioana naste greu si toata lumea ii da sfaturi. Safta ii cere sa se opinteasca, apoi sa se scoale si sa dea cu piciorul in vatra, in sfarsit, Hantadura ii porunceste sa joace o sarba. Ioana, goala, despletita, umflata, joaca vaietandu-se in vreme ce babele chincite jos canta sarba si bat din palme. In cele din urma Alecu trage cu pusca, avand grija sa priveasca pe geam incotro sunt intinse picioarele Ioanei si sa traga cu pusca in dreptul lor , spunand si cateva cuvinte magice: Cum tasneste glontele din pesca asa sa tasneasca copilul din burta Ioanei! Asa sa deie Dumnezeu! Proza lubrica a Luciei Demetrius e fara valoare. Profira Sadoveanu a medelenizat propria copilarie, bogata in inimitabile strengarii.
Alte scriitoare: Sanda Movila, Sidonia Dragusanu, Ioana
Postelnicu, Cella Serghi.

POEZIA PROFESIUNILOR
In versuri de tinuta alegorica Barbu Solacolu se induiosa inca din 1920 de soarta proletarului (Samanatorul, Cersetorul),
Eugen Relgis s-a straduit sa intemeieze o mitologie a erei moderne cu divinitati abstracte (Rezistenta, Unitatea,
Constructorul, Salahorul) si monstruozitati masiniste (betoniera, elevatorul), Leon Feraru canta atelierele cu ciocane sonore,
Simona Basarab (V. Cazan, Vladimir Corbasa), zgomotul uzinelor, al tipografiei, munca platita pe nimica a proleta rului, Nicolae T. Cristescu, comandor in marina, profesia marinareasca cu toate aspectele tehnice ale navigatiei, Cristian
Sarbu, matroz valah , momentele vagabondajului sau muncitoresc, Stelian Constantin face pasteluri petrolifere ,
Alexandru Tudor-Miu pune in versuri emotia contabilului care manuie cifre scanteind precum stelele .
ALTI POETI
Fabulele lui Vasile Militaru au o mare raspandire, ele sunt insa triviale. V. Ciocalteu rimeaza ironic pe tema dualitatii argheziene noroistele, A. Pop Martian colecteaza ecouri din Camil
Baltazar, Pillat, Blaga, Gh. Tules schiteaza natura moarta (fructe) in stil ortodoxist, Tudor Mainescu se distreaza in genul Cincinat
Pavelescu, George Voevidca scrie sonete si versuri in stil popular,
G. St. Cazacu cultiva funebrul bacovian. Altii: George Silviu,
Ilariu Dobridor, M. D. Ioanid, N. Tatomir, Alexandru Baiculescu.
Sunt poeti carora nu li s-ar putea nega vocatia, dar care isi datoresc vibratia in buna parte conditiei de bolnavi. Acesta e cazul tuberculosului Ioan Cioranescu (de retinut Ruga de bolnav si Ante mortem), al lui Alexandru Calinescu si N. Milcu, ftizici si ei, intaiul cantaret de marasme provinciale, al doilea poet setos de viata in forma unui panteism discret in care domina vegetalul cu miros delicat (salcami, chiparosi, plopi).

ESENINISTII
Esenin a avut o inraurire apreciabila mai ales la poetii de mica cultura proletara. G. Lesnea face in acest spirit un abuz de metafore suparator, Virgil Carianopol da imagismului bom bastic un ton de bravada plebeiana. Doar Vladimir Cavarnali e mai acceptabil in directivitatea unor confesiuni:

N-am sa-ti recit versurile mele,
Nici cele invatate in scoala pe dinafara.
Pastrez si acum lumina alba de la stele,
Iar nevinovatia de la scoala primara.
POETI PROVINCIALI SI TINERI
Lui Alexei Mateevici, basarabean din Bugeac, i se datoreste, pe langa alte versuri care promiteau, o noua definitie poetica a limbii romane, cu imagini superioare celor ale lui Sion:
Limba noastra-i graiul painii
Cand de vant se misca vara;
In vestirea ei batranii
Cu sudori sfintit-au tara.
Pan Halippa, Bogdan Istru, basarabeni, au fiecare o mica nota personala, de la Tudor Plop-Ulmanu e de retinut aceasta gratioasa definitie a Basarabiei:
Basarabia, cuvant cu patru a ca o biserica cu patru turle albe.
Preferinta tinerilor poeti ardeleni este pentru Aron Cotrus,
Lucian Blaga, apropiati sufleteste de ei, unul prin dinamismul lui, celalalt prin panism. Privelistea silvestra ardeleana, vechimea etnica, sanatatea rasiala conduc la o poezie a vigoarei aspre, a stapanirii pamantului, congenere oratoriei lirice a lui Whitman si a lui Esenin. Emil Giurgiuca are sentimentul viguros al lanului:
Infig intr-un snop galben secerea.
Plesnit de soare-n umere cu bice
Ma culc in ierbi de smalt sub cocostarci de spice,
Seninul fulguie pe pleoapa mea.
Grigore Popa, cel dintai poet din satul lui , canta muntele, sora lui padurea, pe mama, pe tata, fundamentalele aspecte ale naturii, cu o deosebita religie in fata marilor forte vegetale:
Cantau ierburile sure ca liane, a netraire,
In amurgul mort de flacari si prapastii de lumini,
Iar padurile din creste suierau cand de pieire
Spre stihiile vrajmase serpilor ascunsi in spini.
Stefan Popescu (acesta nu din Ardeal, insa publicand acolo) se intreaba cu simplitate asupra cauzei finale si ridica un fel de
Laus creaturarum:
Incerc bucuria pomilor care nu citesc si nu se plimba; a apei care nu vorbeste si nu procreeaza; a pietrei care stie numai sa fie si sa stea, care nu plange si nici nu ofteaza, care nu se mira si pe care nimeni si nimic n-o impiedica toate sa le primeasca ori sa le creada.
Cel mai viguros intre acesti tineri poeti este Mihai Beniuc, inrudit cu O. Goga si Aron Cotrus prin mesianism, spirit de revendicare sociala si aer amenintator, idolatru al lui Eminescu, asemeni caruia formuleaza fraze lirice de o indrazneata nuditate, trecand fara spaime prin paduri de proza. Din cauza galgairii torentului liric, poetul nu poate consolida poemele, si volumul reprezinta in intregul lui o singura sonata informa. Poetica e vitalista:
Cand voi izbi o data eu cu barda,
Aceasta stanca are sa se crape
Si va tasni din ea suvoi de ape!
Baieti, aceasta este arta!
Si intr-adevar, de-a lungul paginilor rasuna chiote:
Di! caii mei,
Nu va lasati,
Zburati ca zmei
Inaripati... si un fel de melancolie focoasa a vagabondajului pe pusta in stil Lenau-Liszt:
Pe drumuri pietroase si rupte
Scartaie caruta mea.
Ma-ntorc din pierdutele lupte
Si ma duc iar undeva...
Ce boarfe si zdrente-n caruta!
Asta e trecutul meu?
Nici cea mai sarmana chivuta
N-ar plati pe ele un leu.
Versurile memorabile sunt acelea in care poetul arata o insatietate lirica infinita, nesaturata nici macar cu prestigiul lui Eminescu:
Pe Eminescu, noi poetii tineri,
Zadarnic incercam, nu-l vom ajunge.
Cantecele lui fara seaman
Sunt pentru noi miraj de neatins...
Dar Eminescu nu cuprinde tot
In stihurile lui dumnezeiesti.
Durerea romaneasca-i mult mai mare
Si n-o cuprinde toata nici un cantec.
Interesanti sunt I. O. Suceveanu pentru poezii cu ziceri ca prin tara Ouasului , C. Argintaru si motul V. Copilu-Cheatra pentru dialectalismele lor. Ion Th. Ilea da semnal gloatei in maniera Cotrus, George A. Petre canta ereditatea taraneasca, ogorul, credinta. Gherghinescu-Vania produce o lirica din speta poeziei senine, Matei Alexandrescu exploreaza si el fondul an cestral, Petru Stati clasicizeaza in versiuni si in poezii originale.
De retinut o intreaga pleiada de poeti tineri , dandu-se insisi ca atare. Stefan Baciu slaveste copilaria hoinara:
Saisprezece ani, nici o lacrima dulce ca o turta,
Fiecare cuvant sobru, fiece gest aritmetic calculat,
Nadragi lungi, incopciati cu arama pe burta,
Si nici un copil de vecin netesalat.
In curs de afirmare sunt Teodor Scarlat, Alexandru Raicu,
George Fonea, Ion Sofia Manolescu, Aurel Marin, elegiac al imaterialului, cantaret al muntilor si al padurilor, Aurel Chirescu,
Eusebiu Camilar (prozator totdeodata de un realism negru),
Mircea Badea, G. Margarit.
Dimitrie Stelaru, boem adevarat, ducand o viata imposibila, repeta in linii generale atitudini experimentate: hamletisme, evocari de ingeri, ingenuitati fabricate. Insa traind, in stilul lui
Edgar Poe, intr-o continua blanda euforie, are nota lui per sonala. Poezia sa e un delir infatuat in ton sacerdotal si profetic in care tocmai enormitatile sunt gratioase:
Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodata Fericirea,
Noi n-am avut alt soare decat Umilinta.
Prerafaelit ca si Edgar Poe, el inventeaza nume proprii stranii,
Asena, Elra, Iwa, Maria-Maria, Eumene, Romola, si traieste intr-un mediu noros, populat cu heruvimi si ingeri:
Dupa o moarte dupa inca o moarte am vazut
Dinspre cer ingeri coborand,
Cu lumina tulbure a ochilor mergeau prin ceata neplansi.
Erau mai multi decat roua
Erau prea multi pentru un drum.
Halucinatia, la ora fantastica , e regimul sau normal:
O simteam printre degete, in inima, pe gene,
Cand venea in odaie la mine, seara,
Rasturnandu-se pe masa de lucru, alene,
Parul ei semana cu ceara.
Felina, departata, totdeauna,
Mai trista, mai rece, pana cand, vai!
Prietena mea luna nu mai era luna,
Izvorau din ea alte luni, alte luni, un alai.
Din acest fel de existenta somnambulica ar trebui sa iasa o muzica mai viforoasa. Impresia totala este de tenuitate, mistificatie si fragment. Explicatia? Edgar Poe isi stapanea alcoolul, muscat in fond de idei, de viziuni dureroase, aci este invers.
TRADUCATORI
Traducatorii profesionali buni ne lipsesc si versiunile din literatura universala pe care le ofera editurile sunt in majoritatea lor ingrozitoare. Tot in literaturile clasice suntem mai norocosi.
Aci intalnim, dupa G. Murnu, traducatori onorabili (E. Lovinescu,
I. M. Marinescu, N. I. Herescu) si un artist eminent, elenistul C.
Balmus, care ne-a dat o versiune magistrala a romanului pas toral al lui Longos, Daphnis si Chloe, de o savoare fireasca si intr-o cadenta moderna.