Oier. Sotul Vitoriei Lipan, ucis de cei doi tovarasi ai sai: Bogza si Cutui, pentru a pune stapanire pe cele trei sute de ori ale sale. Cioban „foarte priceput in mestesugul oieritului” si foarte avut. In podul casei sale din Magura, dupa moartea lui se aflau: saizeci de piei de oaie, o suta de miel, saizeci de burdufuri cu branza si nouazeci de papusi cu branza afumata. u5i7im
Numele lui adevarat era Gheorghita, dar la patru ani imbolnavindu-se si slabind foarte mult, i s-au facut „sfintele masle” i s-a schimbat numele
„ca sa nu-l mai cunoasca bolile si moartea” in Nechifor. A ajuns un barbat falnic, „indesat si spatos” cu mustata neagra si ochii cu sprancene aplecate; „om vrednic si fudul” care „nu se uita la parale numai sa aiba el toate dupa gustul lui” cum era cunoscut de crasmarii din muntii prin care trecea. Vitoria stie ca era „om cu hartag la chef”, „cu mare curaj” si ca „nu-i putea sta nimeni impotriva”. Purta mereu la el un baltag. „De hoti nu se temea, avea stapanire asupra lor”. Odata, isi aminteste Vitoria au fost atacati de niste hoti, dar oierul „si-a lepadat din cap caciula, si-a scuturat pletele, si a inhatat baltagul.” Atat le-a zis: „Mai slabanogilor, eu pe voi va palesc in numele tatalui si va pravalesc cu piciorul in rapa.” Hotii s-au facut nevazuti. Trebuie sa fi fost omorat prin viclenie, „de prieteni” gandeste Vitoria Lipan. Avea si obiceiul „sa-si abata calul in preajama muierilor si sa poposeasca langa ele.” Vitoria, care aflase acest lucru de la ciobanii varstnici „care erau oameni cuminti si impacati cu Dumnezeu”, il intampina mereu zburlita, iar Nechifor o domolea cu o „bataie” si-o „bataie ca aceea” ori „o mama de bataie”. Plecand la de la Dorna de unde a cumparat cele trei sute de oi, a fost omorat de cei doi tovarasi care il insoteau pentru a-i lua turma. A fost omorat intre satele Sabasa si Suha si aruncat intr-o rapa cu cal cu tot. Personajul secundar traieste doar din amintirile Vitoriei Lipan si din reconstituirea evenimentelor facuta de aceasta.
2. Caracterizarea Vitoriei Lipan

Vitoria Lipan este personajul principal al romanului „Baltagul” de Mihail Sadoveanu. Ea este o femeie simpla de la tara, nestiutoare de carte dar cu frica de Dumnezeu si dotata cu destula intelepciune, abilitate si spirit de observatie, reusind sa se descurce in situatii dificile si reusind pana la urma sa descurce itele incurcate ale acestei crime, dovedindu-se a fi un adevarat detectiv particular.
Era o taranca simpla de la poalele Tarcaului, sotie de oier dar nu a oricarui oier, ci a unuia priceput, pe nume Nechifor Lipan.
Avea o infatisare placuta, era inalta cu ochi caprui si par castaniu si isi iubea sotul, copii si gospodaria de la poalele muntelui. Ar fi visat sa se mute in locuri cu conditii de trai mai blande dar ca si bradul sau ca orice muntean, ea isi are originea la poalele muntelui si viata cu toate ca era aspra, era totusi placuta pana in momentul intrigii: disparitia sotului ei.
Obisnuita cu lipsa lui, cand in vara la munte la stana, cand iarna la ses, ramanea adesea singura, invartind fusul sau suveica, avand grija de gospodarie si de copii dar acum cu toate ca facea aceleasi treburi ale casei, gandul ei zbura la sotul care, plecat la Dorna sa cumpere oi, nu s-a mai intors. S-a gandit mult timp ca-l ademenise o alta femeie ca si alta data sotul ei totusi s-ar fi intors chemat de dragostea ei. Dupa mult timp, convinsa de multitudinea de semne primite, s-a gandit c-a ramas vaduva si ca sotul ei doar mort poate fi de nu se mai intoarce acasa la cei dragi si la gospodaria lor de la poalele muntelui.
Ca o buna crestina tine post, se roaga si se sfatuieste cu parintele Daniil care incearca prin toate metodele sa o convinga ca gandeste gresit si ca probabil in cateva zile sotul ei se va intoarce. Se duce la Manastirea Bistrita unde isi lasa fiica Minodora in siguranta si se roaga Sfantei Ana ca sa-si gaseasca linistea, alinarea si pe sotul ei, viu sau mort, cum il va gasi.
Dupa ce pleaca de la manastire, trece pe acasa pentru a randui totul si lasand casa cu toata treburile facute. Avand curaj si vointa sa-si gaseasca sotul, pleaca impreuna cu fiul ei Gheorghita pe urmele lui Nechifor Lipan.
Ea vinde branza si pieile ramase in urma sotului pentru banii necesari acestui lung si greu drum.
Muntenca darja si curajoasa pleaca la drum pe timp de iarna in cautarea omului drag. Strabate aceleasi carari si drumuri de munte pe care Nechifor le strabatuse cu cateva luni in urma.Rabdatoare la greu dar cu mintea limpede urmeaza calea sotului popsind din han in han si din crasma in crasma strangand mereu vesti despre el. Avand o limba ascutita si fiind destul de abila stie cim sa intrebe si sa descopere oamenii in ceea ce priveste cautarile ei. Fiind femeie desteapta nu expune lumii punga cu bani pentru a nu fii urmarita si jefuita de catre oamenii rai. Pe unde trecea, dadea dovada de ingeniozitate spunand ca merge la Dorna pentru a strange bani de la niste datornici. Umbland mereu cu rabdare ajunge si la Dorna, locul unde a fost incheiata afacerea cu cele trei sute de oi. La Vatra Dornei afla ca Nechifor a dat o suta de oi la doi gospodari care-l rugasera pentru ca ei nu mai gaseau iar apoi au plecat toti trei spre Neagra.
Afland de la Iorgu Vasiliu ca la hanul lui nu au mau ajuns decat doi oieri pentru Vitoria Lipan nu mai exista nici o indoiala in ceea ce priveste decesul sotului ei si foarte mahnita si suparata pleaca alaturi de Gheorghita spre locul unde disparuse Nechifor, si anume intre cele doua sate, Sabasa si Suha. In final Vitoria il gaseste mort implinind ritualul mortii si isi reia preocuparile gospodaresti, caci datoria fata de mort si-o facuse.
La masa cu Calistrat Bogza da dovada de rabdare si de ingeniozitate, neacuzandu-l pe Bogza de nimic ci lasandu-l pe acesta sa se incrimineze singur. In ceasul mortii criminalului Vitoria da dovada de om cu suflet bun, nepurtandu-i pica desi acesta ii rapise sotul cel drag.
Vitoria Lipan este un Hamlet feminin, care banuieste cu metoda, cerceteaza cu disimulatie, pune la cale reprezentatiuni tradatoare si cand dovada s-a facut da drumul razbunarii.

3. Drumul Vitoriei Lipan

La noua martie se impartaseste preotului din sat: „se curatise de orice ganduri, dorinte si doruri in afara de scopu-i neclintit.”
Mai sta pana se implinesc cele douasprezece vineri de post negru si pe zece martie, dupa ce i-a lasat lui Mitrea grija gospodariei, pleaca cu Gheorghita cu sania si doi cai in cautarea lui Nechifor Lipan. Pana la Calugareni este insotita de negustorul David care-i platise 38.000 lei pentru niste branza si cojoace. Intaiul popas il face la Bicaz, la hanul lui Donea apoi la Calugareni la casa lui David, a carui „balabusta” spune „intr-o limba straina’ ca Nechifor a trecuta asta-toamna pe la ei si ca a plecat noaptea la drum cum ii era obiceiul, ca un om neinfricat.
La plecare ia masuri de precautie: schimba banii „ca sa nu se simta ce are la ea”. Ajung pe un viscol la Farcasa, unde gazduiesc la Mos Pricop, fierarul, isi potcovesc cei doi cai si afla ca si Nechifor si-a potcovit calul aici, deci sunt pe drumul cel bun. Trec pe la Borca, intalnind un botez apoi pe la Cruci intalnesc o nunta => doua din cele trei date importante si nelipsite din viata omului si totodata elemente traditionale.
Preotul de la borca le vorbeste de „rai” car pandesc la drumul mare.

Convingerea mortii lui Nechifor se intareste. Ajung la vatra Dornei, moment foarte important caci ea afla ca a cumparat trei sute de oi de la doi ciobanasi si ca dupa aldamas pornesc toti trei spre Neagra.
Ea afla ca nechifor a disparut undeva intre satele Sabasa si Suha deoarece la Sabasa erai trei oieri iar la Suha au mai ajuns doar doi.
In deznodamantul romanului ne este povestita masa la care au luat parte si tovarasii lui Nechifor, criminalii. Vitoria este calma dar prin toate lucrurile care le face, il face pe Bogza sa creada ca il incrimineaza. Acesta ne mai suportand presiunea se da singur de gol si asa Vitoria Lipan a facut dreptate sotului ei iar Bogza a murit muscat de caine.

4. Alte Comentarii

Baltagul porneste de la mitul existentei pastorale, transpus din balada „Miorita” insa Mihail Sadoveanu creeaza un cadru autentic, specific modului de viata al pastorilor din Tarcau. Legatura cu mitul mioritic se mentine doar la nivel metaforic, prin aceea ca prozatorul face aici un portret generic al romanului de la munte insistand subtil pe caracterul solar, relevat in „Miorita”. Chiar la inceputul romanului stra o poveste despre destinul oierului roman, caruia pentru ca a intarziat la intalnirea cu Dumnezeu, i-a fost data o viata grea, dar in compensatii, o inima usoara.
Tot aici, Sadoveanu defineste spatul mioritic, constituit din locuri stramte si carari, ceea ce aminteste de teoria lui Blaga: spiritul romanului se traduce prin solidaritatea cu plaiul, chiar si atunci cand spatiul existential este unul de baragane sau facut din carari de munte. Existenta transhumantica s-a rasfrant asupra modului de gandire, astfel ca sufletul romanului este „calator sub zodii dulci-amare” penduleaza intre peisajul de munte si cel de campie este un „suflet care-si simte drumul urcand si coborand ca sub indemnul si-n ritmul unei eterne si cosmice doine de care se (spune) pare ca asculta orice mers.”

5. Rezumatul romanului

M. Sadoveanu ne-a ales o opera vasta cu o tematica diversa: viata celor multi si necajiti. Aparut in 1930, romanul Baltagul reda monografia satului moldovenesc la inceputul secolului XX. Acest roman preia nucleul epic al baladei Miorita, pe care-l transforma intr-o naratiune densa, cu 16 capitole, avand in centrul ei tema cautarii si a cunoasterii adevarului.
I
Romanul debuteaza cu o povestire parabolica. Actiunea e localizata in Moldova, M-tii Tarcaului, satul Magura; in care locuiesta Vitoria Lipan. Nechifor Lipan, sotul Vitoriei plecase, toamna, la Dorna sa cumpere niste oi si nu revenise la timp. Fiul sau, Gheorghita, era plecat cu turmele la apa Jijiei ,,iar acasa ramasesera Vitoria si Minodora, fiica acesteia, care avea o relatie de dragoste cu fiul dascalului din sat. In somn femeia are un semn rau despre soarta sotului: il vede “calare, cu spatele intors catra ea, trcand spre asfintit o revarsare de ape”.
II
Se produce un alt semn: cocosul canta pe prispa casei intors in afara, un semn de plecare, spuse Vitoria. Mama isi anunta fiica de intentia de a o casatori cu “un romin asezat cu casa noua si cu oi in munte”.
III
Vitoria se adreseaza parintelui Daniil pentru sfat, iar preotul o indeamna sa astepte, caci el crede ca sotul ei intarzie dintr-o pricina oarecare. La aceasta, femeia spune ca Nechifor “poate zabovi o zi ori doua, cu lautari si cu petrecere, ca un barbat ce se afla; insa dupa aceea vine la salasul lui”.
IV
Sotia incearca sa afle ceva despre cel disparut cu ajutorul babei Maranda, vrajitoarea satului. Batrana ii ghicestte in carti: “una cu ochi verzi si cu sprancene imbinate” il retine langa ea pe barbat, dar Vitoria nu prea crede.
V
Vitoria nu asculta vorbele rautacioase ale batranelor din sat, si este hotarata sa-l caute pe disparut oriunde ar fi el. Ea isi planuieste cu de-amanuntul plecarea, isi pregateste sufletul, tinand post si rugandu-se. De asemenea isi pregateste casa si isi gandeste drumul pe care il va urma.
Dupa boboteaza primul drum il face la manastirea Bistrita pentru ca Sf. Ana sa-i lumineze mintea si sa-i arate calea pe care s-o urmeze. Arhimandritul o pavatuieste sa mearga la Piatra si sa se adreseze stapanirii pamantesti. “Sfanta Ana are sa puie cuvant la scaunul Imparatiei cele mari.(…) Du-te la politai si la prefect si spune-le intamplarea, ca sa faca cercetari."
VI
Vitoria si Gheorghita au plecat de dimineata la Piatra unde au oprit la un han pe care il cunosteau; acolo au intrebat de prefect. Munteanca i-a povestit prefectului ca sotul ei plecase sa cumpere niste oi de la Dorna si nu s-a mai intors desi trecusera saptezeci si trei de zile. Prefectul o asigura ca o sa cerceteze si ca trebuie sa scrie o plangere (o jalba).
Acasa femeia se ruga de parintele Daniil sa-i faca jalba, iar in jalba il ruga sa scrie de toate necazurile ei. Ea planuise sa plece la Dorna ca fiul ei, pe Minodora sa o duca la manastirea Varaticului unde e o sora de-a mamei calugarita, iar casa o va lasa pe mana parintelui Daniil.
La 27 februarie o duse pe fata la manastire iar pe drum ii spuse:
“- Fata, a vorbit ea fara suparare; tu sa nu fii proasta si sa nu te bocesti pe tine. Astazi e o sfanta luni si incepem implinirea hotararii.”
VII

In 9 martie intr-o zi de iarna cu soare parintele Daniil a facut o slujba importanta. Vitoria si Gheorghita au dus la biserica multe daruri.
Dupa ce munteanca ajunse acasa nici nu apuca sa-i dea de mancare baiatului caci deja la poarta erau preotul Milies, domnul Iordan, negustorul si musterul lui Nechifor, domnul David. Deoarece stateau mai prost cu banii, Lipanii au trebuit sa vanda niste marfa; cel care o cumpara era negustorul. In acea seara dadu-se o dihanie la vite dar d-l Mitrea rezolva problema. In dimineata urmatoare pregatira cai si baltagul facut de fierarul satului si blagoslovit de preot. “Gheoghita purta aninat in lant,(…),baltagul. Vitoria potrivise si legase pusca cea scurta dinapoia tarnitei.”
VIII
Gheoghita, Vitoria si negustorul David planuiau drumul pana Vatra Dornei.
In drumul lor facura un popas pe malul Bistritei langa o toplita; de acolo au pornit de-a lungul Bistritei pana ce i-a prins noaptea langa un han la Donea. Acolo munteanca se preface ca-l cauta pe Lipan pentru niste bani si afla ca acesta nu a mai fost vazut pe-acolo din toamna.
Cei trei au pornit iar la drumetie, urmatorul popas fiind casa lui David la Calugareni langa Piatra Teiului. In acea seara Vitoria a inceput sa depene amintiri cu Lipan. In dimineata urmatoare mersera pana la Farcasa unde se oprira din nou.“Vitoria il judeca pe Lipan. Avea ea sa-i spuie multe;(…)si I le spunea din launtru, cu banuieli si suferinte vechi.”
IX
In Farcasa ii gazduieste un fierar, mos Pricop, de la care Vitoria afla ca sotul ei oprise acolo, pentru potcovirea calului sau, in drum spre Dorna.
X
Pe drum, la Borca, Vitoria si Gheorghita intalnesc un botez la care au fost nevoiti sa participe; ceva mai departe, pe gheata de pe apa Bistritei, ii opreste un alai de nuntasi, care “au intins plosca si au ridicat pistoalele.Ori beau (…) ori ii omoara acolo pe loc”; iar ei se conformeaza. Ajunsi la Vatra Dornei afla de la un slujbas ca in noiembrie Nechifor cumparase trei sute de oi; din acestea vanduse o suta de oi altor doi gospodari, impreuna cu care plecase mai departe.

XI
Vitoria Lipan afla de la un crasmar ca sotul poposise acolo impreuna cu doi ciobani. Vitoria indicand semnalmentele sotului ei, mai ales cacuila brumarie pe care el o purta, merge din carciuma in carciuma. Mama si fiul fac din nou un popas, dupa ce trec de satul Sabasa peste muntele Stanisoara, in satul Suha, unde crasmarul, d-l Iorgu Vasiliu, isi aduce aminte de trecerea turmei de trei sute de oi, dar insotita fiind numai de doi stapani, fapt confirmat si de sotia lui; pe unul dintre oieri il chema Calistrat Bogza. Pentru femeia oierului disparut incepe sa “se faca lumina. La Sabasa, fusesera trei. Dincoace,(…), Nechifor Lipan nu mai era.”.
XII
Sotia d-lui Vasiliui ii spuse Vitoriei ca pe celalalt il cheama Ilie Cutui si ambi sunt locuitori ai satului Doi Meri. Vitoria discuta cu cei doi ciobani, ei spunand ca i-au platit lui Nechifor oile la Crucea Talienilor. Reveniti in Sabasa, Vitoria si fiul ei opresc la carciuma d-lui Toma dupa care il recunoaste pe Lupu, cainele sotului, intr-o gospodarie.
XIII
Gospodarul care-l tinuse pe Lupu i-a cautat stapinul inainte de a-l lua. Dupa ce plateste o recompensa, ea il ia cu sine. Era deja primavara si Vitoria impreuna cu cainele, care o insotea, asemeni fiului, isi conducea stapinii intr-o prapastie. Nechifor “era acolo, insa imputinat de dintii fiarelor”. Iar craniul uman purta urma de baltag.
XIV
Privind resturile pamantesti ale tatalui, Gheorghita “plingea ca un copil mic”, dar mama lui era ferma si se duse in sat dupa ajutoare. A treia zi soseste subprefectul Anastase Balmez care constata moartea violenta a lui Lipan, care ii sugereaza sa intrebe ciobanii ce i-au ajutat pe Bogza si Cutui sa duca oile de la Dorna daca stiu de vanzarea de oi.
XV
In timpul timpil interogatoriului la care-i supune, in Suha, pe Bogza si Cutui, subprefectul primste raspunsurile date Vitoriei in timpul discutiei cu ei de la primarie. Femeia invita pe subprefect si pe cei doi ciobani la inmormantare. Ramasitele pamantesti ale lui Lipan sunt ingropate in cimitirul din Suha. “Eu, (…), am trait pe lumea asta numai pentru omul acela al meu si-am fost multamita si inflorita cu dansul. Iar de-acum imi mai ramin putine zile, cu nor.”.

XVI
Are loc praznicul de dupa inmormantare, la casa d-lui Toma. Vitoria ii cere lui Bogza sa-i dea baltagul sau lui Gheorghita pentru ca flacaul sa-l admire. Apoi spune cum a fost ucis barbatul ei: urca muntele Stanisoara impreuna cu doi tovarasi din care unul l-a lovit cu baltagul in cap pe la spate si l-a impins in vale cu cal cu tot. Calistrat Bogza se infurie, caci se simtea invinuit (“- Destul! racni omul, destul!”), iar Gheorghita il loveste cu baltagul in frunte si da drumul cainelui, ce-l musca de gat. Simtind ca va muri, ciobanul recunoaste crima sa si a lui Ilie Cutui. Vitoria ii spune fiului ca va plati tot ce trebuie pentru a recupera turma furata, de asemenea o vor lua pe Minodora de la manastire; dar mama tot nu este de acord cu relatia ei cu feciorul dascalului.