e9e1ez
F. Aderca e un umorist impenetrabil, plin de sarcasm. Punctul sau de vedere e umanitar, internationalist. Emotia e inlocuita cu senzatia.
Astfel in Gradinarii (Femeia cu carnea alba) se propun cateva expe riente sexuale. Iubirile, in care femeia ia totdeauna initiativa, se infaptuiesc in medii si conditii variate: o fata de taran de vreo 12 ani se lasa sarutata de caprarul Aurel intr-un sopron, printre coceni; o alta dragoste, cu o tanara nevasta, bulgarca, se realizeaza printre mormane de verze, in apropierea a doua copile moarte, ciopartite de porci; a treia experienta se face cu o “codana rosie”, printre caini latratori, pe ardei, si in spaima de a fi surprinsi; a patra, printre morcovi, cu o vadana care nu suporta casatoria decat cu libertatea diversiunii erotice. In alte cazuri stimulente erotice sunt ceapa, prazul.
In Omul descompus femeia erotica e tuberculoasa. Senzual si tendenti-

os, F. Aderca e impiedicat de aceste note sa izbuteasca in roman. Desi cu excelente pagini de evocare a campaniei pentru intregire, romanul
1916 esueaza in tezism. Aventurile d-lui Ionel Lacusta-Termidor duc sarcasmul pana la bizarerie. Mai fericit este basmul viitorist Orasele inecate, utopic, dar cu miraculos masinist in stilul Wells. Un operator cinematografic din Bucurestii anului 5000 viseaza o omenire refugiata in fundul oceanului unui pamant in racire. Sunt pagini fabuloase ca acele din Simplicissimus al lui Grimmelshausen despre Mare del Zur.

Flora, fauna, starea sanitara a acestei lumi e descrisa cu multa fantezie si ingeniozitate plastica, la care se adauga un umor englezesc fara cute, facut din enormitati. Lui Pi, mort, i se face o injectie cu marmo rificare neagra, care-l preface de-a dreptul in statuie, apoi e dat la slefuit.
F. Aderca a scris si poezii, remarcabile prin sugestii, indeobste
“venerice”. Citata cu precadere este Medievala:
Pasiunea mea e un calugar medieval
Cu o sutana lunga
Si neagra, la calcaie sa-i ajunga,
Si la gat o cruce de opal.
Adevarata originalitate sta in a fi intuit inaintea lui I. Barbu o poezie panteistica, rece, carbonica, evocatoare a fortelor geologice, de a fi compus privind “prin lentile negre” madrigale astronomice si a fi indreptat imnuri “catre minerale”.
Cuarturi, carbuni, ametiste, forme amorfe de roca; forme artiste sub care estetica sufoca.