i2l4lp
Poezia lui Adrian Maniu e triumful stilisticii si al manierei. Ca un nou Crivelli, poetul se intemeiaza mai cu seama pe contururi si inventii de atitudini ceremoniale si, desi nu in teme, el este primul poet

bizantinist, precedand cu un deceniu pe Lucian Blaga. Preferinta este de la inceput pentru poemul-panou ori gravura. Cutare poezie nu-i decat comentarul unei icoane primitive in tonuri tari, galben, albastru, rosu, negru, alta e un panou procesional (fecioare, cavaleri, copoi, ciute, fazani). Intr-o balada vedem un cal rosu si un ostean cu sulita de lemn. In alt loc un imparat cu ochi verzi si rosii trece pe uliti pline de rufe albe. Ca si Th. Gautier, Adrian Maniu e un artist plastic refulat care se consoleaza in poezie. Ca pictor in cuvinte el e insetat de aurarie, de colori focoase si de hieratism linear (stil de icoana). In
Salomea, poem cu teribilitati, ne intampina miniul:
Sa vie Salomea
Ca un sarpe, tarandu-se spre strachina cu lapte,
Cu ochi de aur in aurii inele,
Cu pleoape de cerneala,
Cu tamplele inramurite de vine verzi ca fierea,
Cu unghiile vopsite-n fapte.
Nocturnele sunt pentru ochi mai curand decat pentru urechi:
Luna e o pata de sange, stelele picaturi de apa aburite pe geamul cerului.
Stelele sunt note de muzica.
Luna e o harca de mort pe o perna de catifea aurie.
Luna e un solz de peste...
Si nu vezi, se apropie!
Cine se apropie?... A-oo... A-uu... A-aa!...
Figurile de ceara contin metafore in serie intr-un fericit joc de artifitii:
Amurg
Dama cameliilor a scuipat sange,
Vulturii pe stanci
Presse-papieuri pentru poeti.
Boul
Unu caruia i-a pus coarne soarta.
Poezia lui Adrian Maniu exala un puternic miros de vopsele. Afara de asta poetul ia un aer extrem de naivitate, amestecand proza cu poezia, simuland ca intr-un dicteu automat stangacia infantila, fara a renunta la policromie. Langa circul alb, un tigan negru bea la o masa cu servet vargat, proiectat pe cer violet. Tristeta autumnala se rezolva in tonuri de iarba uscata si pete de rosu pe vitele albe. Sanatoriul nu e ales decat pentru efectele de alb si pentru infantilismul bolnavilor:

Iarna cu zapezi de argint are sa vie...
Eu ma simt atat de obosit, atat de obosit.
In spitalul asta, cearceafurile par de hartie.
Ei mi-au luat hainele, pentru ca nu mai am de trait.
Ieri iti facusem inca poezii,
Cu versuri dulci, triste cum iti plac tie,
Si cum ai multe, daca le mai tii...
Vai, ce amara doctorie.
Ingenuitatea se preface pe incetul in sens al miraculosului si in hieratism crestin. In targ servitoarele, ca si savarsind o taina, se spala pe picioare. Magarul cu cruce pe spate, patruns de calitatea sa de simbolizator al inocentei, paste cu umilitate. Apare si cate-un detaliu ortodox. O calugarita trece in barca pe o balta foarte stilizata cu miraculosi crapi vizibili:
Prin dimineata brumata de-argint,
Luntrea, vaslita de-o calugarita,
Chemata luneca, la clopot, pierdut peste zari.
Trec crapii negri prin adancul verde,
Ratele tipa undeva in ceruri nevazute...
Adrian Maniu a refacut, cu o tehnica mai pronuntat picturala si cu luciri de icoana, tabloul vesperal din Zburatorul lui Eliade:
Satula e cireada toata. A-ngenuncheat langa fantana,
Boi mari, in freamatul de iarba, clipesc din ochii fumurii,
Izbind cu cozile in muste. Talancile domol se-ngana,
Cat graurii, scantei de soare, s-au fugarit pe balarii.

Fantana cumpana destinde ca o lacusta. Ziua moare...
Un taur se ridica negru, in seara galbena mugind,
Si-si roade coarnele de crucea ce tremura scartaitoare,
Cu un Hristos, ce-n zugraveala sta slab, uscat si suferind.