p6t6tc
Incepand tot cu poezie galanta, cu “mandolinate”, cu versuri pentru o “scumpa doamna” sau “pe albumul unei fecioare”, M. Codreanu s-a specializat in sonet, pe care nu-l trateaza deloc cu arta de smaltuitor a lui Heredia, ci ca pe o manufactura in serie, abstracta si incolora, adesea pretioasa, cateodata filozofanta. Totusi, cand poetul se opreste la stari minore, plictiseala, blazare, rezultatele sunt notabile, ca in
Simbolism de toamna, mica simfonie a frunzelor, sau in Spleen, baudelairiana de provincie:
De neurastenie fugarit,
M-am dus sa caut liniste la tara;

Dar monotona pace seculara
Cantata de poeti, — m-a plictisit.

Lumine-n zori si umbre-n asfintit...
Si toamna, iarna, primavara, vara...
Si-n casa gol... si-acelasi gol afara,
Si totul repetat necontenit.
Oras ori sat, — netrebnice fermente,
Aceleasi in palate turbulente
Si-n pasnicul colibelor azil.
Oriunde truda fara de repaos...
Si-n sfere vide: Astrul unutil,
Perpetuand banalitatea-n haos.