NICOLAE FILIMON

Inainte de aparitia romanului “Ciocoii vechi si noi” sau “Ce naste din pisica soarici mananca”, in 1862 in “Revista romana” si in 1863 in volum, ca rezultat al directiei imprimate de “Dacia literara”, se facusera numeroase incercari de roman original. Filimon insusi, in nuvela “Nenorocirile unui cronicar sau Gentilomii de mahala”, facuse un exercitiu util pentru trecerea la o constructie epica mai ampla si mai complexa, pe care o necesita romanul. Prin “Ciocoii vechi si noi”, cel dintai roman izbutit, Filimon devine, in literatura noastra, intemeietorul acestui gen al prozei. s3p5ps
Avand un caracter realist dominant, opera constituie un pas important spre iesirea din sfera imitatiei.
N. Filimon isi propune sa contureze artistic o anumita categorie sociala, caracteristica secolului al XIX-lea, tipul ciocoiului, definit in “Dedicatie” si “Prolog”.
Nicolae Filimon si-a structurat creatia in 32 de capitole carora le-a adaugat “Dedicatie”, un “Prolog” si un “Epilog”, aducand astfel date si argumente despre intentiile sale autoriale si despre finalul tragic al eroilor sai.
Autorul a intentionat sa redea doua tipuri de parveniti: “ciocoiul cu antreiu si cu calamari la brau la timpilor fanariotici pana la ciocoiul cu frac si cu manusi albe din zilele noastre”. Din nefericire, Nicolae Filimon nu a reusit sa-l descrie dacat pe arivistul din perioada fanariota, desi se pare ca incepuse si scrierea despre tipul nou de parvenit.
Eroul central al cartii este Dinu Paturica care vine cu o scrisoare de recomandare de la tatal sau, Ghinea Paturica, un boiernas de tara scapatat, la postelnicul Andronache Tuzluc. Fanariotul il primeste cu ingaduinta in casa sa in calitate de ciubucciu, un fel de sluga care avea grija de pipe si supraveghea tabietul stapanului de a servi cafeaua si de a fuma.
Dinu Paturica patrunde in casa lui Tuzluc ca pe un taram al fagaduintei urmarind si propunandu-si de la bun inceput sa faca orice ii va sta in putinta pentru a se imbogati repede, chiar daca aceasta actiune ar putea duce la ruinarea celui care i-a oferit un acoperis.
Eroul este prezentat din mai multe puncte de vedere: el este descris fizic, moral, material, sunt surprinse gusturile, preferintele, evolutia pe scara sociala.
Dinu Paturica este descris deosebit de sugestiv de catre Filimon. Trasaturile sale fizice sunt puse in corelatie cu aspectele morale: “un june de 22 de ani, scurt la statura, cu fata oachesa, ochi negri plini de viclenie, un nas drept si cu varful cam ridicat in sus ce indica ambitiunea si mandria grosolana, imbracat cu antreiu de samalgea rupt in spate… cu picioarele bagate in niste iminei de saftian… in cingatoare cu niste calamari colosale de arama”.
Filimon procedeaza ca un scriitor realist; prin descrierea imbracamintei el fixeaza epoca si calitatea sociala a personajului sau. Sub aspectul deplorabil al tanarului se ascunde insa o forta puternica, dominata de ambitie, de setea de a se inalta cat mai sus.
Fizionomia tradeaza vointa eroului, calitate importanta pentru ascensiunea pe care o va urma. Parvenitul mai are insa nevoie si de viclenie, lingusire si inteligenta. Dinu Paturica dispune de toate aceste insusiri pe care le va folosi cu tact si calcul pentru a se imbogati si a-si ruina stapanul.
Antipatia scriitorului este evidenta. Trei trasaturi sunt precizate de la inceput: viclenia (sugerata de ochi), ambitia si mandria grosolana. Portretul moral se va adanci si imbogati cu alte insusiri, pe masura ce personajul va urca treapta cu treapta in drumul sau de ascensiune si decadere.
Scriitorul urmareste in detaliu evolutia personajului, dezvaluindu-i trasaturile diabolice. Dinu Paturica adopta mai intai o atitudine plina de umilinta si fatarnicie, avand drept scop castigarea increderii lui Andronache Tuzluc. El indeplineste treburi umilitoare: ca ciubucciu isi freca stapanul pe picioare, il ajuta sa se imbrace, ii da de spalat, ii aducea dulceata, cafea si ciubuc. Lingusitor cu celelalte slugi ale boierului fanariot, “se silea sa-ntreaca pe toti in zel si activitate”. Perseverent in atingerea telurilor sale, el invata tehnica hotiei de la alti servitori, fiind, pe rand, de la ciubucciu, logofat, sluger, pitar, si, in cele din urma, sfetnic de taina al postelicului.
Dinu Paturica se dovedeste si un maestru al disimularii, cucerind increderea deplina a postelnicului Andronache Tuzluc: el ii saruta mana “cu cea mai mare umilinta si facu sa caza din ochii sai de sarpe doua lacrime”.
Andronache Tuzluc, ca orice fanariot, este inclinat spre o viata de lux si placeri. Are o amanta, Chera Duduca, da petreceri interminabile in casa sa si devine extrem de receptiv la linguselile noului sau servitor.
Vataful Gheorghe il avertizeaza pe Tuzluc de fatarnicia lui Paturica, insa nu este crezut si, mai mult decat atat, este alungat din casa fanariotului. Postul de vataf este ocupat de Dinu Paturica, in acest post el reusind sa-si observe si mai mult stapanul si sa intreprinda si mai multe actiuni de imbogatire.
Dinu Paturica reuseste sa cucereasca increderea stapanului care ii incredinteaza supravegherea Cherei Duduca, apoi il va lasa sa aiba grija de averile sale.
Avansand in functii eroul devine un om lipsit de scrupule. Tine o contabilitate dubla, inlocuieste pietrele pretioase, tezaurizate la caserie, cu pietre false, ia mita de la slujbasi, sporeste birurile taranilor etc.
Foloseste orice mijloace pentru a se imbogati prin ruinarea postelnicului: scoate functiile la mezat, vinde postul de ispravnic pentru judetul Teleorman.
Dinu Paturica il ruineaza pe Tuzluc cu metoda. Astfel, mosia Rasucita, viile din Valea Calugareasca, mosiile Plansurile si Chinuielile din sud de Buzau, toate sunt inghitite. Paturica ajunge sames al hatmaniei, mare stolnic cu o casa in care se adunau “toti parazitii Bucurestenilor”.
Caile de parvenire ale lui Dinu Paturica sunt multiple. Pe de o parte se aliaza cu Chera Duduca si cu Chir Costea Chiorul pentru ruinarea lui Tuzluc, iar pe de alta parte incepe sa se instruiasca citind diversi autori: Machiaveli, Sofocle, Pindar, Euripide, considerand cultura o cale in atingerea scopurilor sale de inavutire.
Dinu Paturica ajunge postelnic, dar nu vrea sa se opreasca aici. Pentru a inainta pe scara sociala, Dinu Paturica tradeaza neamul: se alatura lui Ipsilanti si il vinde pe Tudor Vladimirescu, de a carui moarte se face vinovat parvenitul. Lipsit total de scrupule, Dinu Paturica se poarta brutal cu taranii pe care ii exploateaza si ii maltrateaza cu bestialitate. Il are acum aliat pe Neagu Rupepiele, nume sugestiv pentru un tortionar inrait. Tradandu-l pe Tudor Vladimirescu, Dinu Paturica ajunge ispravnic in judetele Prahova si Sacuieni.
Ca orice parvenit, Dinu Paturica vrea sa uite de unde a pornit, isi uita familia, jenandu-se de tatal sau care vine sa-l viziteze si drept urmare nu-l primeste in casa, motivul fiind prezenta unor boieri cu care se afla in petrecere.
Eroul este patimit de soarta pentru lacomia sa. Taranii sunt atat de asupriti, incat ajung la domnul Grigore Ghica “cu jalba in protap” in care ei explica starea jalnica in care i-a adus Paturica. Grigore Ghica asculta “jelania” norodului si face dreptate trimitandu-l pe Dinu Paturica la ocna.
In paralel autorul prezinta si destinele altor personaje, din alte medii, cum ar fi familia banului C., un boier cu suflet nobil care are o fata, Maria. Aceasta este ceruta in casatorie de Tuzluc. Desi este foarte tanara, are numai 14 ani, Maria este deosebit de matura in gandire. Ea il refuza pe fanariot argumantandu-i tatalui ei ca nu poate incheia o casatorie “cu acel ciocoi marsav care a venit aici la noi cu toate desfranarile si hotiile din Fanarul lor”.
Cand Gheorghe este alungat de Tuzluc, isi gaseste adapost in casa banului C. Aici este pretuit pentru cinstea si sufletul sau bun, pentru devotament si harnicie. Gheorghe va parasi insa casa banului C., plecand undeva in Moldova, deoarece constatase ca o iubea pe Maria si considera ca nu este demn de iubirea acesteia, data fiind conditia sa sociala de om modest. Se intoarce si-l gaseste pe Tuzluc ramas pe drumuri. Gheorghe il da in grija unei femei, suportand el toate cheltuielile de intretinere.
Gheorghe urmeaza firul existential al omului onest, se casatoreste cu Maria, iar pentru cinstea, devotamentul si sufletul sau bun, Grigore Ghica il va rasplati facadu-l caimacam al Craiovei.
In finalul cartii, printr-o coincidenta spectaculoasa, in piata publica “se reintalnesc”, in posturi diferite, Paturica, Tuzluc si Chir Costea Chiorul. Un car mortuar il ducea pe ultimul drum pe Andronache Tuzluc, alt sicriu purtat de o caruta mizerabila era al lui Dinu Paturica. In piata publica este tintuit de urechi, pentru necinste, Chir Costea Chiorul.
Tot in final aflam si despre Chera Duduca. Ea l-a parasit pe Dinu Paturica si s-a casatorit cu un turc. A incercat “sa faca pe cocheta” in casa acestuia, insa a fost descoperita si pedepsita dupa legea musulmana: a fost bagata intr-un sac si aruncata in Dunare.
Plasandu-le pe un fundal social realist, Nicolae Filimon isi construieste personajele antitetic (procedeu specific creatiei romantice), in concordanta cu intentia de a educa, opunand personajele negative -; Dinu Paturica, Chera Duduca, Chir Costea Chiorul -; personajelor pozitive -; Gheorghe, banul C., Maria. In final scriitorul isi sanctioneaza ferm personajele, sfarsitul spectaculos aducand izbanda binelui.
Este evident faptul ca la Filimon realismul se intersecteaza cu romantismul, insa preponderenta au elementele realiste: critica sociala realizata de scriitor in “Dedicatie” si “Prolog”, obiectivitatea stilului si crearea tipologiilor.
“Ciocoii vechi si noi” este primul roman tipologic, cu eroi complecsi. Prin Dinu Paturica, tipul ciocoiului, al arivistului epocii zugravite de Filimon, scriitorul deschide drum romanelor lui Duiliu Zamfirescu si Ion Marin Sadoveanu, care completeaza seria tipologica a arivsitului.
Romanul lui Nicolae Filimon are o puternica tenta moralizatoare, accentuata in final, care vine ca o argumentare a proverbului romanesc: “Dupa fapta si rasplata”.