Influenţa negativă a televiziunii în viaţa familiei contemporane se exercită sub mai multe forme. Forţa disolutivă a televiziunii se mani¬festă atât direct, prin promovarea avortului, a libertinajului sexual, prin limitarea înţelegerii relaţiei de dragoste la satisfacerea mecanică a plăcerii sexuale, cât şi indirect, prin promovarea unei vieţi lipsite de griji, comode, cu mult confort şi multă distracţie, pentru care familia sau copiii ar putea constitui un serios impediment. În general, întreaga atmosferă a lumii micului ecran este potrivnică unei vieţi normale de familie. Să urmărim însă ceva mai sistematizat care ar fi principalele probleme pe care televiziunea le creează familiei din zilele noastre.
1. Timpul petrecut de membrii familiei în jurul televizorului este un timp mort pentru existenţa acesteia. În loc să se sprijine reciproc, să se completeze unul pe celălalt în treburile casei, membrii familiei se uită la televizor. Nu numai că activităţile casnice intră în criză - femeia nu pregăteşte la timp mâncarea, bărbatul nu repară ceva sau nu face cumpărăturile -, dar membrii familiei nu mai au nici răgazul de a comunica spre a-şi împărtăşi problemele, grijile sau împlinirile, de a se sfătui unul cu celălalt, de a găsi sprijin şi mângâiere.
Masa în familie, eveniment central în existenţa cotidiană a acesteia, un moment al împăcării, al comuniunii, al comunicării şi al mulţumirii, a fost înlocuită cu luatul mesei în faţa televizorului. Chiar şi atunci când întreaga familie este prezentă, uitându-se la aceeaşi emisiune, fiecare se află departe de celă
;lalt, cu mintea plecată în lumea de pe micul ecran. Nu mai este deplină nici bucuria femeii că mâncarea pentru care s-a ostenit cu dragoste a plăcut soţului şi copiilor, nici a bărbatului că se află în mijlocul familiei sale, avându-i pe toţi împrejur, nici a copiilor că se află alături de părinţi. Masa în faţa televizorului este cel puţin un motiv de indi¬ferenţă sau de lipsă de respect pentru celălalt, dacă nu chiar o pricină de irascibilitate, de dezbinare şi ceartă pe marginea emisiunilor urmărite.
2. Starea de fericire este o realitate subiectivă. Oamenii pot să aibă bani, bucurii, succes, să fie chiar iubiţi, şi totuşi să se considere nefericiţi. Totodată, există oameni săraci, cu probleme, cu griji şi chiar lipsiţi de o afecţiune deosebită care se consideră fericiţi sau, oricum, mai fericiţi decât primii. Nu vom aborda aici dimensiunea religioasă a problemei, ci vom lua în discuţie doar unul dintre cele mai importante aspecte privind sentimentul de fericire sau nefericire pe care-l trăiesc oamenii.
Omului nu-i este de ajuns că trăieşte bine, că se simte mulţumit de situaţia în care se află sau de oamenii din jurul său pentru a se considera fericit. El are nevoie de confirmarea că într-adevăr situaţia pe care o trăieşte este una fericită, demnă de râvnit. De aceea el compară permanent ceea ce i se întâmplă cu modelul pe care-l are în minte sau cu ceea ce vede în jur. În acest context, televiziunea joacă un rol nefast în viaţa oamenilor. Ea devine termenul de comparaţie pentru cei mai mulţi telespectatori, deoarece pe micul ecran se configurează modelul de om fericit. Aici începe drama omului contemporan. Orice ar face, el nu poate realiza în chip desăvârşit prototipul lumii TV. Şi, chiar dacă se presupune că reuşeşte acest lucru, constată cu amărăciune că încă nu a ajuns la fericire. Aceasta nu înseamnă însă că va conştientiza faptul că modelul prezentat la televizor sau cel furnizat de nihilismul culturii de consum nu este viabil. Care este oare rezultatul acestei permanente raportări a telespectatorului la modelul propus de televiziune, care sunt consecinţele acestui fapt pentru viaţa familiei contemporane?
Viaţa de familie apare arareori pe micul ecran, cu toate că, în realitate, în jurul acesteia se configurează în chip firesc existenţa majorităţii oamenilor. Familia şi întâmplări legate de viaţa acesteia, prin însăşi na¬tura lor, sunt socotite subiecte foarte puţin potrivite pentru a fi mediatizate. În emisiunile de divertisment, sportive, de ştiri, în talk-show-uri sau în programele politice, familia nu-şi gă¬seşte locul sau, chiar dacă este amintită, apare într-o ipostază senzaţională, electorală sau, oricum, ma¬ladivă.
Prezenţa familiei devine sesizabilă, mai cu seamă, în filme, în special, în seriale sau telenovele. Din păcate, nici aici telespectatorilor nu li se oferă posibilitatea de a cunoaşte o viaţă normală de familie. Familia obişnuită, simplă, nu are nimic spectaculos, pentru a putea atrage atenţia telespectatorilor. Astfel, chiar şi atunci când familia apare într un anumit context pe micul ecran, aceasta nu va avea decât puţine elemente care să o identifice cu o familie normală.
5. În familia de pe micul ecran, oamenii au mai mult timp liber şi mai mulţi bani, şi se distrează aproape tot timpul. Trăiesc întâm¬plări senzaţionale, fascinante poveşti de dragoste, emoţii puternice. Trăiesc mult mai intens, nu au timp să se plictisească şi să se uite la televizor, căci trebuie să acţioneze. Telespectatorii care au această lume drept model când revin la atmosfera propriei case vor constata izbitoarea diferenţă care există între cele două lumi. Propria viaţă de familie pare cenuşie, apăsătoare, plictisitoare, cu probleme, griji, lipsuri şi chiar cu neînţelegerile inerente unei vieţi normale, în comparaţie cu întâm¬plările extraordinare, cu viaţa deosebită pe care telespectatorii îşi închipuie, prin prisma televiziunii, că o duc alţii. Apare astfel un cerc vicios: problemele se acutizează tot mai mult, proporţional cu timpul dedicat vizionării căci viaţa de familie devine tot mai săracă, iar oamenii se vor simţi din ce în ce mai mult îndreptăţiţi să caute cu jind la ideala lume ficţională. Comparaţia vieţii personale de familie cu cea strălucitoare, trăită pe micul ecran, devine astfel o sursă permanentă de nemulţumire şi frustrare, cadru prielnic pentru apariţia tensiunii şi neînţelegerilor familiale.
6. Membrii familiilor de pe micul ecran sunt independenţi unul faţă de celălalt. Activitatea filmului este centrată aproape întotdeauna pe ceea ce îi individualizează pe aceştia - interesele, cariera, aventurile fiecăruia. De aici telespectatorul, femeie sau bărbat, învaţă sau îşi însuşeşte acea mentalitate în care obiectivele şi interesele individuale sunt separate de cele ale familiei. Această atitudine prin care telespectatorul începe să acorde mai multă impor¬tanţă nevoilor, intereselor şi satis¬facţiilor individuale, decât celor comune, ale familiei, este una dintre principale cauze ale divorţului în lumea modernă. Fiecare cu cariera lui, cu banii lui, cu prefe¬rinţele, cu programul, cu prietenii lui, cu propriul ego, încât până la urmă soţii se trezesc că au mai multe lucruri care îi separă decât îi apropie.
7. O altă frustrare pe care o naşte televiziunea este produsă de comparaţia, uneori chiar inconştientă, pe care telespectatorii o fac între propriii soţi şi eroii micului ecran. Bărbaţi sau femei, drăguţi, şarmanţi, fermecători, aproape întotdeauna foarte sexi, bogaţi şi puternici, gata să satisfacă plăcerile partenerului, îi pun în stare de inferioritate pe bieţii soţi sau pe soţiile care, în chip firesc, nu pot concura cu un personaj ficţional, interpretat de un actor tânăr, bine machiat şi retuşat cu ajutorul tehnologiei video, care trăieşte şi se pregăteşte numai pentru a întruchipa idealul, a forma o imagine cât mai perfectă. Acest erou ficţional care pătrunde şi ia proporţii în imaginaţia telespectatorilor este cel mai mare duşman al vieţii de familie. Cu el se săvârşeşte prima oară adulterul şi, adesea, tot el este cel care împinge în viaţa cotidiană persoana respectivă către adulter.
8. Dorinţele inoculate de televiziune, în special prin publicitate, se transformă în mintea telespectatorilor în zid despăr&# 355;itor între bărbat şi femeie sau în pricină de tensiune şi scandal. Dorinţa de lucruri, bani şi plăceri cultivă în special instinctul posesiunii, egoismul şi individualismul, şi prin aceasta slăbesc relaţia cu celălalt. Omul îşi transferă treptat orizontul de împlinire de la comuniune, iubire faţă de cel de lângă el, de la bucuria de a fi împreună cu soţul sau cu copilul, la universul obiectelor şi al plăcerilor egoiste, o realitate care - în versiunea TV - este vrednică de dorit. Maşinile, hainele scumpe, distracţia, confortul, luxul de la televizor nu sunt la îndemâna oricui. De aici încep să apară nemulţumirile şi reproşurile.
9. Televiziunea joacă un rol principal în normalizarea relaţiilor sexuale în afara căsătoriei, a adulterului, a perversiunilor sexuale şi a divorţului. În telenovele, spre exemplu, relaţiile sexuale sunt de 24 de ori mai frecvente în afara căsătoriei decât cele între soţi sau 94% dintre întâmplările erotice se desfăşoară între persoanele necăsătorite. De asemenea, adulterul şi divorţurile abundă, dep㬺ind cu mult rata celor din realitate. "De ce să te mai străduieşti să ţi păstrezi fidelitatea faţă de soţ sau soţie când plăcerea o poţi obţine şi în altă parte sau când toată lumea procedează la fel?" sugerează televiziunea prin falsa realitate pe care o promovează.
10. În condiţiile în care soţul sau soţia îşi vor hrăni simţurile şi imaginaţia, prin vizionarea materialelor erotice sau pornografice, criza familială se va acutiza extrem de rapid. S-a putut constata anterior că vizionarea acestora generează, după numai câteva săp¬tămâni, mutaţii vizibile în mentalitatea indivizilor. Nemulţumirile sau frustrările privind persoana celuilalt şi chiar propria persoană, slăbirea fidelităţii, a dorinţei de a avea copii sau de a întemeia şi a susţine o familie sunt consecinţele directe ale vizionării materialelor erotice şi pornografice. Plăcerea devine personajul principal în viaţa oamenilor dependenţi de astfel de mesaje. Dacă pentru o asemenea persoană plăcerea va putea fi găsită şi în afara căsniciei, o plăcere lipsită de responsabilităţi, facilă şi seducătoare, atunci această alegere devine foarte probabilă.
Televizorul, după cum demonstrează Maria Winn, este un străin care pătrunde în casele noastre şi care, insinuându-se în viaţa fiecărui membru al familiei, reuşeşte să-i îndepărteze pe unul de celălalt. Televiziunea este mai mult decât o persoană: este o lume cu care ne împrietenim, împreună cu care petrecem adesea mai mult timp, în care investim mai multă afectivitate decât în cei apropiaţi. Lumea TV ne revendică numai pentru ea şi permanent ne şopteşte, ne sugerează cu subînţeles că există o altă viaţă care merită să fie trăită decât cea a monotoniei familiale, iar noi merităm această fericire.
Procesul de transformare a omului aşezat zilnic câteva ceasuri în faţa televizorului este unul de natură cvasistatică. Adică suficient de încet pentru ca în fiecare zi oamenii să apară ca şi neschimbaţi, identici cu ei înşişi. Efectele mici, cumulate pe parcursul timpului, fac ca după câţiva ani să se ajungă ca oamenii să nu se mai poată înţelege, să nu se mai recunoască unul pe celălalt. Ei nu mai sunt ei înşişi cei din trecut, ci un produs al formării sau al alienării mediatice. Astfel, încet-încet, această voce, care prin toate imaginile ce ne pătrund în minte devine din ce în ce mai convingătoare, ne va face să ne simţim tot mai îndreptăţiţi să ne revendicăm o viaţă mai comodă, cu mai multe plăceri şi mai puţin efort. Celălalt, soţul sau soţia, în măsura în care nu ne poate oferi această viaţă sau care constituie o piedică în dobândirea "libertăţii" sau a plăcerilor va fi receptat, chiar dacă numai la nivelul inconştientului, ca un poten¬ţial duşman. Dacă despărţirea nu este posibilă din cauza copiilor, a mediului social sau din alte cauze, atunci individul se va simţi îndreptăţit în sufletul său să se poarte urât şi violent cu cel de lângă el (soţul sau soţia), să se răzbune pe el pentru eşecul, starea de nefericire indusă, de altfel, prin mass-media. Chiar dacă nu vor divorţa, viaţa familiei ajunge adesea să fie un adevărat coşmar. Fantasmele plăcerilor neîmplinite sădite de televiziune în minţile telespectatorilor fideli devin astfel cei mai mari duşmani ai vieţii de familie şi, în ultimă instanţă, ai oamenilor pe care îi stăpânesc şi îi neliniştesc permanent.
Având în vedere toate acestea, reproşurile, cearta, violenţele verbale şi fizice vor deveni tot mai frecvente şi mai grave în viaţa familiei configurate în jurul televizorului şi a valorilor acestuia, mai cu seamă, pe fondul irascibilităţii şi nervozităţii generate de viaţa stresantă a omului contemporan. Acest comportament se înca¬drează, de altfel, în atmosfera generală a dramei TV. Prin acest comportament, telespectatorii au şansa să-şi transforme propria viaţă într-o scenă, să se simtă pentru câteva clipe eroii propriei telenovele. În astfel de condiţii, despărţirea poate deveni iminentă, în special în contextul unei mentalităţi induse tot de televizor, al unor stereotipii de genul: "Dacă relaţia nu merge, ne despărţim civilizat şi ne refacem fiecare viaţa".
Există o mulţime de aspecte privind forţa disolutivă pe care televiziunea, ca experienţă prin excelenţă nihilistă, o are asupra familiei. Aceasta preia copilul sau omul matur de la nivelul mentalităţii pe care o are, pentru ca printr-o succesiune de paşi, printr-o serie de metode, argumente şi justificări - construcţia şi manipularea situa¬ţiilor de viaţă, a contextelor, a replicilor şi atitudinilor personajelor de pe micul ecran - să-l conducă pe telespectator către o mentalitate egocentristă, străină sau chiar polemică vieţii de familie. Familia fiind principalul duşman al societăţii de consum, este normal ca aceasta, prin instrumentul ei principal - televiziunea - să lupte împotriva familiei. Cine îşi asumă riscurile de a deţine un televizor în propria casă trebuie să conştientizeze toate cele prezentate anterior, căci depinde în primul rând de noi soarta acestui război.