y1r24rp

Tudor Arghezi ,poet al intrebarilor,realizeaza cea mai adanca reforma a limbii poetice pe care o poate nota istoria litaraturii noastre moderne,comparabila cu reforma facuta in literatura franceza de Victor Hugo ,altadata intemeind “republica vocabularului ”pe concptia ca “Primele cuvinte nu sunt nici rebeli ,nici plebei”,poetul nostru selectaza alte sectoare ale lexicului,cuvinte drastice ,dure,uneori forme regionale,pe care nimeni nu le introduse in poezie,dand astfel ,”dreptul de cetate tuturor cuvintelor ,chiar ai celor compromise.”
Creatorul sincronismului,Lovinescu emisese despre Arghezi ,in Criticele sale opinii elogioase,sintetizate apoi magistral in Istoria literaturii romane contemporane:”Se poate afirma ca Tudor Arghezi incepe o noua estetica :”estetica poeziei scoasa din detritusuri verbale” ”.In intregime adevarata ,o alta opinie lovinesciana isi pastreaza si astazi valabilitatea ,dupa opinia autorului “Mutaiiei valorilor estetice”,estetica argheziana este “antisimbolista“,deoarece spre deosebire de simbolistii manati de teribilul indemn de “spiritualizare a materiei”,Tudor Arghezi “invers prin materializare .“
Precum Victor Hugo si mai apoi Baudelaire ,Rimbaud si alti poeti francezi in secolul trecut ,care incetatenisera in literatura toate cuvintele ,chiar si cele “compromise”,Tudor Arghezi obtine sinteza poetica din rezervele cele mai vulgare ale limbii romane,mai cu seama in Flori de mucigai revoluiionand astfel limbajul liricii romanesti.
Marele scriitor fancez Charles Baudelaire spunea:”E un miraculos privilegiu al artei c\ oribilul ,artistic exprimat,devine frumusete si ca durerea ritmata si cadentata umple spiritul cu o bucurie linistita.”
Odata Baudelaire a elogiat pe Daumier tocmai pentru capaciatea acestuia de a reprezenta josnicul,trivialul ,abjectul,cu o claritate exacta ,caci Baudelaire considera ca poetul poate sa faca sa se nasca din urat un farmec nou.In acest climat artistic se misca si poetul nostru Tudor Arghezi,pentru care subiectele de literatura nu mai tolereaza pretutindeni conceptul mai vechi al frumusetii.Arghezi inaugureaza la noi “estetica uratului” ,avandu-l ca model pe “scepticul de la Sena” ,Charles Baudelaire .Poetul Florilor raului l-a impresionat prin razvratirea impotriva cerintelor esteticii clasice .Precursor al unei estetici a uratului ,sincer pana la brutalitate ,satanic si amar, el gasea in contemplarea raului ,a mizeriei ,impulsuri catre puritatea pierduta.
Tudor Arghezi a studiat indelung scrierile lui Baudelaire si a intrebuintat pana la ultima poezie uneltele de lucru ale artistului.
Incetotenirea esteticii uratului ,existenta la Baudalaire,cu care Arghezi are numeroase contingente ,se realizeaza la poetul roman intr-o cuprindere mult mai vasta si in mod pregnant .La Baudelaire se observa o imbogatire a mijloacelor poetice cu imagini neangaduite pana atunci in lirica ,asa cum se intampla intr-o oarecare masura si la Macedonski .Dar ,aceste imagini ale uratului au o arie limitata :aparitia cadavrului,a locului de perditie,a scenei orgiace.In considerarile sale,Vladimir Streinu da chiar o lista de termeni din Fleurs du mal de Charles Baudelaire ,precum:bourbeux,peur,helmithes,chancre,poison,crachat, cadavre,tette,ver,brute,venin,iar apoi o alta din creatia argheziana:venin,scara,mucegaiuri,bube,noroi,scarbit,putregai.La Arghezi ,asemenea imagini au o sfera larga si apar intr-o factura cu totul inedita,incepand cu ciorchinele de negi din Testament ,continuand cu stihurile panfletare din Blesteme si Psalmi si ajungand la un microcosmos baroc ,cum este viziunea germinatiei enorme a cartofilor leturzi din Har.
Interesul lui Tudor Arghezi pentru uratul din viata devine o atitudine estetica ,intalnita si la Dostoievski in amintiri din Casa mortilor ,la Tolstoi in Invierea ,la Gorlsi in Azilul de noapte.
Volumul Cuvinte potrivite un debut editorial ,aparut in 1927 , se deschide cu poezia Testament ,care reprezinta o”ars poetica” ,definind crezul artistic al poetului in ceea ce priveste estetica uratului ,ca dimensiune fundamentala a creatiei lui Tudor Arghezi.In aceasta poezie Arghezi a enuntat una din laturile complexei sale personalitati poetice:
“Din bube ,mucegaiuri si noroi
Iscat-am frumuseti si preturi noi .”
Cu alte cuvinte ,poetul a indicat una din valorile poetice noi ,incetatenite de dansul si anume ,poetizarea trivialului.Poezia e nascuta din”bube ,mucegaiuri si noroi” si ea trebuie sa aminteasca intotdeauna care-i sunt izvoarele.Chintesenta esteticii argheziene -;intemeierea unei estetici noi ,estetica uratului ,este inclusa in aceste versuri.Cu o forta extraordinara de sugestie ,Arghezi foloseste aceste metafore ale ale treptei organice(“bube”) ,ale celei vegetale(“mucegaiuri”) ,ale celei minerale(“noroi”),socand prin aceasta referire la tot ceea ce vizeaza grotescul si uratul ,motive preluate de la Victor Hugo si Baudelaire.
Poemul apare ca o estetica plina de probleme si de puncte,arta argheziana e facuta din “veninuri” ,”injuraturi” ,veninul s-a preschimbat in miere ,lasandui-se puterea si poezia s-a sterilizat ,a devenit un cantec pur ,injuratura ramanand ,inefectiva practic ,numai pentru colorarea ei.”Mierea” presupune “veninul” si poezia un continut purificabil.Se ridica problema experientei individului si a traditiei ,aceasta ducand la trecerea generatiilor ,la varsarea oaselor ,oasele la ingrozitoarea germinare universala ,deci la viziunea cosmica:
“Facui din zdrente muguri si coroane,
Veninul stans l-am preschimbat in miere ,
Lasand intreaga dulcea lui putere .
Am luat ocara ,si torcand usure
Am pus-o cand sa-mbie ,cand sa-njure.”
“Zdrentele” sunt resturi ,reprezinta elemente ale descompunerii ,o forma de degradare a materiei ,poetul reusind sa imprime caracterul de rod ,de inflorescenta.
Aceste versuri faimoase despre alchimia verbala proprie l-au facut pe Eugen Lovinescu sa remarce ,inca din vremea sa ,dupa aparitia Cuvintelor potrivite ,formidabila capacitate a poetului de a transfoma “veninul” in “miere” ,pastrandu-si totusi “dulcea lui putere” ,de a transforma “mucegaiurile,bubele si noroiul” in frumuseti inedite ,care constituie si nota diferentiala a poetului si principiul unei estetii creatoare de noi valori literare:”Valoarea lui nu sta in determinante psihologice ,ci in ineditul expresiei,inedit iesit din forta negalata de a transforma la mari temperaturi mucegaiurile ,bubele si noroiul ,in substanta poetica” .
Transfigurarea estetica este pentru Arghezi o continuare si in acelasi timp o implinire.Dar pe langa acest proces apare,se reveleaza un har ,prin transparenta mizeriei umane,a reziduurilor suferintei acumulate,ca si a raului multiplicat.Astfel se remarca un proces esential in aceasta poetica :revelarea.Transfigurarea nu se petrece doar in ordinea suferintei,ci si a raului.Spre deosebire de cele mai multe doctrine asupra conditiei poetului si a poeziei,din ultimul secol,viziunea argheziana respinge o demonie a poeticului,gaseste in Arghezi un poet nedeclarat, dar cu atat mai tenace.A fi mai tare decat demonul ,a converti raul,a transfigura oroarea constituie un alt aspect esential al acestei poetici,cu urmari pe planul viziunii ,al motivelor imaginarului si al tratarii cuvintului:”Din bube ,mucigaiuri si noroi/Iscat-am frumuseti si preturi noi”.Exegeza acestor versuri ar putea invoca o tendinta a esteticii”decadent”-“crepusculare” spre estetizarea uratului ,spre valorificarea macabrului,a oribilului.A cauta raului o justificare ,chiar o exaltare estetica nu este obiectivul lui Arghezi.Transfiguarea poetica a “micegaiurilor” ,”bubelor” si “noroiului” nu idilizeaza raul ,uratul,nu transforma infernul in paradis.Ea este altceva decat o “alchimie a raului” ,o distilare prin care “datul verbal e distantat de rosturile sale pragmatice si purificat “,ca si durerea “de vecii intregi” , toate aceste imagini ale entropiei cosmice si umane devin ,metaforic ,un sol prielnic “rodului”.Acesta apare in intimitatea de matrice a pamantului ,samanta in carnea fructului,prunc in pantecul mamei, ci chiar in ceea ce par sa-l nege ,in bube ,in mucigaiuri,in putregai,acolo unde viata ,chiar ce mai mizera viata dospeste.Peste tot ,in “pamantul greu, muncit de dusmanie “ ,unde “nici o samanta n-are sa se piarda“,printre “pietre sterpe si uscate “,unde se iveste firul de iarba,in vantul care poarta samanta ,in ploaia calda,in tuberculii cartofilor care sunt gata sa se nasca (“Imbracati in straie de iasca/Sunt gata cartofii sa se nasca”),prin care harul a trecut “virginal ,candid si holtei“,in bunastirea femeii cea plina de dar careia parca-i “creste in san o fraga”,ori in chemarea severa a poetului “de-a fi inflorit numai cu focuri sfinte/si de-a rodi metale doar...”,peste tot ciclul fecunditatii se implineste in rodul ravnit.Rodul e vulnerabil.Golul neimplinirii ,”iubirea neintamplata”,nenascuta ,”ceea ce nu va fi niciodata“cum spune Baudelaire ,doare.
Poezia sa viitoare ,incepand cu Flori de mucigai ,va ajunge mai evident la materializari viguroase ale esteticii sale noi ,estetica uratului ,preconizata in Testament .
Estetica uratului se mai evidentiaza si in Blesteme ,care face parte din acelasi volum Cuvinte potrivite .In aceasta poezie partea revelatorie este viziunea luptei intre organicul divin si inmultirea dezordonata ,parazitara ,replica diabolica la nativitatea cartofilor si smaraldelor ,urmare la geneza musitei pe care a invocat-o cu alta ocazie poetul:
”Pe tine cadavru spoit cu unsoare ,
Te blestem sa te-mputi pe picioare
Sa-ti creasca maduva bogata si larga
Umflata-n sofale ,mutata pe targa
Sa nu e cunoasca de frunte piciorul,
Rotund ca dovleacul ,gingas ca urciorul,
Oriunde cu zgarciuri ghicesti medulare,
Sa simti ca te arde putin fiecare
Un ochiu sa se stranga si sa se sugrume
Clipind de-amanuntul ,intors catre lume.
Celalalt sa-ti ramaie holbat si deschis
Si rece impietrit ca-ntr-un vis”
Un alt aspect profund este sentimentul de oscilare materiala intre doua lumi cu densitati deosebite ,”de osmoza intre spiritual si material ,amandoi termenii luati ca momente indepartate ale aceleiasi materii .Cerul si pamantul sunt doua vase comunicante ,materia fiind permeabila prin spirit si spiritul aratand tendinte de degradare”(G. Calinescu-Istoria literaturii romane de la origin pana-n prezent).In Vant de toamna interpatruderea celor doi factori ,cerul si pamantul ia forma unei stranii betii :
“E pardosita lumea cu lumina ,
Ca o biserica de fum si de rasina
Si oamenii ,de ceruri beti,
Se leagana-n stihare de profeti.”
Asadar in Cuvinte potrivite ,expresia artistica a trivialului e o exceptie.In articolul consacrat acestui volum ,G. Bogdan Duica a protestat contra “esteticii uratului “ ,formula cu care pseudo-clasicii se inarmau ,prin 1830 ,contra romanticilor .La acea data ,in 1927 ,protestarea profesorului Bogdan Duica era cam prematura.De asta data ,Tudor Arghezi ofera in Flori de mucigai ,ocazie unei indignari adecvate,atat istoricului literar de la Facultatea de litere din Cluj ,cat si oficialitatilor si burgheziei ,a caror sensibilitate era atat de delicata care se revulsioneaza in contact cu trivialul,indiferent daca e de ordine naturala sau estetica.
Cu Flori de mucigai ,arta poetica coteste in personalitatea adanca a scriitorului,asa cum se manifesta multilateral si in publicistica.Daca poetic si spiritual ,volumul Cuvinte potrivite detine primatul ,in schimb Flori de mucigai reflecta nota cea mai autentica a tehnicii artistice argheziene ,a mijloacelor de expresie ,in arta in versuri a lui Tudor Arghezi .Sunt in acest sens revelatoare opiniile lui George Calinescu :Flori de mucigai este o opera de rafinament ,de subtilitate artistica ,ele presupun un cer al gurii dedat cu toate mirodeniile .Cititorul necultivat in sens artistic se sperie de ele si le crede vulgare ,desi realitatea si savoarea sunt insusirile lor ca si ale operei lui Rabelais .”
Astfel cu Flori de mucigai Arghezi incepe o poezie de savoare,presupunand un cititor pregatit .Punctul de plecare il formeaza observarea limbajului,cu un puternic miros argotic,al puscariasilor.Impresia de veselie creata si dozata cu cel mai autentic lirism ,nu e falsa.Amestecul seriozitatii cu bufoneria e in linia Anton Pann.Efectul artistic consta in surprinderea naivitatii sub expresia de mahala. E vorba de un dialectism,asemanator aceluia napolitan a lui Salvatore de Giacomo sau acelui roman a lui Cesare Pascarello,in care cu cat expresia e mai grotesc tipica ,cu atat vibratia autentica e mai surprinzatoare .Acesti hoti ,borfasi ,tigani ,poseda toata gama lirica a umanitatii si o executa pe instrumente ce produc o duioasa ilaritate,intr-o limba indecenta ,argotica ,cum e cazul in delicata explicatie mitologica a frumesetii unui “fatalau” :
“O fi fost ma-ta vioara,
Trestie sau caprioara
Si o fi prins in pantec plod
De strigoi de voevod .”

Daca in Cuvinte potrivite si in alte volume de versuri de mai tarziu ,Tudor Arghezi foloseste copios expresiile figurate ,simbolurile ,in Flori de mucigai poetul da curs liber indeosebi cuvantului cu sens propriu direct.Intreg volumul ilustreaza cu pregnanta preferinta poetului pentru cuvintele rare ,tari ,nude ,expresive ,potantial mai bogate decat altele ,pentru a da mai multa culoare si relief tablourilor infatisate.Argotismele ,cuvintele vulgare ,considerate pana la Tudor Arghezi neliterare ,sunt adeseori prezente ca o cerinta de ordin estetic ,prin plasticiatea lor ,in versurile din Flori de mucigai.Poetul le reanvaiza ,le prelucreaza la inalte temperaturi artistice,facand din ele elemente caracteristice ale noului alfabet stilistic arghezian.La Arghezi ,aceste expresii vorbesc nu numai prin raporturi gramaticale ,ci ele radiaza din interior multiple posibilitati expresive.
Dupa Cuvinte potrivite,cu diversitatea lor sensibila , Flori de mucigai ,tot atat de ferma estetic in uniatea ei tematica ,ne infatiseaza un Arghezi concentrat exclusiv asupra mizeriei umane (cu originea expresiva in mai vechile poezii Pui de gai si Blesteme).
Este o poezie obiectiva ,lipsita de dramatism ,dar nu mai putin zguduitoare prin temeritatea limbajului ei “despuiat” ,frust ,este o intoarcere la naturalismul care este sursa expresionismului doar prin forma evoluata a acestuia devenind de fapt poezie naturalista.In Flori de mucigai ,naturalismul e la fel de poetic prin brutalitate si cruzime ,ca si simbolismul din Les chants de Valvador.
Titlul volumului este un oximoron de ecou baudelairian ,inspirat din creatia lui Baudelaire Les fleurs du mal ,din care poetul tradusese si reuneste doua principii:motivul florii ,simbol al frumusetii pentru estetica romantica si cuvantul regional ,cu aspect arhaic “mucigai” ,mucegaiul fiind o forma elementara de viata ,care traieste in mediile umede ,insalubre.Acest cuvant “mucigai” marcheaza in acest context conceptia sa privind “estetica uratului”, care prin asociere cu ideea de frumusete ,exprimata prin floare ,intareste ,intr-un paralelism perfect ,convingerea ca frumosul se naste din “bube,mucegaiuri si noroi”.Florile de mucigai sunt emblema unei rodiri in tenebre ,unui rod negativ-monstruos ,rod al mortii .Nimic nu rodeste in acest univers recluziunii.
Poetul dezvaluie un univers al valorilor maculate ,alterate.Se dezaluie o imagine a inchisorii care apare ca un univers straniu ,dezolent ,macabru.In acest mediu omul apare ca un vierme .Versurile din Flori de mucigai sunt rezultatul inspiratiei divine ,a “slovei de foc” ,ele sunt scrise cu unghia stanga “pe tencuiala” “pe un parete de firida goala “.Versurile dezvaluie un real dur al vietii perceput de latura demonica ,negativa a fiintei umane ,nu de cea angelica.”Unghia ingereasca ” este ”tocita” ,ele sunt scrise cu unghia de la mana stanga ,asociata demonicului ,maleficului.Acest univers se reduce la notiuni ca:mocirla ,frig ,catuse ,lanturi ,zabrele ,paduchi ,sobolani ,zavoare ,mucegai ,intuneric.
Metaforic,”florile de mucigai” simbolizeaza vegetatia umeda a ungherelor intunecoase ,sunt flori fara legatura cu pamantul ,cu lumina ,fara clorofila ,provocand repulsie.In acest univers oamenii se contureaza ireal:
”Livizi ca strigoii si sui ,
Strambati de la umeri ,din sold si picior
In blidul fierbinte ,cu aburi galbui,
Isi duc parca sangele lor.”(Cina)
Singularitatea “florilor de mucigai” :caracterul lor contrar esteticii transfigurarii ,proprietatea lor “antitestamentara” ,cu toate ca intr-unul din aspectele lor cele mai aparente ,ele par inchipuirea perfecta a constat-ului din Testament:”Din bube ,mucegaiuri si noroi /Iscat-am frumuseti si preturi noi ” reprezinta adeziunea ,la o estetica a demascarii ,cel putin tot atat de importanta in arta poetului nostru ca si cea dintai ,chiar daca mai putin recunoscuta.
Opusa transfigurarii ,ca o antiestetica ,estetica acestor Flori de mucigai reprezinta echivalentul “unui avangardism iconoclast.O pozitie anti-constient adoptata ,se demonstreza in antilirismul ,antiromantismul ,antipurismul ,antiestetismul vadite in acest ciclu ,ca si in valorile poetice de subversiune pe care ni le reveleaza ,valori precum:uratul ,grotescul ,monstruosul ,trivialul ,macabrul ,atrocele”(Opera lui Tudor Arghezi- Nicolae Balota)
In Flori de mucigai nu intrezarim o reabilitare estetica sau morala a putregaiului ,ci printre versurile poeziei putem remarca o vointa de reintegrare a unei categorii umane “lepadate in corpul unei umanitati” ,in ordinea superioara a frumosului (care cuprinde si uratul) intr-o ordine a vietii (care sa se conjuge cu moartea) ,si chiar a sacrului care sa cuprinda si sacrilegiul ,demonicul ,infernalul.

Antivalorile ,culorile negative ,trivialul ,monstruosul ,ironia indica o demonie .Microuniversul imaginar al Florilor de mucigai este caracterizat prin sterilitatea demoniei .Eflorescenta este a unor “flori ale raului” .Ceea ce se coace sunt doar “galcele” ,elementele putrede.
Ca si tanguirea folclorica ce se naste dintr- o jale cosmica ,dincolo de cea prea personala ,tot astfel in Flori de mucigai aflam “Stilhuri de groapa /de sete de apa si de foame de scrum...” ale unui lamento existential.
Bocetul e o cintare a mortii.In Flori de mucigai ne aflam tot timpul in prezenta mortii.Crime ,cadavre ,descompunere ,atmosfera de spital in care se moare ,de beci cu lesuri ,”Stihuri de groapa”.Moartea este cea care a incremenit timpul si spatiul ,a facut grea ,irespirabila atmosfera in aceasta lirica de aparenta-prozodica-atat de popular-lejere.Irespirabilul nu provine din densitatea poeziei ,ci din golul ,din vidul pe care il sugereaza tot timpul.
Apologia crimei ,a paradiselor artificiale (la care accede ,sau spre care tinde in lirica sa ,Baudelaire) sunt solutii ale unui estetism “decadent” pe care viguroasa “primitivitate” voluntara argheziana le refuza.Lipsesc in mod egal din Flori de mucigai estetismul “complacerii in abominatiune “ ,ca si teza sociala dinainte concertata.Solutiile d ‘ Annunzio ca si Verhaeren ii sunt depotriva straine poetului.
Trivialul devine valoare poetica .De asemenea ,abjectia(“cinci oameni de cositor ,cu un cutit /Maruntaiele si buzunarul omului le-au scotocit ”-Pui de gai) ,oribilul (“Ai sa te duci si tu ,fetica ,draga ,dupa tat ’tu!/Si baba se linse pe buze/Cu pofta de sange a unei mate hehuze ”),grotescul ,macabrul(“Atunci ,pe-ntuneric ,berechet/Bratele ,mainele ,degetele ,hotii ,baba/Inabusira fapta lor ,o tarara-n beci ,degeaba ”).Aceste valori nu promoveaza “frumosul” ,nu sunt ca si sublimul ,gratiosul ,valori consacrate ,in care esteticul e evident.Trivialul apare ca o contravaloare a sublimului ,monstruosul a gratiosului ,macabrul ca o parodie a tragicului ,grotescul ca o caricatura a comicului.Valoarea poetica a Florilor de mucigai se constituie prin sarje ,exagerari si mai ales prin contrafacerea degradarea si intoarcerea pe dos a valorilor consacrate.In reusita poetica exceptionala a acestor poezii putem remarca “o spargere a limitelor eseticului ,ecloziunea unei antiestetici subversive”.
Exista o legatura intre practica intentionata a unei estetici a uratului si acel centru spiritual ,metafizic al suferintei ,al mizeriei umane ,desfasurat in scenele din viata “pacatosilor” ,umiliti si obiditi.
In poeziile ca Sici-bei ,La popice ,Streche , vocabularul frizeaza naturalismul devenind “scarbos “ ,insa acest limbaj nu este in dezacord cu mediul abrutizant in care se misca “bagabonzii” si puscariasii :
“Nu stiu ce-mi vine:
As manca din feticine
Si mi-as pune mintea si cu tine,
Ca un porc.
Ma arde ,ma framant ,ma intorc.”(Streche)
Estetica revoltei ,a demascarii se foloseste indeosebi de formele subversive ale parodiei. Astfel in aceste “anecdote” gasim o parodie a scenelor de epopee ,a marei poezii epice .Anecdota nu alege fictiunea eroica ,dupa cum pateticul circului nu poate contine tragicul.Demascarea aventurii umane sub aspectul trivialitatilor ei impunea formele parodice ,grotesti ,caricaturale.Intregul sau ciclu Flori de mucigai poate fi considerat o epopee in ,mai multe canturi-fragmente in care prezenta eroilor-tigani ,a retoricii parodizate ,a stilului umil caricaturizeaza pe cel nobil-din Tiganiada lui Budai-Deleanu.
Apar imaginile luminoase ale tigancilor florarese:
“Cu o floare in dinti
Rada-i un maces cu ghimpi fierbinti...
Joaca-n tina
Cu soarele-n par ,ca o albina”.(Tinca)
Moartea apare ca o eliberare ,ca o restituire a frumosului:
“In beciul cu mortii ,Ion e frumos,
Intins gol pe piatra ,c-un fraged suras
Trei nopti sobolanii l-au ros
Si gura-i baloasa-i ca de sacas(...)
In ochii-i deschisi ,o lumina ,
A satului unde-i nascut,
A campului unde iezii-a pascut,
A incremenit acolo o straina.
Departe de vatra si prins de boieri,
Departe de jalea mamuchii,
Pe trupu-i cu pete si peri
In carduri sunt morti si paduchii.”
In poezia Cantec mut intalnim oximoronul din titlul volumului Flori de mucigai,subliniindu-se un univers inchis “ferestrele inchise”, comunicarea cu transcendentul devenind astfel imposibila
“Ferestrele inchise
S-au acoperit cu ripide si antimise,
Si odaia cu mucegai
A mirosit toata noaptea a rai. ”
In aceasta poezie Arghezi dezvaluie ideea ca frumosul ,puritatea ,chiar divinul poate fi realizat in interiorul sufletului uman.Apropierea de Dumnezeu ,atingerea sublimului reprezinta salvarea sufletului celui condamnat:
“La patul vecinului meu
A venit az-noapte Dumnezeu
Cu toiag ,cu ingeri si sfinti.
Erau asa de fierbinti,
Ca se facuse in spital
Cald ca subt un sal.”
Estetica uratului are ,in cazul de fata ,si aceasta functie ,de a rasturna aparentele ,”spre reabilitarea nu numai estetica ,dar si etica ,a umanitatii damnate”(D. Micu-Ce e un mare poet?)
In poezia Har ,care face parte din volumul Carticica de seara procesul concentric e infinit.Poezia lui Arghezi e dominata de probleme grave ,contrar parerii unora care au insinuat ca aceasta e una “minora” .Un fapt atat de umil ca incoltirea cartofilolor e prilejul unui cantec suav al maternitatii vegetale:
“Imbracati in straie de iasca
Sunt gata cartofii sa nasca
C-au pregatit o iarna ,de soroc,
Cu intunericul ,cu coropijnita si rama”
Har este cosmogonia lui Arghezi ,uimirea in fata tainei germinatiei ,constatate in regnurile inferioare ,un cantec suav ,totodata al maternitatii vegetale ,ca un elogiu al Fecioarei:

“Si din toate faramele
Au ramas grei ca matele,
Umflandu-li-se tatele
Auzi?
Cartofii sunt lehuzi”
In Cantec de boala ,poezie ce face parte din volumul intitulat Hore urmarea interpatrunderii dintre cer si pamant,aceeasi interpatrundere ca si in Vant de toamna ,este tanjirea ,senzatia de evaporare .Poetul a baut dintr-un pahar divin si imbolnavit ,se simte ca un ciur prin gaurile caruia fiinta lui prefacuta in ceata se risipeste:
“Dupa ce m-a-mpartasit
Insul mi s-a risipit
L-am pierdut jur imprejur
Ca o ceata dintr-un ciur.
Si-am ramas pribeag in boare
Ca un miros fara floare
Al carei lemn uscat
Radacina si-a uitat.”
In Ce-ai cu mine ,vantule?(Musca) spiritul e speriat de viteza inmultirii celulare ,in zonele de jos ale vietii:”Soare care aduci lumini si balsamuril ui Coco si te joci cu ciocul lui poleit ,cum dai tu nastere si garoafelor si bucuriilor si ganganiilor puturoase in vazduhul leganat de plopi si razimat in brazi?pentru ce preferinta ta pentru marile infectii ale existentei?”
In Poarta neagra (1930) sunt portretiste si amintiri din inchisoare legate de ambianta care si-a gasit expresie poetica in Flori de mucigai .Atmosfera de temnita cunoscuta sciitorului din experientele de doi ani la Vacaresti ,formeaza un lung pretext de confruntari intre decadere ,viciu ,pacat ,evaziunea in visul utopic.
Astfel se poate afirma ca ,cu Tudor Arghezi incepe o noua estetica ,estetica “scoasa din detritusuri verbale”.Arghezi a dovedit o constanta pasiune de a scoate poezia din antipoezie ,cutezand sa-si metamorfozeze opera intr-un “ciorchin de negi” .
Arghezi este deopotriva poet al macrocosmosuliu sau al microcosmosului ,tinand de teluric ,dar simtindu-si “sculate aripi de cocor ,aducand cu sine o poezie zvarcolita profund umana”Poetul ridica mucegaiul la inefabil ,surprinde dramatismul structurii dualiste umane ,penduleaza intre “credinta” si “ tagada”,solicita instrumente noi de interpretare ,pana la acel amintit inefbil ,care ,prin repetare devine stare sufleteasca ,fundamentala:”Arghezi e un inger pe a carui incorporabilitate roiesc bube informe”(Vladimir Streinu)

Bibliografie:
Sinteze de istoria literaturii romane -; Sanda Rodian
Venera Dogaru
Istoria literaturii romane de la origini pana-n prezent - G . Calinescu Antologia poeziei romanesti culte
Argheziana -;Serban Cioculescu
Sinteze de literatura romana - C-tin Ciopraga
C-tin Crisan
Viorel Alecu
Nicolae Manolescu
Dumitru Micu
Eugen Simion
Istoria litaraturii romane -;I. Negoitescu
Modele de analize literare si stilistice-De la I. budai Deleanu la Zaharia Stancu
Fenomenul arghezian-Alexandru Bojin
Opera lui Tudor Arghezi-Nicolae Balota