Integrarea unei persoane într-un sistem de învăţământ superior şi perspectiva specializării într-o muncă de concepţie presupun implicarea ei în activitatea specifică mediului universitar: studiul academic. Specificitatea activităţii aferente sistemului universitar decurge din particularitatea finalităţii urmărite, descriptibilă prin următoarele precizări:
- învăţământul superior realizează educaţia profesională prin faptul că formează specialişti pentru anumite domenii ale cunoaşterii;
- învăţământul superior formează personal de concepţie, iniţiatori de activităţi, proiectanţi, programatori, organizatori, cercetători, în general anticipatori ai unor activităţi generatoare de progres tehnic şi social, creatori.
Oferta unităţii de învăţământ superior - universitatea - către clienţii ei - studenţii - constă în asigurarea cunoştinţelor teoretice şi practice (informaţionale şi metodologice) necesare dobândirii de către aceştia a competenţelor inerente realizării performante a unei activităţi de concepţie. Formarea capacităţilor necesare profesării la absolvire constituie scopul comun al cadrelor didactice universitare şi studenţilor, al echipelor de studiu pe care împreună le formează în generarea rezultatelor aşteptate prin desfăşurarea activităţii. În echipa de pregătire pentru activitatea creatoare studiul academic se concretizează în două ipostaze distincte prin scopul urmărit.

Studiul formativ asigură cunoştinţel
e de fond necesare unei activităţi intelectuale specializate. Scopul urmărit este comprehensiv-asimilativ, de înţelegere a conceptelor şi legilor unui domeniu al cunoaşterii şi de interiorizare structurată a teoriilor ştiinţifice aferente domeniului. Prin studiu (auto)formativ persoana dobândeşte competenţele necesare realizării cu succes a unei activităţi intelectuale la nivel de concepţie. Studiul formativ este o modalitate specifică de învăţare. El se distinge de învăţarea şcolară prin integrarea următoarelor caracteristici:
- gradul crescând de autonomie conferit de independenţa şi responsabilitatea pe care studentul trebuie să şi-o asume în organizarea şi realizarea eficientă a activităţii de învăţare, în regia competentă a profesorului universitar;
- exigenţe creative sporite datorită faptului că funcţiile în care absolvenţii de învăţământ superior îşi exersează profesia presupun abordarea creativă a situaţiilor problemă, ceea ce implică, pe lângă suficiente cunoştinţe de specialitate, atitudini adecvate în faţa schimbărilor şi a noului.
În plan didactic, caracteristicile precizate presupun punerea frecventă a studenţilor în faţa unor sarcini a căror realizare să presupună abordări personalizate. Este evident că demersuri didactice precum dictarea conspectului de curs sau verificarea cunoştinţelor prin reproducerea celor dictate nu sunt competitive în formarea personalului de concepţie. Strategia implicită de dezvoltare a creativităţii presupune rezolvarea de către studenţi a unor sarcini de:
- reintegrare a unor cunoştinţe în forme noi (elaborarea de sinteze, referate);
- descoperire a unor cunoştinţe în surse documentare neprecizate;
- formulare şi rezolvare independentă a unor probleme cu grade crescânde de noutate;
- formularea unor judecăţi de valoare fundamentate pe argumentaţie personală ş.a.
În plan educaţional general, aceleaşi caracteristici presupun tratarea diferenţiată a studenţilor în funcţie de anul de studiu. Un rol important în acest sens îl au disciplinele şi mai ales metodologia de predare utilizată de profesorii din anul întâi de studiu, când studenţii îşi formează priceperile de valorizare a deprinderilor de învăţare - formate în sistemul preuniversitar - în activitatea de studiu academic. Pe parcursul anilor, studenţii sunt puşi în situaţii care presupun luarea unor decizii hotărâtoare pentru formarea profesională, care contribuie în acelaşi timp la profunzimea modelării configuraţiei psihice creative prin integrarea componentei atitudinale şi aptitudinale în activităţi opţionale şi facultative, provocate dar neconstrângătoare; asemenea activităţi dezvoltă la studenţi:
- capacitatea de decizie în raport cu scopuri personale strategice;
- tendinţele de automotivare voluntar-raţională şi afectivă;
- deprinderea de acumulare sistematică a unor cunoştinţe teoretice şi practice suplimentare;
- priceperea de interpretare diversificată a informaţiei ca urmare a unor surse multiple, pluri- şi inter-disciplinare;
- disponibilitatea pentru cercetarea aprofundată a cauzalităţii fenomenelor;
- atitudine critică mai pronunţată faţă de sursele de informare decât în cazul activităţilor (disciplinelor) obligatorii ("de ce?","de ce aşa şi nu altfel?");
- tendinţa de a formula noi ipoteze şi de a verifica cunoştinţele propuse;
- libertatea problematizării - prelungirea raţionamentelor prin formularea de noi ipoteze ("ce ar fi dacă?"), prin reducerea condiţiilor până la absurd, prin suplimentarea restricţiilor;
- formularea de i poteze personale de tipul "dacă..atunci."(pe cale inductivă sau deductivă) privind consecinţe directe ori efecte îndepărtate, posibile în anumite condiţii, altele decât cele prezentate;
- verificarea ipotezelor proprii prin consultări sau chiar experimente.
Complexitatea studiului formativ ridică exigenţe speciale faţă de cei ce-l practică. Încă din 1970 K.Steinbuch a elaborat profilul psihologic al studentului anului 2000 care cuprinde, printre altele, următoarele trăsături (cf.L Ţopa, 19 .. pag.53): pregătirea necesară autoformării continue şi capacitatea de a învăţa în mod constant; capacitatea de a gândi logic, analitic, critic şi structurat; capacitatea de a gândi operaţional (a planifica timpul şi mijloacele; a organiza); capacitatea de a-şi propune scopuri personalizate şi de a opta; capacitatea de a persevera (a fi statornic la solicitări grele); capacitatea de concentrare şi de precizie; bucuria conştientă de a putea rezolva probleme.
Pe lângă aceste calităţi de o amploare deosebită pentru profesie şi educaţia permanentă, mai sunt discutate şi următoarele tehnici educative şi autoeducative: pregătirea pentru a respecta specificul activităţii şi libertatea celuilalt, atitudini hotărâtoare pentru eficienţa personală şi de grup într-o echipă pluridisciplinară; capacitatea de a rezolva conflictele pe cale raţională; pregătirea pentru o contribuţie personală la soluţionarea problemelor de conştiinţă, a responsabilităţii comune, pentru a putea răspunde dimensiunii intelectuale a rolului socio-profesional; capacitatea de a se apăra de riscurile alienării şi ale manipulării, esenţială în asumarea responsabilităţii aferente activităţii de concepţie; capacitatea de a petrece timpul liber în mod agreabil, pentru asigurarea echilibrului psihic necesar muncii profesionale; capacitatea de a "trata" propriul corp şi psihic astfel încât dereglarea să fie o excepţie. Se consideră oportună completarea acestor tehnici cu pregătirea pentru securizare ocupaţională, pentru proiectarea carierei profesionale, în vederea evitării debutului în viaţa reală cu un statut de "şomer cu diplomă universitară".
Calităţile menţionate asigură deschiderea şi capacitatea de a învăţa pe tot parcursul vieţii, de asemenea condiţiile subiective necesare unei activităţi creative pe plan profesional şi social.
Curricula universităţilor stimulează şi orientează activitatea de studiu în aşa fel încât să asigure în cât mai mare măsură compatibilitatea dintre capacităţile absolvenţilor şi complexitatea exigenţelor vieţii profesionale. Sunt vizate atât compatibilităţile informaţionale, cât şi cele atitudinale şi sociale. Preocupările autoformative ale studenţilor sunt orientate către asigurarea componentelor atitudinale şi sociale, deoarece calitatea cunoştinţelor, pertinenţa atitudinală şi dezirabilitatea relaţiilor sociale condiţionează în strânsă interdependenţă şi echiponderal reuşita profesională.
Procesul psihic preponderent implicat în studiul academic formativ este învăţarea în forma rezolvării problemelor şi a învăţării creative.
Studiul academic generativ (productiv) asigură cunoştinţele noi prin care se îmbogăţeşte o teorie ştiinţifică şi/sau se realizează un progres tehnic. Scopul urmărit constă în producerea noului cu valoare socială prin activitatea de creaţie. Studiul academic generativ este o formă specifică de muncă profesională exercitată în funcţii de cercetare, proiectare, conducere, didactice.