NICHIFOR CRAINIC q5q10qs
Desi nuantari mistice ale traditionalismului se vad la multi contemporani, Nichifor Crainic e acela care s-a straduit sa dea o doctrina organizata. Cultura e, dupa el, un amestec de imponderabile si factori vizibili: sange, limba, pamant romanesc, folclor, ortodoxie. In special se apasa insa asupra bisericii orientale. Noi vedem substanta acestei biserici amestecata pretutindeni cu substanta etnica . Oriunde ganditorul nu gaseste preocupare de biserica neaga calitatea spiritualitatii romanesti.
Se vede usor ticul Gherea-Ibraileanu. Specificul national nu e determinat pe cale pozitiva ci obtinut prin speculatie sociologica si prefacut in comandament. Un adevarat artist traditional trebuie sa imbratiseze preocuparea religioasa. Din consideratii de poli tica bisericeasca, factorul rasa este ocolit si scriitorul ia pozitie contra rasismului german si impotriva nationalistilor care propun eliminarea evreilor crestini si refuzul botezului. Biserica e deschisa tuturor. Desi nu se spune pe fata, se subintelege ca un evreu botezat devine roman, Natie si Religie fiind notiuni corelative. Astfel se reediteaza teoria ralierii a lui Ibraileanu, cu acest paradoxal rezultat ca un alogen ortodox cu preocupari de Biserica ajunge a fi mai specific decat un national fara asemenea preocupari. Gandirea a primit de altfel destui evrei raliati, adica ortodoxizanti. Nichifor Crainic si-a constituit si o estetica, curat platonica (Nostalgia paradisului). Omul e faptura lui Dumnezeu, arta e faptura omului, arta e deci faptura fapturii lui Dumnezeu, nepoata lui Dumnezeu. Artistul aduce aparentele naturii, strabatand la prototip prin copie, dar scopul lui e eternul.
Arta in sensul ei inalt nu este o imitatie a naturii, fiindca nu urmareste sa ne reaminteasca natura asa cum este. Scopul ei e revelatia in forme sensibile a tainelor de sus.
Ca poet, Nichifor Crainic continua cu stiinta spiritul lui
Vlahuta, sacrificand inventia lirica lapidaritatii gnomice:
Trecutul adormit si viitorul
In clipa care bate le-mpreuni:
Cand fericiti lipim la piept feciorul,
Imbratisam intr-insul pe strabuni.
De profundis trateaza sobru, nu fara gravitati, sentimentul ereditatii:
Strabunii mei din vremuri legendare,
Al vostru suflet de umili tarani
A dormitat sub secolii tirani
Ca sub un greu de lespezi funerare.
De retinut de asemeni o imbarcare mistica:
Voi sfarama sub pleoape tot spatiul din jur
Si-mi voi culca suspinul pe norul meu: salupa
Ritmata de arhangheli, la prora si la pupa,
Cu aripile vasle prin valul de azur.
Oceane de vazduhuri s-or lumina rotund
Prin stele-arhipelaguri salupa mea sa treaca,
Iat tu, frumoasa lume, sa-mi pari o piatra seaca
Scapand rostogolita spre-adancuri fara fund.

LUCIAN BLAGA
Intaile versuri ale lui Lucian Blaga (Poemele Luminii) au o pulsatie panteistica scurta, apasata metaforic intr-un singur punct:
Atata liniste-i in jur de-mi pare ca aud
Cum se izbesc de geamuri razele de luna!...
In Pasii Profetului, Zamolxe, panteismul, superior artisti ceste, ia forme virgiliene. Pan intrupeaza voluptatea de a participa la toate regnurile, de a surprinde cele mai marunte miscari vitale:
Ah, Pan!
Il vad cum isi intinde mana, prinde-un ram si-i pipaie cu mangaieri usoare mugurii.
Un miel s-apropie printre tufisuri,
Orbul il aude si zambeste, caci n-are Pan mai mare bucurie decat de-a prinde-n palme-ncetisor capsorul mieilor si de-a le cauta cornitele sub nastureii moi de lana.
E peste tot o betie de vegetal, de fructe, de animalitate rece.
Vegetalele au ceva carnos animalic (flori cu sani de lapte , struguri enormi hraniti din starvuri de om), animalele se confunda cu vegetalele, fiind preferate acelea inerte, mimetice: soparle, lacuste, melci. Bacantele sunt verzi si sar ca lacustele:
Noua preotese verzi
Sar prin codri si livezi.
Zamolxe insusi cauta contactul rece cu soparlele:
Altadata noptile-mi erau un leagan de odihna, iar ziua lucrurile dimprejur se prefaceau in mine intr-un vis atat de linistit, ca reci si jilave soparlele veneau sa caute soarele pe picioarele mele goale...
Zamolxe e un mister pagan , un mit autohton, incadrat intr-o mica drama de idei, pe care poetul o va repeta in Mesterul
Manole. Zamolxe nu mai crede in zei si, ascuns intr-o pestera, cultiva pe Marele Orb, simbol al inconstientei forte cosmice. El insusi e divinizat, si cand incearca sa-si darame statuia din templu multimea il omoara, semn ca fictiunea a devenit mai puternica decat creatorul ei. Valoarea poemului sta in palparea universului:
...si pescuiam din fluvii somni rotunzi ca pulpele fecioarelor.
*
Mi-am sfartecat cinci oi si-am plans in lana lor.
Apoi Lucian Blaga isi spiritualizeaza virgilianismul, dandu-i directie ortodoxa. Acum poeziile sunt strabatute de nostalgie, de temerea mortii, si elementele agreste se sanctifica. Reptila devine sarpele binelui , gradinile sunt ale Omului , plugul ara impins de arhangheli, flora si fauna se fac ascetice, simbolice, dobitoacele au ochi cuminti , tapii lubrici sunt inlocuiti prin melancolicii cerbi, campul face loc padurii. Fauna alearga ranita de melancolii:
Mistuiti de rani launtrice ne trecem prin veac,
Din cand in cand ne mai ridicam ochii spre zavoaiele raiului, apoi ne-aplecam capetele in si mai mare tristete.
Pentru noi cerul e zavorat si zavorate sunt si cetatile.
In zadar caprioarele beau apa din mainile noastre,
In zadar cainii ni se inchina, suntem fara scapare singuri in amiaza noptii.
Totul continua a fi material:
Fecioara Maria a legat rod ca un pom.
*
Lepadati-va coarnele moarte batranilor cerbi cum pomii isi lasa frunza uscata... insa aureolat:
Toate turmele pamantului au aureole sfinte peste capetele lor.
Poetul aplica un puternic hieratism bizantinizant. Tineri goi si fecioare albe trec in procesiuni, salbaticiunile migreaza apocaliptic spre orase:
Din departate salbaticii cu stele mari doar caprioare vor patrunde in orase sa pasca iarba din cenusa.
Cerbi cu ochii uriasi si blanzi intra-vor in bisericile vechi cu portile deschise uitandu-se mirati in jur.
Plugurile insesi sunt niste intraripate picate din spatiul ex tra-cosmic, de care se cuvine sa te apropii cantand:
Pe dealuri, unde te-ntorci, cu ciocuri infipte-n ogor sanatos sunt pluguri, pluguri, nenumarate pluguri: mari paseri negre ce-au coborat din cer pe pamant.
Ca sa nu le sperii trebuie sa te apropii de ele cantand.
In Lauda Somnului Blaga cade intr-o nostalgie de eden, intr-o lancezeala numita tristete metafizica , incercand sa evoce un peisaj transcendent . Stilul devine liturgic si Aleluia rasuna peste tot. Poetul isi face biografia , incercand sa surprinda elementul coral in desfasurarea Universului, marile glasuri haotice:
Unde si cand m-am ivit in lumina nu stiu, din umbra ma ispitesc singur sa cred ca lumea e o cantare.
Strain zambind, vrajit suind in mijlocul ei ma-mplinesc cu mirare.
Cateodata spun vorbe care nu ma cuprind, cateodata iubesc lucruri care nu-mi raspund.
Piesele lui Lucian Blaga sunt din speta teatrului de poezie si sunt valabile mereu prin imagini, desi preocuparile ideologice nu le lipsesc. Unele sunt freudiste, cum e Daria. O femeie tanara, casatorita cu un batran, se imbolnaveste de idei fixe si se con stata ca pe cat de mortala e metoda pedagogica, pe atat de salutar ar fi exercitiul liber al instinctelor. In Fapta, un pictor obsedat ca ar putea face o crima nu se vindeca decat tragand un glonte in gol, cu alte cuvinte prin fapta . Mesterul Manole, reluand ideea din Zamolxe, raspunde la problema estetica.
Creatia are ca punct de plecare tehnica, dar nu devine opera vie fara factorul irational, fara har. Acest har pretinde insa artistului suferinta. Pe de alta parte opera artistica, iesita din jertfa omului, are o existenta independenta si spectatorul o contempla ignorand si uneori brutalizand pe creator.

V. VOICULESCU
Ortodoxismul lui V. Voiculescu, de data foarte veche, culmineaza in Poeme cu ingeri si caracteristica lui este ca ingerul devine un instrument mitologic elementar. Pe drum, prin fata portii, trece un necunoscut, si acesta e inger, vacarul din sat e inger, tot personalul unui spital e angelic:
Ingerul de la usa
S-a dat la o parte...
Doamne, ce catusa
Ne mai desparte?...
Cine nu ma iarta
C-am indraznit?
Ingerul de la Poarta
Nu m-a oprit;
Ingerul de la trepte
Nu s-a uitat,
Albe si drepte
Trepte-am urcat;
Am intrat in odaie,
Ferestrele deschise:
Fata cea balaie
(Ingerul din odaie)
Mi-ntinsese mana si murise.
Cand ploua, bat ingerii in tobe de nori , ingerii zidesc raiul, pazesc la poduri, albinele sunt ingeri iuti , avionul e un arhanghel de fier . In mistica lui V. Voiculescu intalnim si o forma speciala de devotiune. Prin mijlocirea ingerilor, omul se pune in legatura cu Dumnezeu in chipul unei voluptati de a fi risipit, strivit de factorul divin. Simtindu-si uscate padurile de ganduri, poetul cere un palc de ingeri, in spate cu securi sa i le taie. Sau vrea sa fie grau ca sa-l culeaga un inger, sa-l imblateasca, sa-l macine la moara, sa dea faina Domnului. In general poezia lui V. Voiculescu sufera de manierism.

PAUL STERIAN SI ALTII
Paul Sterian parodiaza ortodoxismul in versuri dadaiste, nu fara talent, uneori, prin repetitia litanica, chiar cu exaltari convingatoare:
Aruncu-mi trupul,
Arhanghele Mihaile,
Gol stau in fata ta
Astept sa ma iei.
Aruncu-mi straiele,
Arhanghele Gavriile,
Gol stau in fata ta,
Astept sa ma iei.
Sandu Tudor, care devenise in ultimii ani poetul oficial al
Gandirii, dupa ce fusese modernist, e un simplu pastisor. Stefan
I. Nenitescu e dintre primii care s-a incumetat sa scrie poezie religioasa (Denii). Cateva mistere dramatice sunt in spiritul sacrelor reprezentatiuni ale lui Feo Belcari. Modestul poet religios
Const. Goran continua pe Anton Pann in linia muziceasca.
GANDIREA
Organul ortodoxismului literar este Gandirea in noua serie redactata de Nichifor Crainic si ilustrata de pictorul Demian.
Toti colaboratorii (Zaharia Stancu, Ion Marin Sadoveanu,
D. Ciurezu, V. Ciocalteu etc.) vin cu cate o nota mistica de obicei iconografica. Insa vom constata si alt fenomen.
Ortodoxistii cred in miracole si cauta sa le verifice in propria le existenta, dincolo de orice figura literara. M. Vulcanescu, presupunand ca pictorul Sabin Popp a fost sfant, regreta incinerarea lui, fiindca s-a rapit eventualelor moaste putinta de a face minuni. V. Ciocalteu cere, intr-o poezie, de la Dumnezeu favoarea de a tine carbuni aprinsi in mana, Stelian Mateescu, intr-o nuvela, considera miracol faptul de a nu fi fost mancat de cativa ursi cu burtica umflata , lui Sandu Tudor, calator la
Sfantul Munte, i se intampla evenimente ce nu se pot pricepe decat numai prin lucrarea unei tainice minuni . Un cutremur care a devastat Romania de curand a fost interpretat ca miracol in favoarea unei formatii politice.