A fost un boier moldovean dupa mama dar de origine modesta dupa tata fiind influentat mai mult dinspre ramura materna (a ramas de timpuriu orfan de tata), ceea ce il determina pe G. Calinescu sa spuna ca Neculce „apartine unei boierii solide” . f6i10ip
Viitorul cronicar -; crescut in vremuri tulburi pentru Moldova atacata de turci sau tatari -; pleaca cu bunica din partea mamei intree 1686-1690 in Tara Romaneasca , de „raul lesilor” , invata carte pe apucate dar face o serioasa scoala a vietii . In Tara Romaneasca o deosebita influenta benefica asupra lui Neculce a avut-o educatia umanista a unchiului sau , Constantin Cantacuzino.
In 1693 gratie altui unchi al sau Iordache Cantacuzino, mare demnitar sub Constantin Duca Voda , Ion Neculce capata o prima slujba pe langa domn : postelnicel . Ce inseamna asta ? Functia in sine presupunea ingrijirea dormitorului domnesc dar erea o prima treapta spre inaltele functii boieresti . O ucenicie .
Treptat , devine un om politic important , aflandu-se permanent in randul dregatorilor moldoveni . A fost investit cu functii speciale si i s-a acordat inalta incredere , in special in timpul domniei lui Dimitrie Cantemir , cu a carui sora a fost casatorit .
Implicat ca hatman ( inalta demnitate in timp de razboi ) in tensionata lupta militara si diplomatica a lui Dimitrie Cantemir , alaturi de rusi , impotriva imperiului otoman , Neculce sufera asprimile infrangerii de la Stanilesti ( 1711) si se refugieaza in Rusia si apoi in Polonia .
Intors dupa ani in tara este repus in drepturi si isi recapata averea ; traieste alte ascensiuni si alte coborasuri sociale . Gratie mintii agere , sensibilitatii sale , gratie , de asemenea , preocuparilor sale politice , administrative , militare , dovedind o rara complexitate psihologica (Serban Cioculescu vorbeste despre „pluralitatile psihice ale cronicarului”) , Neculce a cunoscut bine realitatile , conceptiile , psihologia epocii .
Ajuns septuagenar , retras din treburile politice ale Moldovei , a simtit nevoia de a fixa in scris , pentru posteritate , evenimente din istoria Moldovei dar si fapte cotidiene de pe parcursul a peste opt decenii , o buna parte din ele fiindu-i familiare cronicarului din insasi viata li de zi cu zi . Scrierea e facuta cu luciditate si biectivitate („cronicar nepartinitor”l-a numit istoricul Nicolae Iorga) .
Neculce scrie deci un Letopiset (- document care consemneaza faptele pe ani; in limba slava :leto = ani ; pisat =a scrie ) , precedat de O sama de cuvinte si o Predoslovie .
O sama de cuvinte -; suita de povestiri istorice -; este in realitate , tot o cronica mult comprimata traversand anii mai indepartati de vremea lui Neculce , fapt ce explica aura de legenda a acestor evocari .
„In proza lor puternica si dulce simtim sufletul trecutului mai bine decat oriunde si , multumita acestui maestru simplu care este Neculce, o poarta spre legenda se deschide in zidul sever al cronicii o poarta prin care vedem perindandu-se in lumina supranaturalului eroice chipuri de epopee” -; scria tot Nicolae Iorga.
Legendele evoca figuri alese , iubite si respectate de oameni; in prim plan fiind figura glorioasa a lui Stefan cel Mare , apoi Daniel Sihastrul sau Neculai Milescu si altii .
Anecdotica , atmosfera de basm , stilul colorat si tonul de povestire -; penduland intre dimensiunea moralizatoare si umor -; demonstreaza de lainceput talentul literal al autorului .
Continuand activitatea lui Miron Costin , Ion Neculce prin Letopisetul Tarii Moldove de la Dabija Voda pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat , fixeaza elementele din Moldova din a doua jumatate a secolului al XVII -;lea si prima jumatate a secolui al XVIII-lea mai precis 1662-1743 .
Letopisetul propriu zis reda istoria Moldovei sub un sir lung de domnii , ale unor voievozi autohtoni sau straini ( in special greci precum Mavrocordat , Cantacuzino s.a.) in contextul politicii europene . Un tablou complex de opera . bogate referiri se fac la raporturile Molovei , uneori ale Tarii Romanseti , cu Poarta Otomana , Neculce consemnand cu durere si revolta ingrata oprimare de catre imperiul Turcesc dar si de catre unii domnitori ;
Autorul noteaza nelinistea provocata permanent de situati economica dificila a tarii , de birurile cerute de Poarta sau Domni , de podgheazurile (jafuri) organizate de tatari prin saturi si targuri , de prea desele schimbari de domni , de coruptia unor boieri .
Pagini ample dedica Neculce numirii domnilor in scaunul tarii , investirii boierilor cu functii , creionarii portretelor fizice si morale -; situate de George Calinescu intre „ caricatura si tablou” .
Cronicarul dezvolta pe multe pagini faptele din timpul domniei lui Dimitrie Cantemir , in timpul caruia cum am aratat Neculce a avut un rol deosebit .
Cu rigoare este notata si consemnata permanenta stare de razboi a „crestinatatii” europene cu Imperiul Otoman ca si conflictele Moldove cu lesii sau „moscalii” , cu „sfezii” sau nemtii .
Neculce da autenticitate scenelor de lupta .
In scenele de istorie propriu zisa , cronicarul insereaza si elemente vizand fenomene naturale -; eclipse , cutremure , epidemii e.t.c. . Observatiile lui Neculce merg uneori si in zona viselor a unor credinte stravechi , potrivit spiritului mitologic romanesc traversat de miraculos , de fantastic .
Neculce este obiectiv si lucid in consemnarea faptelor , intrucat , deosebindu-se de alti cronicari ai acele timpuri , din Moldova sau din Tara Romaneasca , nu scria din porunca domneasca si ni servea interesele unei anumite curti . Totusi pozitia sociala ii influienteaza uneori indirect optica , si atunci el acuza vehement pe domnitorii care impuneau sau mareau darile boierilor si manastirilor , facand in schimb elogiul unor domnitori sub a caror stapanire el , cronicarul , a avut un statut social politic mai bun . Cateodata se distanteaza de cei cu origine modesta .
Neculce compatimeste Moldova pentru situati precara in care se afla , insa fara a diferentia marcat soarta diferitelor categorii sociale . Prezenta taranilor este foarte rara in cromica sa . De aceea unii critici literari au remarcat „ contradictiile si limitele gandirii istorice a lui Neculce „(D.Velciu) , explicabile insa prin statutul social al cronicarului .
Dincolo de aceste „contradictii si limite” de conceptie si interpretare , cronica lui Neculce ramane un document viu de epoca , prin forta pe care obiectivitatea si talentul sau o confera evocarilor .